O reteta de manipulare politica

26/12/2010

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Opinie

Politicul este expresia concentrata a economicului, tot asa cum razboiul este continuarea politicii cu alte mijloace. Exemplificativ, aceasta comparatie subiacenta consista in faptul ca neoliberalismul a venit calare pe banci, tot asa cum comunismul a fost adus pe tancuri. Desi primul a absolutizat piata iar cel de-al doilea a etatizat-o, efectul amandurora a fost acelasi, criza. Din fericire pentru urmasii victimelor, comunismul a sucombat, iar neoliberalismul este pe cale sa-l urmeze. Si intr-un caz si in celalalt exista insa nostalgici, care, pentru a-si sustine utopiile, apeleaza la manipulare. Sa presupunem ca ati fi un neoliberal, adica un dereglementator, un ins anarhic (adorator al extrajudiciarului permisiv si disculpant), caruia nu-i plac regulile, pentru ca acestea il impiedica sa se infrupte egoist si in exces din borcanul cu dulceata al economiei. Cum ati incerca sa (re)amagiti lumea ?!

Pai, in primul rand, va trebui sa deveniti un “erou”, fie el si de mucava, printr-o promovare agresiva care sa va impuna atentiei lumii prin fapte pretins marete si aureolante (cum ar fi asa-zise dezvaluiri de secrete diplomatice, militare etc., dar care informativ nu fac doi bani). In al doilea rand, v-ati ascunde vechiul narav al lacomiei acolo unde nimeni nu l-ar cauta, scotand din joben o panglica stralucitoare pe care scrie indragitul cuvant “libertate”, in care-l veti ambala cu dichis. Urmatoarea panglica va fi una cenusiu-murdara, avand inscris un termen opus si infamant, cum ar fi cel de “cenzura”, sub a carui diformitate il veti face nevazut pe cel de “reglementare”, dorit si asteptat de populatie, dar urat si respins de banci. In al treilea rand, mizand pe canalizarea capitalului propriu de celebritate impotriva celor care va pun bete in roate,  va trebui sa pozati intr-o victima si un persecutat al politicii (avand grija sa o separati si sa o deresponsabilizati fata de propria-i esenta economica, de care vorbeam la inceput), care ar urmari sa va produca pierderi financiare prin blocarea conturilor in banci.

In urma acestui hocus-pocus, cu deghizari si substitutii de tinte si mesaje menite a ingreuna distingerea celor reale de cele false, ar trebui sa construiti o declaratie sucitoare de minti, care sa sune cam asa: Este interesant de vazut cum functioneaza cenzura in Occident. O cenzura economica extrajudiciara, care rezulta din amestecul politicului in multinationale. Aceste presiuni se extind la banci (…), care sunt sensibile la amenintarile (…) de reglementare a fluxurilor financiare” et caetera… Nu uitati sa cereti bani de la sustinatori. Cu o asa strategie, veti obtine cu siguranta titlul de Manipulatorul Anului 2010.

PS: Avand in vedere rata mare de uzualitate a indreptarului, orice asemanare cu persoane sau intamplari din viata reala ar putea sa (nu) fie intamplatoare.


Concert in cea de-a doua zi de Craciun. Pace in suflete si in afara lor, solidaritate umana si inaltare spirituala ! Fie ca marsul cel lung al celor inflamanziti, insetati si desculti prin desertul portocaliu al lacomiei sa se apropie de sfarsit !

26/12/2010

%d blogeri au apreciat: