Avatarurile dreptei (II)

25/02/2010

PNL, in cautarea sagetii pierdute

Intr-un context global marcat de sechelele crizei economice mondiale, de a carei producere este responsabila dreapta neoliberala, cuvantul „liberal” pare a nu mai exercita fascinatia speculativa de altadata. Acest lucru se vede inclusiv la rudele mai sarace, de centru-dreapta, precum PNL, hotarate sa puna capat exceselor liberaliste care au condus la colapsul pietei, din care economia cu greu incearca sa isi revina.

Dupa mezalianta cu PSD si esecurile care i-au urmat, PNL pare decis sa-si asume costurile schimbarii la fata. In acest sens, prima conditie va fi de a se stabiliza, de a-si gasi echilibrul intern, dar si de a pune capat balansului in jurul centrului, cand in dreapta, cand in stanga. Daca in trecut, ultimul lucru a insemnat o anumita flexibilitate, care i-a adus unele avantaje electorale si de putere, in noile conditii balansul politic se poate transforma intr-o sursa de instabilitate. Prins intre stanga social-democrata si dreapta democrat-liberala, ambele cu pretentii spectrale de monopol, PNL va fi obligat sa-si reconsidere pozitia si sa aleaga, pentru a evita paguboasa pozitie de mijloc, care-l poate strivi.

Principalele concepte strategice care, cel mai probabil, ii vor impune redefinirea traiectoriei pe noul esichier politic par a fi cele de ideologizare, repozitionare, distantare, regrupare si relansare.

Premierul Emil Boc a acuzat PNL ca este „inghitit” de stanga. Pe de alta parte, noul presedinte PSD, Victor Ponta, a evidentiat cu claritate antinomiile ideologice care-l despart de PNL. In aceste conditii, renasterea PNL nu va putea veni decat din seva care i-a dat viata, respectiv din (re)intoarcerea la radacinile doctrinare si ideologice care i-au dat o identitate de dreapta inconfundabila: „Prin noi insine”. Recursul la o astfel de strategie este vital si de neocolit, este platforma pe care va trebui reconstruit un alt partid, un nou PNL, deoarece ideologizarea va fi una din putinele cai prin care va putea sa puna capat reprosurilor interne de derapaj spre stanga si sa-si recupereze electoratul traditional, capturat in prezent de PDL, dar si sa-si atraga noi simpatizanti si votanti. Nu in ultimul rand, aceasta poate reprezenta si una din modalitatile de contracarare a potentialelor migrari catre satelitul „progresistilor” lui Traian Basescu. Perioada de eclipsa ideologica s-a incheiat.

Prin program si proiecte politice, PNL va trebui sa se repozitioneze fara echivoc in partea dreapta a spectrului politic, acolo unde, ca geneza, istorie si misiune, ii este locul. In felul acesta (dar si printr-o munca sustinuta de lamurire), activul si electoratul PNL vor constientiza ca aliantele politice controversate au reprezentat doar o tactica electorala conjuncturala, iar nu strategia liberala, care a fost intotdeauna una de dreapta.

Oricat ar parea de ciudat, terapia crizei produse de dreapta va avea nevoie, o buna perioada de timp, tot de masuri de dreapta, chiar daca mai putin brutale („cui pe cui se scoate”), ceea ce poate oferi PNL posibilitatea sa isi probeze utilitatea publica (des invocata in ultima vreme). Pentru a putea juca cu sanse de castig o astfel de carte de „oportunitate”, PNL va trebui sa-si construiasca o alternativa viabila de guvernare. In acest sens, mai pledeaza insa si un alt argument. Exista pericolul ca, pe termen lung, prabusirea PDL (inevitabila, in urma acumularii si amplificarii de slabiciuni, printr-o intrebuintare abuziva a puterii) sa antreneze un efect de domino pentru intreaga dreapta. Chiar daca apartine aceluiasi spectru politic (gen proxim), PNL poate evita sa fie absorbit de siajul PDL printr-o diferentiere ideologica si politica adecvata (diferenta specifica), ca ancora prin care sa se prinda de realitatile noii etape..

Inevitabil, prin asumarea transanta a pozitiei de partid de dreapta, PNL va intra in coliziune ideologica si politica cu PSD. Acesta va trebui sa fie un cost asumat. PNL va trebui sa se distanteze de PSD, care, asa cum a subliniat presedintele liberal Crin Antonescu, este si va fi, pe termen lung, principalul sau adversar ideologic si doctrinar. Partizanismul nu va trebui insa sa se contrapuna bipartizanismului opozitiei, atunci cand este vorba de proiecte de interes national.

Pentru regruparea dreptei din opozitie, PNL va fi nevoit sa-si apropie conservatorii, care sunt de centru-dreapta, cu atat mai mult cu cat alianta acestora din urma cu social-democratii ameninta sa se rupa, dupa Congresul PSD. Constituirea in opozitie a unui pol de dreapta, liberali-conservatori, va fi un fapt firesc si benefic pentru democratie, deoarece va avea sansa de a functiona mai bine decat cele formate din culori politice situate la antipozi.

Reluarea „proiectului Johannis”, dar pe alte baze, ideologice, s-ar putea constitui intr-un avantaj, care, in functie de gradul de uzura al PDL (pe care exercitiul puterii il va accentua, in mod inevitabil), ar putea contribui la castigarea initiativei strategice, esentiala in accederea la putere.

Faptul ca PNL a precizat ca nu a urmarit si nici nu va urmari vreodata sa se transforme in partid stat, este un indiciu ca liberalii sunt dispusi la partajul puterii cu alte forte politice. Chiar daca tinta electorala propusa (30%) va fi greu de atins in conditiile unei dinamici accelerate a esichierului politic, obiectivele de titularizare ca lider al dreptei si de accedere la guvernare de pe aceasta pozitie par a fi realizabile (daca PNL nu va comite gafe compromitatoare in opozitie).

O problema spinoasa, care-si asteapta solutionarea la Congresul PNL, este cea a faliei interne (Antonescu-Tariceanu). Daca liberalii nu au invatat nimic din greselile grave ale social-democratilor, care i-au subminat integritatea, iar orgoliile personale si luptele interne pentru putere vor prevala in fata unitatii si intereselor de partid, atunci sansele unei relansari de succes a PNL vor fi amanate. 

Oricum, asteptarea strategica s-a sfarsit. Cel putin la varf, PNL constientizeaza acest lucru, atunci cand spune ca „Acum !” este momentul incordarii fortelor si lansarii sagetii liberale. Oare, apropiatul Congres PNL va reusi sa intinda propriul arc, precum Ulise, si sa redirectioneze sageata liberala spre in „SUS” ?

 

 

 

Anunțuri

Lectia de modestie

24/02/2010

Ni s-a reprosat, la Revolutie, ca ne-am meritat soarta, pentru ca fiecare popor isi are conducatorii pe care-i merita. Era, intr-un fel, o alta fata a unei ziceri controversate care spune ca popoarele sunt cele care isi invata conducatorii sa devina dictatori. Desi o astfel de generalizare nu poate fi acceptata, totusi, trebuie spus ca aceasta ascunde un sambure de adevar, pentru ca , de fapt, nu popoarele se fac vinovate de asemenea situatii de degradare politica, ci cei din preajma puterii, care, pentru a obtine avantaje si favoruri, ii incurajeaza, in mod ipocrit, megalomania si autoritarismul.

Desigur, alienari si derapaje politice de genul celor antedecembriste nu mai sunt posibile in zilele noastre, ceea ce nu inseamna insa ca astfel de tentatii si corupatori au disparut (asemenea distopii subzista in orice societate). Tocmai de aceea, cei care au urmarit discursul lui Ion Iliescu la Congresul Extraordinar al PSD au avut prilejul sa admire o imensa lectie de intelepciune si modestie (a cata oare ?), izvorata din serenitatea varstei si din experienta de veteran si fondator al partidului. Refuzand propunerea de a prelua conducerea PSD si orice alta functie sau titulatura, dar ramanand membru al acestuia, Ion Iliescu a dovedit ca nu a fost niciodata corupt de putere si ca intotdeauna a fost in slujba binelui public. Un epilog, trebuie sa recunoastem, neasteptat si dezarmant pentru obedienti, dar si pentru detractorii prologului revolutionar.

Printr-un mesaj vibrant, venerabilul senior a subliniat ca PSD nu are nevoie de un batranel de 80 de ani sa-l reanime, ci aceasta forta exista si trebuie cautata in interiorul partidului, „care trebuie să apere marea majoritate a cetăţenilor acestei ţări”, iar „dacă slăbeşte PSD, slăbeşte apărătorul marii majorităţi a concetăţenilor noştri.” Tintuind la stalpul infamiei obsesiile pentru parvenire, functii si pozitii de comanda, in defavoarea crezului politic, de viata si ideologic, propriu social-democratiei, Ion Iliescu ii critica dur pe liderii care-si pierd simtul masurii, care dupa ce devin sefi se distanteaza de oameni, incercand sa se impuna prin morga si atitudini autoritare, modestia ajungand un fel de pasare rara.

De aceea, cred ca prima lectie pe care ar trebui sa o invete un politician, pentru a ramane integru, este cea a modestiei. A umilintei, chiar. Iar atunci cand nu se intampla acest lucru, cainele de paza al democratiei ar trebui sa-i ajute pe cei care isi dau aere si se umfla in pene sa revina cu picioarele pe pamant. Asta, bineinteles, daca avem jurnalisti independenti, curajosi si talentati, precum Peggy Noonan, care, intr-un articol intitulat „Vanitatea puterii” l-a pus la punct pe un tanar oficial politic, dupa ce acesta a castigat alegerile si a devenit senator (lectie despre care, ulterior, cel vizat a recunoscut, cu umor, ca i-a  fost extrem de utila, lucru care s-a si vazut, de altfel): „Saptamana aceasta il vedem pe senatorul Barack Obama, care pana acum a fost prudent, dandu-si aere in revista Time si explicandu-ne ca seamana mult cu Abraham Lincoln, numai ca e ceva mai bun ca el (…) Barack Obama are un CV bun, dar nu are cabane de busteni. Si pana acum nu are nici maretie. Iar daca va continua sa vorbeasca despre el insusi in acest fel, nici nu va avea vreodata.”

Deh, de pe malurile Potomacului pana pe cele ale Dambovitei exista ceva distanta, inclusiv in ceea ce priveste cultura politica… Probabil ca va mai trebui sa treaca mult timp pana cand lectia de modestie va ajunge si la unii dintre politicienii nostri, deveniti, in mod inexplicabil, ultramioritici…


Rugaciuni inaintea Congresului PSD

19/02/2010

Auzind de zazania si ambitiile desarte de marire din PSD, Dumnezeu a hotarat sa cerceteze inimile candidatilor la presedintia partidului si, daca nu va gasi nici macar una care sa nu fie cuprinsa de asemenea uraciuni, sa-l dea pierzarii. In noaptea de dinaintea alegerilor, toti candidatii se rugau la Dumnezeu. „Doamne, se ruga Mirce Geoana, fa ca eu sa castig alegerile la Congres, ajuta-ma sa-mi reusesca viclesugurile, nu-l lasa pe potrivnicul meu Adrian Nastase sa-mi ia fata…„. Adrian Nastase implora, la randu-i cerul: „Doamne, nu- lasa pe maleficul Geoana sa castige, fa-l sa se impiedice de strambele pe care i le-am bagat si binecuvanteaza-i pe protejatii mei...”. Si tot asa, ceilalti candidati… Tocmai cand vrea sa plece, scarbit de dezbinarea si impietrirea inimilor cercetate, Dumnezeu a dat cu ochii de Ion Iliescu, care se ruga cu fervoare: „Te rog, Doamne… Te rog, Doamne… Te rog, Doamne…„. Mirat, Dumnezeu il intreba: „Iliescule, de ce te rogi, ca mai e pana sa te chem la mine ?”. „Doamne, ii raspunse staruitor Iliescu, ia-ma pe mine si lasa-mi copilul !”. Uitandu-se in catastiful lui si negasind ceea ce cauta, Dumnezeu il intreba, vadit incurcat, dar si impresionat: „Dar cum il cheama pe copilul tau, Iliescule ?”. „PSD il cheama, Doamne !


Post Scriptum la „Puterea din liste”

19/02/2010

Cred ca singurul social-democrat care nu ar avea nevoie de nicio lista pentru alegerea in functia de Presedinte al PSD este Fondatorul acestuia, venerabilul Ion Iliescu…


Puterea din liste

18/02/2010

Spre deosebire de regimurile totalitare, in care „puterea iese din teava pustii” (potrivit unei caracterizari de trista celebritate), in cele democratice puterea este legitimata de catre votul popular. Daca democratia reprezentativa a aparut datorita faptului ca cea directa, de tip atenian, este dificil de aplicat in noile conditii de suprafata si de populatie din zilele noastre, nu inseamna ca acesta din urma ar trebui eludata in cazurile care o fac posibila, ci dimpotriva, fiind cea mai apropiata de sensul originar. Razboiul procedural din PSD privind alegerea presedintelui partidului la Congresul de sambata are ca obiect tocmai o astfel de problema. Presedintelui PSD, Mircea Geoana, ii este frica de votul uninominal, pe care-l cer cu limba de moarte contracandidatii sai. El vrea vot pe lista, indiferent de care, dar numai lista sa fie. De ce ? Pentru ca ii convine. Iata insa ca si presedintele Consiliului National, Adrian Nastase, vine si el cu lista lui, cea a membrilor organului pe care-l diriguieste (pe care Geoana i-a omis cu buna stiinta, spun gurile rele, de pe lista delegatilor la Congres). De ce ? Pentru ca ii convine. N-am sa vorbesc aici despre tot razboiul psihologic si manevrele de intimidare si manipulare din acesta saptamana (demne de pana lui Sun Tzi, dar si de cea a lui Caragiale), al caror scop si castigator sunt cunoscute. Si nici despre jocul dublu al lui Marian Vanghelie, care n-o fi el „intelectual”, dar este „inteligent”… Ci doar am sa observ ca in PSD puterea pare a iesi din liste… Oare a cui lista o fi mai tare ?…


Congresul alegerilor din PSD, sub semnul unui „miracol” si al unei confuzii

16/02/2010

Aparent, „miracolul” care l-ar mai fi putut salva pe Mircea Geoana de la o infrangere ce parea iminenta s-a produs, prin surprinzatoarea retragere a lui Adrian Nastase din cursa pentru sefia PSD. Privite insa mai indeaproape, prin prisma unor elemente de rationalitate, rezulta ca lucrurile nu au stat niciodata in acest fel.

Analizele bazate pe perceptii sunt, de multe ori, inselatoare, ideologiile de competitie (mai mult sau mai putin personale) fiind denaturante. In cazul de fata, singurul element rational pe care se poate sprijini o constructie teoretica valida il reprezinta rezultatul votului din Comitetul Executiv National, care exprima raportul real de forte dintre cei doi competitori. Rezultatul net al votului in favoarea lui Mircea Geoana releva sprijinul covarsitor majoritar de care acesta continua sa se bucure in randurile membrilor PSD.

Retragerea lui Adrian Nastase, departe de a reprezenta un act de lasitate sau de aroganta (asa cum au incercat sa rastalmaceasaca unii adversari din interiorul sau din afara PSD) este un act firesc, bazat pe un calcul politic lucid. Prin inteligenta manevra adoptata, Adrian Nastase isi pastreaza nestirbit capitalul de imagine (mult amplificat de o campanie abil condusa), cat si sansele (deasemenea, consolidate) unui contraatac victorios (cand circumstantele il vor cere). Dar, mai importanta decat miza personala este ca PSD isi pastreaza o alternativa puternica in caz de criza. In acelasi timp, aruncarea in cursa a juniorului Victor Ponta este o masura binevenita, care, chiar daca in mod vizibil are sansa a doua, va contribui la experimentarea acestuia in acest tip „sangeros” de joc politic, ceea ce reprezinta o investitie necesara pentru viitor.

Campania interna, extinsa la toti candidatii, a pus in lumina, din pacate, si o fata mai putin placuta a acestui mare partid, pe care-l credeam pe deplin maturizat. Unele secvente, chiar daca putine la numar, au demonstrat existenta unei mari confuzii de planuri, respectiv, intre cel al confruntarilor externe si cel al competitiei interne. Nu stiu daca aceasta confuzie a fost indusa de cineva din afara sau este un subprodus propriu de campanie, dar este clar ca spiritul si logistica razboiului total care domina luptele dintre partidele politice au fost preluate si transpuse ad-literam in competitia interna pentru alegerea sefului PSD. Rezultatul unei asemenea greseli catastrofale nu poate fi decat distrugerea partidului. Poate ca unii asta si urmaresc. Un partid reprezinta o uniune de idealuri, valori si interese, o unitate ideologica, politica si organizatorica, nenumarate alte legaturi care-i unesc pe toti membrii sai si peste care nu se poate trece in nicio competitie interna, fara riscul scindarii. In nicio competitie interna nu-ti poti trata colegul-competitor precum adversarul din afara partidului. Relatia dintre competitia interna si unitatea partidului (care sunt limitele primeia, fara ca cea de-a doua sa fie afectata ?) este o chestiune ce tine de cultura politica (si mai ales partinica) ce va trebui sa fie grabnic si pe deplin lamurita. 


Saptamana patimilor social-democrate

14/02/2010

Saptamana de dinaintea Congresului de alegere a noului sef al social-democratilor se anunta a fi una deosebit de dramatica, la capatul careia vom afla cine va fi perdantul care va fi „crucificat”: Mircea Geoana sau PSD. O asemenea ecuatie poate parea imposibila, dar aceasta este adusa la ordinea zilei de catre o opozitie interna crescanda, care reclama stringent schimbarea, motivand-o ca fiind singura cale de a stopa seria esecurilor electorale si a evita scindarea partidului.

In absenta unei arme secrete, care sa-l ajute la o castigare miraculoasa a razboiului din PSD, Mircea Geoana pare a se indrepta catre un final cunoscut. Cu un contracandidat de talia lui Adrian Nastase, care, prin masivitatea-i politica incearca, folosind tehnica „impingerii”, sa-l urneasca din pozitia de centru si sa-l deplaseze catre una marginala, Mircea Geoana nu pare a avea sorti de izbanda. In fata sarjelor neintrerupte al contracandidatilor, carora le opune o  strategie defensiva inconsistenta, continand multe pete albe si idei repetitive, liderul en titre al PSD dovedeste ca a pierdut initiativa strategica.

In panoplia armelor politice folosite in aceasta batalie interna se remarca un motiv apartinand, preponderent, confruntarilor externe: sindromul fraudarii redivivus. Numai ca de aceasta data e cu semn schimbat. Daca in batalia de anul trecut, pentru tronul de la Cotroceni, acuzatia de fraudare a alegerilor a fost intens vehiculata de catre Mircea Geoana, cel mai probabil pentru a atenua frustrarile coechipierilor din PSD in urma infrangerii suferite in fata democrat-liberalului Traian Basescu, acelasi laitmotiv electoral contestatar este agitat acum in campanie de catre contracandidatii la fotoliul din Kiseleff, pentru a-si amplifica  sustinerea interna si forta, astfel, victoria.

Un puternic element de de-branding, folosit in campania negativa indreptata impotriva lui Mircea Geoana, il reprezinta asocierea numelui presedintelui PSD cu cel al lui Marian Vanghelie, presedintele executiv al organizatiei din Bucuresti, acesta din urma fiind considerat un vector depreciativ, devalorizant pentru imaginea PSD (daca „Maitre” va cadea, numele a cel putin unuia dintre cei care-i vor impartasi soarta este deja cunoscut). In aceeasi tactica ce tinteste de-branding-ul adversarului se inscrie si transferul lui Adrian Nastase de la PSD Bucuresti la PSD Prahova.

Scrisorile deschise si declaratiile publice ale unor lideri social-democrati, care pun la indoiala respectarea statutului si corectitudinea alegerilor sau formuleaza acuzatii de „aranjare” a unor conferinte judetene si a Congresului, sadind neincrederea in randurile membrilor PSD, pun si mai multa presiune pe candidatura lui Mircea Geoana.

Constient de deficitul de imagine, pe care-l considera un sacrificiu facut de dragul partidului, cat si de riscul pierderii alegerilor, Mircea Geoana si-a lasat loc de buna-ziua (acoperindu-si, prudent, eventuala retragere si, implicit, revenire), anuntand in avans, cu fair play, ca va ramane prieten cu Adrian Nastase, indiferent de rezultatul competitiei lor electorale. Dar, chiar daca a inghitit o droaie de broaste si va mai inghiti, cu siguranta, multe altele pe altarul alegerilor din saptamana care urmeaza, Mircea Geoana ramane un politician puternic si abil, cu resurse nebanuite.