Respect pentru Seniori

16/09/2010

 Adoptarea noii Legi a pensiilor in forma Boc a starnit reactia PSD, care a anuntat ca o va contesta la Curtea Constitutionala, iar liderul social-democrat Adrian Nastase, intr-o analiza sustinuta cu studii si cercetari (http://nastase.wordpress.com/2010/09/16/de-ce-ne-trebuie-o-alta-abordare-in-tema-pensiilor/), a cerut Puterii sa puna capat politicii de sicanare si umilire a pensionarilor. Mergand pe datele acestei analize, cateva consideratii. Diferentele dintre varsta efectiva si cea standard de pensionare in ceea ce priveste speranta de viata reflecta gradul de intrebuintare si de uzura in viata activa. Ar fi important de stiut ce ponderi ocupa factorul economic (schimbarea structurii de proprietate, restructurarile, retehnologizarile etc.) si cel privind starea de sanatate sau de boala in cauzele pensionarilor anticipate, pentru ca acestea din urma sunt un fenomen de masa, care rastoarna raporturile dintre regula si exceptie. Daca varsta efectiva de pensionare ar coincide sau, cel putin, ar fi adusa cat mai aproape de cea standard, in cazuri bine intemeiate, probabil ca ar rezulta o economie semnificativa la bugetul de pensii, care le-ar putea chiar substitui pe cele rezultate din marirea varstei de pensionare la 65 de ani. O a doua observatie, plecand de la aceleasi premise, se refera la cat de fundamentata este impingerea varstei de pensionare catre un prag atat de ridicat (sa ne uitam si ce se intampla la francezi). Sigur, portocalii vor veni repede cu marotele crizei si/sau productivitatii, dar atunci cand caruta economica se impotmoleste, omoram calul ?! A duce pragul de pensionare foarte sus, fara a crea locuri de munca si a imbunatati starea de sanatate a populatiei nu pare a fi in regula (cel putin pentru cei care la un moment dat, someri sau bolnavi fiind, se pot trezi si fara salariu si fara pensie, iar asta nu din vina lor…). O crestere economica rupta de finalitatile ei sociale este o absurditate, capitalul social trebuind sa fie nu mijlocul, ci scopul acesteia. Din aceasta perspectiva, politica sociala a PSD este singura rationala si de sustinut, unul dintre obiectivele acesteia fiind “Respect pentru seniori.”

POST SCRIPTUM: Cat priveste neacceptarea pensiilor ocupationale ale militarilor, aceasta este o greseala, pentru ca se incearca a se compara merele cu perele, punand semnul egal intre campul de lupta (situatiile de necesitate si urgenta, in general) si piata muncii. Exista insa si o alta fateta a acestei probleme, auzite de la un om cu har si aproape dureros de simpla, nu numai cea vazuta prin „microscopul” de laborator al Guvernului Boc, in sensul ca aceasta ocupatie nu ar trebui privita neaparat in termeni de ierarhie intelectuala sau respectabilitate sociala, pentru ca sunt destule munci murdare sau urate care nu au nimic din acestea, dar care sunt mult mai bine platite (sper sa nu ma injure militarii, deoarece comparatia nu li se adreseaza !), ci ca pe o activitate indezirabila sau inaccesibila pentru cei mai multi, care insa trebuie facuta si pe care trebuie sa o faca cineva, dar pe bani multi, avand in vedere supliciile pe care trebuie sa le indure…


Pedeliada

13/09/2010

Romanii sunt, pur si simpu, buimaciti de evenimentele de pe scena politica, fara a intelege ca acestea sunt un spectacol care li se adreseaza, la sfarsitul caruia actorii nu vor cere aplauze, ci voturi. De aceea, pentru a intelege tot romanul, ar trebui spus ca PeDeLiada a inceput. Semnalul a fost dat de insusi Zeus, prin aprinderea focurilor de artificii ale remanierii guvernamentale, la lumina carora am vazut cazand, sub securea remanierii, capete insangerate de ministri, cat si pe primul saltimbanc fericit pentru ca nu le-a impartasit soarta… Glumesc, fireste, pentru ca nimic din ceea ce se intampla in intrecerea politica din arena numita Romania nu aminteste de fair-play-ul olimpiadelor adevarate. Pedeliada este cu totul altceva, o lupta necinstita a PDL, o incercare de a castiga intr-un mod incorect. Prin arestarea “preventiva” a lui SOV, de exemplu, prin care se incalca in mod grosolan prezumtia de nevinovatie care ar trebui sa-l apere pe orice cetatean de abuzuri si nedreptati, se urmaresc obiective care tintesc in zonele politicii si ale presei. Ramai literalmente siderat sa vezi cum dintr-o pretinsa penalitate se face un calus care este pus in gura presei. Hot-news-ul este plin de articole prin care sunt denigrate nume sacre ale presei pentru simplul motiv ca vocile acestora s-au ridicat nu in “apararea” unei fapte penale, cum se insinueaza, ci in apararea respectarii prezumtiei de nevinovatie (1) si impotriva periclitarii vietii unui bolnav de catre regimul de detentie, nemeritat pana la proba contrarie (2). Poate ca asta se si urmareste, dupa cum observa un jurnalist. Si poate ca, plecand de la aceste indicii semnalate de presa, teama oricarui ministru sau primar de a nu fi arestat, de care amintea ministrul remaniat Radu Berceanu, chiar nu este una figurativa. Dupa cum, la fel de bine s-ar putea ca penelul prin care sindicalistul Bogdan Hossu tusa figura unui SOV fioros, care urmarea sa faca un conglomerat politic, economic si mediatic pentru a acapara putere, influenta si patrimoniu, sa fi fost manuit de o mana mult prea lunga… Ipoteze sau intrebari de acest fel pot fi multe, dar ceea ce se poate spune cu certitudine in acest caz este ca „silogismele” prin care se muta atentia de pe cetatean pe omul de afaceri miros de la o posta a sofisme politice. Traim vremuri interesante…


Caderea lui SOV, un 9/11 portocaliu al noului sezon politic

11/09/2010

Inainte de a face aceasta analiza, am facut un excurs istoric pentru a incerca sa aflu daca exista vreo legatura in plan strategic sau tactic intre evenimentele politice ale acestui septembrie cu fapte din trecut si doua dintre acestea din urma mi-au atras atentia. In jocul riscurilor si amenintarilor la adresa unei puteri, cel mai periculos moment este cel in care presiunile acestora culmineaza in mod simultan, producand practic o incercuire. Acest lucru m-a ajutat sa inteleg de ce lui Stalin i-au trebuit zece zile pentru a reactiona la agresiunea nemtilor si de ce Traian Basescu a avut nevoie de o vara pentru a-si pune la punct strategia de raspuns impotriva adversarilor. Stalin nu era incercuit, Basescu, da. Al doilea episod istoric, care se pare ca a inspirat strategia de contrareactie basescianista, se refera la arta militara napoleonian-bonapartista, folosita de tanarul capitan de artilerie in batalia Toulonului, in care a scufundat flota britanica tintind navele inamice pe rand, una cate una, trimitand salvele tuturor tunurilor pe o singura tinta, deodata (in treacat fiind spus, succesul strategiei „cand dusmanii sunt multi si puternci, nu te lupta cu toti odata, ci i-ai pe rand” i-a adus eroului de atunci gradul de general de brigada la 24 de ani, iar „eroicului” nostru marinar de azi, cea mai inalta magistratura).

Abordarea integrata, primul pas in intelegerea corecta a evenimentului SOV si a celor care vor urma

De la Hannah Arendt citire, in politica nimic nu este intamplator. Daca ceva s-a intamplat, inseamna ca a fost planificat sa se produca. De aceea, evenimentul SOV nu trebuie vazut izolat, ci ca facand parte dintr-un plan cu bataie lunga al puterii de dreapta pentru influentarea perceptiilor sociale si abaterea, pe aceasta baza, a cursului politic de la normalitate. Cu alte cuvinte, recursul la o inselatorie politica pentru schimbarea unei realitati incomode este inevitabil pentru o putere care s-a prabusit in sondaje si se cramponeaza de pozitia pe care nu o mai merita, atunci cand schimbarea nu se poate realiza prin puterea adevarului. In acest sens pledeaza faptul ca fenomenul SOV a fost pastrat in rezerva metodelor de diversiune si readus la suprafata dupa 11 luni de la initializarea sa intr-un moment dificil pentru putere, aflata pe muchie de cutit la alegerile prezidentiale, pentru a o salva intr-o situatie la fel de critica precum cea din prezent, criza pe toate planurile. In acest caz nu este in niciun fel vorba despre dreptate si adevar, lucruri de care o putere clientelara nu va fi niciodata interesata cu adevarat, ci de o masinatiune menita a ingheta status-quo-ul. Daca s-ar fi dorit cu adevarat solutionarea juridica a dosarului SOV, acest lucru s-ar fi infaptuit demult, numai ca acum a venit comanda politica, pentru o instrumentare politica, pentru a mai salva inca o data puterea basist-pedelista de la ananghie…

Care sunt pericolele care au incercuit PDL si pe Traian Basescu ?

Ca o remarca generala, ar trebui spus din capul locului ca amenintarile la adresa puterii de dreapta sunt de naturi diferite: politice, economice, sociale, mediatice etc., ceea ce reflecta criza generalizata a acesteia. O a doua observatie care merita a fi facuta se refera la simultaneitatea si gradul inalt de intensitate al  acestori riscuri, ceea ce exprima o faza acuta a crizei puterii. Prima presiune asupra puterii vine chiar din launtrul ei, respectiv din interiorul PDL, prin aparitia unor nemultumiti si coagularea lor in diverse grupuri, care submineaza unitatea de partid. In contextul crizei mondiale, cel mai puternic risc este insa cel economic, particularizat, in raport cu cvasitotalitatea tarilor din UE, prin adancirea recesiunii si perspectivele incerte,  ca urmare a incompetentei si coruptiei guvernarii de dreapta, ceea ce genereaza multiple efecte de antrenare. Planurile opozitiei, in special al PSD, de daramare a Guvernului Boc, prin introducerea unei noi motiuni de cenzura, in octombrie, si probabilitatea foarte mare ca aceasta sa treaca reprezinta cel mai serios motiv de angoasa pentru PDL si Traian Basescu. Zdrentuirea grava a flamurii portocalii de catre presa, cainele de paza al democratiei, si radicalizarea miscarilor sindicale si sociale din perspectiva iernii care se anunta a fi cea mai grea pentru populatie, inchid cercul in jurul puterii.

Dinamitarea opiniei publice, singura cale de a sparge incercuirea

Baza de putere a oricarui partid este electoratul. Cum timpul este scurt iar motiunea de neincredere si alegerile anticipate pe care le cere PSD sunt lucruri care pot decide soarta PDL si a lui Traian Basescu, numai o basculare a opiniei publice o mai poate salva de la o situatie cu final cunoscut. Iar acest lucru deja se intampla, prin declansarea evenimentului SOV, aflat in desfasurare si ale carei reflexe politice vor iesi la iveala in episoadele urmatoare, care vor urmari producerea unui cutremur politic pe esichier, ceea ce, probabil, se va si intampla, prin trimiterea la legaturile lui SOV cu Mircea Geoana si, prin fortarea extensiei, cu PSD, ceea ce va da mana libera puterii de dreapta  sa se rafuiasca cu opozitia de stanga. Exista insa in aceasta proiectie catastrofica, menita a slabi legaturile electorale si parlamentare ale PSD care sa-l aduca sub val si sa-i zadarniceasca motiunea, un viciu de logica si de perspectiva. Cutremurul politic este, ca si cel geofizic, de scurta durata, vine si trece, dupa care lucrurile revin la normal, lumea incepe sa analizeze si sa-si dea seama ce s-a intamplat, luand masuri in consecinta. Ceea ce vreau sa spun este ca pe termen scurt Traian Basescu si PDL ar putea misca lucrurile in directia dorita, dar minciuna are picioare scurte, iar mincinosii nu sunt mult timp fericiti. Pe de alta parte, PSD nu inseamna in niciun caz Mircea Geoana, cu atat mai mult cu cat partea sanatoasa si cea mai numeroasa a partidului l-a sanctionat drastic (prin retragerea suportului politic la prezidentiale si la alegerile interne, cat si, mai recent, prin moratoriul asupra comunicarii publice a acestuia). Daca viitura SOV se va duce spre Mircea Geoana, duca-se sanatos odata cu ea, decuplarea de acesta, prin strategia soparlei, de rupere a cozii in schimbul supravietuirii, fiind mai mult decat necesara. Cat priveste atitudinea PSD fata de SOV, aceasta va trebui sa fie una in spiritul si litera legii, in niciun caz una politica.

In loc de concluzii

O posibila morala politica si sociala care s-ar putea desprinde din acest scenariu ar fi ca vara a fost a opozitiei, toamna este a puterii iar iarna, care nu-i ca vara si nici ca toamna, va ramane electoratului. Primavara va alege…


Contraatacurile lui Traian Basescu

09/09/2010

Orice s-ar spune, Traian Basescu are, ca orice politicianist invechit in rele, un simt aparte al momentului. Si al mijloacelor. Atacurile sale in valuri, prin declaratii politice succesive, prin care a tintit probleme fierbinti ale Romaniei, ne-au aratat atat o mostra din binecunoscuta sa reactivitate de presedinte jucator la provocarile mediului politic si social, cat si o incercare abila de a o lua inaintea evenimentelor.

Aparent, cele mai multe din declaratiile politice ale Presedintelui par a fi corecte. Beton armat, ar putea spune un neavizat. Dar, dupa cum stim deja de sase ani de zile si, mai ales din 2008 incoace, oricat de bune ar fi declaratiile de intentii sau principiile, acestea nu vor produce efectele scontate daca vor fi puse in practica de oameni nepotriviti. Si, aici, ajungem la problema competentei fiecarui ministru in parte si a intregului guvern, in ansamblul sau, pe care seful statului a escamotat-o intotdeauna, in favoarea docilitatii si clientelismului acestora. O proba o gasim si in tema remanierii Guvernului Boc 4, despre care Traian Basescu a recunoscut ca nu a adus personalitati, ci oameni dornici sa se implice (obedienta de partid si sinecurismul politic luand-o si de aceasta data inaintea competentei), avand grija, in acelasi timp, sa se distanteze fata de posibilile urmari negative ale unui astfel de act, pe care le arunca in curtea PDL, in numele dreptului acestuia de a-si asuma responsabilitati. Totusi, vorbind despre mult vehiculata idee privind existenta unor grupuri in PDL, care ar pune sub semnul intrebarii unitatea acestuia, el lider maximus o respinge, preferand sa ascunda gunoiul sub pres. In schimb, incearca sa spulbere partidele din opozitie, acuzandu-le de imaturitatea liderilor, absenta proiectelor si incapacitatea acestora de a reprezenta alternative pentru scoaterea tarii din criza (arestarea lui Sorin Ovidiu Vantu si extradarea lui Nicolae Popa, implicati in scandalul FNI, vor urmari, cel mai probabil, sa aplice o lovitura puternica unei anumite parti a opozitiei).

Pe zona economica, afirmatia Presedintelui potrivit careia momentul maxim al crizei a trecut si ca 2011 va marca iesirea certa din recesiune a fost primita critic de opozitie, dar aceasta ar putea reprezenta pilula dulce-amaruie care, administrata cu ritualul specific producerii efectelor placebo, ar putea induce increderea si speranta. Predictia privind atingerea maximului efectelor sociale in aceasta iarna are insa toate sansele, din pacate, sa se adevereasca. Evocarea adancirii austeritatii in vederea ajustarii deficitului bugetar si a perspectivei diminuarii sau chiar eliminarii venitului minim garantat, sub argumentul neincurajarii muncii, sunt tot atatea atacuri la adresa PSD si a doctrinei acestuia privind statul social. Stilul alunecos, prin care blameaza si pune pe seama opozitiei indatorarea pentru consum, neezitand insa sa avanseze optiunea pentru un nou acord cu FMI ori criticarea PSD pentru proiectul acestuia de a duce cota unica la 10%pentru firme, in timp ce guvernul de dreapta are girul sau de a pregati impreuna cu Fondul variante de reducere a acesteia, seamana destula confuzie si dezorientare, la adapostul carora pot fi pregatite viitoarele lovituri.

Traian Basescu tinde sa castige la puncte in fata opozitiei (inclusiv electoral, la o adica) si in problema expulzarii tiganilor, unde deceleaza corect ca fenomenul responsabil de generarea acesteia este cel al nomadismului (iar nu cel al infractionalitatii), care nu se identifica cu intreaga masa a acestei etnii si indeamna politicienii si specialistii sa analizeze daca acesta tine de dreptul de alegere sau de cel la educatie, precum si sa gaseasca solutii inteligente de motivare a stabilitatii acestora. Daca dam insa la o parte zgura populista cu care isi insoteste aceasta constatare nu gasim nimic viabil, pentru ca este greu de crezul ca o subcultura a cortului si nisipului isi mai poate gasi un loc propice in lumea civilizata (in afara celui de origine, evident).

Cu toate acestea, in timp ce cucuvelele crizei anunta apocalipsa Romaniei, iar cazanul social ameninta sa dea in clocot, mein kampf-ul lui Traian Basescu merge mai departe. Din cand in cand, se aud glasuri ale celor incatusati in urma vanatorii de vrajitoare, tintuindu-l pe Zeus, precum cel al lui SOV: Sa ajungi ca mine, dupa prima lupta pierduta ! Brrr, ce crivat se anunta dinspre Cotroceni…


PNL: Oglinda-oglinjoara, cine a avut cea mai curata guvernare din tara ?

08/09/2010

PNL-ului se pare ca i-au murit laudatorii, din moment ce Calin Popescu Tariceanu, uitandu-se in oglinda timpului, reia provocator cliseul politic uzat despre „coruptia” guvernarii PSD din perioada 2003-2004, pe care incearca sa-l agate, subtil, de critica abuzurilor presedintei Camerei Deputatilor, Roberta Anastase. In realitate, fostul premier vrea sa faca in acest fel o trimitere, printr-un contrast pe care il crede sau il vrea implicit si subliminal, la ideea de cat de „curat” a fost guvernul sau din 2005-2008. In mod cert, analizele pe cifre arata clar diferentele de guvernare dintre PSD si PNL, ceea ce n-ar mai trebui sa intre in discutie. Faptul ca PNL procedeaza invers, incercand sa legendeze trecutul (intr-un mod favorabil pentru sine si unul injurios pentru coechipier), nu este de natura a spori increderea si coeziunea opozitiei, ci dimpotriva. Jocul PNL in echipa opozitiei incepe sa semene tot mai mult cu cel al unor jucatori dispusi sa faca blatul cu adversarul. Mai pe sleau spus, cam miroase a “intoarcerea armelor”… Solutia fair play a PSD este cea propusa de Adrian Nastase in PS-ul postului de pe blogul sau (http://nastase.wordpress.com/2010/09/08/ca-de-la-fost-premier-la-fost-premier), care cu siguranta, nu va ramane neobservata de electorat, ca la o partida de fotbal in care publicul isi da seama cine a tras pentru echipa si cine a vandut meciul…


PSD in ceasul al doisprezecelea

08/09/2010

Luptele pentru putere si influenta, care i-au opus pe liderii social-democrati Victor Ponta si Mircea Geoana in alegerile interne si in razboiul declaratiilor (soldat cu moratoriul asupra comunicarii celui de-al doilea), au aruncat PSD intr-o criza in forma de W, impiedicandu-l sa-si atinga tintele ca partid de opozitie. Desi doldora de proiecte, strategii si militantism, ori de cate ori a fost pe punctul de a invinge puterea, planurile i s-au prabusit datorita izbucnirii unor dezbinari in propriile randuri, ca in povestea cu vaca si galeata cu lapte, in care, dupa ce reusea sa o umple, o rasturna cu piciorul… Amintindu-si, probabil, de adevarul ca cine nu e in stare sa se conduca pe sine nu va fi capabil sa-i conduca pe altii, PSD da semne sa se fi trezit. Cel putin asa rezulta din declaratia de la Constanta a lui Victor Ponta, care ne da asigurari ca de acum, gata, s-a terminat cu declaratiile contradictorii ale celorlalti lideri social-democrati, reusind sa-i convinga si pe cei care nu l-au votat ca „toti trebuie sa traga la aceeasi caruta.” Da Doamne PSD-ului mintea romanului cea de pe urma ! …

P.S.: Apropo de o idee de mai sus, pretabila si la lupta parlamentara, poate ca n-ar fi lipsit de consecinte raspunsul la o intrebare pe care PSD ar trebui sa o puna PDL: un partid in criza, aflat la putere, poate scoate o tara din criza ? (!)


Basescianistul Prigoana, fan al prostitutiei

07/09/2010

Ce trasnai le mai trec prin cap unor alesi basescianisti ai neamului ! Deputatul ex-pedelist si actualul independent Silviu Prigoana a depus la Parlament un proiect de lege privind legalizarea prostitutiei, in care, printre altele, prigonitorul bisericii si al moralei crestine (Doamne, ce nume predestinat !) cere ca „lucratorii” care savarsesc o astfel de „lucrare” sa fie legiuiti cu „dreptul la demnitate.”  Pardon, mon cher, dar exista o obiectie legala si perfect intemeiata practic: nu poti recomanda altora un astfel de lucru pana ce nu-l experimentezi la tine acasa.


Tiganii si criza: pica para…

07/09/2010

Cotidianul El Pais de azi titreaza: Tiganii expulzati din Franta se pregatesc sa se intoarca, in lipsa perspectivelor economice de acasa. Se pare ca tiganii au aflat de criza de abia dupa ce au revenit in Romania. Nimeni nu le-a spus insa, din pacate, ca perspectivele economice nu se vor imbunatati daca si cei intorsi acasa nu se vor insuruba la treaba, deoarece Romania are nevoie de toti cetatenii ei pentru a iesi din criza. A sta pe margine si a astepta de la altii va fi din ce in ce mai putin o solutie, avand in vedere faptul ca statul social este o utopie si ca sita capitalista va cerne din ce in ce mai des…


Sarrazinizarea este un pericol si pentru Romania ?

06/09/2010

Nici nu s-au stins bine ecourile unor cuvinte aproape providentiale, rostite la Bucuresti de un ilustru sef de stat, potrivit carora in lumea de azi au aparut noi pericole, diferite de cele date de „arme contra arme”, care se cer atent studiate si descifrate, ca am si fost zguduiti de scandalul provocat de un astfel de risc, cel al fenomenului supranumit „sarrazinizare.” Asa-numita sarrazinizare desemneaza efectele potential dezintegrative ale imigratiei ilegale asupra identitatii si securitatii unui popor, denumirea si descrierea fenomenului datorandu-se lui Thilo Sarrazin (al carui nume este coincident cu cel al sarazinilor, denumirea data in evul mediu musulmanilor din vestul Europei),  un cunoscut om politic german, care, intr-o carte recenta ce a provocat multa valva, trage un semnal de alarma in ceea ce priveste pericolul care l-ar reprezenta pentru Germania (si nu numai) imigratia islamica (http://www.hotnews.ro/stiri-international-7751679-scandalul-sarrazin-risca-germania-dezintegrare-etnica.htm). In urma imigratiei islamice necontrolate, s-ar produce o societate paralela, devianta de la cea de baza, autohtona,  formata din straini insuficient integrati pe piata muncii, care evazioneaza programele educationale si controlul social, sociologic vorbind, infesteaza cultura germana cu kitschuri si nutresc convingeri misogine, criminale si chiar teroriste, dar care beneficiaza de ajutoare sociale. Iar toate acestea se intampla cu concursul tacit al statului social.

Fenomenul migratiei semnalate nu este unul singular (a se vedea cel de africanizare din SUA sau cel de la granita americano-mexicana, devenit aproape de nestavilit), acesta fiind un risc de securitate insotitor al societatilor deschise, democratice. Ca urmare, la intrebarea daca sarrazinizarea poate fi un pericol si pentru Romania raspunsul nu poate fi decat unul afirmativ, cu atat mai mult cu cat frontiera de Est a acesteia este si cea a UE si a NATO. In afara acestei expuneri, de prima linie, mai exista insa si alti factori care conduc catre un astfel de pericol, care tin de unele slabiciuni politice, demografice, legislative si chiar constitutionale. Depopularea prin incurajarea politica a emigrarii economice si prin rata scazuta sau chiar negativa a natalitatii, in unele etape, cum sunt cele de criza afecteaza fondul genetic si capitalul de inteligenta  ale poporului roman, putand face din Romania, in raport cu cresterea necontrolata a imigratiei, o tara „mai mica si mai proasta”, dupa cum se exprima Sarrazin in cazul Germaniei. Dar cele mai mari brese pentru imigratie sunt, in mod inexplicabil, de natura legislativa si constitutionala. Este vorba, pe de o parte, de legea cetateniei, prin a carei permisivitate excesiva (motivata cel mai adesea de ratiuni electorale) s-au adus si se vor aduce in in Romania si in UE mii si sute de mii de imigranti „innobilati” ca cetateni romani si europeni (si nu ma refer aici la fratii romani basarabeni, ci la imigrantii care pot spori masa alogenilor din Romania), iar, pe de alta parte, de includerea in Constitutia din 2003 a dreptului strainilor de a cumpara proprietati in Romania. Ceea ce poate fi insa si mai grav este posibilitatea ca, in goana dupa resurse si profit si in conditiile politicii clientelare din Romania, fenomenul de sarrazinizare sa se poata transforma cu usurinta intr-unul de colonizare cu acte in regula, prin dobandirea cetateniei si de proprietati.


Misiune indeplinita

04/09/2010

Surprinzator sau nu, vestea sfarsitului misiunii de lupta a militarilor americani din Irak nu a fost primita cu entuziasmul specific terminarii unui razboi. Media si opinia publica au primit-o cu relativa raceala, tratand-o, in cea mai mare parte, aproape ca pe o stire de duzina. Cel mai probabil, o asemenea cota de scepticism si neincredere si-ar putea avea sursa in faptul ca anuntul politic facut de Barack Obama nu va fi urmat, pe termen scurt cel putin, de consecintele militare uzuale unor astfel de declaratii, intre care retragerea trupelor de pe teritoriul ocupat se situeaza pe primul loc. Perceptiile asupra evenimentului par sa fi fost influientate si de dificultatile de intelegere a ceea ce inseamna sfarsitul misiunii de lupta si terminarea razboiului, cat si a modului cum fiecare dintre acestea se vor proiecta asupra suveranitatii si independentei reale a Irakului.

Potrivit presedintelui Obama, desi de la inceputul mandatului sau, in 2009, din efectivele de invazie au fost retrasi peste 90.000 de militari, circa 50.000 vor continua sa ramana pe teritoriul irakian, pe care nu-l vor parasi mai devreme de sfarsitul anului 2011. O tema de discutii si controverse pentru specialistii militari o reprezinta consistenta precizarii sefului executivului de la Casa Alba potrivit careia din momentul anuntului respectiv cetatenii irakieni sunt responsabili de securitatea tarii lor, in conditiile persistentei unei prezente militare americane atat de numeroase pe teritoriul national al acestora. Atentia analistilor a fost retinuta si de nuantarea motivatiei razboiului drept „dezarmarea unui stat”, interpretata ca o pregatire a opiniei publice internationale pentru o posibila extensie a acestui tip de razboi asupra Iranului. Presedintele Barack Obama a subliniat ca SUA au fost la inaltimea responsabilitatilor sale pe acest „teritoriu”, apreciere privita critic pentru reflexele sale belice, implicit aprobative fata de politica predecesorului sau (acelasi mesaj de legitimare a razboiului poate fi intalnit si la fostul premier britanic, Tony Blair, care, in cartea sa de memorii, „A Journey”, declara ca-i pare nespus de rau pentru cei morti in Irak, dar razboiul a fost justificat). Dupa peste sapte ani de la invazia ordonata de George W. Bush si aproape doi ani de la trecerea de la un presedinte de razboi la unul al pacii, laureat cu Premiul Nobel, Barack Obama cheama acasa cainii razboiului.


%d blogeri au apreciat: