Liderul social-democrat Adrian Nastase anunta pe blogul sau (http://nastase.wordpress.com/2010/10/13/premiu-pentru-bloggeri) ca Fundatia Institutul „Ovidiu Sincai”, al carei presedinte este, va fi gazda unui eveniment de exceptie – conferinta „Europa, incotro ? Solutiile economice ale stangii„, care va fi sustinuta de catre proeminentul om politic si de stat german Gerhard Schröder, fost cancelar al Germaniei (1998-2005), vineri, 15 octombrie, la Bucuresti, Hotel Marriot, sala Grand Ballroom, incepand cu orele 09.45.
Gerhard Schröder s-a nascut la 7 aprilie 1944 si a fost crescut intr-o familie de muncitori. Tatal sau, Fritz Schröder, a murit in cel de-al doilea razboi mondial (pe 4 octombrie 1944), in luptele germano-ruse din Romania, fiind inmormantat la Ceanu Mare, judetul Cluj. Pe 12 august 2004, Gerhard Schröder, pe atunci cancelar federal, s-a recules la mormântul tatălui său, aflat în curtea bisericii ortodoxe din Ceanu Mare. Membru SPD din 1963, Schröder a desfasurat o activitate politica bogata, in fruntea Tinerilor Socialisti, ca parlamentar social-democrat si ca presedinte al SPD (1999-2004).
Evenimentul care-l va avea in centrul sau pe Gerhard Schröder vine la putina vreme dupa ce social-democratii romani, reuniti in Clubul de la Bucuresti, patronat de Ion Iliescu, au reflectat pe marginea unei intrebari cu o acuitate asemanatoare: „Romania, incotro ?” Cu deschiderea-i sarmanta binecunoscuta de-acum, Adrian Nastase acorda un „premiu” blogger-ilor, invitandu-i sa participe la prestigiosul eveniment.