Renasterea Cauzei (I)

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Opinie

Pentru cei care ar fi inclinati sa creada ca titlul ar putea face trimitere la trecutul de care ne-am despartit in 1989 (chiar daca acestia ar putea sa nu fie putini, pe fondul crizei economico-sociale provocate de neoliberalism), trebuie sa-i dezamagesc, pentru ca de acel tip de societate ne-am despartit o data pentru totdeauna, la democratie neexistand alternativa. Alegerea unui asemenea titlu incearca sa stimuleze reflectia social-democrata prin prisma unor valori nemuritoare, cum sunt cele de Libertate, Egalitate si Fraternitate, care nu au devenit inca globale, din pacate, fiind vorba deci de renasterea cauzei celor multi.

Oricat de traumatic ar fi fost insa trecutul antedecembrist (adjectivare preluata din analizele unui politolog), el nu trebuie reactualizat la nesfarsit, ca un laitmotiv de psihonevroza politica care ne impiedica sa ne vindecam si sa privim catre viitor. Chiar daca fara a o uita, de o boala urata trebuie sa te distantezi in primul rand prin incercarea de a nu-i retrai angoasele.

Statul social nu numai ca nu a fost si nu este in criza, ci este singurul viitor posibil, ca alternativa tangibila pentru majoritatea oamenilor, care-i justifica in acelasi timp ratiunile originare. Ceea ce s-a numit criza statului social a fost de fapt un fenomen de eclipsa, generat de bula neoliberala, ca tip dezechilibrat de crestere, rupt de o serie de legitati care tin de raporturile dintre economia reala si economia iluziei, finitudinea resurselor, protectia mediului, finalitatile sociale ale cresterii economice etc. O data sparta aceasta bula economico-financiara, lumea a intrat in criza mondiala pe care o traversam, care este o criza a neoliberalismului, nu a statului social.

Adrian Nastase lanseaza pe blogul sau o dezbatere extrem de interesanta, in prelungirea celei a Consiliului PES de la Varsovia, pe o tema relativ dihotomica, de rebranduire sau revolutionare a social-democratiei (http://nastase.wordpress.com/2010/12/08/). Nu cred ca cei doi termeni se exclud, abordarea lor trebuind sa fie, mai degraba, nu una alternativa, ci una complementara (corelata chiar, putandu-se vorbi foarte bine si de o rebranduire a revolutiei social-democrate, care inca asteapta la portile istoriei), deoarece e nevoie si de rebranduire, si de revolutionare. Este nevoie, in primul rand, de o proiectie aplicata, de etapa, care presupune adaptare, un new look, o rebranduire. Acest fapt nu exclude, ci presupune ca din portofoliul de idei al social-democratiei sa faca parte, alaturi de cele curente, si cele de perspectiva, cat si posibilitatea ca uneori rebranduirea sa revolutioneze. In al doilea rand, este nevoie de strategii si tactici adecvate de tintire si infaptuire, in care sa fie turnat un anumit militantism (de care amintea Ion Iliescu la Congresul extraordinar din octombrie), ceea ce ne aduce pe terenul revolutionarii. In doua cuvinte, Idee si Metoda,  rebranduirea primeia si revolutionarea celei de-a doua (de exemplu, cum ar putea fi oare inovata comunicarea electorala pentru a o sustrage influentei hipnotice a Ciclopului mediatic, care face uneori ca, prin show-ul manipulativ care o insoteste, rezultatul alegerilor sa fie mai mult  o proiectie de laborator si mai putin una sociala ?!).

Privind publicul-tinta al social-democratiei, cred ca se face o confuzie de planuri cand se vorbeste despre pretinsa dificultate de a-l identifica. Acest lucru ar fi valabil daca l-am privi dintr-o perspectiva exclusivista, indiferent daca ar fi una depasita, precum cea a revolutiei industriale sau una noua, ca cea a serviciilor, ceea ce nu se va intampla in cazul uneia extinse, societale, ca cea a muncii salariate, segment distinct in toate sectoarele socio-economice, in toate domeniile socio-culturale si in toate categoriile socio-profesionale, motiv suficient de puternic de a folosi pluralul de publicuri-tinta. Empatizarea cu ideile social-democrate a unei parti insemnate a intelectualitatii, de exemplu, este o  o realitate indiscutabila. Desi importanta ca pondere, nici munca salariata nu ar fi suficient de acoperitoare, daca ne gandim la intreprinzatorii mici si unii chiar mijlocii din industrie, agricultura, constructii, comert etc, pentru care marea proprietate, corporatista sunt o continua amenintare de criza si faliment, fapt care-i indreapta catre social-democratie. Cred ca aici problema ramane deschisa, de a studia in ce masura sau ce segmente legate de proprietatea privata ar putea fi tinte electorale pentru social-democratie, care ar insemna totodata si spulberarea unei mistificari de dreapta. Discursul social-democrat ar trebui sa se plieze pe noile nise sociale, noile clase sociale si categorii socio-profesionale fiind entitati sociale stratificate.