Exercitii imaginare de admiratie

23/12/2009

Plecand de la doua analize ale liderului social-democrat Adrian Nastase privind perspectivele probabile ale politicii  Presedintelui reales, Traian Basescu (nastase.wordpress.com/2009/12/22/comparatie-discursuri-de-investitura/) si ale noului Guvern Emil Boc (jurnalul.ro/stire-editorial/alt-craciun-acelasi-boc-531134.html), as incerca  sa duc mai departe ideea cercului portocaliu care se inchide, care, dupa parerea mea, in acelasi timp, se si strange. O posibila cheie a decriptarii intentiilor politice reale ale presedintelui Traian Basescu ar putea fi data de ceea ce s-ar putea numi “prezidentialism guvernamentalist-parlamentarist”. Adica un fel de struto-camila. Departe de a fi o chestiune lexicala desarta, incercarea de conceptualizare politica a unor situatii si tendinte complexe si confuze, asa cum sunt cele post-electorale, sunt de natura sa ajute PSD in alegerea celor mai bune strategii de actiune si contra-actiune. Sa ne explicam. Presedintele Traian Basescu a incercat sa-si faca, in mandatul trecut, un blazon din lupta sa politica impotriva Parlamentului, pe care l-a calificat ca fiind sursa “sistemului ticalosit” si al tuturor relelor din societatea romaneasca. Cea mai reprezentativa si pluralista institutie a democratiei a fost tinta unor atacuri prezidentiale furibunde (“hotii si coruptii din Parlament”, cei “322″ care i-au votat suspendarea, cei “254″ care i-au picat Guvernul Boc etc.). Cum Parlamentul s-a dovedit a-i fi singurul oponent in calea visurilor basesciene de instaurare a unei puteri prezidentiale absolute, s-a decis sa-i infranga adversitatea printr-o reforma parlamentara in stilul nietszche-an al „vointei de putere”. Nimeni nu contesta necesitatea rationalizarii si eficientizarii acestei institutii democratice fundamentale, dar multa lume se teme, avand in vedere un anumit parcurs prezidential, de o posibila subordonare a legislativului de catre executiv (trebuie sa recunoastem ca amenintarea“De ce va e frica, nu scapati !” poate ascunde si un asemenea sens). Daca va fi modificata Constitutia in spiritul si litera celor emanate de la Palatul Cotroceni, adversarul sau de temut, Mircea Geoana, al doilea om in stat, ca Presedinte al Senatului, va fi invins, ramanand fara functie, la singura Camera a Parlamentului urmand sa fie pus presedinte un pedelist de nadejde (PDL avand cei mai multi parlamentari). In felul acesta, legislativul poate capata un caracter „parlamentarist”, de anexa a puterii Presedintelui. In cazul Guvernului, lucrurile sunt mult mai simple decat in cel al Parlamentului, obiectivul urmarit fiind deja indeplinit. Desemnarea ca Prim-Ministru, pentru a patra oara, a aceluiasi „incercat” presedinte PDL, Emil Boc, si reconfirmarea ca ministri a greilor pedelisti va face ca Presedintele “jucator” sa fie, de facto, seful unic al intregii puteri executive (prezidentialo-guvernamentale). Toate aceste manevre politice si constitutionale il vor pozitiona, daca vor reusi, in postura mult jinduita de stapan absolut al puterii, conferita de “prezidentialismul guvernamentalist-parlamentarist”. In felul acesta, chiar prezervandu-se de jure semiprezidentialismul actual, se va ajunge, de facto, printr-o lovitura constitutionala de maestru (inspirata, probabil, de „Flacara Violet” !), la o republica prezidentiala care nu ne poate decat smulge „exclamatii de admiratie” pentru ca nu seamana cu nimic cunoscut. Nici cu regimul prezidential american, pentru ca acolo Congresul nu este subordonat Presedintelui, nici cu cel francez, pentru ca in tara-mama a democratiei moderne exista institutia coabitarii unui Presedinte si a unui Guvern de culori politice diferite. Poate semana sau nu cu un film SF, dar o intrebare merita a fi pusa: ce se poate intampla, oare, cu un cerc (fie el si portocaliu), care, dupa ce s-a inchis, continua sa fie strans ?!…