Clientelismul, un risc de securitate sociala

In situatia actuala, de dezastru national fara precedent (cred ca „baietii” astia democrat-liberali i-au depasit pana si pe national-comunisti la acest capitol !), chiar nu este nevoie de nicio masurare sociala (cu teoretizari adiacente despre marja de eroare, validitate etc.), pentru ca atat procesele si tendintele socio-economice cat si perceptiile si asteptarile populatiei privindu-i pe principalii actori politici au devenit atat de pregnante, incat acestea ar putea fi vazute si cu ochiul liber, cum se spune. Cu toate acestea, doua date statistice din rezultatele cercetarii de teren mentionate de PSD (http://nastase.wordpress.com/2010/07/16/la-bascov-si-la-vulturesti-in-arges/) ar merita o atentie mai aparte, pentru posibilul lor rol indicativ de “turnesol” politic si ideologic.

Este vorba, in primul rand, de procentul de 9% din populatie care considera ca Romania se indreapta intr-o directie buna. Cand aproape toata lumea o duce greu, fiind atinsa de morbul austeritatii, cine sunt “intangibilii”, pe care afundarea in criza nu-i deranjeaza, ci dimpotriva ?!… Certamente, acest scor se refera (cel putin partial) la clientela politica, pentru ca numai aceasta ar fi in stare sa emita o astfel de apreciere restransa, in vadita contradictie cu realitatea economica si sociala dominanta. In mod evident, Romania clientelara nu-i Romania sociala, deoarece prima opereaza exclusiv cu criteriul ideologic al dreptei, respectiv al intereselor de grup, in dispretul celor ale majoritatii.

 O fi mult, o fi putin 9% clientelari ?!… Eu cred ca este un indicator alarmant, daca avem in vedere ca, in cele mai multe dintre cazuri, acesta ar putea foarte bine sa fie asimilat cu cel care ilustreaza nivelurile coruptiei, evaziunii fiscale si infractiunii economice la nivel inalt (inclusiv de crima organizata), care cresc la adapostul scutului legislativ si fiscal al puterii portocalii. Din punct de vedere al securitatii sociale, o asemenea rata ridicata de clientelism reprezinta o amenintare de mare risc la adresa clasei de mijloc (prin subtierea sistematica a acesteia) si a celor defavorizate (ale caror randuri le ingroasa in mod dramatic).

Un al doilea scor al sondajului evocat, care ar putea ascunde semnificatii mai greu decelabile, il reprezinta procentajul de 20% al celor favorabili cotei unice. Neindoielnic, in rata acestora este inclusa, in totalitate, cea a clientelistilor sus-pusi, de 9%, pentru care viitorul suna bine, care tin cu dintii de cota unica (de care trag pentru a o duce cat mai in jos) si fug ca dracul de tamaie de impozitarea progresiva (lasand povara costurilor crizei si/sau a celor sociale, ecologice, de infrastructura, cu sanatatea, educatia etc. pe seama cetateanului si a statului, adica a noastra, a tuturor). Diferenta de 11% , in cadrul categoriei de unicotanti, provine, cel mai probabil, din middle class, si reprezinta victimele colaterale ale revolutiei portocalii, in ale carei mituri nu au reusit sa desluseasca agresiunea crescanda a carei tinta a fost, in ultimii sase ani, care a imputinat-o drastic, in favoarea clientelei portocalii. In acelasi timp, unicotantii din clasa mijlocie ar putea reprezenta o rezerva electorala pentru social-democrati, in masura in care acestia din urma vor sti sa risipeasca vraja ideologica a dreptei privind falsul liberalism al cotei unice, care a devenit o frana in calea corectarii deficitului bugetar si a relansarii cresterii economice.

2 Responses to Clientelismul, un risc de securitate sociala

  1. plano10 spune:

    Cota unica, cota unica… Dar cat?
    Ne putem trezi si cu o cota unica de 25%!
    Am intalnit liber profesionisti care in turul 2 nu au votat cu Geoana-Johannis numai pentru ca le era teama ca se va introduce impozitul diferentiat.
    Acum se tanguie… ca base i-a pus sa plateasca CAS.

    Apreciază

    • O intrebare cu mai multe raspunsuri, in functie de corelarea mai multor factori endogeni (nivelurile altor taxe si impozite, marimea deficitului bugetar, gradul de indatorare, daca esti pe crestere sau in recesiune etc.) si exogeni (care este nivelul fiscalitatii la altii si, mai ales, la cei din zona ta geoeconomica, pentru a-ti pastra competitivitatea fiscala etc.). In principiu, acestia se pun in balanta, urmarindu-se realizarea unui echilibru intre atractivitatea fiscala pentru investitori (ISD) si profitabilitatea proprie, ca tara… Unele raspunsuri s-au dat, deja (cum ar fi cel al PSD, care sustine o cota unica de 15% pe profit, combinata cu o impozitare progresiva, cu deduceri si in trepte, pe veniturile personale) sau sunt in curs de fundamentare (de catre ministrul de finante). Ungaria, de exemplu, a redus impozitul pe profit de la 19% la 10%, dar are un TVA de 25% si, mai ales, e pe crestere, nu ca Romania care are o contractie economica de 1,5% in 2010, iar capatul tunelului nu se vede nici in 2011 (cu alte cuvinte, nu ne putem compara)… Sunt suficiente argumente economice si financiare care arata ca cea mai buna solutie pentru Romania, in acest moment, este cea a PSD (argumentatia este mult mai ampla, dar ideea este sa fii pe trend si pe castig…).

      Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: