PSD – intre infrangere si victorie

16/01/2010

Daca electoral anul 2009 nu s-a dovedit, finalmente, a fi unul al PSD, ideologic si politic situatia a fost mai complexa si mai putin transanta. Din aceste ultime doua puncte de vedere, au existat cateva varfuri de imagine, care, chiar daca nu au fost suficiente pentru a castiga, au reprezentat, comparabil cu aliniamentele initiale, un avans notabil vizibil.

Practic, dupa multi ani de recul si stagnare, s-a inregistrat o revenire in forta a ideilor stangii, care au (re)sensibilizat o buna parte a electoratului, pregatind, cum nu se putea mai bine, pozitii inaintate pentru asaltul decisiv pentru o Romanie de stanga.

Mai plastic spus, PSD s-a situat undeva intre o infrangere si o victorie.  O infrangere care a fost una salvatoare (fapt care ar trebui recunoscut de catre PSD, daca ar fi cinstit cu el insusi), pentru ca social-democratii erau nepregatiti pentru victorie, atat datorita slabiciunilor interne, cat si conditiilor externe nefavorabile, care l-ar fi facut inapt pentru o exercitare stabila si indelungata a puterii (se stie ca, uneori, o victorie este mai greu de pastrat decat de castigat).

Orice proiectie cat de cat rationala ar dezvalui ca o victorie a unei stangi relativ slabite, precum PSD, impotriva unui adversar de talia PDL si intr-un context intern si extern potrivnic s-ar fi putut transforma cu usurinta intr-una a la Phyrus, ce ar fi redus-o din nou si pentru mult vreme la tacere, oricat de generoase i-ar fi fost ideile politice.

Care ar fi fost soarta programelor social-democrate daca acesta ar fi castigat alegerile prezidentiale de la finele lui 2009 ? In mod categoric, nu prea stralucita. Ceea ce nu ar fi reusit strategii lui Traian Basescu ar fi obtinut generalii „Criza” si „Iarna„, adversarii cei mai de temut ai oricarei puteri.

Fara a fi de acord cu criticile dreptei europene la adresa stangii privind acumularea-distribuirea (care au bantuit mai multe tari, inclusiv Franta postmitterrandista, cu accente sarkoziene indeosebi), pentru ca ambele procese au drept motor cresterea economica, care este obtinuta intr-un cadru si prin eforturi sociale (motiv pentru care trebuie sa existe o raspundere sociala a corporatiilor, iar limitele egoismului trebuie depasite in favoarea echitatii si solidaritati sociale), nu ar trebui subestimata insa nici relatia dintre acestea.

A simtit, oare, generalissimul Mircea Geoana aceste pericole care pandeau din umbra si care erau greu de perceput si de inteles in afara unui vizionarism propriu sau a unui ajutor venit din partea unui „ezoteric” (de care s-a vorbit) ? Nu si-a fortat norocul, simtind ca ar fi fost o victorie amagitoare si efemera ? Imi este greu sa cred contrariul, avand in vedere „softul” intelectual si strategic de care dispune si ezitarea de ultim moment (pana la proba contrarie, de dovedire a fraudei electorale, o asemenea ipoteza pare a fi la fel de posibila ca oricare alta care nu a fost infirmata, inclusiv ca cea a atacurilor energetice produse de „dracismele” lui Basescu, care a facut atatea valuri mediatice !).

 Ce-i drept, este greu sa patrunzi in mintea unui strateg care poarta povara raspunderii pentru decizii si consecinte si putini pot cunoaste ce gandeste acesta cu adevarat. Oricum, ceea ce au realizat Mircea Geoana si echipa sa in aceasta batalie pe care asi numi-o de etapa reprezinta o platforma robusta pentru cele care vor urma. Osana, Mircea Geoana ! Concluzia practica privind constructia PSD se refera la faptul ca masurile imediat urmatoare nu vor trebui sa fie grosiere si radicale, ci unele de finisare si stilizare ideologica, politica si organizatorica.