Lectiile primului tur electoral (4)

Iesirea din schisma geopolitica. Romania este, geopolitic, o poarta inspre doua lumi. Daca deschiderea totala spre Vest a facut-o sa devina ea insasi parte a acestei lumi, spre Est Romania continua sa ramana, de douazeci de ani, inchisa.

In pofida reunificarii europene si, intr-un fel, si a lumii, prin incheierea Razboiului Rece, Romania ramane incremenita in proiectul ei de schisma geopolitica, de rupere de vecinatatea estica.

In zadar presedintele american, George W. Bush, sfatuieste Romania aliata sa fie o „punte” intre Est si Vest.

In van la summit-ul NATO de la Bucuresti aliatii isi invita marele partener de la rasarit pe pamant romanesc, pentru consultari si dezbateri, in semn de recunoastere a rolului geostrategic al Romaniei de veriga intre cele doua lumi.

Fara niciun ecou dambovitean pare sa fi ramas si recenta premiera istorica, de comemorare comuna franco-germana a armistitiului care a marcat incheierea Primului Razboi Mondial, ca simbol al stingerii definitive a unei adversitati istorice, in favoarea reconcilierii si prieteniei pentru un viitor european colectiv. 

Inutil vom agita politicianist ideea cooperarii economice la Marea Neagra, pentru ca rezultatele acesteia nu vor fi cu adevarat palpabile atata timp cat vom continua sa stam cu spatele la Est… Efectele economice (factura la gaze, piata de desfacere etc.) nu par a conta, ci doar paguboasele stereotipuri ideologice, din moment ce pragmatismul american de tip „Business is business” nu este cunoscut la Palatul Cotroceni… 

Iar absurditatea acestei schisme geopolitice romanesti pare a continua, nu pentru ca am fi tara absurdului lui Eugen Ionesco, ci pentru ca artagoasa politica portocalie este opaca la noile realitati, perpetuand la nesfarsit stereotipul buricului pamantului in calea raului ce ar veni de la rasarit, intr-o lume care nu mai seamana in niciun fel cu cea de pana in 1989…

Lectiile primului tur electoral (3)

Inevitabila scindare a dreptei. Dupa cinci ani de exercitiu al puterii, al carui numitor comun au fost proasta guvernare si lipsa de transparenta, dreapta romaneasca este pe punctul de a intra in colaps. Revolutia portocalie, din 2004, care a adus-o la putere, atat la Palatul Cotroceni cat si la Palatul Victoria, lasa in urma ei, in 2009, un dezastru national. Cauzele si amploarea acestui sinistru economic si social trebuie privite insa intr-un cadru mai larg, ce tine de criza neoliberalismului in plan mondial si destramarea mitului privind asa-zisa autoreglare a pietei, fara nicio interventie reglatoare sau control public. Existenta unei pretinse „maini invizibile” ce ar asigura echilibrul automat al pietei s-a dovedit a fi falsa, aceasta nefiind nimic altceva decat o nevazuta mana pradatoare, a lacomiei si egoismului, ce distorsioneaza piata. Revenind, esecul candidatului PNL, Crin Antonescu, in primul tur de scrutin al alegerilor prezidentiale si predictibila infrangere a candidatului sustinut de PDL, Traian Basescu, in turul al doilea reprezinta o adevarata sirena de alarma ca vaporul dreptei, condus de acesta din urma, se scufunda. In asemenea conditii de avarie, liberalilor nu le-a ramas de ales decat intre a impartasi soarta taranistilor si a incerca sa se salveze, alegand schimbarea. Drept urmare, scindarea dreptei, prin ruperea lui Crin Antonescu si a PNL de Traian Basescu si PDL a fost inevitabila. Semnarea de catre PNL a acordului cu PSD de sustinere in ultimul tur a lui Mircea Geoana si de formare a unei majoritati social-liberale pentru scoaterea Romaniei din criza a fost un act de luciditate si responsabilitate.

Solidaritatea si votul non-ideologice. Votul masiv pentru schimbare din primul tur a fost unul non-ideologic, venind din intregul spectru politic. Acest lucru este cu totul nou, in ultimii douazeci de ani, fiind vorba de un vot mai degraba economic, decat unul ideologic, dat pentru iesirea din grava recesiune economica. Romanii au constientizat ca succesul acestui gen de schimbare poate veni numai din unitate si solidaritate non-ideologice, ca „Forta Schimbarii” nu poate veni decat din „Romania Unita”. Intamplator sau nu, acest deziderat national a fost foarte bine sintetizat de sloganul de campanie al lui Mircea Geoana: IMPREUNA INVINGEM/INVINGEM IMPREUNA ! Fara indoiala, constructia unui asemenea tip de mesaj electoral reprezinta o alta premiera. Acest dublu joc semantic electoral, binomial si biunivoc, de deplasare egala de accente de pe solidaritate pe victorie si invers este fara precedent. Cum o strategie victorioasa nu se schimba, nu este exclus ca acest mesaj, pus in slujba marii schimbari economice asteptate de majoritatea covarsitoare a romanilor, sa-i aduca lui Mircea Geoana in turul doi un scor electoral cu totul neobisnuit (nemaiintalnit de la marea schimbare ideologica adusa de revolutia anticomunista). Pana la urma, este si acesta un mod de a arata (inclusiv celor care, in disperare de cauza, incearca o ideologizare virulenta a campaniei electorale, agitand fantasmele trecutului) ca alegatorii au inteles ca nu ideologicul, ci economicul trece prin stomac. Acesta este si motivul pentru care candidatul comunistilor consecventi/pur-sange, Constantin Rotaru (Partidul Alianta Socialista), a fost maturat de pe scena electorala din primul tur, la un scor insignifiant si umilitor, fara drept de apel (0,44% !).

Lectiile primului tur electoral (2)

Inflexibilitatea politica si consecintele ei dezastruoase. Al doilea „trofeu”, la fel de van ca si cel de „reformator”, cu care se lauda electoral Traian Basescu este intransigenta dusa pana in panzele albe fata de orice idee sau solutie care ar veni de la altii, iar nu de la el. Ca si prietenul sau politic, „comandantul” George W. Bush, capitanul Basescu macina resursele nationale la moara orgoliului personal, izvorat parca dintr-un „amor fati” (Fr. Nietzsche), o dragoste netarmurita fata de destinul sau de carmaci providential, cu care nu ezita sa-si inceapa discursul electoral din confruntarea televizata cu ceilalti doi candidati. Nu numai ca arta compromisului, care este politica (Ion Iliescu), pare sa-i fie cu totul straina, dar fata de cei care pot face ca lucrurile sa iasa din impas impune o adevarata „spirala a tacerii” („Schweigespirale”). Crizele politice curg una dupa alta, cu toate consecintele lor economice si sociale dezastruoase, dar noua oficial ne merge bine (sic !).

Criza, marele adversar si aliat. Paradoxal sau nu, criza economica a provocat efecte duale in plan politic si electoral. Efectele sociale nemiloase au radicalizat stanga romaneasca, intetindu-i indarjirea si atacurile impotriva presedintelui si guvernarii de dreapta. Daca nu ar fi fost criza, trandafiriul Mircea Geoana nu ar fi avut nicio sansa impotriva portocaliului Traian Basescu, care ar fi castigat cu lejeritate al doilea mandat. Criza insa a produs imense frustrari si nemultumiri sociale, care nu vor putea fi „arse” decat prin schimbare. Este exact ceea ce a raspuns un consilier de campanie electorala al noului presedinte american la o intrebare damboviteana privind sansele candidatilor romani la prezidentiale: daca nu ar fi fost criza, Barack Obama nu ar fi castigat, deoarece iesirea din criza se face prin schimbare !

Partide mari, armate mari. Primul tur a aratat fara echivoc faptul ca ideile si programele mari au nevoie de o sustinere politica pe masura, care nu poate fi oferita decat de partide puternice, cu priza la mase. Acest lucru s-a vazut clar din pozitionarea in partea superioara a clasamentului electoral a candidatilor apartinand primelor trei partide mari din politica romaneasca, care au absorbit majoritatea covarsitoare a voturilor. Candidatii partidelor de buzunar sau independent au obtinut scoruri mici sau chiar insignifiante, fiind maturati fara nicio problema de primul val.

Lectiile primului tur electoral (1)

Spulberarea mitului de presedinte reformator. Traian Basescu va incerca sa-si confectioneze din rezultatele referendumului o cununa de lauri pe care sa o poarte pe cap in turul doi. Faptul ca peste doua treimi din votanti au fost de acord cu unicameralul si reducerea numarului de parlamentari este vazut de catre acesta drept o victorie exclusiva, care-i va da castig da cauza in intrecerea electorala finala. Dupa cinci ani in care a incercat din rasputeri sa-si impuna imaginea de reformator, Basescu chiar crede ca in primul tur a reusit acest lucru. Respectiv, ca referendumul, folosit ca un element de co-branding electoral (http://dianacismaru.wordpress.com/2009/11/23/co-brandingul-elector), ii va spori aura cezariana invingatoare, convingand astfel electoratul sa-i acorde un nou mandat. Nimic mai fals si mai utopic. In realitate, este vorba de un de-branding.

Alegerile si referendumul au fost si trebuie sa fie privite in unitate si interconexiune, cel putin sub aspectul momentului si scopului de innoire, iar nu ca doua evenimente separate, fara nicio legatura intre ele. Adica exact asa cum a gandit si sperat si Traian Basescu, mizand pe transferuri de imagine de la un eveniment la altul, care sa-i aduca voturile necesare pentru a se mentine la putere.

Numai ca electoratul, venit in numar neobisnuit de mare la alegeri, a dat peste cap calculele politicianiste. In aceeasi proportie covarsitoare, de doua treimi (aproape 70%), alegatorii nu l-au ales pe Basescu. Cum poate fi interpretat acest vot neasteptat, in coroborare cu cele de la referendum ? Daca rezultatele de la referendum au fost in mod clar un vot de blam acordat clasei politice, din care face parte si Traian Basescu prin partidul pro-prezidential, cele de la alegerea presedintelui au reprezentat la fel de limpede un vot negativ pentru locatarul Palatului Cotroceni. Mai pe sleau spus, alegatorii au fost de acord sa se faca reforma clasei politice, dar nu de catre Traian Basescu, care trebuie sa plece si sa lase locul unui alt presedinte, cu „sange proaspat”. Transferurile de imagine s-au produs, dar nu in sensul dorit de Basescu, datorita unui lucru extrem de simplu si de bun simt: alegerile si referendumul au fost consonante, avand acelasi sens de innoire, de progres politic. In ambele cazuri, voturile au urmarit aceleasi lucruri: „change and hope” !

In felul acesta s-a spulberat mitul presedintelui reformator. Traian Basescu nici nu avea cum sa fie parintele reformei. Tributar intereselor de familie si de partid, el a fost intotdeauna un judecator partinitor, care nu a urmarit prin asa-zisa reforma decat inlaturarea oponentilor din calea puterii sale personale. Traian Basescu nu a fost decat un speculator al ideii de reforma. Adevaratul reformator este poporul, pentru ca este nepartinitor, puterea sa electorala fiind de grad zero, deasupra tuturor celorlalte puteri ale statului.

De ce nu l-am votat pe Crin Antonescu

O filosofie populara despre riscuri si prudenta spune ca cine s-a fript o data, sufla si-n iaurt… Stilul agresiv, certaret al lui Crin Antonescu a fost primul lucru care m-a facut sa fiu prudent. Cand era prins cu mata-n sac (ca in episodul cu absentele din Parlament, dar nu numai) riposta necritic si cu vehementa, confundand probabil liberalismul cu libertarianismul. Satula pana peste cap de scandaluri, toata fiinta mea a respins acest conflictualism de copil sturlubatic, fiindu-i dor de consensualism…

Faptul ca nu-i plac cifrele, venind cu mainile goale la dezbatere, ca si cand economia s-ar relansa cu poezii (nimeni nu i-ar fi cerut sa vina cu tomuri, care l-ar fi facut la fel de ridicol, dar o solutie mixta ar fi fost decenta si necesara), mi-a sporit, pentru a doua oara, rezervele… Deh, urechile mele n-ar mai fi suportat sa auda, din nou, de la viitorul presedinte, justificari si disculpari pe motive de… nepricepere  economica (!).

In sfarsit, o problema elementara de  strategie, la care onorabilul prezidentiabil a picat cu brio, m-a facut, pentru a treia si ultima data, sa nu dau curs ofertei sale electorale, ademenitoare precum un cantec de sirena ce ascunde multe pericole. Orice strateg stie ca lupta pe doua fronturi este in general perdanta, din motive de raport de forte. Ignorand proeminenta si viclenia unor adversari de talia lui Basescu si Geoana, Antonescu a facut o greseala de novice, ce s-a dovedit a-i fi fatala, alegand sa lupte cu acestia deodata, ca si cand ar fi fost un Fat-Frumos care ar rapune dintr-o singura lovitura un balaur cu doua capete. Daca ar fi urmarit sa le fragmenteze adversitatea pe cele doua tururi de scrutin, concentrandu-se la inceput pe caderea unui cap si apoi a celuilalt, altele ar fi fost sansele de castig… Deh, instinctul meu de alegator s-a revoltat impotriva posibilitatii de a avea un presedinte cu asemenea inabilitati strategice, indemnandu-ma in acelasi timp sa sar in trenul invingatorului… 

Pentru bilele albe, care nu au fost putine, Crin merita insa din plin felicitarile noastre si o melodie cu parfum de …crin.

O zi mare pentru democratie

Alegerile reprezinta prima si cea mai importanta institutie a democratiei. Institutia in care eu decid… si tu… si el… toti romanii. De aceea, azi este o zi mare pentru democratie. Am votat, ca toata lumea, cu incredere si speranta. Pentru o viata mai buna. Pentru noi, pentru copii, pentru nepoti. Pentru Romania. Am vazut pe strazi puhoaie de oameni, curgand spre sectiile de votare, sub un cer senin si insorit de parca si Dumnezeu  s-ar bucura, binecuvantandu-ne cu aceasta zi frumoasa. Sa ne bucuram impreuna ! Votati !

Dupa campanie

Campania prezidentiabililor s-a incheiat cu ceea ce s-a numit marea confruntare. Care nu a fost atat de mare pe cat s-ar fi voit, de catre organizatori, sau s-ar fi putut, din partea candidatilor. Si, probabil, nici pe masura asteptarilor alegatorilor, care, cel putin o data la cinci ani, vor sa vada probe de varf, incontestabile, de inteligenta si clarviziune politica romaneasca. Pentru ca, slava Domnului, in tara lui Eminescu avem de unde alege, iar daca am facut o revolutie care parea imposibila inseamna ca si putem schimba lucrurile care ne tin pe loc sau ne trag inapoi. Si nici nu mai putem da vina pe balcanism, atata timp cat altora din vecinatatea geopolitica a inceput sa le mearga mai bine. Ceea ce spun poate semana cu o galeata cu apa rece aruncata in capul politicienilor, dar este important sa nu ne mai amagim si sa nu mai toleram suficienta. Intotdeauna este loc de mai bine. Dezbaterea electorala televizata cu primii trei candidati din sondaje a evidentiat multe lucruri bune. In mod evident, aceasta s-a bucurat de civilitate si echilibru. Dupa cum solidaritatea, credinta, familia si prietenia au fost in castig. S-au putut admira, deopotriva, calitati deosebite de personalitate, care tin de diplomatie si vizionarism, determinare si cutezanta,  intelectualitate si spiritualitate etc. Dar s-au pierdut si puncte importante la capitolul idei si solutii, valide sub raportul mijloacelor si resurselor, de reformare si iesire din criza. Spunem adesea, in ultimul timp, ca finantarea urmeaza elevul/studentul sau bolnavul, ceea ce este-n regula, dar nu apreciem in aceasi masura si faptul ca actiunea urmeaza ideea. Esecul programelor anticriza a fost determinat tocmai de absenta unor idei clare, constructive. Campania presedintelui american Obama a fost fondata pe niste idei motrice extraordinare („Yes, we can”, „Change and Hope” etc.), care au produs o emulatie electorala mesianica. O slabiciune a reprezentat-o si faptul ca actorii electorali au apelat, cu preponderenta, la strategii si tactici preluate din competitiile sportive, arta teatrala si campaniile militare, dar au neglijat unele aspecte subtile legate de cautarea si gasirea unei simbolistici unificatoare si rezonante, uitandu-se, probabil, rolul acesteia in epoca PR-ului, dar nu numai (remember: „lupta sub acest semn si vei invinge”), in care, cine-si impune simbolurile isi adjudeca si victoria. Lupta la gramada si pe aceleasi tinte face dificila identificarea si diferentierea electorala. Oricum, confruntarea televizata finala a fost doar un moment, o secventa care nu a adus castiguri sau pierderi semnificative niciunuia dintre candidati, care sa-i fi modificat sensibil pozitia in intentiile de vot. O „poza mediatica”, oricat de retusata ar fi, nu poate substitui personajele vii, in carne si oase si activitatile acestora de-a lungul intregii campanii. Lupta este deschisa oricarui rezultat, dar pentru a produce o revolutie a bunului simt, a avea o buna guvernare si un parlament reformat este nevoie de prezenta noastra masiva la vot. Este nevoie de o revolutie electorala.

Base-Ceau

Domnule Presedinte Traian Basescu, am primit azi drept cadou promotional electoral un tricou portocaliu care pe fata avea inscriptionat sloganul „Sa traiti bine !”, iar pe spate, ca un fel de sigla sau semnatura, cuvintele „Base-Ceau”. „Base” stie toata lumea ce inseamna, dar „Ceau” ?! Vine de la Ceausescu din „Condamnarea comunismului” sau de la salutul de ramas bun „Ceau !”, adica „Pa, la revedere !” ???!!!…

Strategii, aliante, conspiratii

Neindoielnic, esecul lui „Sa traiti bine” si cel al programelor anticriza face ca miza alegerilor prezidentiale 2009 sa fie alegerea intre schimbare si statu-quo. Desi ultimul lucru este o aberatie, exista din pacate forte destul de puternice pentru care pescuitul in ape tulburi continua sa fie profitabil. Ultimile evolutii de pe frontul electoral pun in evidenta mai bine lupta dintre aceste tendinte si strategiile folosite de protagonisti. Greii campaniei recurg la strategii de evitare, mai degraba, decat de confruntare. Practic, se ocolesc in mod deliberat confruntarile strategice de idei si programe (rezervate, inevitabil, pentru turul doi) in favoarea unor atacuri tactice la lideri, partide si presa. Cum sondajele indica trecerea de primul tur a presedintelui in exercitiu, sustinut de democrat-liberali, lupta efectiva se concentreaza pentru ocuparea celui de-al doilea loc in turul urmator, care se da intre social-democratul Mircea Geoana si liberalul Crin Antonescu, primul fiind perceput mai periculos decat al doilea, atat de catre Traian Basescu, cat si de dreapta esichierului politic si chiar de catre candidatul independent. Acesta pare a fi si motivul real pentru care candidatii Traian Basescu, Crin Antonescu, Sorin Oprescu si Kelemen Hunor s-au aliat impotriva lui Mircea Geoana in episodul legat de organizarea unei mari confruntari televizate, pe care l-au transat in defavoarea neta a acestuia, pentru al depozitiona in intentiile de vot. Acest lucru este, de altfel, in traditia manevrelor si jocurilor politice subordonate intereselor transpartinice din ultimii cinci ani. Scoaterea din cursa a unui prezidentiabil de talia lui Mircea Geoana, al carui scor in sondaje si discurs electoral au devenit din cale-afara de amenintatoare pentru candidatii in cauza nu pare a fi posibila fara unirea acestora. Practic este vorba de o alianta, de un cartel electoral, chiar daca oficial colaborarea celor patru nu este astfel definita. Si cum conspiratiile electorale nu aveau cum sa lipseasca de pe malurile dambovitene, cunoscatorii acestui stil vorbesc despre o conspiratie indreptata impotriva stangii reprezantate de PSD-istul Mircea Geoana, pentru a-l descalifica inca din turul intai, iar daca acest lucru nu este posibil, a-i opri drumul catre Palatul Cotroceni in turul doi prin acordarea voturilor lui Traian Basescu. Urmand o lozinca de trista faima, cuvantul de ordine al acestora pare a fi „Toata puterea in mainile dreptei”. Numai ca socoteala de-acasa nu se potriveste niciodata cu cea de la piata. Schimbarea este salvarea Romaniei, iar acest lucru l-au inteles majoritatea romanilor.

Basescu contra Basescu

Pentru oricare dintre competitorii inscrisi in cursa prezidentiala, Traian Basescu reprezinta, de departe, adversarul cel mai redutabil. Alcatuit dintr-un aluat de luptator pursange, dospit parca intr-un laborator de alchimia puterii,Traian Basescu performeaza in bataliile politice precum o masina de lupta greu de invins. Acest lucru nu inseamna insa ca cel care detine de cinci ani de zile puterea politica suprema in stat este invincibil. In mod paradoxal, Basescu poate fi invins chiar de… Basescu. Si aceasta pentru ca in presedintele prezidentiabil salasuiesc, ca in formula 2 in 1, doua personalitati politice diferite, care isi disputa intaietatea una asupra alteia. Una este un Traian Basescu Intaiul, care vine la putere in 2004 pe un urias val de simpatie populara si speranta, care duce Romania in UE si o (re)pozitioneaza in NATO, si care repurteaza o serie de victorii in lupta pentru reforme interne, reusind sa obtina   reconfirmarea increderii alegatorilor la referendumul din 2007. Cealalta e Basescu al Doilea, de dupa alegerile parlamentare din 2008, formarea (mez)aliantei PDL-PSD si instalarea cabinetului Boc, care, datorita unor actiuni prezidentialo-guvernamentale controversate, ce s-au suprapus efectelor crizei economice mondiale, a starnit serioase nemultumiri sociale si a  inregistrat scaderi neobisnuite in sondaje. In mod cert, asumarea grabnica, din motive electorale, a raspunderii guvernamentale in defavoarea dezbaterii parlamentare (si a celei publice, intr-o perioada de timp rezonabila) pe niste legi de impact social major (salarii, pensii, educatie etc.) nu este solutia cea mai fericita, desi este constitutionala (pe undeva, seamana cu o executie sumara, fara judecata !). Principial, corectiile la problemele in disputa sunt absolut necesare (nu strategia, ci tactica pare a nu fi, in acest caz, cea mai buna), iar fie chiar numai si simpla aducere a acestora in atentia publica este un act de curaj si responsabilitate politica, care, trebuie spus, apartine in totalitate presedintelui Traian Basescu. Nu-i mai putin adevarat insa ca, in incercarea de a-l impiedica sa castige un nou mandat, adversarii politici si partidele ostile au devenit niste cutii de rezonanta ale dificultatilor si neimplinirilor etapei, pe care le speculeaza punandu-le in totalitate pe seama Presedintelui. Nu in ultimul rand, loviturile adverse au tintit si tintesc membrii de familie si apropiatii politici. Daca in primul caz, atacurile sunt discutabile, in cel de-al doilea nu se poate spune acelasi lucru. Acuzatiile privind implicarea in politica a fiicei celei mici a Presedintelui sunt cel putin ignorante, pentru ca daca ne uitam in istorie vom descoperi ca natiuni puternice s-au coagulat in jurul unor familii de politicieni (de pilda, presedintele Franklin Roosevelt se inrudea cu doisprezece fosti presedinti ai Statelor Unite !). Cu certitudine insa, in alegerea colaboratorilor presedintele Traian Basescu nu a avut intotdeauna mana buna. Din alegerile gresite, fie ca a fost vorba de ministeriabili, consilieri sau alti responsabili din politica si administratie, au venit slabiciunile prezidentiale din ultima perioada a mandatului. Intamplator sau nu, coruptia, abuzurile si ilegalitatile provenind din randul unor personaje din preajma Presedintelui au avut chipul unor femei frumoase sau al unor barbati yesmani.  Acesta este „calcaiul lui Basescu”, prin care Basescu II il poate invinge pe Basescu I: va castiga alegerile pe mana lui sau, in caz contrar, le va pierde pe mana altora…