Sfarsitul caii „stupid people”

31/10/2010

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Analiza

Poate fara sa vrea, stalinistul Silviu Brucan a caracterizat cel mai bine calea pe care avea sa fie impinsa Romania dupa Revolutia din 1989, cea a stupid people, generatia neoliberalista care i-a succedat celei comuniste dovedindu-se a fi la fel de irosita. Cum de a fost posibil ca, pornind de la idealurile marii schimbari din urma cu douazeci si unu de ani, sa se ajunga la ceea ce, azi, se vede cu ochiul liber a fi o deturnare de sens, o inselare a asteptarilor ?

Capitalismul are inscrisa in matricea sa genetica semintele propriei sale pieiri. In goana nebuna dupa profit, modelul cresterii sale nestavilite se loveste brutal, mai devreme sau mai tarziu, de limitele lumii in care traim, de finitudinea resurselor, generand crize grave, cum este si cea actuala. Deoarece pentru capitalism nimic nu sunt mai de urat si mai de temut decat frontiera si regula, care deosebesc mediul omenesc de cel de jungla, nevoii sale de expansiune continua i-au fost aservite o serie de teorii de sustinere politica si economica. Impunand strambatatea, prin manipularea unor concepte al carora continut real a fost inlocuit cu unul asa-zis politically correct, a tintit deschiderea avutiilor natiunilor (Adam Smith) pentru a-i permite accesul si jefuirea libera a acestora. Globalizarea, pentru a-l parafraza pe Heidegger, nu este altceva decat dorinta de putere, ascunsa sub masca dorintei de schimb.

Razboiul Rece a opus doua forme de capitalism, cel de tip anglo-saxon, de dominatie a capitalului privat, pe de o parte, si cel de tip sovietic, de dominatie a capitalului de stat, de cealalta parte. Dupa ce si-au dat mana pentru a infrange amenintarea comuna nazista, conflictul dintre capitalismul privat si capitalismul de stat (numit impropriu comunism) a fost inevitabil. Mai instinctual, prin exacerbarea individualismului, si mai rafinat, prin infolierea cu o tesatura mestesugita din forme-idei, capitalismul privat a devenit unica superputere. Momentul sau critic nu avea insa sa fie departe.

Revolutiile est-europene din 1989 au fost privite cu speranta din interior, dar cu ochii lacomiei din exterior. Odata create bresele in sistemul totalitar, prin acestea au navalit haitele de pradatori ale capitalului privat, care, in scurt timp, au transformat Estul intr-un spatiu geopolitic si geoeconomic la fel de salbatic ca si Vestul. Romania a fost pusa sub calcaiul bancilor si corporatiilor, care au preschimbat-o intr-o tara de consumatori, iar o parte insemnata a muncitorimii, forta motrice a Revolutiei dar si cel mai mare perdant al acesteia, cat si a celorlalte categorii de salariati a fost brutal aruncata in masa amorfa a oamenilor de prisos. Devalorizarea fara precedent a muncii a reprezentat un adevarat moment de apoteoza pentru capitalul privat.

Dupa aproape doua decenii de la revolutiile est-europene care au marcat sfarsitul capitalismului de stat, capitalismul privat este pe cale de a-i impartasi soarta, criza mondiala actuala avand un caracter sistemic. Pentru Romania, suprapunerea crizei cu o guvernare de dreapta incompetenta si corupta a facut ca aceasta perioada sa fie cea mai neagra din istoria sa postdecembrista. Statul a fost prins in tentaculele capitalului privat, devenind captiv, subordonat unor interese particulare. Rolul sau economic si social a fost substituit cu unul clientelar, printr-o reforma a statului care s-a sfarsit odata cu statul, dupa cum observa subtil liderul social-democrat Adrian Nastase. Urmarea statului captiv, luat in posesie de grup, a fost ca patura suprapusa a baietilor destepti a devenit singura stare sociala care prospera in vremuri de criza. Si, aceasta, in conditiile in care la antipodul bogatiei opulente a baietilor destepti saracia endemica face ravagii. Curbele de sacrificiu ale Guvernului Boc, care au lovit nemilos populatia, lasand neatinsa clientela politica, au pus sub presiune cazanul social, toate categoriile socioprofesionale protestand, rand pe rand, in strada. Cinismul basescianismului seamana tot mai mult, prin ignorarea sau manipularea protestelor sociale, cu cel al reaganomiei, care viza armatele de „coate goale” sau al thatcherismului, care califica protestele drept rezultat al „plictiselii”.

Nu trebuie sa fii profet, ci este suficient sa fii lucid politic pentru a-ti da seama ca dezastrul economic nu poate continua fara riscuri sociale, si ca, preluand avertismentul presedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, acumularea nemultumirilor va genera o explozie ca cea din ’89. Multiplicarea motiunilor de cenzura ale opozitiei si generalizarea si amplificarea protestelor sociale indica o adancire a crizei de incredere si de legitimitate a guvernarii de dreapta, al carei punct critic nu va putea fi depasit decat prin formarea unei noi majoritati parlamentare si a unui nou guvern. Care va fi noua cale pe care va trebui sa o urmeze Romania ?


Proiectii post-motiune. Si maine va fi o zi

28/10/2010

O explicare a  respingerii motiunii de cenzura printr-o matrice a victoriei si infrangerii nu ar fi cea mai potrivita. Guvernantii si-au pastrat pozitiile, dar o coronita de invingator ar fi una vestejita. Sau, daca ar fi sa acceptam un asemenea model explicativ, castigurile si pierderile de o parte sau alta sunt cu totul secundare in raport cu marele perdant, poporul roman, si marea sa problema, saracia ori, si mai bine zis, saracirea, ca proces in curs de adancire.

Motiunea de cenzura a opozitiei ar trebui judecata mai degraba in termenii unui test de reactie si proactiune, pentru ca aceasta a dezvaluit niste fenomene de stare, dar a dat si un mesaj de viitor. Cel mai puternic semnal al motiunii a fost ca schimbarea poate veni si din lupta parlamentara, nu numai din cea electorala. Mitul ca guvernantii pot fura linistiti pe durata unui mandat, fara a da socoteala, a fost puternic zdruncinat. Motiuni vor mai fi, iar guvernantii pot fi obligati sa se intoarca cu fata catre romani, adevaratul lor stapan.

Privind puterea, ceea mai semnificativa caracteristica surprinsa de motiune a fost ca aceasta este macinata de neincredere in proprii parlamentari, slabiciune care ar putea juca un rol hotarator in viitoarele confruntari. Interdictia data acestora de abtinere de la votul pe motiune a dus la situatia paradoxala si de neinvidiat ca din partea majoritatii parlamentare sa se inregistreze zero voturi impotriva opozitiei. Un semn de intrebare, al carui raspuns ar putea veni din viitor, ar fi daca nu cumva acest tip de reactie fata de motiune ar putea ascunde in el nu numai teama, dar si un acord implicit.

Un al doilea indiciu se refera la amploarea coruptiei si santajului, prin care puterea si-a cumparat proprii parlamentari (PDL) sau a cedat santajului din partea altora (UDMR). Se confirma astfel aprecierea facuta de Ion Iliescu la Congresul PSD privind  deosebirea calitativa dintre o guvernare monocolora si una de coalitie, ultima fiind subminata esentialmente si intr-o proportie fara concurenta de catre cele doua fenomene semnalate.

Un al treilea element detectat se refera la o perceptie sau proiectie deformanta asupra protestului social, care, atunci cand este pasnic exprimat si legal organizat si condus de catre lideri politici sau sindicali, nu poate fi in niciun fel asociat cu o masinarie infernala la adresa democratiei. Desi conexiunea dintre politic si social este normala si indivizibila (autonomizarea primului in raport ce cel de-al doilea fiind cea care ar trebui sa ingrijoreze democratia), protestele sociale si sindicale din timpul motiunii, avandu-l in frunte pe Victor Ponta, au fost vazute ca iesind dintr-o constructie exploziva, initializata de catre opozitie. Consecinta este ca aceasta orbire politica ii impiedica pe guvernanti sa vada adevaratele cauze ale miscarilor sociale, ceea ce ii indeparteaza de realitate.

 Mesajul de proactiune al motiunii se refera la indemnul adresat Guvernului de a iesi din logica clientelismului politic, de a scoate tara din punctul mort, de a face ceva prin care sa arate ca le pasa de popor. Pentru opozitie, acelasi tip de mesaj a fost unul de incredere si continuitate: Ai reusit, continua, n-ai reusit, continua !


Ganduri de dimineata. Motiunea de cenzura si protestul social nu sunt cauze pierdute

27/10/2010

Ideile vizand progresul se nasc greu si se impun si mai greu, dar intotdeauna merita sa lupti pentru ele. Si, mereu, cu fata spre democratie. Chiar daca motiunea de cenzura si protestul social nu-si vor atinge scopul, ele nu vor ramane fara efecte.

In masura in care evenimentele antiguvernamentale de azi se vor pastra in limitele democratiei constitutionale, cauzele sociale ale acestora nu vor putea fi ignorate. Tocmai de aceea sunt tot atat de importante aspectele care tin de rationalitatea scopurilor si inteligenta emotionala.

Nicio inteligenta politica nu va putea insa sa nu observe  nevoia unei depresurizari, a unei supape sociale. Desi poate in mod discret si fara a recunoaste, Puterea va fi obligata sa faca un pas inapoi in politica de austeritate, pentru a nu mai risca sa piarda totul, ceea ce va insemna un pas inainte pentru Opozitie.

Increderea in cauza si in lideri este fundamentala. PSD merita elogiul si respectul romanilor, pentru ca si-a asumat responsabilitatea unei lupte poate inegale, dar legitime si necesare. Precum noua stanga in protestele din Mai 1968, din Franta, social-democratii romani au incercat sa fie rezonabili, cerand imposibilul.

Cred ca acelasi lucru ar trebui spus si despre PNL, care, in ciuda deosebirilor ideologice, a ramas pe aceleasi pozitii, asigurand unitatea relativa a Opozitiei, iar acelasi lucru ar trebui sa se intample si in viitor.

Raportul de forte nu este imuabil, dar schimbarea lui cere timp si actiuni perseverente, precum picatura chinezeasca. Si, iarasi, unitate si solidaritate. Pentru a nu deveni un teren arid, pe care sa nu incolteasca decat semintele invrajbirii pustiitoare, pluralismul si dihotomia nu ar trebui exacerbate, ci moderate de cuantorul numit interes national.

In acelasi timp, motiunea si protestul ar putea reprezenta o lectie si pentru electorat, de responsabilizare a actului cetatenesc de mandatare, prin vot, a alesilor sai.

Exercitiul de democratie de astazi va fi pentru toti si unul de crestere, de maturizare politica si sociala.

Noaptea de dinaintea motiunii si protestului ar fi putut fi un sfetnic bun pentru unii parlamentari ai Puterii, dar si al unor lucruri necurate, puse la cale de altii. Traim intr-o lume reala, nu intr-una ideala, motiv pentru care ar trebui sa ne obisnuim sa gandim intr-o asemenea cheie-dubla, pentru a fi pregatiti sa infruntam necunoscutul.

Am privit, in miez de noapte, pe site-urile de stiri si am constatat ca Puterea nu doarme, acestea fiind pline cu mesaje de diversiune si manipulare, calate pe descurajare si delegitimare. Rezistenta la manipulare si imunizarea la zvonuri vor trebui sa devina obiective ale cetatii.

Acestea fiind zise, nu-i loc de sovaiala sau deznadejde, nimic nu este in zadar. Orice lupta pasnica zideste. De aceea, semnalul de lupta al liderilor Opozitiei trebuie dus pana la capat, cu incredere, intelepciune si speranta in forta transformatoare a democratiei: Inainte !


Tara fara Popor

26/10/2010

Ce este o tara ? Dincolo de orice definitie de dictionar, probabil ca un raspuns de bun simt ar fi ca o tara inseamna un ansamblu format dintr-un teritoriu, o populatie si un stat. Fara suportul teritorial nu ar fi posibila viata sociala, iar lipsita de constructia politica numita stat populatia in cauza ar fi un popor sau o natiune fara libertate. Fara populatie insa, tara ar fi o notiune abstracta, goala de orice continut, un nonsens social sau politic. Veti intelege mai jos de ce mi-am inceput scriitura cu sfarsitul.

Cum maine va fi votata motiunea de cenzura, ma intreb, ca toata lumea, care va fi strategia de raspuns a Guvernului Boc. Inclin sa cred insa ca aceasta este un secret al lui Polichinelle, pentru ca guvernantilor nu le-a mai ramas nimic nou de spus in afara a ceea ce repeta cu obstinatie aproape zilnic. Poate sa inventeze, da, prin atragerea, de exemplu, in povestea rasuflata cu mogulul penal si a altor lideri din Opozitie, dupa cum se observa din unele tatonari… Un tur de orizont asupra discursurilor fierbinti ale unor responsabili ai Puterii ne releva cateva indicii care s-ar putea constitui in contraargumente pentru contracararea motiunii.

Prima directie de contraactiune, tintind respingerea acuzatiilor privind responsabilitatea pentru dezastrul economic, saracirea populatiei si sistemul clientelar, va veni, cu siguranta, din zona doctrinar-ideologica, atat de draga Guvernului Boc, referitoare la necesitatea reformei statului si austeritatii sociale, desi statistici oficiale si dezvaluiri media arata ca de fapt este vorba de o antireforma si de date false pentru justificarea austeritatii. Ideile PDL, care au suprasaturat spatiul public in ultimile zile, precum cele de aparare a masurilor de austeritate, de critica a unui presupus stat asistential si a unui pretins discurs care ar incuraja nemunca, care, chipurile, ar trebui inlocuite cu ceva asa-zis mai eficient, sunt tot atatea idei mincinoase.

O a doua lovitura, anuntata deja, va fi una de natura politico-organizatorica, constand in abtinerea parlamentarilor coalitiei guvernamentale de la votarea motiunii de cenzura. Si, pentru ca perdeaua aparentelor sa ramana la locul ei si reputatia falsilor democrati sa fie salvata, masura va fi pusa in scena sub pretextul unei recomandari, ca parlamentarii sa ramana in sala, dar decizia de vot, formal, apartinandu-le. Fara indoiala, in acest caz vorbeste frica Puterii de constiinta parlamentarului-cetatean, care ar putea-o lua inaintea celei a parlamentarului-membru de partid, scapand astfel lucrurile de sub control. Teama ca 24 de parlamentari din propriile randuri s-ar putea alatura Opozitiei, in incercarea acesteia de a salva mediul privat, clasa de mijloc, bugetul public, politicile sociale, educatia, sanatatea si pensionarii da fiori Puterii.

O a treia linie de forta, aflata in plina derulare, vine din sfera influentarii psihologice, de demotivare si demobilizare prin actiuni de diversiune si manipulare. Se incearca a se induce perceptia ca motiunea de cenzura nu ar avea nicio sansa. Chiar asa daca s-ar intampla, demersul este necesar si democratic, iar Puterea va fi cea care va iesi slabita din aceasta lupta parlamentara, in timp ce Opozitia ar face un pas inainte. Apropiati ai Puterii pun protestul social legitim sub infamanta eticheta de „partid al strazii„, lanseaza zvonuri ca PSD ar instiga la violenta in ziua motiunii, ca se pregatesc autocare si garnituri de trenuri etc., scenarii lipsite de orice graunte de adevar, pentru ca toate manifestatiile au fost si vor fi pasnice si civilizate, dar total democratice (nici macar politistii si militarii nu au iesit si nu vor iesi vreodata din aceasta nota). Democratia constitutionala, atat de greu castigata, este sfanta.

Revenind la ideea de inceput, m-am tot gandit ce titlu as pune acestor randuri. Acest lucru s-a intamplat pana aseara, cand, ascultand discursul Presedintelui despre ce va face cu cele doua legi votate din greseala, un anumit tip ciudat de abordare socio-politica mi-a aprins beculetul rosu, cel mai explicit fiind expus in cuvintele: „Am fost intotdeauna adeptul guvernarii pentru popor. Dar sunt momente in care responsabilitatea unui om politic e sa guverneze pentru tara.” Pfiu, mi-am zis, asta e ! Traian Basescu gandeste Tara ca fiind fara Popor ! Si, intr-adevar, cine ar avea rabdarea sa se aplece asupra gandirii de dreapta basescianiste din ultimii sase ani, va constata ca aceasta este calauzita de un singur fir: buna ar fi Romania, daca aceasta nu ar fi locuita de Romani ! Nimic nou sub soare, insa (nici macar sub cel mioritic), pentru ca aceasta este ideologia dreptei dintotdeauna.


Urmatoarea ? Suspendarea !

25/10/2010

Azi a fost o zi sfanta in calendarul statalitatii romanesti, Ziua Armatei. A fost insa pentru prima data cand nu m-am simtit mandru, ca cetatean roman, ci, dimpotriva, am fost incercat de sentimente de mahnire si rusine fata de batjocura politica la care au fost supusi oamenii patriei. Nimeni nu ar fi crezut ca intr-o astfel de zi militarii ar putea iesi in strada nu pentru a sarbatori, ci pentru a protesta. Si totusi, nemaivazutul s-a intamplat, tragand inca un semnal de alarma asupra vremurile anormale pe care le traim. Alaturandu-se uriasului val de proteste sociale care zgaltaie Romania, cadrele militare in rezerva si in retragere au manifestat impotriva Presedintiei, Guvernului si Curtii Constitutionale pentru a-si apara drepturile si statutul de pensionari militari. Ca intr-un dispozitiv de lupta in forma de triunghi cu varful inapoi (aluzie la ministrul apararii, Gabriel Oprea, general in rezerva, caruia i s-a cerut demisia), s-au scandat lozinci antiprezidentiale si antiguvernamentale, s-a dat foc la portrete cu Traian Basescu si la o sapca de marinar si s-a depus petitie in 14 puncte pentru revenirea la statul de drept si la democratia constitutionala. Militarii au mai acuzat puterea portocalie ca le-a patat blazonul „Onoare si Patrie”, prin transformarea onoarei in umilinta si inlocuirea patriei cu clientela. Cu doar doua zile inaintea votarii motiunii de cenzura, acest cel mai putin asteptat fenomen protestatar inchide, practic, cercul categoriilor socioprofesionale nemultumite de politica de austeritate a regimului Basescu-Boc. Uluitor este insa si faptul referitor la ceea ce militarii si-au propus sa faca in continuarea protestului lor, care in limbaj de lupta inseamna „misiune urmatoare”: suspendarea Presedintelui. In acest scop, fiecarui membru al sindicatului cadrelor militare disponibilizare (SCMD) i s-a cerut sa stranga 50 de semnaturi pentru initierea procedurii de suspendare. Va reusi oare a doua suspendare ? Poate ca da, poate ca nu, dar demersul ar trebui privit cu ceva mai multa atentie, militarii fiind in topul increderii nationale. Sa ne traiesti si glorie nepieritoare de ziua ta, Armata Romana ! 


Talmaciri politice

24/10/2010

Hotarat lucru, Mark Gitenstein este un sibilinic. Si cand afirm asa ceva, am in vedere ca atributul respectiv este apanajul inteligentei si, prin urmare, orice tip de mesaj care ar veni de la o asemenea sursa ar trebui privit cu atentie. Ambasadorul american ne-a obisnuit deja ca, in momente-cheie, sa arunce cate o piatra in apele tulburi ale politicii dambovitene, de fiecare data scufundatorii in abisurile politicii grabindu-se sa o aduca la suprafata. Nu ma voi arunca in invalmaseala, ci voi ramane pe mal si voi cauta sa ghicesc rostul acestei noi azvarlituri, urmarindu-i valurelele care incretesc suprafata apelor politice si incercand sa-i recompun traiectoria, de la origine la impact.

Declaratiile de azi ale lui Gitenstein vin intr-un moment politic de tensiune si asteptare, cu doar trei zile inaintea votarii motiunii de cenzura a Opozitiei impotriva Guvernului Boc, iar prima unda a acestora ne duce catre serviciile de informatii romane, despre care ambasadorul ne spune ca sunt profesioniste si apolitice. Trecand peste modalitatea unei astfel de cunoasteri, nu poti sa nu te intrebi daca marile scandaluri politice cu interceptari, urmariri si dosare comandate ale unor politicieni din Opozitie nu au fost cumva un vis urat. Si, desigur, privind spre apropiata motiune, nu poti sa nu reflectezi daca semnarea, acum, a unei polite in alb pentru un prezumat „apolitism” nu ar putea fi conexata cu un anumit rezultat asteptat, cat si la cum ar trebui interpretate temerile, puse pe seama unor economisti si investitori, fata de un alt fel de final al motiunii de cenzura. Daca acestor perceptii sensibile li se mai adauga si cea legata de declaratia, tot acum, potrivit careia subiectul achizitiei de avioane F-16 ar putea fi reluat in urmatoarele sase luni, nu ar fi greu de aflat, dupa oportunitate si sens, incotro bate echidistanta…

O a doua unda de propagare a declaratiilor, care atrage atentia, este cea catre Opozitie. Ca orice diplomat de meserie, ambasadorul Gitenstein foloseste o punte mobila, dand o sansa si alternativei Opozitiei, care, da, ar putea sa mearga, dar numai daca, atentie, va respecta cerintele FMI. Cu alte cuvinte, daca Opozitia ar veni la putere ar face bine sa continue, nici mai mult nici mai putin, programul Guvernului Boc, care nu este altceva, de la cap la coada, decat cel impus de catre FMI. Mai incape vreo indoiala din ce parte si in ce panze sufla un astfel de mesaj eminamente politic, ca nivel de decizie ?!

In fine, ultimul semnal asupra caruia ma voi opri este cel legat de votul din greseala al Camerei Deputatilor pe cele doua legi, de reducere cu 5% a TVA la alimente si de neimpozitare a pensiilor sub 2000 lei, care vine in contradictie flagranta cu politica de austeritate a Guvernului Boc. Mark Gitenstein relativizeaza eroarea, amintind de un precedent asemanator in senatul SUA, dar o si indeparteaza de posibilitatea promulgarii, sugerand in acelasi timp calea reintoarcerii legilor pentru a fi „rescrise pe de-a-ntregul„, asa cum s-a intamplat in exemplul evocat. Deh, probabil ca Excelenta Sa ii confunda pe pensionarii romani cu cei din filmul „RED- Retired Extremely Dangerous”/Greu de pensionat ! Ce bine ar fi fost…


Disciplina de partid si votul accidental

23/10/2010

O poezie celebra inainte de 1989 spunea ca partidul e-n toate, mesajul fiind unul de glorificare a omniprezentei si omnipotentei partidului unic, care trebuia sa dirijeze si sa supervizeze orice, iar la nevoie sa corecteze si chiar sa sanctioneze. Asa s-a intamplat si in zilele din urma ale acestui an de gratie, cand bucuria romanilor ca vor avea alimente cu TVA redus la 5% si pensii neimpozitate sub 2000 de lei a fost de scurta durata, pentru ca ordinul venit de la seful PDL si al Guvernului, Emil Boc, a cazut ca un trasnet: votul Camerei Deputatilor pe cele doua legi a fost unul accidental. Drept urmare, sa se astepte ca presedintele Traian Basescu, seful noului partid-stat, sa dea la loc comanda, prin nepromulgare.

Prin noua gaselnita, de vot accidental, constitutionalistul Emil Boc pare a fi dublat de un electoralist pe masura, fiind pe cale sa revolutioneze dreptul electoral. Daca opozitia de stanga tot ii bazaie pe toti la cap cu modelul electoral german, de ce n-ar veni si cel dintai jurist al puterii cu o contributie care sa fie mai dihai, fata de care exemplul nemtesc sa para, nu-i asa, un fel de vax albina, si sa-i bage astfel in cofa pe social-democrati. Din cate ne-am dumirit, in conceptia juridica bocianista votul accidental este votul prin care se incalca linia partidului, asa cum s-a intamplat in cazul deputatilor PDL care au votat, in unanimitate, in favoarea legilor in cauza, implicit impotriva politicii oficiale de austeritate. In conditii normale, un astfel de act savarsit de catre subalternii politici sau guvernamentali ar duce imediat la demisia sefului lor din functiile detinute in partid si in guvern, dar intr-o tara portocalie de nebuni, dupa cum observa Adrian Nastase, lucrurile stau cu totul altfel.

Judecand episodul votului accidental din parlament si reactiile puterii, se pare ca regula nescrisa instapanita in PDL este ca liderii de la varful partidului sunt infailibili, iar subordonatii sunt cei care gresesc. Echipa partidului din parlament este cea care nu si-a facut treaba, motiv pentru care cineva ar trebui sa-si asume greseala si sa suporte sanctiuni, se eschiveaza Elena Udrea, care a votat si ea eronat, urmand exemplul colegilor sai, aratand in acelasi timp cu degetul spre seful grupului parlamentar al PDL, Mircea Toader.  Pentru a nu se mai confrunta cu astfel de abateri de la linia si disciplina de partid, Emil Boc si-a trimis supervizorii in parlament, care sa urmareasca si sa impuna respectarea disciplinei de vot a parlamentarilor si ministrilor PDL (de necrezut, dar votul accidental s-a repetat, parca simptomatic, si in adoptarea calendarului motiunii de cenzura, propus de opozitie !). Votul accidental poate fi insa o arma cu doua taisuri, putand furniza opozitiei, cel putin la nivel de discurs, acelasi tip de munitie politica. Oare cum se va descurca Basescu cu aceasta noua sula in coasta, pusa de cei aflati sub jurisdictia de partid si guvernamentala a lui Bok (nume care, printr-o coincidenta ciudata sau nu, in limba rusa inseamna „coasta”) ?!…