Tragedia poloneza, o durere romaneasca si europeana

Vestea mortii presedintelui Poloniei si a unei parti a elitei politice si militare poloneze intr-o catastrofa aviatica din Rusia ne-a consternat si ne-a umplut sufletele de mahnire si de compasiune.

Simbolistic,  tragedia este cu atat mai mare cu cat aceasta s-a suprapus comemorarii comune, polono-ruse, a altei tragedii, cea a masacrului de la Katyn, prin care mii de ofiteri polonezi au fost ucisi de catre sovietici  in Al Doilea Razboi Mondial.

Ca tip de reactie, in fata grelei incercari prin care trece in aceste momente poporul polonez, cred ca ar trebui ca sentimentelor de solidaritate sa le adaugam un mesaj de regenerare si incredere in viitor.

Emotiile colective si speculatiile conspirationiste nu (mai) trebuie sa ne controleze atitudinile si comportamentele si nici sa ne modeleze proiectele si istoria. Viata familiei europene trebuie sa mearga mai departe pe calea ratiunii comune, iar reconcilierea polono-rusa trebuie dusa pana la capat.

 In acelasi timp, ca tipuri de invataminte, tragicul eveniment polonez ar trebui sa (re)aduca in atentia reflectiei politice si publice romanesti unele probleme privind securitatea nationala (statute speciale, motivare, responsabilizare, dotare, modernizare, proceduri etc.). Dar, mai ales (atentie !), daca se va dovedi ca dezastrul a avut cauze umane voluntare (prin nerespectarea procedurilor si instructiunilor turnului de control), atunci, din pacate, va trebui sa se ia in calcul posibilitatea ca, uneori, „sub lampa-i intuneric” chiar si atunci cand deasupra nu-i decat cerul (ipoteza care in harmalaia dambovitena ar putea mai usor decat oriunde sa devina o axioma…).