Traian Basescu a pierdut ultima batalie electorala: CRIZA ECONOMICA SI SOCIALA L-A INVINS !!!

03/12/2009

Cimitirele sunt pline de oameni care se credeau de neinlocuit !

PR-ul poate mult, dar el nu poate totul: oricat ar fi de mestesugite, cuvintele nu pot lua locul faptelor. Alegatorule, esti prea sarac si prea necajit pentru a mai gresi o data. Pentru a nu gresi la votul de duminica, judeca si alege dupa criteriul christic, care este imbatabil in fata vorbelor inselatoare: pomul se cunoaste dupa roade, iar omul dupa fapte. Tine-te dupa Biblie, si nu vei gresi. Dupa dezastrul basescian, care a aruncat tara intr-o groapa a istoriei, Romania are dreptul la o noua sansa si un nou inceput. Amin.

Dixit et salvavi animam meam !


Ultima batalie

03/12/2009

Nu stiu daca exista sau nu o numerologie politica, dar daca ma gandesc la anii unor revolutii, precum cea franceza (1789) sau anticomunista (1989), ori la infrangerile rasunatoare ale unor politicieni precum generalul de Gaulle (1969) sau comandantul Basescu (2009, asa cum se prefigureaza in sondaje), nu pot sa nu observ ca cifra 9, de la sfarsitul anilor respectivi, pare a fi una premonitorie. Nu este un joc psihologic de influentare a cuiva, ci doar o constatare a unui om care nu poate sa nu creada in nonaleatorismul lui Einstein, care spunea ca Dumnezeu nu joaca zaruri… Exista multe alte exemple care s-ar putea adauga celor amintite, dar sa ne oprim la ultimele doua, cu atat mai mult cu cat unii adepti ai liderului cotrocenist nu ezita sa-si asemuiasca idolul cu fostul presedinte saizecist de la Palatul Elysee (1959-1969). Asa sa fie oare ?!…

Cu aproape un an inainte de infrangere, in mijlocul evenimentelor marcusiene de contestare din mai 1968, generalul si-a afirmat fara echivoc autoritatea si fermitatea: „Fiind detinatorul legitimitatii nationale si republicane, am luat in considerare (…) toate posibilitatile, fara exceptie, care imi permit sa o pastrez…’ (Fr. Richaudeau). Este adevarat, acelasi tip de mesaj combatant il auzim si la Traian Basescu, dar asemanarea se opreste aici. In rest, Dumnezeu cu mila, pentru ca damboviteanul betiv si afemeiat nu mai are nimic din aura elyseeanului. In timp ce generalul era un olimpian incoruptibil si devotat total intereselor Frantei, pe care a stiut sa o uneasca si sa-i dea maretie, marinarul s-a dovedit a fi un turbulent smecher, panglicar si afacerist, care nu si-a vazut decat de interesele personale si de grup, dezbinand tara si aducand-o in sapa de lemn. In timp ce primul se inconjura de minti luminate si capabile, fara Elene, Monici sau Golden Blitz-uri, ultimul hingherea clasa politica si mass-media, care-i stateau in cale, impartind dupa „sufletel” functii si dregatorii…

Simtindu-si sfarsitul domniei aproape, cu cateva zile inainte de referendumul din 1969 care-l va obliga sa demisioneze,  de Gaulle incearca printr-un ultim efort sa se opuna implacabilului, avertizand asupra consecintelor unei schimbari pe care nu o intelegea, dar o respecta, venind din partea poporului: „Voi, carora v-am vorbit adesea in numele Frantei, aflati ca raspunsul vostru de duminica ii va angaja destinul, deoarece in primul rand e vorba de a provoca in structura tarii noastre o schimbare considerabila…” (Fr. Richaudeau). Avand aceleasi presimtiri, dar intr-o maniera reactiva penibila, Traian Basescu incearca, si in 2009, sa mai fenteze inca o data istoria, ca in 2004, prin agitarea agresiva si disperata a unei sperietori ideologice perimate, in care nici el nu mai crede: pericolul comunismului, al intoarcerii tarii in urma cu douazeci de ani, al aruncarii Romaniei in bratele Moscovei etc., ca si cand toate aceste fantasmagorii ar fi posibile, ca si cand nimic din schimbarile care ne-au dus in NATO si UE nu s-ar fi intamplat (!).

Si intr-un caz si in celalat, istoria nu a putut si nu poate fi oprita: „… de Gaulle, ne zugraveste admirabil Richaudeau acel moment istoric, stie ca da ultima batalie: o batalie pierduta; si era incapabil de a nu lasa sa se intrevada acest lucru in vorbele sale, grabind astfel procesul infrangerii”. Aceasta descriere ne confirma inca o data ca bataliile se pierd in primul rand in plan psihologic. Aceleasi sentimente premonitorii de invins s-au cuibarit si in subconstientul lui Traian Basescu, a carui structura a apararii scartaie ingrozitor, asemanator celei de dinaintea prabusirii unui colos. Tonul, altadata cu un aplomb fara egal, a devenit, in pragul sfarsitului, unul plangaret. Si Zeii plang, nu-i asa ?!…

Inaintea ultimei batalii, cele doua tabere, in frunte cu conducatorii si staff-urile de campanie, stau fata in fata. De o parte, Mircea Geoana, leul cel tanar, avand de partea sa vitalitatea, forta, increderea, initiativa strategica, scopuri si obiective clare, bucurandu-se de o sustinere de masa. Intr-un cuvant, viitorul. De cealalta parte, Traian Basescu, un batran lup de mare, inconvoiat de slabiciune, oboseala si deznadejde, lipsit de o strategie si o perspectiva clare. Intr-un cuvant, trecutul. Oare deasupra cui va straluci soarele de la Austerlitz si asupra cui va cobori amurgul de la Waterloo ? Privind asimetria flagranta de idei, forte si sanse dintre cei doi adversari politici, raspunsul nu lasa nicio urma de indoiala asupra deznodamantului…