Efectul yo-yo al austeritatii sociale

24/09/2010

Uneori, ideologiile sunt forme aproape perfecte de manipulare. Cand spun “uneori”, am in vedere gradul de reprezentativitate al acestora (un criteriu inca insuficient prezent in discursul politic, mai cu seama in cel al stangii), respectiv cazurile in care ideologii ale unor interese de grup sunt prezentate in mod fals ca avand o reprezentativitate sociala, iar cand spun “aproape perfecte” ma refer la faptul ca nimeni nu a putut si nici nu va putea vreodata sa minta tot timpul si pe toata lumea. Ideologia dreptei despre “austeritatea sociala”, cu referire speciala la pensionari dar nu numai, se incadreaza intr-un astfel de discurs politic manipulator. “Primum vivere”, in primul rand sa traiesti, aceasta este prima conditie a existentei omenesti, pe care de la Bismark incoace toate guvernele social-democrate au pus-o in opera, ori a nega acest adevar pentru cei multi si al sustine in acelasi timp pentru clientela politica, este o culme de ipocrizie si cinism politic a dreptei. Orbita de propria-i lacomie, dreapta nu a inteles ca si in politica economica actioneaza un fel de „efect yo-yo”, asemanator celui ce apare in urma dietelor prin infometarea organismului, ca austeritatea excesiva si prelungita pentru majoritatea determina dezechilibre ale metabolismului unei economii, prin care cel gras devine si mai gras, iar cel slab si mai slab, conducand, mai devreme sau mai tarziu, la grave crize economice. Daca, din aceasta perspectiva, ne uitam la rezultatele austeritatii promovate de guvernul Boc, vom intelege si mai bine cauzele ineficientei acesteia, reflectate in indicatorii economici, iar daca vom analiza retrospectiv politicile neoliberale ale ultimelor decenii (care au alimentat adancirea fara precedent a discrepantelor sociale), ne vom da seama ca, de fapt, criza mondiala este un „efect yo-yo” al acestora…


Cand deciziile de pensionare risca sa se transforme, inclusiv retroactiv, in sentinte de condamnare

24/09/2010

Presedintele PSD,Victor Ponta, ar trebui mai amplu sustinut in lupta sa cu puterea junglei portocalii pentru apararea drepturilor celor multi, ajutandu-l sa transforme invectiva basesciana de „maimutica” intr-o forta de temut, asemanatoare, daca ar fi sa i se raspunda printr-un alt tip de metafora, celei a unui tanar si neinfricat leu-rege. Nu ar trebui uitat ca, pana la urma, in politica efectele obtinute sunt rezultatul unui raport de forte iar, apropo de suspendarea lui Traian Basescu, oricat de mult si de frumos ar vorbi acesta, daca lumea nu-l mai vrea, nu-l mai vrea si pace, n-ai ce face… Cred ca in prim plan n-ar trebui sa fie rezultatul procedurii de suspendare, care e foarte posibil sa esueze, avand in vedere oscilatiile opozitiei liberale si reactia negativa a udemeristilor (puah, auzi le ei, UDMR sunt “oameni de onoare” in a sustine un dictator !), ci semnalul de neabandon pe care-l va da electoratului si, mai ales, segmentului seniorial al acestuia (pensionarii), acesta din urma fiind un puternic formator de opinie (fiecare are parinti, bunici sau alte rude varstnice). Promulgarea Legii pensiilor de catre Traian Basescu ar echivala cu o oficializare a unei sentinte nedrepte a statului capitalist clientelar, deoarece prin aceasta ar risca sa transforme deciziile de pensionare, inclusiv retroactiv, in sentinte de condamnare la umilinta, saracie, boala si chiar moarte, ori la un asemenea sacrilegiu PSD trebuie sa reactioneze ferm, prin acte politice de respingere, constitutionale si parlamentare, refuzand ca prin tacere ori inactiune sa devina, de fapt, un  „avocat al diavolului”…


%d blogeri au apreciat: