Cine observa ca solutiile vehiculate pentru iesirea din criza se bat cap in cap isi da seama ca ceea ce numim economie tine mai mult de politica decat de stiinta.
Consecinta cea mai ingrijoratoare a acestui tip deconstructiv de abordare este ca dezbaterile treneaza in jurul unor asa-zise cauze, care nu sunt decat derivate si secundare in raport cu cele primare, ceea ce da slabe sanse unei solutionari globale durabile a crizei.
In primul rand, se trece cu usurinta condamnabila peste faptul ca originea crizei se afla in sectorul privat si ca transmiterea acesteia si contagiunea economiei mondiale s-au facut prin relee si retele private.
In al doilea rand, mergand regresiv pe acest fir, se ajunge la adevarata sursa a dezechilibrelor, care vine pe doua filiere, respectiv din domnia tiranica a pietei (de sorginte neoliberala), pe de o parte, si din slabiciunea bolnavicioasa a statului capitalist (nascuta din fobia etatist-totalitara comunista), pe de cealalta parte.
In mod practic, ruperea relatiei parteneriale dintre public si privat a reprezentat dezechilibrul fundamental care a dus, printr-un proces cumulativ, la declansarea crizei (un rol neluat deloc in calcul l-a avut si slabiciunea extrema a statelor noilor democratii post-comuniste, care au permis expansiunea falsului liberalism).
Cum totalitarismul comunist s-a prabusit iar economia capitalista (aproape) s-a generalizat, refacerea echilibrului public-privat (sub forma de parteneriat) este imperios necesara pentru sanatatea economiilor nationale si a celei mondiale.
Cine crede ca economia va putea fi repornita pe vechile baze face o greseala strategica al carei cost nu va fi altul decat reactivarea acelorasi mecanisme care au alimentat fluxurile financiare destabilizatoare care au stat la originea crizei. A face un stil de viata din traiul la nesfarsit pe datorie (prin perpetuarea si acumularea dezechilibrelor bugetare) sau din venituri necuvenite, deconectate de economia reala (prin indemnizatii si bonusuri excesive, acordate de catre banci) inseamna a consuma din resursele altora, fara a pune nimic material in loc, ceea ce echivaleaza cu a produce adevarate „gauri negre” economiei.
Economia nu poate fi reanimata prin miracole dupa modelul celui christic, de a i se spune pur si simplu, precum lui Lazar, „Scoala-te si umbla !”, ci, pentru a reveni pe o crestere sanatoasa si a evita recaderea trebuie operate reajustari care sa tinteasca extirparea tuturor surselor de dezechilibre si reasezarea acesteia pe alte baze. Lucru care se asteapta de la reuniunea G 20 de la Toronto.
Fragmentarium Politic 