Despre politici disonante si efectul “No Schengen”

30/12/2010

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Analiza

Am urmarit cu atentie duelurile dintre putere si opozitie din ultimul timp pe tema neadmiterii Romaniei in Spatiul Schengen. Pe masura stingerii focurilor de artificii de deasupra palatelor Cotroceni si Victoria, iti dai seama ca o asemenea perspectiva este foarte probabila (concluzie catre care converge si majoritatea analizelor). Explicatia este pe cat de simpla pe atat de invizibila pentru cei lipsiti de viziune, pentru ca nicio strategie ai carei vectori nu s-au insumat cu cei ai factorilor de mediu  nu a fost vreodata castigatoare.

Cum altfel ar putea fi apreciata politica acordarii in masa a dublei cetatenii moldovenilor decat un esec reverberatoriu asupra tintei Schengen, avand in vedere ca vectorul sau a fost opus celor ai politicii comunitare privind imigratia si legatura acesteia cu securitatea. Nimeni nu are nimic cu fratii nostri de peste Prut, care trebuie ajutati, dar nu trebuie uitat ca ei apartin unui alt stat suveran si independent, ori politica absorbtiei acestora prin acordarea cetateniei romane nu este deloc cusher, fapt ce nu poate scapa unor temeri privind importul de insecuritate sau chiar interogatii privind scopurile geopolitice urmarite, generatoare de riscuri si tensiuni in spatiul european. Prin urmare, alimentarea perceptiei privind posibilitatea expansiunii sau stramutarii de populatie la adapostul dublei cetatenii este inacceptabila (indiferent din partea cui ar veni), la care UE ar putea reactiona prin consolidarea inelului de securitate Schengen si renuntarea la extensia acestuia pana la nivelul celui de pe Prut (o caracteristica a Spatiului Schengen este posibilitatea acestuia de a se dilata sau comprima, in raport de factorii de mediu).

O alta inabilitate de strategie cu impact Schengen isi are sursa in politica Romaniei fata de Rusia (dar nu numai), al carei vector este de asemenea divergent fata de cel al UE si NATO, preocupate tot mai mult de arderea sechelelor Razboiului Rece si atragerea si integrarea acesteia in proiecte economice si de securitate comune. Ori Schengenul nu se poate sprijini pe o fractura geopolitica. Politica Romaniei de securitate la Marea Neagra, cu care s-a facut atatea valuri dar care n-au reusit decat sa starneasca neincredere si nemultumiri geopolitice, sau cea privind problemele din Republica Moldova si Transnistria nu poate fi viabila de pe pozitiile unui anacronic stereotip de ostilitate, fara cooperare cu Rusia, cu atat mai mult cu cat mai marii Europei (Franta, Germania, cat si UE, in ansamblul sau) si ai lumii (SUA) o fac cu tot mai multa insistenta si cu rezultate promitatoare.

Ar trebui observat, pana nu este prea tarziu, ca cele doua disonante majore ar putea conduce la izolarea politica a Romaniei, iar intrarea in Spatiul Schengen sa devina un orizont de nedepasit.

Anunțuri

O reteta de manipulare politica

26/12/2010

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Opinie

Politicul este expresia concentrata a economicului, tot asa cum razboiul este continuarea politicii cu alte mijloace. Exemplificativ, aceasta comparatie subiacenta consista in faptul ca neoliberalismul a venit calare pe banci, tot asa cum comunismul a fost adus pe tancuri. Desi primul a absolutizat piata iar cel de-al doilea a etatizat-o, efectul amandurora a fost acelasi, criza. Din fericire pentru urmasii victimelor, comunismul a sucombat, iar neoliberalismul este pe cale sa-l urmeze. Si intr-un caz si in celalalt exista insa nostalgici, care, pentru a-si sustine utopiile, apeleaza la manipulare. Sa presupunem ca ati fi un neoliberal, adica un dereglementator, un ins anarhic (adorator al extrajudiciarului permisiv si disculpant), caruia nu-i plac regulile, pentru ca acestea il impiedica sa se infrupte egoist si in exces din borcanul cu dulceata al economiei. Cum ati incerca sa (re)amagiti lumea ?!

Pai, in primul rand, va trebui sa deveniti un “erou”, fie el si de mucava, printr-o promovare agresiva care sa va impuna atentiei lumii prin fapte pretins marete si aureolante (cum ar fi asa-zise dezvaluiri de secrete diplomatice, militare etc., dar care informativ nu fac doi bani). In al doilea rand, v-ati ascunde vechiul narav al lacomiei acolo unde nimeni nu l-ar cauta, scotand din joben o panglica stralucitoare pe care scrie indragitul cuvant “libertate”, in care-l veti ambala cu dichis. Urmatoarea panglica va fi una cenusiu-murdara, avand inscris un termen opus si infamant, cum ar fi cel de “cenzura”, sub a carui diformitate il veti face nevazut pe cel de “reglementare”, dorit si asteptat de populatie, dar urat si respins de banci. In al treilea rand, mizand pe canalizarea capitalului propriu de celebritate impotriva celor care va pun bete in roate,  va trebui sa pozati intr-o victima si un persecutat al politicii (avand grija sa o separati si sa o deresponsabilizati fata de propria-i esenta economica, de care vorbeam la inceput), care ar urmari sa va produca pierderi financiare prin blocarea conturilor in banci.

In urma acestui hocus-pocus, cu deghizari si substitutii de tinte si mesaje menite a ingreuna distingerea celor reale de cele false, ar trebui sa construiti o declaratie sucitoare de minti, care sa sune cam asa: Este interesant de vazut cum functioneaza cenzura in Occident. O cenzura economica extrajudiciara, care rezulta din amestecul politicului in multinationale. Aceste presiuni se extind la banci (…), care sunt sensibile la amenintarile (…) de reglementare a fluxurilor financiare” et caetera… Nu uitati sa cereti bani de la sustinatori. Cu o asa strategie, veti obtine cu siguranta titlul de Manipulatorul Anului 2010.

PS: Avand in vedere rata mare de uzualitate a indreptarului, orice asemanare cu persoane sau intamplari din viata reala ar putea sa (nu) fie intamplatoare.


Concert in cea de-a doua zi de Craciun. Pace in suflete si in afara lor, solidaritate umana si inaltare spirituala ! Fie ca marsul cel lung al celor inflamanziti, insetati si desculti prin desertul portocaliu al lacomiei sa se apropie de sfarsit !

26/12/2010

Craciun fericit !

25/12/2010

Un exercitiu (im)probabil de alteritate

21/12/2010

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Retroproiectie

Nu aduce bidecenalul ce aduce anul ! Cam asa s-ar putea spune despre piata teoriilor despre Revolutie, care premergator aniversarii 2010 s-a mai imbogatit cu una, cea a unui presupus decret de comutare a pedepsei capitale in detentie pe viata a sotilor Ceausescu, care ar fi fost semnat de Ion Iliescu in 25 Decembrie 1989. La o prima perceptie as putea exclama, tertullian: cred, pentru ca este imposibil ! Dar nu existenta sau nu a documentului ca atare as dori sa o aduc in campul atentiei, ci incercarea de cautare a codului evenimentului intr-un spectru larg de imprastiere a semnificatiilor.

Prima intrebare care apare din morisca ipotezelor este ce se urmareste prin aceasta stridenta politica ? Raspunsul ar putea veni analizand profilul politic al celui care a lansat informatia sau diversiunea respectiva, Teodor Maries, si a organizatiei pe care o conduce, Asociatia 21 Decembrie 1989, al caror numitor comun este anticomunismul. Prin urmare, reinvierea sau revigorarea unei anumite ostilitati politice si sociale cu tinta electorala pare a fi scopul cel mai plauzibil.

De ce acum ? O posibila motivatie ar putea fi data de starea actuala de spirit a populatiei, care, apasata de nemiloasa criza sociala, este fundamental diferita de cea din urma cu douazeci si unu de ani. In acest sens, rezultatele recentului sondaj CSOP (comandat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc) sunt de-a dreptul naucitoare: Comunismul a fost o idee bună, susţin 60% dintre români, iar 83% dintre cetăţeni spun că n-au avut de suferit de pe urma acestui regim. Daca vom accepta ca acest fapt este alarmant pentru puterea de dreapta, va trebui sa fim de acord si cu ideea de contra-actiune ideologica, in cadrul careia zvonistica si diversiunea fac front comun in vremuri de criza. O astfel de concluzie ar veni ca o manusa conditiilor in care decretul cu pricina ar fi o inventie.

Presupunerea, prin reducere la absurd, ca decretul ar fi fost emis, ridica insa si mai multe probleme. Una dintre ele ar putea viza faptul ca Ion Iliescu nu s-a dezis niciodata in mod explicit de “nobilele idealuri ale comunismului”, si ca, iata, decretul de comutare ar fi fost, in extremis, o incercare de salvare de la moarte a dictatorului comunist. O asemenea idée de “rezistenta” ar fi oferit pretextul incheierii socotelilor cu stanga, sub forma unui proces si condamnari globale a comunismului (in spiritul Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, 2006), dar vom intelege de ce aceasta este fabulatorie daca vom observa ca in momentul pretinsei emiteri a decretului cursul evenimentelor devenise ireversibil. Argumentul ireversibilitatii face la fel de neintemeiata si teza ca “decretul” ar fi reprezentat un plan de rezerva in caz de esec al Revolutiei.

Exista insa si un revers, iar una dintre fatetele acestuia  ar putea fi mult mai prozaica, daca ne gandim la omenie si credinta, putand foarte bine ca “decretul” sa nu fi urmarit decat evitarea unei posibile ofense religioase a romanilor, daca avem in vedere sarbatoarea crestina a Craciunului in care a avut loc executia. De aceeasi parte a medaliei ar putea tine insa si un alt argument politic, izvorand din luciditate si echilibru, prin care sa se previna transformarea lui Nicolae Ceausescu intr-un “erou”, implicit a unui hiatus in mentalul colectiv, ca sursa perpetua de neintelegeri si dezbinare (asa cum s-a si intamplat, de altfel, de-a lungul anilor post-decembristi).

In acest joc absurd al ipotezelor ar putea interveni insa si o alta pista, la fel de atragatoare. Daca “decretul” ar fi fost emis, ce s-a intamplat de nu a fost pus si in aplicare ? Fara ca prin aceasta sa se inchida “problema”, ar putea fi mentionate cel putin doua posibilitati. Prima ar putea tine de existenta a doua canale paralele de comunicare, in care unul a prevalat asupra celuilalt, scurtcircuitandu-l si generand defectiunea de aplicare (din varii motive, inclusiv personale), ceea ce nu ar exclude posibilitatea existentei a doua linii de forte politice divergente in cadrul eterogen al noii puteri revolutionare (probabilitate extrem de seducatoare, ce ar putea deschide, la randu-i, o alta linie de analiza). Celalalt fir, destul de cinic pentru perceptia de sfintenie a Vestului care exista in epoca, l-ar putea reprezenta ceea ce indeobste numim “ratiuni superioare”, pentru democratie in cazul de fata, care sa fi sugerat sau impus abandonarea “sovaielii”, pentru ca Occidentul, caruia Ceausescu ii datora neasteptata statura politica, ar fi fost destul de incomodat de supravietuirea compromitatoare a dictatorului.

Oricat de poticnita ar fi din cauza multitudinii de variabile, o asemenea analiza ar merita sa fie facuta de fiecare, pentru a invata sa ne judecam si sa ne scriem singuri istoria.


Despre Revolutie, crestineste

19/12/2010

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Opinie

Cum politiceste despre momentul zero al parcursului nostru democratic s-a tot discutat si rasdiscutat, va propun o schimbare de perspectiva. Si, poate, o altfel de reflectie. Cu atat mai mult cu cat ni s-a cam aplecat de atatea teorii fara noima pe care le-am tot auzit in fiecare an din cei douazeci si unu de libertate, rasucite precum un spin intr-o rana.

In tumultul entuziast declansat de victoria Revolutiei, s-a spus pe buna dreptate ca Dumnezeu si-a intors fata catre romani. Era un mesaj crestinesc, de speranta, credinta si iubire. Erau cuvinte de imbarbatare si multumire, care s-au auzit, pe calea undelor, pana si de pe celalalt mal atlantic, prin vocea parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, acest mare duhovnic al ortodoxiei, care a suferit ani grei de detentie in perioada ateism-comunismului, despre care spunea ca este o organizatie demonica, pentru ca se inchina lui Lucifer („Cât va exista ortodoxia va exista si românismul, pentru ca ortodoxia pazeste românismul” este una din cugetarile celui care a fost considerat de Ceausescu drept dusmanul sau personal, dupa cum se arata in „Razboiul intru cuvânt”, una din cartile preotului).

Si, totusi, la Revolutie nu toti s-au bucurat de perspectiva renasterii crestinismului. Legat de acest aspect, primul semn de intrebare apare in legatura cu stergerea din finalul textului Comunicatului catre tara, din 22 Decembrie, a cuvintelor „Asa sa ne ajute Dumnezeu”. Acum stim cine si motivatia fortata pentru care a facut acest lucru (intr-o tara covarsitor crestina nu poti veni cu argumentul minoritatii, cel putin din punct de vedere ecumenic, pentru ca Dumnezeu este unul si acelasi pentru toti), dar mai importanta este invederarea unui anumit joc politic al influentelor intr-un mediu eclectic, care este departe de perceptia ca seful ad-hoc al Frontului, oricare ar fi fost el, ar fi putut controla cursul evenimentelor.

Al doilea semnal vine din alegerea momentului executiei cuplului dictatorial in ziua de Craciun, care este, de aceasta data, in mod clar unul anticrestin (va mai amintiti de urarea “Paste fericit!”, inscrisa pe bombele care semanau moartea in randurile sarbilor ortodocsi chiar de ziua Invierii ?!). Si cand spun acest lucru ma gandesc la faptul ca niciun personaj politic echilibrat, care ar fi simtit si gandit romaneste, nu ar fi fost de acord, indiferent de convingerile lui religioase, cu o executie, oricat de indreptatita ar fi fost, chiar in ziua unei asemenea sarbatori crestine (cel putin din respect fata de memoria parintilor si stramosilor sai crestini). Si acest eveniment, ca si primul, arunca o alta lumina asupra raportului real de forte care a existat, cel putin o perioada, in interiorul noilor organe ale puterii de stat.

Celebrei intrebari, de-acum, „Ce-i de facut ?”, nu i se poate da decat un singur raspuns. In contextul sarbatorilor nationale, revolutionare, crestine si calendaristice din Decembrie, nu ar trebui sa mai permitem ca aceasta luna sa fie impinsa in mod artificial pe taramul Lunii Negre, care nu ne face decat rau, ci sa o asezam sub semnul firesc al bucuriei si binelui, prilejuite de ceea ce este si ar trebui sa fie Luna Luminata. „Laudati si cantati si va bucurati !”, cum indeamna colindul ce vesteste nasterea Mantuitorului…


WikiLeaks, martirul Geoana si piticii din PSD

14/12/2010

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Reactie

Desi Ion Iliescu s-a opus, motivand ca un conflict personal nu se solutioneaza prin masuri de partid, sub amenintarea demisiei Victor Ponta si-a dus planul pana la capat, rivalul Mircea Geoana fiind suspendat timp de sase luni din PSD, pentru declaratii considerate a fi compromitatoare pentru imaginea liderilor si a organizatiei. A devenit Geoana in urma acestei sanctiuni un fel de Julian Assange, si el un proscris pentru ca a adus in spatiul public informatii deranjante pentru puternicii zilei ? Si daca da, in ce capat al scalei marcate cu „pozitiv” si „negativ” ar putea fi pozitionat, avand in vedere dihotomia opiniilor pe aceasta tema ?

Dupa cum se stie, fondatorul WikiLeaks, care a facut dezvaluiri din corespondenta Departamentului de Stat al SUA cu ambasadele americane din toata lumea, punand pe jar personalitati politice sau religioase si guverne din multe tari, a fost arestat la Londra, starnind reactii controversate. Unii vad in demersul jurnalistic respectiv un act temerar al unui erou in slujba informarii opiniei publice, perceptie in numele careia s-au organizat demonstratii prin care s-a cerut eliberarea din arest a lui Assange, ba chiar unii l-au propus pentru Premiul Nobel. Altii in schimb vad in eveniment o operatiune speciala pusa in opera de SUA pentru manipularea „piticilor politici” ai Europei, dupa cum titra Der Spigel, invocandu-se gradul redus de probabilitate ca scurgerile de informatii sa vizeze tone de documente, care ar putea fi carate cu camioanele, dar si metoda cunoscuta a plasmuirii eroului-dizident, caruia, dupa ce a devenit suficient de credibil, i se pun noi dinti si i se indica noi tinte. Este greu insa de crezut ca SUA ar fi putut da dovada de atata inabilitate, comitand greseala de a furniza un dizident anticapitalist exact cand Nobelul pentru Pace se acorda unui dizident anticomunist.

Revenind la cele doua intrebari, la prima raspunsul este categoric afirmativ, pentru ca Geoana, la fel ca si Assange, a fost pedepsit pentru ca a vorbit liber, luindu-i-se un drept fundamental. Chiar si atunci cand spui lucruri „trasnite” pentru putere (sau poate tocmai atunci), nu trebuie sa fii impiedicat, orice caz contrar insemnand practic un act de suspendare a democratiei. Privind raspunsul la cea de-a doua intrebare, lucrurile sunt la fel de complicate, pentru ca Mircea Geoana a fost un adversar ideologic si electoral de temut pentru Traian Basescu, dar si unul personal pentru Victor Ponta, in alegerile pentru presedintia PSD. Cum Basescu si PDL au esuat in incercarile de a-l inlatura pe social-democratul Geoana de la sefia Senatului, singura posibilitate ramasa ar fi fost ca acest lucru sa-l realizeze chiar… PSD, daca i s-ar fi „oferit” suficiente motive. Ori un asemenea efect autodistructiv, provocat de altii prin manevrare abila de conjuncturi si orgolii, se numeste manipulare, in care Traian Basescu s-a dovedit a fi un expert fara egal, si nu mult a lipsit ca Geoana sa fie mazilit chiar de ai lui, cel mai probabil luciditatea liberalilor, care si-au dat seama ce ar fi insemnat pentru opozitie pierderea capului de pod de la Senat, a facut sa nu se ajunga la un asemenea rezultat funest. Din tote aceste ipoteze sau speculatii un singur lucru este insa cert. Piticii din PSD au gresit pedepsindu-l pe Mircea Geoana.