Rostogolirea portocalei politice

Toamna se apropie si, o data cu ea, si ceasul Guvernului Boc. Pentru sfarsitul Guvernului Boc ticaie, de fapt, doua ceasuri.

Unul a fost pornit de catre presedintele Traian Basescu, care, atent la mesajele din critici si la caderea din sondaje, va fi nevoit, dupa 1 septembrie, ca, in absenta „schimbarii la fata” a Guvernului, sa arunce peste bord balastul numit PDL, de gatul caruia va agata si lista neagra a crizei.

Cel de-al doilea ceasornic a fost pus in functiune de catre PSD, din momentul in care a anuntat ca va depune o noua motiune de cenzura impotriva Guvernului Boc, din a carui daramare a facut un obiectiv national.

PSD si-a declinat insa orice intentie de a intra la guvernare fara un mandat popular, lucru absolut inacceptabil pentru puterea portocalie in actuala conjunctura, pentru care alegerile anticipate ar reprezenta, ca pentru orice partid prabusit in sondaje, curata sinucidere politica.

Remanierea, daca va avea loc, va fi ultimul cartus al Guvernului Boc, dar el va fi tras in vant, deoarece incompetenta si clientelismul fac imposibila preconizata „transfigurare.”

Cum recursul la calea electorala de schimbare a Guvernului Boc este prerogativa Presedintelui (dizolvarea Parlamentului), cea mai probabila ramane cea parlamentara, evocata si de presedintele PNL, Crin Antonescu.

In ciuda dezmintirilor, unele dezvaluiri din presa privind negocierile secrete dintre PNL si PDL pe tema guvernarii si interesul marcat din ultimile declaratii ale sefului liberalilor fata de asumarea guvernarii, inclusiv cu prim-ministru, dar fara democrat-liberali, ar putea constitui elemente ale unei strategii in derulare, puse la punct de fostii actanti ai ex-Aliantei D.A.

O asemenea strategie de „rostogolire”, prin care cele doua partide de dreapta isi schimba locurile, sprijinindu-se reciproc, de pe redutele legislative si guvernamentale, ar putea bloca PSD si prezerva interesele clientelei comune (portocalii), cel putin pentru o vreme, dar nu va putea evita declinul istoric si aterizarea fortata in urmatorul act electoral…

Preludii ale toamnei politice

Prinsa intre ciocanul opozitiei si nicovala electoratului, puterea portocalie incearca sa le slabeasca stransoarea si sa le abata loviturile in gol printr-o strategie in cadrul careia semnalele de armistitiu par sa ia locul, pentru o perioada cel putin, strigatelor de lupta. Chiar daca motiunea de cenzura nu si-a atins tinta, esecul taierii pensiilor si scaderea drastica in sondaje au slabit-o destul de mult pentru a fi nevoita sa incerce sa castige timp pentru a se reface. Chemarea de catre Traian Basescu a PSD si PNL la guvernare are tocmai un astfel de scop, de imblanzire a potrivnicilor prin ademenirea cu ciolanul puterii. Daca va reusi sa atraga in mrejele sale pe oricare dintre adversarii din opozitie, PDL va putea sa-si digere in liniste prada pana la sfarsitul ciclului electoral, daca nu, va fi un mesaj de flexibilitate care-i va aduce un castig de imagine. In acelasi timp, din perspectiva anuntatelor confruntari politice si sindicale din toamna, PDL si-a asigurat spatele prin cumpararea pacii sociale cu ajutorul rectificarii bugetare, in urma careia a varsat de la bugetul de stat in contul celui de pensii si asigurari sociale circa un miliard de euro pentru pensii si ajutoare de somaj, in scopul declarat de a evita declansarea unor conflicte sociale. Cat priveste atitudinea fata de iesirile unor sturlubatici din PDL (Preda, Voinescu &Co), Emil Boc pare sa fi ales o tactica inspirata, de dojana senioriala, ceea ce da bine la capitolul democratie interna si pastreaza unitatea partidului.

In PSD, in schimb, pare sa fi aparut o problema in ultimul timp, revelata de atacurile si hartuielile dintre unii lideri social-democrati, care risca sa redeschida o veche falie din interiorul partidului. Duelul public iscat intre Victor Ponta si Mircea Geoana nu vizeaza presedintia partidului, ci, cel mai probabil, in urma cantecului de sirena al lui Traian Basescu, sefia guvernului, fata de care interesul de lup tanar al primului, dornic sa-si arda etapele si sa iasa din „criza de crestere”, este de presupus, dar care intra in coliziune cu cel al celui de-al doilea, devenit deja manifest. Ca de obicei in astfel de cazuri, ambitiile personale ale celor doi lideri vor afecta unitatea si forta de actiune a PSD, riscand sa-i slabeasca atat presiunea asupra puterii, ca partid de opozitie, cat si platforma de negociere pentru eventuala intrare la guvernare (se pare ca lectia data lupului tanar, care este alungat din comunitatea de pradatori cand incepe sa muste, nu este cunoscuta…). Singura voce puternica si credibila din PSD, dar si de temut pentru Traian Basescu si PDL, ramane a lui Adrian Nastase, dar din ariile intrigilor protagonistilor Ponta si Geoana rezulta limpede ca acestia nu iau in calcul nici macar o clipa posibilitatea ca un tert social-democrat sa ocupe postul de prim-ministru (ceea ce, trebuie sa recunoastem, convine de minune locatarului de la Cotroceni).

Cat priveste PNL, acesta face un joc de pendulare (si de asteptare, in acelasi timp) intre cei doi grei, PDL si PSD, incercand pe cat posibil sa se plieze cat mai bine pe tendinta de conjunctura rezultanta. Prin aceasta strategie, clasica de altfel, liberalii incearca sa-si pastreze libertatea de alegere si posibilitatea de arbitrare, mergand pe ideea ca atunci cand doi se cearta sau nu se inteleg, al treilea castiga.

In consecinta, pozitiile de beligeranta dintre putere si opozitie sunt in miscare, fapt ce va face ca cele din toamna sa fie altele decat cele reflectate de motiunea pe austeritate sau de ultimile sondaje de opinie. Avansurile sau reculurile vor fi date cu preponderenta de strategiile si tacticile folosite, mai putin de racolarea celor „22 in plus”, o tinta greu de atins (chiar daca interactiunile dintre adversari fac inevitabila folosirea acelorasi arme), iar intrarea in scena a electoratului este putin probabila pana in 2012, din mai multe motive (riscul pierderii pozitiilor de catre actualii parlamentari, probleme privind costurile, dereglarea calendarului electoral, de educatie electorala etc.). Daca mai avem in vedere ca economia a inceput sa miste, inregistrand o crestere de 0,3% in ultimul trimestru si ca presedintelui Traian Basescu au inceput sa-i „creasca aripi”, in urma vizitei presedintelui israelian in Romania, s-ar putea spune ca dinamica politica nu va avea ca rezultat nici spectaculozitatea scontata de opozitie, dar nici status-quo-ul dorit de putere. Invingatorul confruntarilor politice din toamna nu va fi prin KO, ci la puncte…

Platesti ori crapa

Criza deficitului bugetar continua sa urmareasca tot mai strans Romania si sa impinga regimul Basescu-Boc la masuri de-a dreptul inumane.

Dupa ce PSD a salvat, in extremis, reducerea cu 15% a pensiilor si ajutoarelor/indemnizatiilor sociale (pentru copii, mame, someri, persoane cu disabilitati etc.), ciuma portocalie loveste din nou, tintind, de aceasta data, introducerea cotei unice de impozit pe orice fel de venit, la adapostul motivatiei potrivit careia orice traitor intr-o tara este dator un impozit.

Noua strategie de concentrare a atacului de pe austeritate pe fiscalitate, in vederea realizarii unui debuseu salvator pentru PDL si Guvernul Boc, are insa acelasi viciu ideologic clientelar, deoarece in interiorul unei judecati globale de genul celei de motivare vor exista intotdeauna situatii particulare dintre cele mai diferite, antipodice chiar, respectiv vor fi bogati pe care cota unica nu-i va afecta nici pe departe la modul dramatic cum se va intampla cu cei saraci, aflati la limita supravietuirii.

Desi guvernantii dreptisti si clientela lor miliardara sunt incapabili sa faca distinctia intre venituri de huzur si cele minimale necesare traiului (ultima nefiind nici dispusa sa urmeze exemplul celei americane de a-si dona jumatate din averi), majoritatea romanilor stie ca singura solutie fiscala justa, repartizata echilibrat pe contribuabili, ar fi cea avansata de presedintele PSD, Victor Ponta, de impozitare diferentiata, cu exceptia veniturilor de subzistenta (pensii si salarii) sub 1000 lei.

Absolutizarea fiscalizarii, prin aplicarea cotei unice tuturor zonelor sociale, in pofida inegalitatilor economice ori a lipsei posibilitatilor de plata (saracie extrema), este la fel de absurda si de scandaloasa ca in cazul recent al fetitei de 7 ani (Portland, SUA), careia i s-a inchis standul de limonada unde vindea cu $ 0.5 paharul de racoritoare, pentru a nu deveni muritoare de foame, deoarece nu si-a platit taxa de 120 de dolari pe zi, pentru autorizatia de vanzare… Numai ca acolo cetatenii au protestat, iar autoritatile au batut in retragere si si-au cerut scuze, pe cand la noi puterea portocalie incearca sa ne explice cu cinism ca „asa e in capitalism” (un sistem al ultimilor sase ani, ai carui prizonieri am devenit si al carui stapan este banul), eventual ne indeamna sa ne luam un al doilea job… Hai, toamna, hai…

Scrisoare catre un Prieten de Stanga

Ti-am receptat cu nesat opiniile politice si, da, ai dreptate, Ideile de Organizare si Actiune Nationala s-ar impune, daca vrem ca Romania sa aiba un viitor demn si sa o lasam intreaga si puternica urmasilor nostri. Nu se poate ca din constiinta acestui neam sa nu se fi zamislit si alti barbati politici si de stat, care, asemenea Patriarhului nostru politic, sa serveasca cu devotiune, echilibru si clarviziune cauza neatarnarii Romaniei. Trebuie pus capat celor peste douazeci de ani de apocalipsa, care au lovit in insasi fiinta noastra national-statala. Si, da, Programul Politic ar trebui sa fie cel pe care l-ai schitat. Pentru implementarea lui ar trebui insa create cat mai multe nuclee de constiinta politica democrata de stanga. Si va fi nevoie si de timp, dar poate nu de inca douazeci de ani. Ar trebui mai puternic atrasa atentia asupra ideilor de Interes National si de Progres al Romaniei (a existat un inceput bun in acest sens, dar care a fost deturnat, din pacate, spre albia dreptei). S-au facut tot felul de analize si s-au tras tot felul de concluzii, dar stii cum se spune, nu prin contemplatie, ci prin actiune schimbam lumea in bine (nu conteaza cui apartine aceasta veche teza, ci valabilitatea universala a acesteia). Il cunosc pe General, un patriot si o personalitate puternica. Nu am vazut, din pacate, emisiunea evocata. Despre comitetul la care te referi, ce sa-ti spun ?! Am auzit opinii pro si contra la fel de virulente, facandu-se pledoarii gen pro-domo sau, dimpotriva, de casus belli, plecandu-se, cel mai probabil, de la una sau alta din fetele vizibile ale fenomenului. A existat insa si o fata ascunsa. Dar, pana la urma, rezultatul este, si a fost, important (apropo de esoterism, unde unul si acelasi rezultat se poate obtine urmand mai multe cai, aidoma cararilor de ascensionare a unui munte, care toate duc catre varf). Pretutindeni in lume, institutia care facea obiectul comitetului nu este si nu poate fi una democratica. Nu este nici parlament si nici sindicat, unde se poate discuta in contradictoriu pana cazi sub masa, cum spunea un distins si simpatic fost prim-ministru, si nici unde toate deciziile se pot supune la vot. Intr-o democratie, acesta este rolul unor astfel de institutii, care a si consacrat sensurile de dezbatere, negociere sau targuire, daca vrei, in expresiile a parlamenta si a sindicaliza. Institutia in cauza are o cu totul alta menire, fiind destinata sa intervina in situatii de necesitate sau de urgenta, unde viteza de reactie si unitatea de actiune sunt decisive (orice ezitari sau divergente putandu-se solda cu pierderi de vieti omenesti sau cu distrugeri materiale incalculabile). Si, atunci, nu cumva sub masca democratizarii se urmarea, de fapt, demolarea ?! Cine va avea priceperea sa disece, sub aspectul consecintelor, punctele 8 din proclamatia de la Timisoara si din lista cererilor comitetului respectiv (stranie coincidenta, nu-i asa ?!), va descoperi ca, sub stindardul fals al anticomunismului, acestea reprezentau, de fapt, conceptul a doua lovituri principale, ce se voiau a fi mortale, care tinteau, una, resursele de  leadership politic autohton si, a doua, leadershipul militar national. Iar daca facem conexiunea si cu garnitura pestrita a liderilor de import si cu suita tentativelor de lovituri de stat prin care se urmarea instalarea acesteia la putere, vom avea imaginea (aproape completa) asupra dramei nationale ce se pregatea Romaniei.

FMI ne da peste cap si piata muncii

Prin cererea FMI adresata Guvernului de a „flexibiliza” legislatia pentru somaj, opiniei publice i s-a dezvaluit inca o latura a nocivitatii acordului incheiat de Fond cu Romania, denuntata de liderul PSD Victor Ponta.

Guvernul Boc a pocnit din calcaie si a purces degraba la lucru, pentru a executa modificarile solicitate, in urma carora patronii isi vor concedia mai usor salariatii, ceea ce va da inca un branci pietei muncii, si asa dezechilibrate.

Practic, ceea ce pompos a fost trambitat a fi „flexibilizare” nu va fi altceva decat o abuzare a fortei de munca, care va putea fi luata cu mai multa usurinta de guler si aruncata in strada, ceea ce va avea drept rezultat cresterea instabilitatii pietei muncii si a insecuritatii sociale.

Nu este greu de ghicit pe cine discrimineaza FMI, atunci cand pretinde introducerea unor relatii de asimetrie intre munca si capital, pentru ca prin „flexibilizarea” ceruta abuzurile privind angajarile si concedierile vor spori, potrivit unui narav injust al celui puternic, ce se vrea a fi oficializat, de a cere cat mai mult de la cel slab, dandu-i in schimb cat mai putin (sau, daca s-ar putea, chiar deloc).

Marea gaselnita FMI-ist/PDL-ista de a ne scoate din criza cu ajutorul „zilierilor”, prin efectuarea de angajari pe perioade scurte, chiar si pentru o zi, este de rasul curcilor, pentru ca va avea drept consecinta inflorirea bursei la negru a locurilor de munca.