Dilema PSD

16/12/2009

Toate agitatiile si atacurile post-electorale din interiorul PSD se datoreaza unor incercari de a privi alegerile prezidentiale prin prisma unui singur fapt, respectiv al minusculului procent de 0,3%, cu care, din pacate, au fost pierdute. Ceea ce, trebuie sa recunoastem, ar fi un act unilateral. Exista insa, din fericire, si jumatatea plina a paharului. Pentru prima data si intr-o proportie semnificativa in ultimii cinci ani, ideile stangii au sensibilizat vizibil electoratul, aducand PSD-ului un castig net de imagine. Au fost arse intr-o anumita masura, dezvaluindu-li-se netemeinicia, tentativele ideologizante ale dreptei pedeliste de anatemizare a stangii social-democrate pentru ororile trecutului totalitarist comunist. A fost realizata istorica reconciliere dintre stanga social-democrata si dreapta liberala (partial si cu cea taranista), ceea ce reprezinta un pas insemnat pe cale reconcilierii politice si  nationale. Sub povara saraciei si a crizei, 5 200 000 de romani l-au votat pe Mircea Geoana, intelegand ca realizarea mult asteptatului echilibru social nu poate veni decat din partea solutiilor stangii. Ori, asemenea lucruri, obtinute in urma campaniei, atarna in prezent destul de greu in balanta stangii. Desigur, ca si in sport, scorul conteaza, dar mintile si inimile oamenilor se castiga greu si in timp indelungat. Graba unor minti involburate de a decapita pe nepusa masa PSD-ul, pe baza frustrarii pricinuita de o infrangere discutabila, ar fi o reactie emotionala ce s-ar putea dovedi gresita. Probabil ca o dezbatere documentata si intr-un larg cadru democratic a rezultatelor alegerilor ar avea mai multe sanse de succes in decelarea concluziilor si strategiilor corecte. Numai pe baza unei judecati lucide si temeinice se va putea transa clasicul conflict, iscat in urma unui esec, dintre consolidatori si demolatori si se va putea intreprinde ceea ce este mai bine pentru PSD: consolidarea (prin valorizarea si dezvoltarea castigurilor obtinute in campania 2009, in beneficiul unui restart pe termen scurt) sau reconstructia (prin asezarea partidului pe baze noi, ceea ce va amana relansarea pe termen lung).


Presedintele (re)ales

16/12/2009

Urmarind discursul, vizibil marcat de emotie, rostit de catre Traian Basescu la ceremonialul de la CCR de validare a alegerii acestuia in functia de Presedinte al Romaniei, am simtit, la cald, acelasi sentiment de emotie, dar si de simpatie. La rece, insa, mi-am dat seama de ce in democratia ateniana exista institutia ostracizarii, prin care cetatenii care deveneau prea populari erau exilati, pentru a impiedica instaurarea, prin populism, a unei posibile dictaturi, a unei tyrannis. Ce-i face pe oameni sa-i urmeze, irational, chiar si in prapastie, pe unii conducatori ?! Raspunsul este carisma ( fr. charisme, gr. kharisma), acel dar oferit celor alesi prin gratia divina. Revenind, ceea ce m-a surprins, in discursul amintit, scurt si necutumiar de altfel, a fost distanta dintre mesaj si pozitionarea politica. In mod evident, a fost un mesaj de stanga al unui Presedinte de dreapta (!). Desigur, este de inteles  si de susutinut ideea ca intr-o politica inteligenta trebuie sa inveti de la oricine, chiar si de la adversari (lucru impartasit, in lucrari recente, si de Obama, si de Sarkozy), dar a prelua, imediat dupa alegeri, ideea social-democrata de solidaritate, de exemplu, care, culmea, a fost si slogan de campanie, poate parea prea mult si prea riscant, pentru propria credibilitate si identitate politica. Explicatiile nu pot fi decat doua. Prima ar putea fi de ordin speculativ si de viclenie politica, de a utiliza in avantaj propriu ideile adverse care s-au bucurat de audienta in campanie (si care erau cat pe-aci sa-l debarce !). Nimic nou, pana aici, s-ar putea spune. In pofida faptului ca solidaritatea in gura dezbinatorului suna precum rugaciunea in cea a diavolului, cea de-a doua explicatie probabila ar putea fi rezultatul unei reflectii mult mai profunde, al constientizarii si recunoasterii, pe baza a ceea ce a simtit si perceput in mod direct, in timpul campaniei, ca, intr-adevar, exista doua Romanii (idee analizata de Adrian Nastase intr-un excelent studiu, vezi,  http://www.jurnalul.ro/stire-editorial/alte-doua-romanii-530487.html). Ceea ce ar putea insemna recunoasterea unor greseli politice, care au facut ca Romania sa aibe o problema majora in planul solidaritatii sociale, cat si a faptului ca, cel putin, in solutionarea unor mari probleme nationale dihotomia contraproductiva stanga-dreapta ar trebui sa inceteze. Ori, o asemenea atitudine, daca se va dovedi reala, ar putea insemna ceva cu totul nou. Si, speram, de bun augur pentru noul mandat prezidential.