Despre arta manipularii si santajului sau cum Guvernul Boc merge mai departe si o data cu el si criza

02/09/2010

In prima runda in care s-a jucat soarta Guvernului, desfasurata la intalnirea cu grupurile parlamentare ale PDL, premierul Emil Boc s-a dovedit imbatabil in fata reformistilor, reusind miraculos sa-si salveze aproape in intregime Cabinetul, impreuna cu nucleul conservator al acestuia, remanierea simpla votata de senatorii si deputatii partidului fiind mai mult una simbolica, de ochii lumii si de gura presei. Ca sa fim cinstiti, miracolul nu a fost chiar miracol (esecurile puterii de scoatere a Romaniei din criza releva ca Flacara Violet, daca nu s-a stins, cel mult palpaie), ci, mai degraba, o „stralucita” lectie de persuasiune clandestina, de la care manipulatorii ar fi putut lua notite, dar si de o maleficitate extrema, avand in vedere ca aceasta a fost destinata (culmea, sa nu-ti vina sa crezi !), consumului intern, de partid, ceea ce arata ca, totusi, e ceva putred in Danemarca… Ce-i drept, Emil Boc a avut de unde sa invete, pentru ca de la inlacrimatul draga Stolo la dramatismul depunerii demisiei, de dragul partidului, nu-i cale lunga… Indiferent de sinceritatea mesajului sacrificial al premierului, important e ca stratagema a functionat si a produs efectul negationist scontat, asa ca i s-a dat mana libera…

Numai ca, intre timp, tartorul cel mare insusi pare sa-si fi bagat coada, pentru ca in runda a doua, tinuta la Colegiul Director, Elena Udrea, in rol de capetenie a nemultumitilor de solutia minimalista de remaniere, de doar doi ministri, a contraatacat, cerand demisia premierului, daca acesta nu va tripla numarul remaniatilor si nu va include si din greii partidului. Fiindu-i capul in joc, Emil Boc a cedat santajului, remaniind sase ministri, cuprinzand si din garda veche: Sebastian Vladescu-Finante, Mihai Dumitru-Agricultura, Adrian Videanu-Economie, Radu Berceanu-Transporturi, Gabriel Sandu-Comunicatii, Mihai Seitan-Munca. O asemenea reactie in lant, care a dat peste cap planurile lui Boc, subrezindu-i pozitiile prin remanierea unor cunoscuti ministri sustinatori, releva cine (si prin cine) controleaza, in mod real, PDL-ul si Guvernul si, intr-o anumita masura, sperantele de viata si strategiile de longevizare  ale acestora, anticipate de opozitia social-democrata (http://nastase.wordpress.com/2010/09/01/scenariile-lui-basescu/). Scopul remanierii pare sa fi fost mai mult unul de rafuiala interna si de imagine externa, decat unul de eficienta, deoarece aceasta a pornit din start cu stangul, fara o analiza si o evaluare critica a ministerelor, Emil Boc alegand sa prezinte un raport general despre situatia economica a Romaniei, ca si cand ar fi vrut sa sugereze de cat de eroic se lupta el cu criza, urmand un ordin irepresibil al subconstientului: Emile, fa-te ca lucrezi !


Social-democratia de cristal

02/09/2010

Substantieri avand claritatea si taria cristalului. Asa ar putea fi caracterizate pozitiile exprimate de Adrian Nastase la emisiunea Ora de  Foc-Realitatea TV privind agenda politica de toamna a PSD (http://nastase.files.wordpress.com/2010/08/ora-de-foc-30-08-2010.pdf). Felicitari, domnule Nastase ! Ati respins cu brio invaluirile care tinteau sa va oblige sa luptati in incercuire ! Sarjele lui Sebastian Lazaroiu cu sondajul, ale lui Dan Diaconescu cu guvernul de tehnocrati si, mai ales, a lui Crin Antonescu, cu trecerea motiunii si PM independent (de fapt, o momeala pentru PSD si o diversiune pentru public si celelalte partide !), cat si unele din studio au fost tot atatea esecuri. Nu PSD arunca PNL in bratele PDL, ci liberalii s-au aruncat singuri, votand legea ANI (si celelalte). Daca PNL si credea sincer in ceea ce lanseaza foarte acut in media, era suficient (si obligatoriu) sa nu puna botul la avansurile primite de la cele doua palate, in contul voturilor de glorificare mincinoasa a PDL si a Guvernului Boc. Da, guvern de serviciu pana la alegeri anticipate, asumat politic, inclusiv cu PM de la PSD, daca se va considera necesar (intr-adevar, ideea de guvern tehnocrat, cu manager PM este aberanta, deoarece un guvern nu este un consiliu de administratie), iar post-alegeri, guvern in functie de scorul electoral, iar daca nu este acceptat, suspendarea Presedintelui. Nu acum motiunea de cenzura, ci dupa 16 octombrie, cand PSD va avea un program de guvernare, iar sansele de intrunire a numarului de voturi pe motiune vor creste. Nu greva parlamentara, care in absenta unei majoritati nu va produce efecte. Corecta si pozitia de principiu ca presedintele partidului castigator al alegerilor sa fie si PM. Si, da, deciziile unui partid se iau in functie de cele ale competitorilor (conform celor 4-5 mutari evocate, care nu lasa loc de speculatii). Ati punctat bine si necesitatea depasirii orgoliilor. Foarte transanta si cu argumente la obiect si pozitia privind statul social (iar nu liberal, a carui carenta sociala ar insemna schimbarea “contractului social” al lui J.J. Rousseau). Ati castigat prin acuratetea si preeminenta mizelor nationale in fata celor de partid sau personale, principii care ar trebui sa devina un loc comun in politica romaneasca.


Comentariu la comentarii: nu de opinii trebuie sa ne fie teama, ci de calitatea lor

01/09/2010

Referitor la ideile privind remanierea guvernamentala si/sau motiunea de cenzura, observ ca unii nu cunosc regulile jocului democratic, iar altii (sau poate chiar aceiasi, ceea ce ar fi si mai dezavuabil) nu au citit nici macar Constitutia, altfel nu ar veni cu aberatii (propuneri care exced cadrul de referinta). Cred ca ar fi penibil pentru orice politician sa explice relatia de asimetrie care exista sub aspect decizional intre un sef de stat si orice lider politic din opozitie. Pe de alta parte, faptul ca un politician, care poate fi sau nu si sef de stat, reuseste ca, folosind aceleasi instrumente legislative si constitutionale, de uz general, sa-si tina in sah adversarii este o chestiune care, in ultima instanta, tine de IQ-ul personal (sau de partid, dupa caz), ceea ce este OK (rasucind putin un proverb, s-ar putea foarte bine spune de catre oricine ca decat cu un prost la paguba, mai bine cu un destept la castig). In acelasi timp, unii continua sa foloseasca, precum o arma taioasa tocita de timp, o expresie din timpul luptei anticomuniste, scotand-o din contextul istoric. Este vorba de sintagma partid-stat, care in sistemul monopartidist avea un alt sens (de dictatura si persecutare/represiune a oricarei dizidente/opozitii), iar in cel pluripartidist, democratic, alt sens (de asumare prin mandat popular a puterii, in conditiile functionarii, la fel de democratice, a opozitiei), ceea ce inseamna ca orice partid care este mandatat sa controleze institutiile statului devine un fel de partid-stat, sub aspectul responsabilitatii oficiale fata de politica statului respectiv, chiar daca in aceasta din urma se regaseste si influenta opozitiei, intr-o masura care depinde insa exclusiv de aceasta. As mai remarca si tanguirile unora fata de pluralismul de idei, viziuni sau de pozitii din PSD, recte divergentele Ponta-Geoana, uitand ca acestea sunt absolut normale intr-un partid democratic, care este un organism viu, dinamic (inclusiv “pulsiunile” dintre competitori, care sunt slabiciuni omenesti), esentiala fiind, in astfel de cazuri, nu prezenta, ci proportia in care se manifesta (avantajul viziunilor multiple este ca intotdeauna va exista o alternativa). Trebuie spus foarte clar ca nostalgia fata de un partid monolitic este cea fata de un partid de tip “turma”, care-l urmeaza pe conducator pana in prapastie si care nu ofera alternative. Ori, limitele unui om nu trebuie sa devina niciodata cele ale unui partid sau natiuni, iar luciditatea trebuie sa prevaleze intotdeauna in fata fanatismului.


Deformatorul

01/09/2010

Nimeni nu poate pune la indoiala faptul ca in societatea romaneasca actuala exista o nevoie acuta de schimbare, pentru depasirea crizei care se incapataneaza sa treneze. Cauza acestei inghetari a crizei tine de cel putin doua lucruri: 1) inexistenta unei conceptii de schimbare, a unei viziuni pe termen lung, care sa smulga tara din criza si sa o relanseze pe crestere (nu numai economica) si 2) faptul ca multasteptata schimbare nu si-a gasit inca agentul schimbarii potrivit, care sa uneasca teoria cu practica schimbarii. Traian Basescu nu este (si aici este marea problema) un om al schimbarii in bine, nu este un re-formator, ci un de-formator, in sensul cel mai degradant posibil al termenului. In managementul schimbarii exista, intr-adevar, potrivit modelului K. Lewin (dezghetarea-modificarea-reinghetarea) o astfel de etapa, de distrugere a vechilor stari de lucruri si de slabire a fortelor care le conserva, dar este etapa de debut, de initializare a schimbarii, iar daca nu mergi mai departe si nu pui in loc ceea ce poate impinge, realmente, societatea inainte, aspirational si functional, survine blocajul (cum prea bine se vede) si, in cele din urma, colapsul. De ce Traian Basescu este un Deformator, iar nu un Reformator ? Pentru ca, asemanator Cali Yuga (epoca de cumplita decadere spirituala si materiala), nu are vocatia Construirii, ci pe cea a Distrugerii, el nestiind decat sa strice tot ceea ce-i “pica” in mana: valori, norme, institutii, relatii etc. Oricine isi poate da seama de aceasta trista realitate daca, de pilda, va privi cu luare aminte la demotivarea si penalizarea unor valori propulsoare, precum munca, prin reducerea cu 25% a salariilor, la pervertirea clientelara a unor norme (legea ANI si alte legi) ori a institutiilor statului (DNA, dar nu numai), la degradarea relatiilor sociale, prin invrajbirea romanilor ori la depopularea Romaniei… Traian Basescu nu este reformabil, ci remaniabil, remaniere care nu poate iesi decat din urna de vot.


%d blogeri au apreciat: