Saptamana patimilor social-democrate

Saptamana de dinaintea Congresului de alegere a noului sef al social-democratilor se anunta a fi una deosebit de dramatica, la capatul careia vom afla cine va fi perdantul care va fi „crucificat”: Mircea Geoana sau PSD. O asemenea ecuatie poate parea imposibila, dar aceasta este adusa la ordinea zilei de catre o opozitie interna crescanda, care reclama stringent schimbarea, motivand-o ca fiind singura cale de a stopa seria esecurilor electorale si a evita scindarea partidului.

In absenta unei arme secrete, care sa-l ajute la o castigare miraculoasa a razboiului din PSD, Mircea Geoana pare a se indrepta catre un final cunoscut. Cu un contracandidat de talia lui Adrian Nastase, care, prin masivitatea-i politica incearca, folosind tehnica „impingerii”, sa-l urneasca din pozitia de centru si sa-l deplaseze catre una marginala, Mircea Geoana nu pare a avea sorti de izbanda. In fata sarjelor neintrerupte al contracandidatilor, carora le opune o  strategie defensiva inconsistenta, continand multe pete albe si idei repetitive, liderul en titre al PSD dovedeste ca a pierdut initiativa strategica.

In panoplia armelor politice folosite in aceasta batalie interna se remarca un motiv apartinand, preponderent, confruntarilor externe: sindromul fraudarii redivivus. Numai ca de aceasta data e cu semn schimbat. Daca in batalia de anul trecut, pentru tronul de la Cotroceni, acuzatia de fraudare a alegerilor a fost intens vehiculata de catre Mircea Geoana, cel mai probabil pentru a atenua frustrarile coechipierilor din PSD in urma infrangerii suferite in fata democrat-liberalului Traian Basescu, acelasi laitmotiv electoral contestatar este agitat acum in campanie de catre contracandidatii la fotoliul din Kiseleff, pentru a-si amplifica  sustinerea interna si forta, astfel, victoria.

Un puternic element de de-branding, folosit in campania negativa indreptata impotriva lui Mircea Geoana, il reprezinta asocierea numelui presedintelui PSD cu cel al lui Marian Vanghelie, presedintele executiv al organizatiei din Bucuresti, acesta din urma fiind considerat un vector depreciativ, devalorizant pentru imaginea PSD (daca „Maitre” va cadea, numele a cel putin unuia dintre cei care-i vor impartasi soarta este deja cunoscut). In aceeasi tactica ce tinteste de-branding-ul adversarului se inscrie si transferul lui Adrian Nastase de la PSD Bucuresti la PSD Prahova.

Scrisorile deschise si declaratiile publice ale unor lideri social-democrati, care pun la indoiala respectarea statutului si corectitudinea alegerilor sau formuleaza acuzatii de „aranjare” a unor conferinte judetene si a Congresului, sadind neincrederea in randurile membrilor PSD, pun si mai multa presiune pe candidatura lui Mircea Geoana.

Constient de deficitul de imagine, pe care-l considera un sacrificiu facut de dragul partidului, cat si de riscul pierderii alegerilor, Mircea Geoana si-a lasat loc de buna-ziua (acoperindu-si, prudent, eventuala retragere si, implicit, revenire), anuntand in avans, cu fair play, ca va ramane prieten cu Adrian Nastase, indiferent de rezultatul competitiei lor electorale. Dar, chiar daca a inghitit o droaie de broaste si va mai inghiti, cu siguranta, multe altele pe altarul alegerilor din saptamana care urmeaza, Mircea Geoana ramane un politician puternic si abil, cu resurse nebanuite.