Trei dorinte

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Mesaj

Daca de 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei, pestisorul de aur mi-ar spune ca-mi va indeplini trei dorinte, le-as dedica pe toate Romaniei.

Prima dorinta ar fi ca poporul sa traiasca mai bine, in asa fel incat vitregiile din versul eminescian De la Nistru pan’ la Tisa tot Romanul plansu-mi-s-a sa nu-si mai gaseasca niciun corespondent in realitatile viitoare.

A doua dorinta ar fi indeplinirea indemnului pasoptist barnutian, adresat surtucarilor (intelectualilor): : La cultura nationala cu puteri unite, caci cultura este astazi masura fericirii si bunastarii fiecarui popor ! Tineti cu poporul, ca sa nu rataciti ! 

A treia dorinta ar fi indeplinirea unui mesaj personal, adresat tuturor politicienilor, indiferent daca sunt la putere sau in opozitie: Atunci cand va certati sau va luptati intre voi, sa nu o faceti impotriva interesului national !

La multi ani, Romania !

Somnul educatiei

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Analiza

Laudabil ca efort de cunoastere, rezultatele sondajului CCSB privind stereotipurile despre tigani nu m-au surprins. Probabil ca daca as fi trait oriunde in Europa s-ar fi intamplat acelasi lucru, pentru ca neintegrarea tiganilor reprezinta unul dintre esecurile civilizatiei, portretul robot al acestora ramanand incremenit in timp, desi are aceeasi vechime cu cea a etniei.

Pentru profilul tolerant al romanilor nu este deloc surprinzator ca in ceea ce priveste atitudinea fata de tigani raportul acceptare-respingere este unul inalt supraunitar, nivelul de acceptanta co-etnica avand valori covarsitor majoritare: 87% dintre romani sunt de acord ca tiganii sa locuiasca in Romania, 77% i-ar accepta in aceeasi localitate, 59% ca vecini, 57% ca prieteni (34% le-ar permite chiar intrarea in propriile familii, desi este cunoscuta caracteristica barierelor de familie de a opune cea mai mare rezistenta).

Nici in ceea ce priveste perceptiile negative despre tigani nu s-ar putea spune ca sondajul ar aduce vreo noutate: 68% dintre respondenti considera ca tiganii savarsesc cele mai multe infractiuni, 44% ii percep ca fiind „hoti”, 43% drept „lenesi”, 41%-„murdari” etc. Ceea ce ar fi cu adevarat notabil ar fi cauzele percepute ale acestor stereotipuri, respectiv non-educatia si obiceiurile, care actioneaza ca un veritabil mecanism intern de reproducere. Daca economic tiganii au tinut pasul cu societatea, 60% dintre chestionati opinand ca tiganii nu sunt mai saraci decat romanii, educational au ramas in urma acesteia.

Demne de retinut sunt si masurile propuse de catre cei intervievati: 97% cer ca toti copiii rromi sa mearga la scoala, 50% considera ca acestia ar trebui sa dispuna de locuri rezervate in licee si universitati, 77% sunt de parere ca statul ar trebui sa sustina organizatiile culturale ale rromilor, iar 74%-statul sa sustina identitatea culturala a acestei etnii.

Rezultatele sondajului consoneaza cu aprecierile psihologilor, pedagogilor, medicilor, criminalistilor sau ale altor specialisti in stiintele educatiei privind legatura care exista intre educatie si problemele atitudinal-comportamentale, igieno-medicale si infractionale. Daca exista o problema privindu-i pe tigani, aceasta nu este nici rasiala, nici etnica (cum nejustificat se politizeaza uneori), ci una educationala, solutiile acesteia trebuind gandite nu atat pentru varful piramidei educationale, cat mai ales pentru baza acesteia. Consecinta este ca intr-o lume moderna si competitiva, in care accesul in profesie este conditionat de nivelul cunoasterii,  somnul educatiei naste, in general vorbind, autoexcluderea si autodiscriminarea.

Note

-Sondajul CCSB a fost comandat de Asociatia Pro-Democratia

-Sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8076437-sondaj-ccsb-60-dintre-romani-considera-mai-saraci-decat-tiganii-36-cred-romii-reprezenta-amenintare.htm

Se va rupe cheia Boc in broasca Schengen ?

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Reactie

Dupa aderarea la NATO si UE, intrarea in spatiul Schengen, prevazuta in martie 2011, reprezinta cel mai important obiectiv de politica externa pe termen scurt al Romaniei. Desi Guvernul Boc a dat asigurari ca a luat toate masurile  ca acest lucru sa se intample la data si in conditiile convenite, declaratia presedintelui PSD, Victor Ponta, facuta in cadrul reuniunii socialistilor de la Strasbourg, potrivit careia Romania nu ar fi pregatita sa adere la spatiul Schengen, a produs un val de reactii de dezaprobare din partea PDL, UNPR si PNL. Cateva observatii:

– fara a incerca sa fie o Casandra, liderul social-democrat si-a sustinut punctul de vedere cu argumente politice (incompetenta si coruptia Guvernului) si tehnice (nesecurizarea frontierelor cu Moldova si Serbia si nepregatirea aeroportului Otopeni pentru preluarea fluxului de calatori din spatiul Schengen);

– opinia lui Victor Ponta nu a fost una singulara, atat in spatiul intern, cat si in cel extern exprimandu-se, cu ceva timp in urma, aceleasi indoieli de catre presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase si de catre  secretarul de stat pentru Afaceri Europene al Franţei, Pierre Lellouche, ultimul propunand o amanare a deciziei pana la raportul de verificare din vara lui 2011, datorita unor ingrijorari legate de „supravegherea reală şi eficientă a frontierelor exterioare ale UE” şi de „lupta împotriva corupţiei”;

– reactiile celor trei partide au fost pur emotional-politicianiste, fara contraargumente, fiind brodate pe subiectivari gen „greseala”, „ignoranta juvenila” sau presupuse daune de imagine; daca solidaritatea celor din arcul guvernamental este lesne de inteles, cea a opozitiei liberale este mai greu de motivat (poate doar din ratiuni ideologice);

– UDMR, in schimb, nu a marsat in siajul partenerilor de coalitie, iar daca luam in calcul ca si tacerea este un raspuns, atitudinea sa ar putea insemna ca refuza sa se imbete cu apa rece (si atunci tot zgomotul din jurul acestei povesti capata un alt sens) sau ar putea fi inceputul unei apropieri timide de PSD.

Si, acum, concluzia: daca se va rupe cheia lui Boc si usa Schengen va ramane inchisa, atunci va trebui ca acesta sa se dea la o parte si sa lase pe altcineva priceput sa o deschida. Cu speraclul nu mai tine, Emile… Anunta-l de pe acum si pe Traian.

Contrareforma New-Look

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Analiza

Indicatorul de autenticitate al oricarei reforme il reprezinta schimbarea in bine a starilor de lucruri vizate, in absenta progresului scontat situandu-ne, fara indoiala, pe terenul esecului sau opusului acesteia. Nu de putine ori dreapta politica s-a dovedit extrem de abila in a specula diverse procese ori nevoi sociale, in ale caror forme a turnat false continuturi,  in folosul intereselor ei egolatre de grup. Acestor abilitati malversante, de obtinere a profitului, exersate inclusiv teoretic, li s-au asociat chiar, la inceputul anilor ’90, conceptul de inteligenta economica (unele instrumente financiar-bancare care au alimentat criza mondiala fiind, din pacate, produsele acesteia), iar atacurile din acest sfarsit de deceniu la adresa statului social, sub acoperirea crizei, reformei ori austeritatii, nu sunt intamplatoare. Pe plan international, cruciada dreptei impotriva Muncii, cuceririlor Luptei si Reformei social-democrate a capatat proportiile unei adevarate Contrareforme. O transformare care doar in forma se revendica a fi o reforma, dar care in continut abdica de la comandamentele sociale inseamna o instrainare si o negare a reformei, care ar trebui sa aduca mai binele in viata celor multi. Globalizarea si Contrareforma merg mana in mana.

 Nici in ceea ce priveste actiunile dreptei dambovitene, aflate la putere (ca aproape in toate statele europene), lucrurile nu stau altfel. Dimpotriva, aceasta s-a afirmat ca un invatacel silitor, depasindu-si maestrii internationali. Am mai scris in alt loc despre miturile fondatoare ale dreptei basescianiste, reforma si anticoruptia. Unul a fost recent demontat, caracatita coruptiei prinzand in tentaculele ei unele dintre pozitiile cele mai inalte ale politicii si administratiei (afacerea Soric-Fatuloiu), celalalt, dupa toate datele, urmeaza la rand. (…) Lansez un mesaj către politicieni, un ultim apel, deoarece la anul s-ar putea să fie prea târziu: fiţi responsabili! (…) Regret ca am trimis la reexaminare Legea pensiilor, Parlamentul s-a dat in stamba (…) Românul să muncească bine, dacă vrea să trăiască bine (…) Acel premier (Petre Roman, n.n.) a avut ghinionul sa aiba un presedinte (Ion Iliescu, n.n.) care voia Romania asa cum e ea acum (…) et caetera… Ati recunoscut, desigur, semnalele de alarma ale presedintelui de dreapta, in exercitiu, care, parca presimtind apropierea urgiei economice, da semne ca s-ar pregati de lupta, prevestind si o scadenta, dar cu cine ramane o taina, deoarece cu criza in niciun caz. De fapt, adevarul e pe jumatate, pentru ca, ne-a spus-o D.S.Kahn, prapastia e in fata, cealalta jumatate care nu a fost spusa e ca se pregateste marea eludare a asumarii raspunderii pentru iminenta prabusire, vinovati fiind cand Ponta, cand Nastase, cand Iliescu, cand pesedistii, fesenistii, comunistii si, tot asa, poate chiar Tutankamon… 

Singurul efect palpabil al reformei portocalii este Golemul clientelar, ale carui victime sunt toti exclusii sociali: copii, tineri, femei, bolnavi, pensionari, someri etc. Cei mai mari perdanti ai luptei economice nedeclarate care a dus la formarea imperiului clientelar sunt muncitorii. Genocidul social a fost si este unul tacut, inabusit de zarva jihadului impotriva crizei. Alaturi de aspectele economico-sociale ale reformei guvernarii de dreapta sunt si unele care tin de rafinamentul ideologic sau manipulativ, mai putin cunoscute, dar si de unele limite. In primul rand, este vorba de faptul ca dreapta democrat-liberala a inteles mai repede si mai bine faptul ca in ansamblul raporturilor dintre partide indicatorul de putere s-a deplasat in mod decisiv in domeniul economic. Ca urmare, aceasta se poate alia politic cu oricine, ramanand in acelasi timp un adversar inversunat pe plan economic (asa cum s-a intamplat in scurtul episod de guvernare prin coabitarea PDL-PSD, care a fost o greseala a social-democratilor). In al doilea rand, dreapta basescianista si-a format din clientela bratul sau inarmat economic. In al treilea rand, aceasta isi poate impune unilateral interesele in orice proces de reforma (invatamant, sanatate, salarii, pensii etc.), considerand opozitia un outsider al democratiei si procesului legislativ, ceea ce ar putea indreptati conceptul de reforma belicoasa, al carei vector este indreptat agresiv dinspre dreapta spre stanga, dinspre capital spre munca. Exista insa si un revers, decredibilizarea, care poate fi pe termen lung, PDL putand impartasi soarta PNTCD. In lipsa binelui indelung promis, ideea de reforma tinde sa fie asimilata cu un pretext pentru a determina populatia sa inghita pastila ultraliberalismului si sa accepte, astfel, sacrificarea modelului social pe altarul crizei. Asa cum criza a ingropat pentru totdeauna miturile liberale ale mainii invizibile a pietei si concurentei pure si perfecte, discursul reformist al PDL si-a atins limitele. Guvernul Boc a ajuns la limita logicii sale in ceea ce priveste reforma. Este nevoie de o noua conceptie, de o noua cale.

Sifleea si Frunza

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Opinie

M-am intrebat, dupa intronizarea Elenei Udrea la PDL Bucuresti, ce ar putea insemna aceasta mutare in plic facuta de Traian Basescu. In pofida osanalelor circumstantiale aduse pupilei Zeus-ului, alegerea caragialesca a candidatei unice, impuse de la centru, a dovedit, prin majoritatea extrem de subtire a voturilor obtinute, ca aceasta nu se bucura de un capital de elegibilitate deosebit in propriile randuri. S-a crezut, un timp, ca aceasta impingere in fata a branduitei sirene cu frunza, pe cea de-a doua pozitie de putere din PDL, ar tinti pregatirea candidaturii acesteia la urmatoarele alegeri prezidentiale sau pentru sefia partidului, dar aceste alternative au fost excluse din calculul politic de insusi Basescu, prin declaratii publice fara echivoc. Cel mai probabil, infirmarea acestor scenarii de catre chiriasul de la Cotroceni nu s-a facut din scrupule politice, potopul post-basescianist fiind deja garantat, ci, zgandarit de orgoliu-i machiavelic, acesta si-a dat seama ca dupa scandalurile rasunatoare legate de femeile pe care le-a adus in politica i se va reprosa ca nu a avut mana buna (si nici nu avea cum sa aibe, folosind criterii clientelare), ceea ce va face ca pentru oricare dintre acestea proba scrutinului popular sa fie una, daca nu imposibila, cel putin, greu de trecut. Cum Elena Udrea a elogiat marca Basescu de Primar General, declarand ca modelul ar trebui readus la Capitala pentru a scapa Bucurestiul de Sorin Oprescu, s-a presupus ca aceasta ar viza Primaria Generala a Capitalei. Supozitia a fost insa dezmintita chiar de catre gratioasa doamna, care, avand probabil in minte si esecul unei la fel de gratioase doamne de la Prefectura Capitalei, a intuit sau gandit corect, daca a facut-o, ca un echipament de serviciu compus din casca de protectie, pufoaica si cisme de cauciuc, cu care doctorul Oprescu innoata prin noroaiele santierelor urbei sau alte intemperii pentru a rezolva problemele cetatenilor, nu inseamna nici pe departe cu eleganta pe care ar da-o pantofii cu toc sau geanta Vuitton, de exemplu. Si atunci ?!… Incurcate sunt caile politicii, ca si ale Domnului ! Un singur lucru este insa cert. Constitutional, din capul lui Traian Basescu nu poate fi clintit nici macar un fir de par. Fix pana in 2014. Viclean ca un sarpe, el isi cunoaste foarte bine datoria, dar mai stie si ca de oricat de mult politicianism ar da dovada, niciodata si nicaieri acesta nu a fost si nu va fi sanctionat de vreo Constitutie (adevar la fel de valabil si pentru Putere si pentru Opozitie, ceea ce subliniaza responsabilitatea votului politic, dat atat de catre partide cat si de catre electorat). Asa ca, inauntrul ultimului sau mandat, problema care mai conteaza cu adevarat pentru Presedinte, in termeni de lupta politica, este de a-si pastra controlul asupra Legislativului, prin intermediul majoritatii parlamentare (chiar si masluite, dupa precedentul uneperist), care sa-i valideze, dupa orice posibila criza guvernamentala, desemnarea Primului-Ministru, caz in care, nu-i asa, acesta nu va putea fi decat dupa chipul si asemanarea sa. Ca orice maur care si-a terminat treaba, si Emil Boc va trebui sa plece, chiar daca, ce-i drept, micutul mus, in rol de sef de echipaj, a lustruit ca nimeni altul puntea inaintea comandantului. Desi obisnuit sa-si conduca Guvernul ca la vapor, cu semnale date cu sifleea, marinarul nu da semne ca ar fi nelinistit cu adevarat de gasirea unui secund care sa-i raspunda la sfert de fluier, pentru ca stie sa-si mestesugeasca de fiecare data plasa potrivita din regulile jocului politic. Dimpotriva, la catargul de la Cotroceni flutura falnic steagul cu Sifleea, in timp ce la cel de la Victoria a inceput sa urce mandra naframa cu Frunza…

Un nou NATO ?

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/International

O noua sursa de credibilitate si legitimitate

Va fi nevoie de ceva timp pana ce, operational, impactul deciziilor de securitate luate de catre NATO, la Lisabona, va incepe sa devina vizibil. Pana atunci insa ar trebui observat ca este pentru prima data dupa incheierea Razboiului Rece cand Alianta a facut un pas crucial in directia relegitimarii sale. Ceea ce parea a fi devenit un vestigiu al bipolarismului sau un instrument al unipolarismului a fost infirmat de adoptarea unui nou concept strategic NATO, care, in premiera, statueaza apararea antiracheta a tuturor statelor membre drept un element central al apararii colective, cat si faptul, care pentru pesimistii incremeniti in stereotipiile trecutului parea irealizabil, ca in acest domeniu Alianta Nord-Atlantica va coopera activ cu Rusia. Recunoasterea necesitatii si edificarea efectiva a unui scut NATO antiracheta pe teritoriul european reprezinta o readaptare conceptuala si structurala a acesteia la noile provocari ale mediului international de securitate, iar cooperarea cu Rusia, o continuare fireasca si asteptata a politicii de resetare, inaugurata de Hillary Clinton in relatiile americano-ruse, translatata la relatiile NATO-Rusia. Aceste prevederi ale noului concept strategic se constituie in argumente suficient de puternice si de motivante pentru a genera incredere si o noua perspectiva privind NATO.

O schimbare de paradigma

Cea mai surprinzatoare schimbare adusa de noul concept strategic NATO este una de esenta, care-i vizeaza insasi filosofia politica si militara. Aceasta redefinire consta intr-o mutare de accent de pe aspectele ofensive pe cele defensive ale securitatii, prin trecerea de la isteria razboiului preventiv, din vremea administratiei americane George W. Bush,  la intelepciunea pacii, din timpul presedintelui american, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Barack Obama. In acest sens sunt semnificative, sub aspect normativ, prioritatea apararii antiracheta, ca forma de lupta defensiva, retrogradarea disuasiunii nucleare la nivelul extrem de improbabil, cel mai scazut cunoscut vreodata si numai ca garantie suprema a securitatii, renuntarea la nominalizarea unor tari sau regiuni drept amenintari de securitate (ultima masura urmarind prevenirea politicii pretextelor si tapului ispasitor, care poate masca obiective nedemocratice, asa cum s-a intamplat, de exemplu, in urma incendierii Reichstagului de catre nazisti si a vanatorii de vrajitoare care i-a succedat). In aceeasi nota paradigmatica, de pacificare si crestere a increderii si destinderii, se inscriu si prevederile referitoare la incheierea de parteneriate cu terte tari, intre care cel cu UE este unic si esential pentru NATO (privilegiere mentionata in premiera), crearea unei structuri civile de gestionare a crizelor, pentru a interactiona mai eficient cu partenerii civili, cat si decizia liderilor Aliantei de retragere a trupelor de lupta din Afganistan in termen de patru ani.

Spre un echilibru al proiectiilor de securitate euro-atlantice

Pana la Lisabona, proiectiile americane pro-europene in materie de securitate au fost unilaterale, acestea nebucurandu-se de un raspuns european echivalent, asa cum ar fi meritat, din perspectiva reciprocitatii. Prea saraci economic sau prea slabi militar, europenii nu au dispus de resursele necesare pentru a-si asigura propria securitate si, cu atat mai putin, de a contribui la securitatea atlantica. Din acest motiv, SUA au dus greul securitatii europene, dar criza financiara si economica i-a scazut interesul si mijloacele de a face pe mai departe acest lucru. Completand o idee a lui Keneth Arrow, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, care spunea ca America nu mai este atat de mare incat sa scoata lumea din criza, s-ar putea spune ca aceasta nu mai este nici atat de puternica incat sa-i asigure securitatea de una singura, implicit pe cea europeana. Prin dezvoltarea unui sistem NATO antiracheta in Europa, apare insa posibilitatea ca acesta sa contribuie, intr-o faza ulterioara, si la apararea Americii, ceea ce ar fi pentru prima data, probabil in virtutea unei legi a compensatiei, ca o proiectie europeana de securitate sa devina si una pro-americana. Din aceasta perspectiva, imaginea de fundal, SUMMIT 2010 EU-US LISBON, care insoteste anuntul liderilor NATO privind deciziile luate, este nu numai sugestiva, dar si generatoare a unei intrebari: sa fie oare acesta momentul nasterii unui nou NATO ?

In loc de concluzii, o urare

Sa recapitulam. De o parte, banii si tehnologia de construire a scutului antiracheta, de cealalta, teritoriul de amplasare. Un model cooperativ de securitate, care spulbera suspiciunile  si din care castiga toate partile, securitatea fiind indivizibila. Tertium non datur… Abia la Lisabona, cuvantul „peregruzka” (suprasarcina, suprasolicitare), scris gresit pe celebrul buton rosu ‘Reset”, oferit in dar la Geneva de catre secretarul de stat american omologului sau rus, a fost inlocuit cu cel corect, „perezagruzka”. Bine ai revenit in familia europeana, Rusia !

Nimicnicul invidiac

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Opinie

Neindoielnic, limba unui popor care are geniul intelepciunii, cum este cel roman, este o adevarata comoara, asa cum au asemuit-o cel mai bine poetii. Una din vorbele sale rare, pe care in zadar o vom cauta in dictionarele altor limbi, folosita pentru a defini desertaciunea, lipsa de insemnatate, de valoare este cea de nimicnicie. Omul de nimic este un nimicnic, iar vorbele si faptele sale sunt nimicnicii. Pentru nimicnic, nimic nu este mai de urat si mai de temut decat valoarea, a carei lumina ii dezvaluie micimea si josnicia, suficiente motive pentru a incearca sa o distruga, sa o nimicniceasca.

Nimicnicul este in acelasi timp invidiosul de serviciu al valorii, este un invidiac, sfasiat de sindromul ambitiilor de marire ale mediocrului din esalonul doi. Spre deosebire de lumina valorii, nimicnicul invidac este de un cenusiu-murdar. El sta in penumbra, nu iese la iveala dacat in momente tulburi, si atunci doar pentru a lovi. Nascut din vremuri bolnave, acest sociopat fuge de normalitate, cautand in schimb cu disperare o piata a urii si maniei, a intrigilor si tradarilor, a dezbinarilor si vanatorii de vrajitoare, a revolutiilor si contrarevolutiilor, a contestarilor si dizidentelor, a oportunistilor si oportunismelor sau a oricaror altor mucegaiuri politice, economice sau sociale, stiind ca numai intr-un astfel de mediu poate iesi, precum paduchele, in frunte…

Am rememorat aceste ganduri in zilele de doliu de dupa trecerea in nefiinta a poetului national Adrian Paunescu. Chiar daca nu a fost unul oficializat de stapanire, inimile romanilor de pretutindeni au fost indoliate, pentru ca bardul din Balti (Basarabia) le-a cantat faptele si nazuintele. Credinta, iubirea si neamul au fost permanente si ale mesajului sau politic, de stanga. Cel de la a carui Flacara s-a incalzit o intreaga generatie a fost mereu prezent la intalnirea cu istoria. Ultima a fost o intalnire cu Nemurirea, maestrul Adrian Paunescu intrand in Pantheonul Neamului Romanesc. Pentru toti cei care simtim si gandim romaneste a fost o pierdere grea, ireparabila, pentru ca marele poet a fost Unul dintre Noi si pentru Noi. Adrian Paunescu a fost nu numai un iubitor si un facator de expresie lirica, dar a fost si un iubitor de popor si, prin iubirea valorilor, si un facator de tara.

Chiar si in astfel de clipe de pietate fata de marele disparut, nimicnicul invidiac, neavand nimic sfant in el, goleste de orice omenesc expresia latina De mortuis nihil nisi bene, cat si rostirea romaneasca potrivit careia Niciun om de onoare nu scuipa pe mormantul dusmanului sau. Marsava-i strategie, care ce-i drept a mai fost folosita in istorie si de alte nulitati pentru a se impune atentiei publice, ascunde in ea dorinta maladiva a nimicnicului invidiac de a se agata de gloria postuma a lui Adrian Paunescu, intinandu-i memoria. Desi s-ar putea crede ca-i voi face o onoare nemeritata pomenindu-i numele, acest lucru nu se va intampla in cazul lui Vladimir Tismaneanu, care, prin cardasia cu un regim corupt si clientelar, instrainat de baza sa electorala de putere, a tradat nu numai democratia, dar si poporul din mijlocul caruia s-a ridicat, ale carui dureri inabusite ii sunt straine.

Instrainarea politica

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Reactie

Oricine va incerca sa gaseasca o explicatie, alta decat cea oficiala, a fenomenului de anomie din societatea romaneasca va ajunge, in termenii unor judecati rationale, la concluzii deloc magulitoare pentru mai marii cetatii. Retoric, ni se spune de catre diriguitori ca responsabila pentru raul social ar fi criza. Criza este insa peste tot, dar nicaieri nu vom intalni efectele neputintei si dezorganizarii, ci dimpotriva. Analizele care merg pe firul faptelor pun fenomenul anomiei sociale in legatura directa cu cel al instrainarii politice. 

Pentru majoritatea romanilor a devenit vizibila tendinta puterii ultimilor ani de a se  autonomiza in raport cu baza sa sociala, de a se rupe de propria-i platforma generativa si chiar de a se intoarce impotriva acesteia. Efectele acestei instrainari nu ar fi fost insa posibile daca nu ar fi fost hranita ideologic, facand-o mana cereasca pentru grupul restrans al clientelei politice si toxica pentru marea majoritate. Desi fenomenul tradarii intelectualilor nu este unul nou, incepand din vremurile biblice si pana astazi lumea neducand lipsa de mercenari ai ideilor, cel care citeste ultimile produse media ale lui Vladimir Tismaneanu referitoare la clocotul social din Romania ramane surprins de divagatiile unui om subtire si cu pretentii, care se da drept bine informat.

N-as pune acest lucru pe seama necunoasterii, date de distanta ori de faptul ca nu mananca mamaliga cu ceapa care au luat locul salamului cu soia, ci, mai degraba, pe seama unui castig bun. Intr-un limbaj pretios si cautat, destinat a da valoare unor tablete placebo, voit halucinogene, Tismaneanu isi brodeaza mesajul pe ideea de mentinere a status-quo-ului, adica a instrainarii politice. Privind Romania prin lentila portocalie, acesta pare a fi satisfacut de ceea ce face puterea, care este bine-merci, dar se arata ingrijorat de orice schimbare contrara acesteia, care ar fi un lucru rau. Din ultima inghebare nu lipsesc reactivi verbali precum pseudo-revolutie, joaca de-a revolutia, Che Guevara, aventurieri iresponsabili, fraternizarea cu demagogia ori securisti, Vadim Tudor etc, menite a ne starni spaimele trecutului sau, pentru a-i folosi cuvintele, a-l face indelebil si a impiedica redux. Cu o furie greu de inteles, face din recunoasterea lui Sorin Oprescu ca uneori cuvintele tribunului au exprimat adevaruri o performanta care ar fi demna de o Carte Guiness, desi doctorul, om cu frica de Dumnezeu, stie ca in Cartea Cartilor sta scris ca uneori si gura pacatosului adevar graieste. 

Folosind un text vechi, Vladimir Tismaneanu ii lipeste o concluzie noua, de-a dreptul socanta, agitand ideea posibilitatii ca cineva ar vrea sa reinvie un cadavru politic. Ca si cand Romania ar fi ramas inghetata in trecut, iar evolutia sa democratica nu ar exista sau, si mai bine zis, ca si cand democratia ar fi un concept gol, lipsit de popor. De fapt, cadavrul nu e cadavru, pentru ca mai misca inca, fiind vorba de un muriband social, care este poporul roman. Dar cui ii pasa de aceasta substitutie macabra ? Acolo unde nu e un profit, nici macar legatura sociologica dintre instrainarea politica si anomia sociala nu exista…

A treia cale

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Opinie

Pisica brun-roscata, noua spaima a soarecilor. In peregrinarile sale pe pamant, Dumnezeu s-a oprit si la casele unui american, unui rus si unui chinez. Cum primii doi se aflau in vrajmasie, acuzandu-se reciproc ca soarecii unuia distrugeau culturile celuilalt, Dumnezeu le-a dat la fiecare cate o pisica, de culoare neagra pentru american si de culoare rosie pentru rus. Deoarece chinezului nu avea ce sa-i dea altceva, i-a dat munca si intelepciunea, pe care nu le luase nimeni. Vrajba dintre cei doi nu s-a terminat insa, ci doar s-a mutat de la soareci la pisici. O vreme, culturile acestora si-au mai revenit, gratie pisicilor care le aparau de rozatoare. Ziua prindeau soareci, iar noaptea, cuprinse de amocul pisicesc, se iubeau, ferite de ochii stapanilor, pe campurile chinezului. Dupa un timp, culturilor americanului si rusului au inceput sa le mearga rau. Pisicile lor, de boala, de batranete sau din alte cauze, nu mai prindeau soareci. In schimb, cele ale chinezului au inceput sa arate din ce in ce mai bine, fiind aparate de niste pisici brun-roscate, care aparusera intre timp si care prindeau soareci ca nimeni altele.

De unde vine energia marelui salt. Cu siguranta, ati inteles ca aceasta istorisire este un update al celebrelor cuvinte „Nu conteaza daca o pisica este neagra sau rosie, important este sa prinda soareci„, apartinand inteleptului reformator chinez Deng Xiaoping. Dupa cateva decenii de cand au fost rostite, astazi stim ca, pastrand comparatia, noua pisica brun-roscata, rezultata din incrucisarea celei negre cu cea rosie, este mai performanta decat oricare dintre cele doua in prinderea soarecilor. Dupa criza comunismului si neoliberalismului, cam in aceiasi termeni se pune si problema noii cai de dezvoltare economico-sociala. Dupa un mars lung, presarat de saracie si violenta, descris foarte bine de Rana Mitter in Calea amara a Chinei, China si-a ales un nou drum, de mijloc, caruia ii datoreaza saltul spectaculos in modernitate. Pentru cei care ar continua sa citeasca intr-o cheie ostila schimbarile din China, care se confrunta cu o uriasa presiune demografica, le-ar fi foarte potrivite cuvintele autoarei citate, conform carora orice individ inteligent ar trebui sa stie ca acei copii chinezi nu urasc pe nimeni, ci doar ca nu au ce manca… Modelul chinez, de imbinare reusita a unor caracteristici politice si economice apartinand celor doua sisteme istorice, reabiliteaza ideea de originalitate in alegerea celei de-a treia cai, vazuta de Dominique Wolton in L’Autre Mondialisation si ca o legitimare a alegerilor intr-o lume finita, dar in care diversitatea modurilor de abordare a acesteia este infinita.

De la mizeria extremelor la aurita Cale de Mijloc. Pentru Europa, implicit pentru Romania, problema celei de-a treia cai se pune diferit, avand in vedere sistemul diferit de valori al acesteia, prin valoare intelegandu-se tot ceea ce este caracteristic unui model de societate din punct de vedere politic, economic, social, ca mod de viata, morala, drept, obiceiuri, identitate culturala etc. Pentru Europa, care a fost cand sfasiata cand dezechilibrata de extremele comunista si neoliberalista, nu este relevant sa ia drept unica referinta statul sau piata, in termeni de excluziune, sau-sau, ci numai de incluziune, si-si, in contextul valorilor amintite. Aceasta cale de mijloc este calea social-democrata. A treia cale inseamna stat social, economie sociala de piata, democratie sociala.

Statul social, lumina din viitor. Nu este nicio indoiala ca solutionarea marilor probleme ale prezentului este strans legata de  viitorul statului social. Iata ce spune in acest sens Kenneth Arrow, laureat al Premiului Nobel pentru Economie (1972), pentru contributiile sale referitoare la echilibrul economic general si statul social, intr-un interviu pentru Romania libera, aparut in numarul de azi: În ceea ce priveşte statul social, cred că, în ciuda discursurilor pe care le auzim, acestă construcţie va continua, chiar dacă vom vedea probabil fluctuaţii – unele dimensiuni ale statului social se vor extinde altele vor fi reduse. Cu toate dificultatile etapei, impuse de criza, reputatul economist crede ca nu se poate vorbi de o contracţie a statului social, asa cum incearca sa ne amageasca falsii profeti ai regimului Basescu-Boc, ci de o ajustare a acestuia la noi realităţi. In acelasi timp, vorbind despre problemele economiilor mici si deschise, intre care se afla si Romania, este importanta evidentierea de catre Arrow a dependentei acestora de stimulii injectati de state mai mari, ceea ce ar trebui sa aduca in atentia social-democratiei necesitatea fundamentarii unor politici care sa vizeze cu preponderenta calea endogena de dezvoltare.