Despre Revolutie, crestineste

19/12/2010

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Opinie

Cum politiceste despre momentul zero al parcursului nostru democratic s-a tot discutat si rasdiscutat, va propun o schimbare de perspectiva. Si, poate, o altfel de reflectie. Cu atat mai mult cu cat ni s-a cam aplecat de atatea teorii fara noima pe care le-am tot auzit in fiecare an din cei douazeci si unu de libertate, rasucite precum un spin intr-o rana.

In tumultul entuziast declansat de victoria Revolutiei, s-a spus pe buna dreptate ca Dumnezeu si-a intors fata catre romani. Era un mesaj crestinesc, de speranta, credinta si iubire. Erau cuvinte de imbarbatare si multumire, care s-au auzit, pe calea undelor, pana si de pe celalalt mal atlantic, prin vocea parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, acest mare duhovnic al ortodoxiei, care a suferit ani grei de detentie in perioada ateism-comunismului, despre care spunea ca este o organizatie demonica, pentru ca se inchina lui Lucifer („Cât va exista ortodoxia va exista si românismul, pentru ca ortodoxia pazeste românismul” este una din cugetarile celui care a fost considerat de Ceausescu drept dusmanul sau personal, dupa cum se arata in „Razboiul intru cuvânt”, una din cartile preotului).

Si, totusi, la Revolutie nu toti s-au bucurat de perspectiva renasterii crestinismului. Legat de acest aspect, primul semn de intrebare apare in legatura cu stergerea din finalul textului Comunicatului catre tara, din 22 Decembrie, a cuvintelor „Asa sa ne ajute Dumnezeu”. Acum stim cine si motivatia fortata pentru care a facut acest lucru (intr-o tara covarsitor crestina nu poti veni cu argumentul minoritatii, cel putin din punct de vedere ecumenic, pentru ca Dumnezeu este unul si acelasi pentru toti), dar mai importanta este invederarea unui anumit joc politic al influentelor intr-un mediu eclectic, care este departe de perceptia ca seful ad-hoc al Frontului, oricare ar fi fost el, ar fi putut controla cursul evenimentelor.

Al doilea semnal vine din alegerea momentului executiei cuplului dictatorial in ziua de Craciun, care este, de aceasta data, in mod clar unul anticrestin (va mai amintiti de urarea “Paste fericit!”, inscrisa pe bombele care semanau moartea in randurile sarbilor ortodocsi chiar de ziua Invierii ?!). Si cand spun acest lucru ma gandesc la faptul ca niciun personaj politic echilibrat, care ar fi simtit si gandit romaneste, nu ar fi fost de acord, indiferent de convingerile lui religioase, cu o executie, oricat de indreptatita ar fi fost, chiar in ziua unei asemenea sarbatori crestine (cel putin din respect fata de memoria parintilor si stramosilor sai crestini). Si acest eveniment, ca si primul, arunca o alta lumina asupra raportului real de forte care a existat, cel putin o perioada, in interiorul noilor organe ale puterii de stat.

Celebrei intrebari, de-acum, „Ce-i de facut ?”, nu i se poate da decat un singur raspuns. In contextul sarbatorilor nationale, revolutionare, crestine si calendaristice din Decembrie, nu ar trebui sa mai permitem ca aceasta luna sa fie impinsa in mod artificial pe taramul Lunii Negre, care nu ne face decat rau, ci sa o asezam sub semnul firesc al bucuriei si binelui, prilejuite de ceea ce este si ar trebui sa fie Luna Luminata. „Laudati si cantati si va bucurati !”, cum indeamna colindul ce vesteste nasterea Mantuitorului…