Congresul alegerilor din PSD, sub semnul unui „miracol” si al unei confuzii

Aparent, „miracolul” care l-ar mai fi putut salva pe Mircea Geoana de la o infrangere ce parea iminenta s-a produs, prin surprinzatoarea retragere a lui Adrian Nastase din cursa pentru sefia PSD. Privite insa mai indeaproape, prin prisma unor elemente de rationalitate, rezulta ca lucrurile nu au stat niciodata in acest fel.

Analizele bazate pe perceptii sunt, de multe ori, inselatoare, ideologiile de competitie (mai mult sau mai putin personale) fiind denaturante. In cazul de fata, singurul element rational pe care se poate sprijini o constructie teoretica valida il reprezinta rezultatul votului din Comitetul Executiv National, care exprima raportul real de forte dintre cei doi competitori. Rezultatul net al votului in favoarea lui Mircea Geoana releva sprijinul covarsitor majoritar de care acesta continua sa se bucure in randurile membrilor PSD.

Retragerea lui Adrian Nastase, departe de a reprezenta un act de lasitate sau de aroganta (asa cum au incercat sa rastalmaceasaca unii adversari din interiorul sau din afara PSD) este un act firesc, bazat pe un calcul politic lucid. Prin inteligenta manevra adoptata, Adrian Nastase isi pastreaza nestirbit capitalul de imagine (mult amplificat de o campanie abil condusa), cat si sansele (deasemenea, consolidate) unui contraatac victorios (cand circumstantele il vor cere). Dar, mai importanta decat miza personala este ca PSD isi pastreaza o alternativa puternica in caz de criza. In acelasi timp, aruncarea in cursa a juniorului Victor Ponta este o masura binevenita, care, chiar daca in mod vizibil are sansa a doua, va contribui la experimentarea acestuia in acest tip „sangeros” de joc politic, ceea ce reprezinta o investitie necesara pentru viitor.

Campania interna, extinsa la toti candidatii, a pus in lumina, din pacate, si o fata mai putin placuta a acestui mare partid, pe care-l credeam pe deplin maturizat. Unele secvente, chiar daca putine la numar, au demonstrat existenta unei mari confuzii de planuri, respectiv, intre cel al confruntarilor externe si cel al competitiei interne. Nu stiu daca aceasta confuzie a fost indusa de cineva din afara sau este un subprodus propriu de campanie, dar este clar ca spiritul si logistica razboiului total care domina luptele dintre partidele politice au fost preluate si transpuse ad-literam in competitia interna pentru alegerea sefului PSD. Rezultatul unei asemenea greseli catastrofale nu poate fi decat distrugerea partidului. Poate ca unii asta si urmaresc. Un partid reprezinta o uniune de idealuri, valori si interese, o unitate ideologica, politica si organizatorica, nenumarate alte legaturi care-i unesc pe toti membrii sai si peste care nu se poate trece in nicio competitie interna, fara riscul scindarii. In nicio competitie interna nu-ti poti trata colegul-competitor precum adversarul din afara partidului. Relatia dintre competitia interna si unitatea partidului (care sunt limitele primeia, fara ca cea de-a doua sa fie afectata ?) este o chestiune ce tine de cultura politica (si mai ales partinica) ce va trebui sa fie grabnic si pe deplin lamurita.