Privind inainte

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Reactie

O proiectie politica privind Romania urmatorilor zece ani (Agenda 2020), idee adusa in campul dezbaterilor de catre PSD, ar trebui sa fie suficient de scrutatoare, pentru a nu merge in orb, dar si destul de flexibila, pentru a nu deveni un pat procustian. Cateva observatii.

-In primul rand, ar trebui sa nu uitam ca ne aflam in avionul UE, de ale carei parcurs de zbor si aterizare depindem. Turbulentele pe care le parcurgem indeamna la prudenta si la desenarea unor solutii in cazuri de urgenta, dupa care putem sa ne imaginam ce vom face cand vom ajunge la destinatie.

-Scopurile si obiectivele propuse vor avea, in mare parte, un caracter operational in raport cu cele comunitare, avand in vedere preeminenta acestora asupra celor nationale. Ca urmare, marjele de proiectie vor fi determinate, ceea ce vor spori considerabil importanta si rolul guvernele aplicante, sub aspect managerial si instrumental.

-In acest cadru, erorile de guvernare vor trebui minimizate, practic excluse, avand in vedere uriasul cost national al acestora (experienta curenta este, din pacate, elocventa din acest punct de vedere). Dupa vorba ca masori de zece ori si tai o data, puterea si opozitia vor trebui sa conlucreze activ pentru optimizarea oricarei decizii politice.

-Competenta si performanta, atat de greu incercate in ultimii sase ani, vor trebui sa devina cuvinte de ordine pentru guvernele viitoare, ceea ce nu va fi posibil fara responsabilizarea actului electoral al cetateanului si regandirea procesului electoral (modificarea legii electorale va trebui sa devina unul din obiectivele pe termen scurt).

-Cultura coabitarii ar trebui sa vizeze nu numai relatiile din interiorul guvernarii sau dintre aceasta si administratia prezidentiala, ci si pe cele dintre putere si opozitie (denuntand unilateralismul PDL) si chiar pe cele dinauntrul opozitiei. Functionalitatea opozitiei ca pol de contraputere politica este la fel de importanta ca si cea in rolul unuia dintre cele doua pistoane ale motorului social, iar unitatea sau dezbinarea sa este raspunzatoare de orice victorii sau infrangeri (PSD ar trebui sa se vindece de sindromul Geoana, iar PNL sa revina la sentimente mai bune).

-Fracturile din actul de guvernare vor fi irepetabile numai daca se va pune capat oricaror acte nedemocratice (unilateralism, abuzuri de putere, clientelism, lipsa de comunicare, opacitate etc.), care fac ca dupa fiecare ciclu electoral sa se priveasca inapoi cu manie, si vor fi inlocuite cu dialog, transparenta, co-participare si co-decidenta, in probleme de interes social, national si comunitar.

-Constitutia ar trebui sa ramana deasupra partidelor si in afara jocului politic, painea si cutitul in materie constitutionala ramanand in mainile poporului, respectand vointa populara consfintita in legea fundamentala. A face din schimbarile constitutionale un instrument politic de slabire a pozitiilor unora sau intarire ale altora, dupa cum bate vantul electoral, este o practica periculoasa pentru democratie, dar si pentru soarta Revolutiei. A pune un om sau un partid sa rescrie Constitutia (asa cum se lauda Ceausescu, ca a scris-o „rand cu rand” !) ori a o modifica in beneficiul unor interese restranse ar insemna o (re)deschidere a Cutiei Pandorei. Nu semiprezidentialismul (care e solutia de mijloc) este de vina de unele excese ale puterii, ci lipsa de inteligenta politica si luptele intestine din opozitie, greselile si autoflagelarea acesteia. Constitutia trebuie sa ramana o garantie pentru popor, dar si o botnita pentru fiarele politice.