Aservirea politica a militarilor este inacceptabila. Cat poate costa o secunda de insecuritate

05/03/2010

Orice cetatean care a optat pentru cariera armelor a avut in vedere nu numai restrangerea unor drepturi si libertati constitutionale ori riscurile extreme ale acesteia, ci si beneficiile compensatorii obtinute prin soldele si pensiile militare.

Aceste prevederi ale „contractului militar” mai au insa si o alta ratiune, respectiv cea de a mentine armata in afara jocurilor politice si a-i asigura astfel neutralitatea, imperios necesara pentru indeplinirea rolului de garant al democratiei constitutionale.

Presiunile politice din ultima vreme, exercitate asupra acestor principii de jure referitoare la armata si militari, proprii oricarei democratii occidentale, arata insa ca, de facto, se incearca impingerea lucrurilor catre o directie necunoscuta.

Practic, au devenit evidente incercarile unor politicieni, aflati intr-o cautare disperata de capital politic, de a face din pensiile militare un instrument de populism sau, dupa caz, de santaj electoral.

Discursul duplicitar al puterii, pe aceasta tema, este de-a dreptul aiuritor.

Pe de o parte, Presedintele da asigurari formale militarilor ca pensiile acestora vor fi intangibile, din perspectiva politica, dar pune in fruntea lor un personaj versatil si aservit politic (care tine paginile ziarelor cu manevrele de racolare din randurile opozitiei, pentru a le ingrosa pe cele ale puterii, devenind, prin aceasta, susceptibil de a face si din militari o astfel de tinta).

 Pe de alta parte, Primul-Ministru, incercand sa-si mai salveze ceva din imaginea popular(ist)a aflata in cadere libera, adjectiveaza pensiile militare ca fiind „nesimtite”, amenintand ca le va scoate de sub incidenta legii speciale.

In aceste conditii, nu poti sa nu te intrebi cat de „neutri” si de „apolitici” vor mai ramane militarii si in ce joc politic se incearca a fi atrasi ? Au aceste presiuni politice asupra garantului democratiei constitutionale vreun rol in preconizata schimbare a Constitutiei ?

S-a vazut, relativ recent, exercitiul de neutralitate politica al armatei turce, garanta a laicitatii statului, cand nu a permis sotiei primului-ministru sa apara alaturi de acesta cu valul islamic, la o manifestare publica. Sunt absolut demne de elogiat si de urmat preocuparile politicienilor americani de a pastra nestirbit statutul militarilor, determinat de o diviziune primordiala si irepetabila (civili-militari), facandu-l intangibil si de neuzurpat de catre clientela politica (ceea ce-i prezerveaza rolul de garant).

Pe malurile dambovitene, lucrurile stau insa diferit pentru ca politicienii nu sunt preocupati decat de puterea personala, dobandita cu orice pret, chiar si cu cel al invrajbirii socioprofesionale. Necalificatul este instigat sa ia locul inginerului, femeia de serviciu pe cel al profesorului, pacientul pe cel al medicului si tot asa… Multe din astfel de profesii si ocupatii se regasesc si in armata (ingineri, medici, profesori, juristi, manageri etc.), iar diferentele salariale si de pensii provin, in mod natural, din reunirea componentei civile corespunzatoare cu o componenta militara (care compenseaza riscuri si privatiuni specifice).

Alegand sa obtina capital politic pe seama militarilor, PDL dovedeste cat este de orbit de putere. Fortand inregimentarea politica informala a acestora, PDL violeaza art. 118, alin. 1 din Constitutie, care stipuleaza ca, in indeplinirea misiunii sale de garant, Armata este subordonata exclusiv vointei poporului.

Securitatea este scumpa, atat la pace, pentru fortele de disuasiune, cat si la razboi, pentru fortele de beligeranta, pentru ca in absenta ei viata si libertatea ar fi amenintate. Pentru militari, diferentele dintre cele doua ipostaze nu sunt insa la fel de semnificative ca pentru consumatorii de securitate, pentru ca si la pace acestia se antreneaza la fel ca in conditii de razboi (proportiile sunt diferite, la pace fiind mai multa sudoare, la razboi mai mult sange). Iar aici intervine un paradox, pentru ca toti politicienii spun ca securitatea este scumpa (unii chiar ca armata nu ar mai fi o prioritate !), dar, in lumea ultrainformatizata si supertehnologizata de astazi, niciunul nu se gandeste la cat ar costa o secunda de insecuritate…


Tectonica din PDL

03/03/2010

In ultimile zile se simte o anumita agitatie venind dinspre PDL. Corifeii ideologici ai puterii dau semne de iesire din amorteala, devenind mai vizibili si mai vocali, in incercarea de a coagula „o noua strategie„. Nu stiu daca acest nou activism este menit a revela o schimbare cu adevarat innoitoare sau a ascunde vechi practici si tendinte, cert este insa ca PDL-ul nu este nici pe departe atat de monolitic pe cat s-ar putea crede.

Falia din partid, dintre varful ce a basculat spre dreapta si baza ce a ramas apropiata valorilor de stanga, nu este deloc un fenomen neglijabil pentru liderii PDL. Nu mai este niciun secret pentru nimeni ca Traian Basescu si PDL au castigat puterea cu ideile entuziaste ale stangii. Nici activul teritorial si nici electoratul PDL nu par sa inteleaga, in acest moment, ce inseamna schimbarea doctrinara si ideologica a partidului, abandonarea stangii in favoarea dreptei (cel mult, ii percep efectele sociale, dar nu si rolul de factor cauzal). Dar aceasta neintelegere, cu siguranta, nu va dura o vesnicie. Si, atunci, ce se se va intampla ?

Aceasta intrebare si-au pus-o, neindoielnic, si liderii PDL, un posibil raspuns fiind ceea ce, mai nou, s-a numit „basescianism„, un fel de doctrina luminata care ar trebui grabnic imbratisata de intregul partid. In afara de faptul ca basescianismul ar insemna „vizionarism”, o gandire pe termen lung, nu mai aflam nimic de la cei care incearca sa impuna un concept gol de idei drept un fel de Mein Kampf al lui Traian Basescu. In schimb, judecand dupa indemnurile si chemarile sustinute de implementare a basescianismului in PDL, este clar ca acestea suna ca o avertizare fata de cei care ar fi tentati sa miste in front, adeziunea la partid trecand prin cea fata de expresia sa personalizata. Vi se pare cumva cunoscuta o astfel de „strategie” ?

Teama de o posibila criza de basescianism in PDL aduce in atentie si un alt fenomen, subtil stimulat in ultimul timp, cel al „emigrarilor” din randurile opozitiei. Prin aceste racolari (fie in nume propriu, fie in cel al „independentilor”), PDL urmareste sa-si creeze o armata de rezerva pentru situatii de urgenta, ce ar putea sa apara in bataliile parlamentare si  electorale. In mod voit sau nu, se trece sub vedere faptul ca defectorii din PSD si PNL provin din aceeasi gena politica, a instabilitatii si lipsei de loialitate, ca si PDL (ultimul fiind cel care si-a tradat electoratul originar). Atintind reflectorul opiniei publice asupra „problemelor” si „nemultumirilor” din interiorul partidelor de opozitie (care ar determina respectivele pierderi in resurse umane), PDL isi va ascunde, o vreme, intr-un con de umbra, amintita falie de subductie dintre cele doua placi tectonice, cea de la centru si cea din teritoriu. Ce se va intampla insa in viitor ? Prevederea cutremurelor prezintă încă multe necunoscute… Nimeni nu poate garanta ca migratia nu se va produce invers sau ca aceasta va ocoli baza…

 


Portocaliul UDMR

01/03/2010

In timp ce la vecinii ucraineni inselaciunea politica portocalie a fost dovedita si si-a dat obstescul sfarsit, la noi aceasta pare a-si trai o a doua glorie. Nu numai PDL, dar si UDMR s-a umplut de portocaliu din cap pana-n picioare, ambele avand acelasi tip de discurs politic, discretionar si fals mesianic. Dupa ce magii politici au vestit nasterea unui nou partid, portocaliul Marko Bela, nelinistit ca acesta i-ar putea lua locul la Palatul Victoria, a inceput sa nutreasca ganduri irodiene, pe motiv ca pruncul inca nenascut „nu ar ajuta la clarificarea doctrinara.” Pluralismul politic, pare sa ne transmita subliminal Marko, o fi el bun pana ajungi la putere, dar dupa aia, nu mai ajuta, ci incurca… Cu aceeasi stridenta portocalie ca si a protectorului sau Traian, Bela este preocupat, obsesiv, de eternizarea puterii, prin incercarea de a o scoate de sub incidenta voturilor: „Eu cred ca de UDMR este nevoie nu numai din punct de vedere al voturilor, ci si fiindca o prezenta maghiara la nivel parlamentar si guvernamental are efecte benefice asupra relatiilor sociale din interiorul tarii, dar si asupra relatiilor externe ale Romaniei.” Cu un asemenea „crez”, este la mintea cocosului ca beneficiile puterii vor fi eterne, iar de voturile populimii nu va mai fi nevoie in veacul vecilor… Oare cat de mare poate fi spaima de vot a unui politician pentru a nutri asemenea idei de „partido-kratura” ?!… Dar si mai ciudat este ca dupa ce Boc l-a aburcat pe Marko in saua puterii, in care stau, strategic, spate in spate, nu-ti dai seama, urmarind hachitele Victorinantei (care este o altfel de Rosinanta), cine tine haturile, pentru ca aceasta face cand un pas inainte, cand doi inapoi…