Sfarsitul caii „stupid people”

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Analiza

Poate fara sa vrea, stalinistul Silviu Brucan a caracterizat cel mai bine calea pe care avea sa fie impinsa Romania dupa Revolutia din 1989, cea a stupid people, generatia neoliberalista care i-a succedat celei comuniste dovedindu-se a fi la fel de irosita. Cum de a fost posibil ca, pornind de la idealurile marii schimbari din urma cu douazeci si unu de ani, sa se ajunga la ceea ce, azi, se vede cu ochiul liber a fi o deturnare de sens, o inselare a asteptarilor ?

Capitalismul are inscrisa in matricea sa genetica semintele propriei sale pieiri. In goana nebuna dupa profit, modelul cresterii sale nestavilite se loveste brutal, mai devreme sau mai tarziu, de limitele lumii in care traim, de finitudinea resurselor, generand crize grave, cum este si cea actuala. Deoarece pentru capitalism nimic nu sunt mai de urat si mai de temut decat frontiera si regula, care deosebesc mediul omenesc de cel de jungla, nevoii sale de expansiune continua i-au fost aservite o serie de teorii de sustinere politica si economica. Impunand strambatatea, prin manipularea unor concepte al carora continut real a fost inlocuit cu unul asa-zis politically correct, a tintit deschiderea avutiilor natiunilor (Adam Smith) pentru a-i permite accesul si jefuirea libera a acestora. Globalizarea, pentru a-l parafraza pe Heidegger, nu este altceva decat dorinta de putere, ascunsa sub masca dorintei de schimb.

Razboiul Rece a opus doua forme de capitalism, cel de tip anglo-saxon, de dominatie a capitalului privat, pe de o parte, si cel de tip sovietic, de dominatie a capitalului de stat, de cealalta parte. Dupa ce si-au dat mana pentru a infrange amenintarea comuna nazista, conflictul dintre capitalismul privat si capitalismul de stat (numit impropriu comunism) a fost inevitabil. Mai instinctual, prin exacerbarea individualismului, si mai rafinat, prin infolierea cu o tesatura mestesugita din forme-idei, capitalismul privat a devenit unica superputere. Momentul sau critic nu avea insa sa fie departe.

Revolutiile est-europene din 1989 au fost privite cu speranta din interior, dar cu ochii lacomiei din exterior. Odata create bresele in sistemul totalitar, prin acestea au navalit haitele de pradatori ale capitalului privat, care, in scurt timp, au transformat Estul intr-un spatiu geopolitic si geoeconomic la fel de salbatic ca si Vestul. Romania a fost pusa sub calcaiul bancilor si corporatiilor, care au preschimbat-o intr-o tara de consumatori, iar o parte insemnata a muncitorimii, forta motrice a Revolutiei dar si cel mai mare perdant al acesteia, cat si a celorlalte categorii de salariati a fost brutal aruncata in masa amorfa a oamenilor de prisos. Devalorizarea fara precedent a muncii a reprezentat un adevarat moment de apoteoza pentru capitalul privat.

Dupa aproape doua decenii de la revolutiile est-europene care au marcat sfarsitul capitalismului de stat, capitalismul privat este pe cale de a-i impartasi soarta, criza mondiala actuala avand un caracter sistemic. Pentru Romania, suprapunerea crizei cu o guvernare de dreapta incompetenta si corupta a facut ca aceasta perioada sa fie cea mai neagra din istoria sa postdecembrista. Statul a fost prins in tentaculele capitalului privat, devenind captiv, subordonat unor interese particulare. Rolul sau economic si social a fost substituit cu unul clientelar, printr-o reforma a statului care s-a sfarsit odata cu statul, dupa cum observa subtil liderul social-democrat Adrian Nastase. Urmarea statului captiv, luat in posesie de grup, a fost ca patura suprapusa a baietilor destepti a devenit singura stare sociala care prospera in vremuri de criza. Si, aceasta, in conditiile in care la antipodul bogatiei opulente a baietilor destepti saracia endemica face ravagii. Curbele de sacrificiu ale Guvernului Boc, care au lovit nemilos populatia, lasand neatinsa clientela politica, au pus sub presiune cazanul social, toate categoriile socioprofesionale protestand, rand pe rand, in strada. Cinismul basescianismului seamana tot mai mult, prin ignorarea sau manipularea protestelor sociale, cu cel al reaganomiei, care viza armatele de „coate goale” sau al thatcherismului, care califica protestele drept rezultat al „plictiselii”.

Nu trebuie sa fii profet, ci este suficient sa fii lucid politic pentru a-ti da seama ca dezastrul economic nu poate continua fara riscuri sociale, si ca, preluand avertismentul presedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, acumularea nemultumirilor va genera o explozie ca cea din ’89. Multiplicarea motiunilor de cenzura ale opozitiei si generalizarea si amplificarea protestelor sociale indica o adancire a crizei de incredere si de legitimitate a guvernarii de dreapta, al carei punct critic nu va putea fi depasit decat prin formarea unei noi majoritati parlamentare si a unui nou guvern. Care va fi noua cale pe care va trebui sa o urmeze Romania ?