Nimicnicul invidiac

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Opinie

Neindoielnic, limba unui popor care are geniul intelepciunii, cum este cel roman, este o adevarata comoara, asa cum au asemuit-o cel mai bine poetii. Una din vorbele sale rare, pe care in zadar o vom cauta in dictionarele altor limbi, folosita pentru a defini desertaciunea, lipsa de insemnatate, de valoare este cea de nimicnicie. Omul de nimic este un nimicnic, iar vorbele si faptele sale sunt nimicnicii. Pentru nimicnic, nimic nu este mai de urat si mai de temut decat valoarea, a carei lumina ii dezvaluie micimea si josnicia, suficiente motive pentru a incearca sa o distruga, sa o nimicniceasca.

Nimicnicul este in acelasi timp invidiosul de serviciu al valorii, este un invidiac, sfasiat de sindromul ambitiilor de marire ale mediocrului din esalonul doi. Spre deosebire de lumina valorii, nimicnicul invidac este de un cenusiu-murdar. El sta in penumbra, nu iese la iveala dacat in momente tulburi, si atunci doar pentru a lovi. Nascut din vremuri bolnave, acest sociopat fuge de normalitate, cautand in schimb cu disperare o piata a urii si maniei, a intrigilor si tradarilor, a dezbinarilor si vanatorii de vrajitoare, a revolutiilor si contrarevolutiilor, a contestarilor si dizidentelor, a oportunistilor si oportunismelor sau a oricaror altor mucegaiuri politice, economice sau sociale, stiind ca numai intr-un astfel de mediu poate iesi, precum paduchele, in frunte…

Am rememorat aceste ganduri in zilele de doliu de dupa trecerea in nefiinta a poetului national Adrian Paunescu. Chiar daca nu a fost unul oficializat de stapanire, inimile romanilor de pretutindeni au fost indoliate, pentru ca bardul din Balti (Basarabia) le-a cantat faptele si nazuintele. Credinta, iubirea si neamul au fost permanente si ale mesajului sau politic, de stanga. Cel de la a carui Flacara s-a incalzit o intreaga generatie a fost mereu prezent la intalnirea cu istoria. Ultima a fost o intalnire cu Nemurirea, maestrul Adrian Paunescu intrand in Pantheonul Neamului Romanesc. Pentru toti cei care simtim si gandim romaneste a fost o pierdere grea, ireparabila, pentru ca marele poet a fost Unul dintre Noi si pentru Noi. Adrian Paunescu a fost nu numai un iubitor si un facator de expresie lirica, dar a fost si un iubitor de popor si, prin iubirea valorilor, si un facator de tara.

Chiar si in astfel de clipe de pietate fata de marele disparut, nimicnicul invidiac, neavand nimic sfant in el, goleste de orice omenesc expresia latina De mortuis nihil nisi bene, cat si rostirea romaneasca potrivit careia Niciun om de onoare nu scuipa pe mormantul dusmanului sau. Marsava-i strategie, care ce-i drept a mai fost folosita in istorie si de alte nulitati pentru a se impune atentiei publice, ascunde in ea dorinta maladiva a nimicnicului invidiac de a se agata de gloria postuma a lui Adrian Paunescu, intinandu-i memoria. Desi s-ar putea crede ca-i voi face o onoare nemeritata pomenindu-i numele, acest lucru nu se va intampla in cazul lui Vladimir Tismaneanu, care, prin cardasia cu un regim corupt si clientelar, instrainat de baza sa electorala de putere, a tradat nu numai democratia, dar si poporul din mijlocul caruia s-a ridicat, ale carui dureri inabusite ii sunt straine.