Alternativa social-democrata (1)

05/01/2010

Premise de reflectie. Situarea pe locul secund la scrutinul prezidential 2009 si trecerea post-electorala in opozitie impun social-democratiei o analiza interna si elaborarea unui model explicativ credibil al acestor regrese, pe baza caruia sa-si reconfigureze un proiect politic viabil. Repozitionarea PSD, ca partid de opozitie, va trebui sa ia in calcul, in mod obligatoriu, cel putin trei variabile. Prima dintre acestea se refera la adversar, intruchipat de dreapta politica reprezentata de Traian Basescu si PDL, care detine intreaga putere executiva, un punct extrem de tare, care nu se reproduce insa (spre sansa democratiei !), si in plan legislativ, unde se sprijina pe o majoritate parlamentara fragila (potential volatila). Analiza parcursului electoral si post-electoral al dreptei portocalii releva doua contradictii majore, respectiv intre mesajul social si ideologia politica si intre mesajul social si politica guvernamentala. In primul caz, este vorba de faptul ca un partid de dreapta a castigat alegerile cu un mesaj de stanga, ceea ce reclama utilizarea de catre PSD a unor augmentatori si diferentiatori ideologici si doctrinari pentru ruperea acestei vraji inselatoare si evitarea unor confuzii care-i pot fi dezavantajoase. Cel de-al doilea conflict, dintre retorica populista si politica efectiva (recentele masuri guvernamentale anuntate, de austeritate extrema, lovesc grav categorii largi de populatie), releva o mostra semnificativa de cinism si demagogie a dreptei. Practic, asistam la un spectacol grotesc, in maniera orwelliana (1848), in care mesajul generos si umanist al stangii a fost confiscat si distorsionat in beneficiul unei drepte traditional egoiste si hraparete (pentru care echilibrul social nu inseamna altceva decat preeminenta economica a clientelei politice, iar solidaritatea sociala este redusa la cea de clan !). O a doua variabila in functie de care trebuie declansata operatiunea de repozitionare este electoratul, perceptiile si, mai ales, asteptarile acestuia, care au fost de multe ori inselate in ultimii cinci ani. Faptul ca schimbarea s-a jucat la un scor atat de strans si ca, in cele din urma, nu s-a produs reflecta tocmai confuzia ideologizanta care i-a fost indusa de catre PDL, pe de o parte, cat si incapacitatea PSD de a-si face clare identitatea si obiectivele si de a-si impune propria agenda electorala, pe de alta parte. Al treilea parametru de repozitionare se refera la restrictiile externe, dintre care asi aminti criza economica si Tratatul de la Lisabona. Daca iesirea din criza economica se va produce, cu chiu, cu vai in acest an, este de semnalat ca acest proces nu va fi insotit, automat, de unul similar in plan social ( inertiile si decalajele de propagare producand intarzieri). Dimpotriva, cunoscand „depravarea morala” a exponentilor dreptei, pe care o incrimina cu putin timp in urma Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel in 2001, este posibil sa fim martorii unei adanciri si prelungiri, in 2010 si 2011, a crizei sociale romanesti, prin trecerea pe umerii populatiei a celei mai mari parti a poverii costurilor determinate de indatorarea externa si relansarea economica. Ori contracararea acestei pauperizari excesive ar trebui sa vina de pe aliniamentele opozitiei de stanga. In sfarsit, faptul ca Tratatul de la Lisabona pune cetatenii in centrul proiectului european, transcendand astfel deosebirile rasiale, etnice, religioase, sociale etc. ofera opozitiei social-democrate posibilitatea de a-si adresa mesajele unui public-tinta larg si divers, care va trebui sa fie reflectata corespunzator in noua sa strategie politica.