Comentam, de dimineata, pe blogul lui Adrian Nastase, un discurs extrem de interesant, sustinut de liderul social-democrat la reuniunea de la Sarajevo (http://nastase.wordpress.com/2010/04/06/despre-balcanii-de-vest/#comments):
„Un discurs dens in idei, pragmatic si viabil, din care “respira” perspectiva europeana. Intradevar, Balcanii de Vest trebuie sa depaseasca sechelele politicii etnocentriste (care, in secolul trecut, au nimicit Europa in doua randuri). Pentru aceasta este nevoie de o politica in miscare, bazata pe asumarea trecutului, racordarea la comandamentele prezentului si, mai ales, la cele ale viitorului. Intr-o lume in schimbare, imobilismul inseamna regres si negarea politicii. O politica in miscare are (cel putin principial) virtutea de a incerca sa faca lucrurile sa mearga, de a construi o sansa, o speranta (da, sansele si sperantele se construiesc !), ceea ce, cu alte cuvinte, inseamna progres. Cred ca pentru societatea romaneasca este foarte importanta ideea de progres, care a cam lipsit din discursul public (sau, oricum, nu s-a facut auzita si nu s-a impus…). Din pacate, dupa douazeci de ani de la Revolutie, democratia noastra pare inca a fi una de tip visceral, in care este greu sa identifici un sens, in care fiecare contesta pe fiecare, in care exacerbarea vehementei si negativismului nu lasa prea multe sanse actiunilor constructive… Iar acest lucru ne tine pe loc sau, si mai rau, ne trage inapoi… Cred ca a venit timpul ca democratia sa fie conectata la progres. Dar pentru aceasta misiune sociala este nevoie de politicieni cu adevarat progresisti, care sa faca din ideea de progres o adevarata “religie” a democratiei…”.
O replica spumoasa si cu mult aplomb, venind din partea colegului blogger Ghita Bizonu’, nu s-a lasat mult asteptata:
„Ai citit cumva Betia de cuvinte ? As zice ca este un text fundamental in cultura romana ! Oricum iti recomand spirtoasele ! Balcanii de Vest trebuie sa depaseasca sechelele politicii etnocentriste (care, in secolul trecut, au nimicit Europa in doua randuri). Ce au Balcanii, victime ale politicilor imperiale cu razboiaele mondiale provocate de ambitiile nebalcanice ? Sa nu-mi zici de Gavrilo ! Pentru ca razboiul era asteptat si programat. Ma rog, se amanase in 2 randuri , DAR trebuia sa vina ! Si la baza lui era cam Alsacia si Lorena …Si in mod auxiliar Austria fusse miluita cu Bosnia ptr rolul de spectator in rezbelu de la 1877 . Si Austria a dorit Bosnia ca sa .. ca sa nu se intareasca Serbi. Ma rog poa si Austria este balcanica. Al doilea rezbel… primu motiv fu Danzingu’. Deci poa ar fi cazul sa revendicam provinciile balcanice Alsacia, Danzing si Lorena . Sau mai simplu sa uitam de retetele prefabricate ptr uzul celor ce se imbata cu cuvinte. Oricum, politiceste vorbind, este mult mai periculoasa betia de cuvinte decat aia cu spirtoase ( domeniu in care nu doar Stalin si Tito excelau da si unu Churchil – acuzat ca de la 10 am se chercheleste cu coniasc francez [Joseph Kenedy] si care mai avea in meniul zilnic o juma de magnum de sampanie ! Insa AH ba numa apa … si nici Maledetto Maimuzzolini nu era chiar celebru ptr apetitu alcoolic )”.
Iata ce i-am raspuns (incheind cu o propunere prieteneasca si, sper, la fel de spumoasa):
„Nu intotdeauna o trimitere la un text celebru (respectiv, la “Betia de cuvinte”, la care faceti referire, in cazul de fata) ne ajuta sa demontam o idee sau ne salveaza de inconsistenta propriilor argumente. Regret ca probleme complexe precum cele de cauzalitate si determinare privind politicile imperial(ist)e si razboaiele mondiale par a concura, pentru anumite perspective particulare, cu cele ezoterice (aceasta constatare nu ma impiedica insa sa observ ca ideea “ambitiilor nebalcanice” este pertinenta, dar ea nu ar trebui limitata doar la ultimul tip de beligeranta, dupa cum la fel de corecta este si peroratia istorista, dar care nu aduce nimic nou). Sa nu confundam cauzele cu ocaziile si nici actorii cu regizorii… Cat priveste aluziile bahice, nu ma dau in laturi de la cele lumesti si as accepta o invitatie la Capsa, mai ales daca se anunta a fi si o sindrofie intelectuala (!)…”.
Trebuie sa recunosc ca „bizonismul” (evident, un pseudonim) este absolut necesar in politica si in analizele adiacente, nu numai pentru ca, prin „culoare”, impiedica „amortirea” ideilor, dar si pentru ca atrage atentia asupra acestora. Multumesc, Ghita Bizonu’ !