Addenda la un „Guvern de criza”

29/09/2010

Am luat act de ideile PSD privind rolul unui eventual guvern de criza (http://nastase.wordpress.com/2010/09/28/ce-ar-trebui-sa-faca-un-guvern-de-criza/), pe care acesta le-a impartasit si PNL, carora, pe fond, nu am ce sa le mai adaug. Poate doar o observatie. Programul este corect si foarte laborios, propunandu-si sa atace realitatea din aproape toate azimuturile, ceea ce confera guvernului chemat sa-l implementeze un caracter cu totul special, acesta putand fi chiar usor excedat de asumarea unor angajamente atat de mari intr-un orizont de timp atat de mic. Viitorul Guvern va trebui sa se bazeze pe o serie de re-re-uri, de regandiri si reelaborari, care face ca viziunea propusa sa fie ceva mult mai mult si mai complex. Este vorba, in primul rand, de o etapa de stopare si corectii, iar apoi de una de proiectii. Cand observ ca am luat-o pe un drum gresit, intai ma opresc, dau inapoi si apoi ma inscriu pe noul drum ! Dar de ce “Guvern de criza” ?! Si Traian Basescu si-a spus ca este un presedinte de “criza”, si toate guvernele Boc si-au spus ca sunt guverne de “criza” si, atunci, unde este diferenta intre ce a fost sau ce este si ceea ce va fi ? Mie mi se pare ca programul de masuri al viitorului guvern ar trebui “impachetat” intr-un concept foarte clar si foarte sugestiv, atat sub aspectul tintelor strategice, cat si din punct de vedere al detasarii de un management trecut, prezidential sau guvernamental, care a purtat acelasi nume… Poate un “Guvern Anti-Criza”, un “Guvern Restart” sau un “Guvern de Relansare” etc. Si americanii, si chinezii au acest bun obicei de a da operatiunilor de anvergura nume de cod foarte plastice pentru ceea ce urmaresc. Este vorba aici de raporturile dintre Concept si Conceptie, care nu se identifica, primul generand-o pe cea de-a doua. Imi amintesc, de pilda, de FSN, nu era nevoie sa-i citesti programul, numele lui spunea totul…

Anunțuri

Umbra „Noii Stangi” la Cotroceni

28/09/2010

Mai, 1968. Protestele sociale impotriva capitalismului unidimensional, pentru innoire institutionala si reforme sociale, inspirate si conduse de „Noua Stanga”, cuprind Franta. Un an mai tarziu, batranul leu de la Elysees, Charle de Gaulle, este nevoit sa demisioneze. Progresele sociale au fost descatusate. Ecourile protestelor „Noii Stangi” si ale urmarilor acestora au fost resimtite in toata Europa si in intreaga America. Dreapta a primit o grea lovitura.

Septembrie, 2010. Lungului sir de proteste sociale care au zgaltait Romania, aflata sub flamura portocalie a dreptei, li se adauga cele ale politistilor si jandarmilor. Speriat, ocupantul fotoliului de la Cotroceni, Traian Basescu, renunta la serviciile acestora, amenintandu-i nervos cu CSAT-ul: „Nu veti scapa !”. Sa fie oare acesta inceputul sfarsitului capitalismului clientelar ?

Nici in Europa, aflata sub cisma dreptei, lucrurile nu stau mai bine. Din nou, ca un arc peste timp, Franta este ravasita de protestele sociale indreptate impotriva schimbarii legii pensiilor. Si acolo, neogaullistul Nicolas Sarkozy ameninta sa termine cu „mostenirea” din Mai, 1968. Vom asista, oare din nou, la reaprinderea spiritului saizecisioptzecist, dar, de aceasta data, din Romania ? Noul PSD, animat de spiritul marcusian al tanarului sau lider, Victor Ponta, aminteste tot mai mult de „Noua Stanga”…


Romania politica si criza de viitor

27/09/2010

Nu cred ca ar putea fi ceva mai rau pentru o tara decat faptul de a ramane prinsa in menghina unui management guvernamental neperformant si a unui status-quo bantuit de tot felul de crize, asa cum se intampla cu Romania Guvernului Boc.

Nici nu s-au stins ecourile remanierii guvernamentale de la inceputul lunii septembrie, ca o noua si grava criza loveste in plin Romania politica, demisia ministrului de interne, Vasile Blaga, ca urmare a scandalului care l-a opus (si expus) pe Traian Basescu mitingului politistilor si jandarmilor, in urma caruia, in mod neverosimil, seful statului a renuntat la serviciile institutiei statului de ordine si siguranta publica.

Dintre toate semnalele pe care le comunica spatiului public acest ultim conflict intrastatal, unul mi se pare a fi cel mai ingrijorator, care se adauga, precum bomboana pe coliva, deasupra tuturor crizelor guvernarii de dreapta: criza de viitor. Si aceasta pentru ca nesiguranta si neincrederea, impotriva carora cele doua institutii fundamentale ale statului de drept trebuie sa faca front comun, nu au facut niciodata casa buna cu viitorul,  pe o astfel de fundatie subreda neputandu-se construi nimic durabil.

Suntem deja la al cincilea Guvern Boc, si nimic nu s-a miscat in directia cea buna, ci dimpotriva. Totul in jurul romanilor se clatina si se naruie, ducandu-se, rand pe rand, la vale: economia, invatamantul, sanatatea, justitia si, tot asa, lantul crizelor se alungeste, ferecand Romania, in timp ce coalitia de guvernare da semne de slabiciune extrema si incompetenta crasa, PDL, principalul partid de la putere, parand sa fi ajuns la fundul sacului solutiilor de criza… Nicio institutie nu a ramas netulburata din rosturile ei firesti. Va urma oare al saselea Guvern Boc, cautionand pe mai departe si in acelasi mod criza de viitor a Romaniei ?! Probabil ca, daca ar fi intrebata despre ce va urma, nici caracatita Paul nu ar sti ce sa raspunda, nedumerita de ceea ce se intampla…


Despre starea si perspectivele social-democratiei (2)

26/09/2010

Fluiditatea care face dificila darea unui nume: criza, esec, slabiciune sau repliere tactica ?

Cele mai multe dintre analizele social-democratiei ultimilor douazeci de ani nu au depasit cadrul tactic, acestea referindu-se doar la unele sau altele dintre secventele spatio-temporale ale fenomenului. Depasirea limitelor unor astfel de decupaje nu se poate face decat printr-o abordare de tip strategic, care sa plaseze social-democratia in contextul istoric global si sa ia in calcul toate conexiunile si interferentele acesteia cu procesele si fenomenele epocii. Perioada ultimelor doua decenii s-a caracterizat printr-una dintre cele mai inalte rate ale schimbarii, social-democratia aflandu-se in mijlocul unui suvoi de evenimente, atat cele de la capetele cat si cele din interiorul intervalului supunand-o unor influente si modelari si determinandu-i anumite reactii. Primul fenomen de hotar, de la sfarsitul anilor ’80 si inceputul anilor ’90, a fost cel al crizei marxismului si „modelului sovietic”, care, prin pozitia-i de extrema stanga, a aruncat o umbra nemeritata asupra intregii stangi, incluzand pozitiile moderate de stanga si de centru-stanga. Sub presiunea reverberatiilor produse de colapsul comunist, dar si a ofensivei speculative a dreptei, care acuza toata stanga de „stangism” si-si proclama ditirambic victoria prin impunerea democratiei liberale ca solutie unica, anuntand „sfarsitul istoriei” (Francis Fukuyama, 1992), social-democratia a suferit un recul de imagine pe fondul caruia a inregistrat, potrivit unor interpretari moderate, un esec politic, o slabiciune de etapa sau chiar o repliere tactica. In niciun caz insa nu a fost si nici nu avea cum sa fie vorba despre o situatie limita, de „criza”, asa cum s-a incercat sa i se atribuie, deoarece pozitiile sale strategice si doctrinar-ideologice (pe care se intemeiaza orice constructie politica) privind echilibrul social prin democratia sociala au ramas insurmontabile. Un al doilea fenomen major, care inchide intervalul de timp amintit, este cel din prezent, de criza a neoliberalismului si „modelului american”, care a generat recesiunea mondiala si ale carei efecte le vom vedea mai bine in deceniul care urmeaza si, probabil, in intregul secol XXl. Ceea ce se poate observa, preliminar, este ca istoricismul comunismului, al carui faliment a constituit lectia secolului trecut (Karl Popper, 1992), s-a intalnit, in mod nefericit, cu cel al neoliberalismului, al carui faliment va fi, cel mai probabil, lectia noului secol. Nu numai ca nu am fost martorii „sfarsitului istoriei”, ci vom fi protagonistii unui nou „inceput” al acesteia.


Efectul yo-yo al austeritatii sociale

24/09/2010

Uneori, ideologiile sunt forme aproape perfecte de manipulare. Cand spun “uneori”, am in vedere gradul de reprezentativitate al acestora (un criteriu inca insuficient prezent in discursul politic, mai cu seama in cel al stangii), respectiv cazurile in care ideologii ale unor interese de grup sunt prezentate in mod fals ca avand o reprezentativitate sociala, iar cand spun “aproape perfecte” ma refer la faptul ca nimeni nu a putut si nici nu va putea vreodata sa minta tot timpul si pe toata lumea. Ideologia dreptei despre “austeritatea sociala”, cu referire speciala la pensionari dar nu numai, se incadreaza intr-un astfel de discurs politic manipulator. “Primum vivere”, in primul rand sa traiesti, aceasta este prima conditie a existentei omenesti, pe care de la Bismark incoace toate guvernele social-democrate au pus-o in opera, ori a nega acest adevar pentru cei multi si al sustine in acelasi timp pentru clientela politica, este o culme de ipocrizie si cinism politic a dreptei. Orbita de propria-i lacomie, dreapta nu a inteles ca si in politica economica actioneaza un fel de „efect yo-yo”, asemanator celui ce apare in urma dietelor prin infometarea organismului, ca austeritatea excesiva si prelungita pentru majoritatea determina dezechilibre ale metabolismului unei economii, prin care cel gras devine si mai gras, iar cel slab si mai slab, conducand, mai devreme sau mai tarziu, la grave crize economice. Daca, din aceasta perspectiva, ne uitam la rezultatele austeritatii promovate de guvernul Boc, vom intelege si mai bine cauzele ineficientei acesteia, reflectate in indicatorii economici, iar daca vom analiza retrospectiv politicile neoliberale ale ultimelor decenii (care au alimentat adancirea fara precedent a discrepantelor sociale), ne vom da seama ca, de fapt, criza mondiala este un „efect yo-yo” al acestora…


Cand deciziile de pensionare risca sa se transforme, inclusiv retroactiv, in sentinte de condamnare

24/09/2010

Presedintele PSD,Victor Ponta, ar trebui mai amplu sustinut in lupta sa cu puterea junglei portocalii pentru apararea drepturilor celor multi, ajutandu-l sa transforme invectiva basesciana de „maimutica” intr-o forta de temut, asemanatoare, daca ar fi sa i se raspunda printr-un alt tip de metafora, celei a unui tanar si neinfricat leu-rege. Nu ar trebui uitat ca, pana la urma, in politica efectele obtinute sunt rezultatul unui raport de forte iar, apropo de suspendarea lui Traian Basescu, oricat de mult si de frumos ar vorbi acesta, daca lumea nu-l mai vrea, nu-l mai vrea si pace, n-ai ce face… Cred ca in prim plan n-ar trebui sa fie rezultatul procedurii de suspendare, care e foarte posibil sa esueze, avand in vedere oscilatiile opozitiei liberale si reactia negativa a udemeristilor (puah, auzi le ei, UDMR sunt “oameni de onoare” in a sustine un dictator !), ci semnalul de neabandon pe care-l va da electoratului si, mai ales, segmentului seniorial al acestuia (pensionarii), acesta din urma fiind un puternic formator de opinie (fiecare are parinti, bunici sau alte rude varstnice). Promulgarea Legii pensiilor de catre Traian Basescu ar echivala cu o oficializare a unei sentinte nedrepte a statului capitalist clientelar, deoarece prin aceasta ar risca sa transforme deciziile de pensionare, inclusiv retroactiv, in sentinte de condamnare la umilinta, saracie, boala si chiar moarte, ori la un asemenea sacrilegiu PSD trebuie sa reactioneze ferm, prin acte politice de respingere, constitutionale si parlamentare, refuzand ca prin tacere ori inactiune sa devina, de fapt, un  „avocat al diavolului”…