Substantieri ale ideilor social-democrate (II)

Munca si capital. Intreaga istorie a economiei demonstreaza primatul muncii in raport cu capitalul. Munca, se arata in toate operele si manualele de economie, este factorul originar, primar, activ si determinant care antreneaza toti ceilalti factori de productie pentru obtinerea de bunuri materiale si servicii, destinate satisfacerii trebuintelor. Au demonstrat-o Adam Smith si David Ricardo, reprezentantii economiei politice clasice, care au invederat ca izvorul cresterii avutiei natiunilor este munca (iar nu cantitatea de aur si argint, asa cum considerau cele mai multe teorii ale vremii), a probat-o J.M. Keynes, care a evidentiat ca munca este cea care produce totul, au postulat-o multi alti reputati economisti care au scris si vorbit despre prevalenta muncii in economie. Capitalul, care a aparut mai tarziu, este, asa cum a fost definit de A.J. Turgot (respectiv ca valoare in bani sau bunuri care participa la producerea unor noi valori si a profitului), un factor derivat si secund in raport cu munca (ceea ce nu-i stirbeste din importanta ca factor de productie, dar nici nu-i justifica suprematia si dominatia asupra muncii). Cum s-a ajuns la aberanta hipertrofiere a rolului capitalului, in detrimentul muncii ?!… Greseala economica fatala care a permis, timp de peste doua sute de ani, o astfel de crestere maligna (cunoscuta sub numele de capitalism) a pornit de la un profesor scotian de filosofia moralei. Cine citeste „Avutia natiunilor” (1776) a lui Adam Smith, caci despre el este vorba, va constata cu surprindere ca, in afara unor teze de bun simt, corecte economic (precum cea mentionata anterior), acesta situeaza economia in schema filosofiei morale. Mai precis, la baza intregii sale constructii teoretice despre comertul liber si capitalism aseaza, drept unica premisa, un ideal moral, respectiv justitia morala. O astfel de teorie vulnerabila a fost ridicata rapid la rangul de „religie” de catre speculatorii capitalisti, care, neavand nimic in comun cu morala, s-au simtit „liberi” de orice raspunderi sau sanctiuni. Cat de nociva si de utopica s-a dovedit legarea exclusivista a cresterii economice de moralitate s-a dovedit cu varf si indesat, iar astazi, probabil, am zambi (sau dimpotriva) la peroratiile de cat de „morale” sunt mijloacele folosite de catre corporatii si banci in atingerea intereselor lor economice si financiare. E greu de spus, dupa atata timp, daca aceasta teorie a fost una de acoperire sau una naiva si diletanta, cert este ca, privind la devastarile pe care le-a produs economiei mondiale, s-a ales praful si pulberea de ea… Lipsa unor reglementari si a unor restrictii juridice eficace privind acumularea de capital a dat frau liber, ce-i drept, unor factori nevazuti (denumiti de profesorul de morala si „Mana Invizibila„), care nu au actionat insa in sensul cresterii in spiritul scontat, cel al „prudentei” (morale). „Mana Invizibila” a egoismului si lacomiei nu a putut fi oprita de principiile morale de la o acumulare discretionara si injusta, generatoare de dezechilibre economice, sociale si ecologice (acesta fiind un exemplu ilustrativ pentru cum o teorie „morala” in lumea ideala poate deveni”imorala” in cea reala). Paul Krugman are dreptate (chiar daca pune in umbra responsabilitati si vinovatii): politica sociala si progresul pot coexista. Ca partid al stangii, aflat in opozitie, social-democratiei ii revine sarcina de a milita, in cadrul luptei parlamentare, pentru reabilitarea si normalizarea raporturile dintre munca si capital prin statuarea raspunderii sociale a corporatiilor si refacerea echilibrului social (impozitarea progresiva si taxarea averilor ar putea fi acte reparatorii si de reechilibrare in acest sens). Pe aceleasi obiective sociale trebuie sa se caleze si modalitatile de lupta extra-parlamentara (recenta initiativa de Dialog Social Alternativ se anunta a fi o masura tactica inspirata, care va creste presiunea pe actuala guvernare de dreapta pentru a slabi strangerea „surubului” social, care ameninta sa se rupa).