Dubla alianta si tinta ei miscatoare

11/01/2011

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Proiectie

Axioma potrivit careia aliantele non-ideologice se fac intre adversari ar trebui avuta in vedere ori de cate ori analizam constructii politice de acest tip, pentru a nu risca sa dam unor reactii critice (intre care unele pot fi, dupa cum am tot vazut, false sau de-a dreptul obsesiv-compulsive) o atentie pe care nu ar merita-o. Dar, pentru a intelege mai bine noile realitati politice sau pe cele pe cale de a se contura, va propun sa le privim cu detasare, pe cat posibil intr-o cheie dubla, pentru a beneficia de avantajele unei perspective extinse.

In primul rand, ar trebui plecat de la premisa ca sefii celor trei partide din opozitie apartin unei noi generatii politice, despovarate in cea mai mare masura de povara trecutului, ceea ce reprezinta un fapt incontestabil de progres si de speranta, dar nu si suficient pentru modernizarea clasei politice.

In al doilea rand, impresiile celor care ar fi tentati sa vada in cei trei lideri de partide niste Feti-Frumosi care vor sa caute sau sa mestereasca impreuna glontul de argint cu care sa-l rapuna pe Zmeul cel rau ar trebui ponderate de o alta viziune populara, care vine pe filonul mioritic, pentru ca la fel de bine ei ar putea fi asemuiti si cu cei trei baci sau ciobanei din cunoscuta balada, in care doi dintre ei se aliaza impotriva celui de-al treilea. Ceea ce ar lipsi ca acestia sa se identifice cu unii sau altii dintre eroii respectivi ar fi, o stim prea bine, intriga politica, intotdeauna aflata, se pare, cu un pas inaintea bunei credinte si, pe cale de consecinta, a reformei. Vreti cea mai recenta mostra ?! Iata “fitilul” consilierului presidential Sebastian Lazaroiu, care se intreaba retoric “ce cauta un partid care are 1-2% in sondaje alaturi de doua partide care au peste 20%” (sic !) si tot el isi raspunde: “Este vorba despre resursele mediatice si financiare pe care PC le pune la dispozitie”, dupa care forteaza: “Estimez ca alianta PSD-ACD ar obtine maxim 40%, ceea evident nu poate fi numit un succes” (sic ! sic !).

In al treilea rand, cei care ar fi inclinati sa creada ca ura ar putea sta la baza unei aliante politice ar trebui sa stie ca in politica nu sunt sentimente, ci numai interese. Ca urmare, spusele lordului Palmerston potrivit carora nimeni nu are amici sau dusmani eterni, dar in schimb are interese eterne, ar trebui subscrise si pe malurile Dambovitei (referirile erau la Albion, dar ele sunt general valabile). Privita prin aceasta prisma, este de salutat precizarea lui Victor Ponta, facuta astazi in discutiile online cu cititorii HotNews.ro, pe tema eventualei aliante cu liberalii: “Nu am nici un fel de ura fata de dl Basescu si PDL. Am o mare dezamagire pentru sansa ratata de Romania in ultimii 6 ani” (ramane in schimb discutabila afirmatia acestuia ca locul PC nu ar fi decat intr-o alianta de dreapta, nu si intr-una de stanga).

In al patrulea rand, ar trebui vazut cine ar avea de castigat de pe urma aliantei si, eventual, in ce ordine. Cel mai important castigator ar fi Crin Antonescu si PNL, care dupa ce Crin s-a dat o data peste cap si a produs cu PC miraculoasa ACD, care spera sa-i gonfleze suficient partidul pentru a-i putea pretinde fratelui mai mare tratament la paritate, mizeaza ca prin urmatoarea dare peste cap si obtinerea celei de-a doua minuni, alianta PSD-ACD, sa salte peste cele 20% din intentiile de vot in viitoarele alegeri (inclusiv sa urce in schema guvernului post-electoral). Urmatoarele locuri in ordinea avantajelor ar fi ocupate, evident, de PC (cu grupurile parlamentare proprii) si PSD (care, adaugand suficiente procente peste cele 40% ale sale, va fi in masura sa dicteze noile reguli ale jocului). Ei, bine, in pofida a ceea ce s-ar putea crede, printre castigatori se va numara si… PDL, care, indiferent de cat va pierde sau de aliniamentele ideologice pe care se va retrage in opozitie, mare parte din valorile sale vor ramane in zona puterii, prin PNL, ca partid de dreapta, si cuirasa sa ACD (asadar, la limita cel putin, afirmatia ca PNL ar putea lucra pentru intreaga dreapta ideologica, implicit pentru PDL, nu ar putea fi respinsa !).

In al cincilea rand, chiar daca nu stiu daca e adevarat ca graba ar veni de la diavol iar moderatia de la divinitate, asa cum se zice in popor, ar trebui sa mai remarcam ca „grabnicii” sunt in PNL, in timp ce „moderatii” apartin PSD, ceea ce ar putea induce, fie si numai speculativ, ideea preexistentei unui plan, cu obiective si termene supervizate (raspunsul la intrebarea „de catre cine ?” tine de o anumita pricepere; daca nu este un zvon ca puterea se pregateste de alegeri in 2011, atunci ar trebui luata in calcul ipoteza unei posibile strategii a acesteia de introducere a unui pilon fisurat in noua constructie politica, prin a carui retragere, la semnal, sa antreneze prabusirea intregului ansamblu !).

Dar de ce o „tinta miscatoare” ? Pentru ca de aceasta trag, divergent, si unii si altii, cel putin asa cum se observa pana in prezent. In timp ce PNL tinde sa indrepte tirul noii aliante spre un om sau un partid, obiectiv pe care Ludovic Orban ar vrea sa-l introduca inclusiv in Statut, dar care ar fi nesemnificativ pentru o schimbare calitativa, de fond, fiind mai degraba o diversiune (de ce ar vrea cineva cu tot dinadinsul sa ne asigure de distantarea sau ruptura de altcineva, daca nu ar folosi-o ca acoperire ?!), PSD spune foarte transant, prin vocea presedintelui sau, Victor Ponta: „Scopul nostru politic nu este debarcarea lui Basescu, ci un nou model economic si social pentru urmatorii 8 – 10 ani.” Tocmai aceast nou model, care este sau ar trebui sa fie miza reala a aliantei, va genera, inevitabil pentru deosebirile ideologice pe care le inglobeaza, tensiuni care vor face ca platforma comuna sa se zgaltaie


Agenda politica a Sfintei Treimi PSD-PNL-PC

08/01/2011

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Reactie

Chiar daca firave, apar, in sfarsit, si primele semne bune ale anului 2011. Daca de Craciun si de Revelion multi romani nu au avut ce pune pe masa, fiind ingropati in biruri si taieri de salarii, pensii si ajutoare sociale de catre austeritatea excesiva si selectiva a carmuirii portocalii, iata ca de Ziua Sf. Ioan Botezatorul, Prooroc si Inaintemergator al Domnului, pare sa se fi pogorat asupra romanilor un duh de izbavire politica, sub forma Sfintei Treimi PSD-PNL-PC. Anuntul facut de liderul social-democrat Victor Ponta pe blogul sau despre iminenta constituire pe baze juridice a unei platforme comune pe termen lung, Agenda 2019, coagulate in jurul polilor democratici ai opozitiei, de stanga (PSD) si de dreapta (PNL-PC), reinvie speranta in inlaturarea strambatatii regimului neoliberalist si readucerea Romaniei pe fagasul bunului simt si corectitudinii sociale.

Indiferent de intinderea ei in timp (Crin Antonescu avanseaza si un alt reper, anul 2016) sau de ce vor spune tonomatele de presa ale lui Traian Basescu, alianta politica si electorala a opozitiei, ce urmeaza a se infaptui in maxim trei luni, va reprezenta fara indoiala o victorie asupra fundamentalismului ideologic, care nu a facut decat sa impiedice articularea unui raspuns coerent si cu sanse de reusita impotriva derapajelor nedemocratice ale puterii. Istoria a dovedit cu prisosinta ca in momente de criza, deosebirile ideologice trebuie sa faca loc apropierilor politice, pentru a putea depasi adversitati pe care numai unitatea le poate infrange (sunt insa si lectii edificatoare care tin de actualitate, cum ar fi modul in care mediul public a intins mana celui privat pentru iesirea din recesiune).

In al doilea rand, ar trebui spus ca alianta intre fortele de centru-stanga si cele de centru-dreapta ale opozitiei este o expresie fericita a politicii ca arta a compromisului, pe care o reitereaza ori de cate ori are prilejul presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, act politic care ar putea oferi, in acelasi timp, posibilitatea resuscitarii „Spiritului de la Snagov” (1995). In conditii de pluralism politic, inflexibilitatea, incremenirea pe pozitii ideologice este contraproductiva pentru interesele oricarui partid, dar mai ales pentru cele nationale, iar PSD si ACD (PNL-PC) au demonstrat ca prin dialog si cedari reciproce se pot evita sau depasi blocaje, ajungandu-se la armonizarea punctelor de vedere si castiguri pentru toate partile.

Cu siguranta, teama puterii ca forta nenascuta dar prevestita, aidoma magilor biblici (pentru a folosi aceeasi „proiectie”, dar in alt sens, dintr-un articol la care ma voi referi mai jos) ar putea aduce schimbarea va activa corul detractorilor si al ploilor de ocara la adresa noii aliante. Graba cu care se incearca revitalizarea eforturilor de animare perpetua a schismei si talibanismului de natura ideologica este semnificativa. A se vedea diversiunea lansata de insusi Basescu la TVR1, prin care a insinuat, intr-o forma teatral jucata, colaborarea lui Crin Antonescu cu fosta Securitate, catalogand drept „admirabila” alianta dintre PNL si PC, ca un pact al lui „Felix (Dan Voiculescu, n.n.) cu Porumbacu, Porumbelul (…) cu domnul Crin Antonescu”.

In aceeasi directie, dar intr-o maniera mai coroziva (deh, discipolii urmaresc intotdeauna sa-si depaseasca maestrul), tintesc si recentele digresiuni istorice ale lui Vladimir Tismaneanu, dar care se potrivesc ca nuca-n perete cu prezentul democrat al Romaniei, tara membra UE si NATO, atunci cand compara noua Alianta, pe care o defineste ca fiind a „Noii Drepte-Stangi”, cu un „samanism peronist”, citandu-l, neinspirat, pe generalul Juan Domingo Peron, fost presedinte argentinian (“Am doua maini, una dreapta si una stanga, pe care le folosesc dupa necesitati”). Spun in mod elegant „neinspirat” (nepotrivindu-se nici macar partidelor prezidentiale PDL si UNPR !), pentru ca este vorba de o fortare nepermisa a unui alt spatiu si a unui alt timp, care apartin lumii latino-americane, gradina din spate a SUA, potrivit doctrinei Monroe, dupa cum autoasumatul „bombardament” de sinonime aruncat fara nicio noima asupra aliantei PNL-PC si, in curand, a PSD, reflecta o tendentiozitate descalificanta pentru orice analiza care se doreste obiectiva (si care din pacate se poate extinde si asupra unor consideratii care pot fi pertinente, motiv pentru care un asemenea „stil” nu se mai poarta in analiza politica).

Revenind asupra Agendei propriu-zise, as observa ca obiectivele formulate ar trebui subsumate unui scop sintetic, reprezentativ pentru ceea ce se urmareste, iar denumirea aliantei sa fie exprimata printr-un concept sugestiv si usor de operationalizat. Deasemenea, posibilitatea asumarii raspunderii guvernului ar trebui reformulata in asa fel incat aceasta sa nu mai poata fi folosita ca un instrument politic pentru infaptuirea obiectivelor de partid. Acestea fiind zise, cred ca nu ne mai ramane decat sa-i adresam aliantei PSD-PNL-PC urarea marinareasca: „Vant bun din pupa !”.


Radicalizarea puterii, polarizarea opozitiei

06/01/2011

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Analiza

Probabil ca pentru a fi crescut cota sperantei in schimbare ar fi fost mai bine daca situatia ar fi fost inversa celei din titlu dar, din pacate, modul cum se prefigureaza in acest moment evolutiile celor doua tabere nu ar indreptati o alta predefinire.

 Dualismul PDL-UDMR functioneaza fara fisura, ca si cand ar fi un monolit, apropiindu-l cu fiecare pas de asaltul final asupra democratiei. Dupa asumarea raspunderii Guvernului pe Legea Educatiei Nationale, Traian Basescu si Marko Bela si-au freacat bucurosi mainile, pregatindu-se de alte “succesuri”. Primul a mai reusit o “modernizare”, cel de-al doilea a mai obtinut o “satisfactie personala” desi, prin consecintele pe care le va genera, LEN isi va pierde nu numai caracterul national, cat si pe cel democratic. Prin cantonarea intr-un spatiu delimitat educational si lingvistic, amintind de o rezervatie tribala sau un Chinatown, minoritatea maghiara va fi drastic discriminata prin ingradirea posibilitatilor de comunicare, circulatie si angajare in orice alt loc de munca de pe teritoriul national, datorita necunoasterii limbii romane, ceea ce, ar trebui sa recunoastem, nu seamana cu nimic din ceea ce exista in orice democratie europeana.

Nu cred ca ar mai putea constitui un secret pentru cineva ceea ce va urmari presedintele in acest an premergator alegerilor parlamentare ci, mai curand, ar putea fi mai greu de inteles cum ar putea-o face si in ce mod va reusi sa intoarca situatiile nefavorabile, cunoscut fiind ca stie foarte bine sa aplice strategiile junglei in lupta politica, incepand de la cele de panda si inselare pana la cele de mers la firul ierbii (multa lume s-a intrebat de ce nu si-a tinut cuvantarea de Anul Nou !) si saltul de atac. Sunt multe semnalele care-i indica siguranta pe pozitii si tentatiile de escaladare, chiar o anumita graba in acest sens. Agenda politica anuntata la inceput de an, de pilda, este stufoasa si de cursa lunga, tintind transarea de o maniera decisiva a unor obiective ideologice, cum ar fi anihilarea statului social sau constitutionale, prin modificarea legii fundamentale, toate vizand un singur si ultim scop, concentrarea intregii puteri in mainile unei singure persoane, ceea ce ar insemna, evident, sfarsitul democratiei.

Este demn de atentie cum in acest joc intre doua ape, in care nimic nu este din ceea ce pare, Traian Basescu nu lasa nimic la voia intamplarii, ci isi construieste cu minutiozitate loviturile, punctele de sprijin, liniile de retragere (cel mai probabil pe alte aliniamente ideologice) si chiar vinovatii de seviciu, toate proiectate dintr-o perspectiva manipulativa. Un exemplu cinic de utilizare a dublului standard in folosul clientelei politice s-a consumat chiar in aceste zile de sarbatoare, cand si-a tusat foarte apasat discursul de austeritate sociala, ceea ce nu a impiedicat Guvernul Boc sa faca si mai roza viata membrilor Consiliilor de Administratie ale companiilor de stat (oameni ai PDL), printr-un memorandum care le dadea dezlegare sa primeasca in continuare indemnizatii reduse. Care va sa zica, pentru unii muma, pentru altii ciuma !

In ceea ce priveste esecul Schengen, deja anuntat oficial de catre presedintia ungara a UE, Basescu si-a asumat in mod public responsabilitatea politica, ceea ce ar fi trebuit sa-i atraga demisia din functia de sef al statului, asa cum corect remarca liderul social-democrat Adrian Nastase, dar asumarea in cauza are toate sansele sa ramana un act formal, mizand doar pe obtinerea unui bonus populist, deoarece consecintele practice ale acesteia vor fi impinse, cel mai probabil, catre zona guvernamentala. Deja, Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a iesit la inaintare, declarand ca este gata sa demisioneze fara nicio problema, daca va fi gasit vinovat, dar ca pentru aceasta neimplinire ar exista (asta-i tare de tot !), o  pretinsa „coresponsabilitate a intregii societati romanesti” ! Despre ce ar putea fi vorba in aceasta speta, despre meteahna basescianista de a-i culpabiliza pe toti, in incercarea de a iesi basma curata sau despre incompetenta crasa ?!… Voit mai „subtire”, ca unul care a respirat mult timp din aerul sefului de la Cotroceni iar acum il impinge pe cel de la Bruxelles, europarlamentarul Cristian Preda vine cu o alta manarie, propunand, nici mai mult nici mai putin (tineti-va din nou bine !) incheierea unui pact de catre membrii clasei politice pentru aderarea Romaniei la Schengen (care fiind post-factum nu ar face decat sa disipeze vinovatia unui esec plin din cap pana’n picioare de portocaliu !).

Recentele manevre din opozitie deschid campul unor interpretari si mai interesante. Asa cum am anticipat din titlu, noua alianta PNL-PC, care a luat nastere in urma ruperii celei a PSD-PC, inseamna o polarizare ideologica a opozitiei. O fi bine, o fi rau ?! Liderii social-democrat si liberal s-au grabit sa dea asigurari de bine, dar, cu siguranta, fiecare se gandeste cum sa-l atraga in jocul propriu pe celalalt, din perspectiva accederii la putere de pe si pe pozitii cat mai avansate. Deocamdata, nu as cumpara teoria unitatii opozitiei pana la consfintirea la tribunal a mariajului respectiv. As observa, pentru inceput, ca polarizarea respectiva schimba raportul de forte in cadrul opozitiei, ceea ce inseamna ca liberalii au punctat. In acelasi timp, polarizarea va face sa cantareasca mai greu criteriul ideologic in stabilirea obiectivelor comune ale opozitiei, dar si sa creasca posibilitatea desprinderii cu mai multa usurinta a unuia de celalalt. Anuntul lui Daniel Constantin ca alianta PNL-PC va avea candidati comuni la alegerile din 2012 si 2016 precum si promisiunea lui Crin Antonescu facuta conservatorilor ca acestia vor avea grupuri parlamentare distincte la Senat si la Camera Deputatilor indica miza alegerilor si asteptarile ambelor parti (cele ale liberalilor tintind cu siguranta sefia guvernului), care vor imprima un grad foarte mare de coeziune aliantei liberal-conservatoare.

In ceea ce priveste agenda opozitiei unite, s-ar impune doua nuantari. Prima se refera la realismul discutabil al atingerii tuturor celor trei obiective: suspendarea presedintelui (i), daramarea guvernului (ii) si realizarea unei noi majoritati parlamentare (iii). A doua nuanta este data de flexibilitatea sau inflexibilitatea raportarii la primul obiectiv, Crin Antonescu admitand ca preluarea puterii ar fi posibila si in conditiile in care Traian Basescu ar ramane presedinte, in timp ce Victor Ponta sustine ferm ca agenda comuna nu va putea fi facuta nici cu Traian Basescu, nici cu PDL, aceasta fiind o conditie necesara ca agenda sa functioneze. Probabil ar putea fi vorba de o prima insinuare ideologica intre cei doi poli ai opozitiei.

Ce va urma ? Teoretic, avand in vedere confruntarea ireconciliabila dintre cele doua tendinte diametral opuse si mediul de criza in care aceasta se desfasoara, evolutiile politice ar putea fi incadrate intr-un spectru avand ca extreme lovitura de stat constitutionala si revolutia electorala. Practic, ramane de vazut unde se va opri acul balantei politice…


Noul strigat de lupta: „Opozitia Unita !”

05/01/2011

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Pamflet politic

Veselie si speranta in tabara potrivnicilor Puterii. Motivul ?! „Uniti in Opozitie !”, pentru a-l cita pe Adrian Nastase. Ma uit in paharele cu care s-a „ciocnit” in cinstea evenimentului si nu pricep nimic, pentru ca nu vad decat apa chioara. Mai sa fie, imi spun, unu plus unu fac intotdeauna doi, oricum a-i aseza termenii adunarii ! In politica nu-i la fel ca in aritmetica, adicatelea, fac eu socoteala pe degete, ca proasta-targ, PSD-PC plus PNL nu fac tot atat cat PSD plus PNL-PC ???!!!… Nu-i tot un drac ?!… „Nu tocmai, imi sopteste cel pe care’l invocasem involuntar, pentru ca ai uitat sa aduni ceva: intelighentia !” Intelighentia ?!… N-am auzit de asa ceva, mi-am zis in timp ce-i priveam pe Victor Ponta si Crin Antonescu adunandu-se de pe jos si scuturandu-si de pe armuri praful portocaliu…


Un film politic din „Dosarele X”

04/01/2011

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Opinie

Seria dezbaterilor HotNews.ro pe tema „Declinul SUA ?” se dovedeste, cu fiecare editie, inspirata si atragatoare, nu insa si titlul ales, pentru ca nu este vorba despre declinul unei tari, ci despre sfarsitul unui imperiu. O astfel de distinctie ar fi importanta pentru ca ne-ar ajuta in mai buna distributie a accentelor de dramatism sau realism pe cele doua planuri, complet diferite in termeni de declin sau refacere. In fond, toate tarile sunt afectate de criza, pe care intr-un fel sau altul o vor depasi, lucru care nu se se intampla insa  cu imperiile, soarta acestora fiind, mai devreme sau mai tarziu, una si aceeasi in toate cazurile. Iata de ce ultimul si cel mai mare imperiu, pe care l-as numi nord-atlantic (nu numai pentru a menaja orgoliul american), nu are cum sa nu-i urmeze celui sovietic. Este insa prea devreme de a se vorbi despre acest fapt, dupa cum corect concluziona una dintre dezbateri, dar cand se va produce nu va insemna ca toata lumea se va prabusi, cum se incerca intr-alta in mod fals sa se acrediteze (poate decat in acceptiune filosofica, cand sfarsitul unei lumi vechi inseamna inceputul uneia noi).

Cel mai recent invitat, cunoscutul scriitor si cineast american Saul Landau a spus multor lucruri pe nume, recunoscand ca „America a avut sansa ei, insa a dat-o in bara.” Landau a adresat un adevarat rechizitoriu clasei politice americane, pe care o face responsabila de suprainarmarea si aventurierismul militar care au irosit avutia nationala, de deperformarea invatamantului, dezintegrarea infrastructurii, refuzul bogatilor de a plati taxe si impozite, coruptia legislativului ori stupiditatea alegerilor… Dar, asa cum se intampla de multe ori, in noianul de efecte si al unor vorbe de claca ( a se citi ideologie) unele cauze sunt denaturate sau raman ascunse.

 „Nu exista astazi in lume nicio tara dispusa si capabila sa preia conducerea la nivel global”, spune Landau, dar cred ca lucrul acesta nici nu ar mai fi posibil si nici macar de dorit in conditiile in care globalizarea apropie sensibil pozitiile tehnologice si civilizationale ale tot mai multor tari, ceea ce face ca niciuna sa nu mai fie capabila, de una singura, sa le domine pe celelalte. Pe de alta parte, spre deosebire de unipolarism, multiplicarea centrelor de putere se apropie mai mult de dezideratul general de simetrizare si democratizare a relatiilor internationale. Ar putea suna straniu ceea ce spun, dar nici „competitia”, asa cum am cunoscut-o noi, in esenta ei neoliberala, nu va mai fi legitima in viitor. De ce ? Pentru ca oamenii au preluat spiritul de intrecere din arenele sportive, dar nu si codul deontologic si sanctionatoriu al acestuia, ceea ce le-a permis ca, prin lovituri sub centura (conflicte, razboaie etc.) sa castige „competitia” in mod necinstit, ori castigatorii mincinosi si falsele ierarhii vor deveni inacceptabile in noua lume globalizata.

 Situatia SUA din 1945, pe care o evoca Landau, cand acestea detineau 55% din capacitatea mondiala de productie si rolul de lider mondial, era rezultatul unui razboi, nu al unei competitii economice. „De-atunci insa, concluzioneaza in finalul dezbaterii cineastul, noi am construit un complex militaro-industrial, am ignorat sfatul lui Eisenhower de a-i pune capat si am luptat in razboaie permanente pentru pacea perpetua, irosind avutia nationala si creand cea mai stupida societate de consum de pe Pamant – totul in numele valorilor crestine (sbl. ns.).Efectele enumerate sunt corecte, nu insa si cauza pretinsa  in numele careia acestea au avut loc; „Saule, Saule, de ce ma prigonesti ?” „De atunci”, ar putea adauga orice observator obiectiv si patrunzator, America s-a supraindatorat, ajungand la astronomica datorie de circa 14 mii de miliarde de dolari, suficienta pentru a ruina mai multe Americi, nu una.

(Sursa:http://www.hotnews.ro/stiri-8175344-saul-landau-cineast-castigator-premiului-emmy-america-avut-sansa-insa-dat-bara.htm)


Tinta 2011: statul „modernizat”

01/01/2011

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Opinie

In prima zi a noului an, printr-o declaratie transmisa de la Predeal, seful statului a dat de stire poporimii ca Romania isi va reveni economic, dar nu pe structura aceluiasi stat, ci a unuia modernizat, fara de care criza din ultimii doi ani ar putea reveni. Un asemenea scop de progres, vizand obiective ca educatia, sanatatea si fiscalitatea, negresit ar fi demn de toata atentia, daca el nu ar fi devenit, din pacate, un cliseu ideologic al basescianismului, menit a voala politicile de partid clientelare. Avand in vedere ca mesajul de azi se vrea a fi un fel de piatra din capul unghiului pentru ceea ce va urma, sa incercam sa deprindem care este filosofia politica a trambitatei modernizari.

Segregarea educatiei dupa criterii etnice, de pilda, asa cum vrea capetenia statului clientelar, nu reprezinta in niciun fel o modernizare, ci o intoarcere in timp la medievalizarea invatamantului, care nu ar servi decat clientelei politice udemeriste, in incercarea acesteia de a-si intari controlul electoral asupra minoritatii maghiare. Ce altfel de obiective ar putea urmari UDMR, atunci cand ignora adevarul ca fara cunoasterea limbii romane etnicii maghiari vor fi restrictionati in a se angaja oriunde in tara lor, fapt care nu ar atenua, asa cum ar fi normal, ci ar adanci sindromul minoritarist ? Nu cumva un asemenea recul ar fi motivat doar de a obtine ascultarea neconditionata fata de Uniune, desi este evident ca ar aduce si multa saracie ? Ciudat sau nu, o astfel de „reforma” a educatiei nationale seamana mai degraba a contrareforma (precum cea promovata prin invatamantul iezuit, care alaturi de cele trei cereri ale vremii, de ascultare, castitate si saracie, impunea o a patra pretentie, cea de ascultare neconditionata fata de papa). Pe de alta parte, accesul tinerilor pe piata muncii, indiferent de etnie, este determinat nu numai de calitatea educatiei, ci, in egala masura, si de „cantitatea” locurilor de munca, lucru pe care insa Traian Basescu evita sa-l aseze printre obiectivele modernizarii.

Inseamna oare modernizarea statului deconstructia sau deresponsabilizarea acestuia ?! Desi raspunsul nu poate fi decat unul categoric negativ, presedintele pare a fi de alta parere, atunci cand vorbeste de reducerea in continuare a populatiei ocupate in Mediul Public (de la 1,2 milioane la 900 de mii ?!) dar si despre desfiintarea obligatiilor sociale ale statului. A aruncat Basescu zeghea portocalie a condamnatilor la moarte asupra statului, atunci cand decreteaza decesul a ceea ce numeste stat „asistential” (in fapt un construct ideologic defetist proiectat asupra statului social) ? Cel mai probabil raspunsul este afirmativ, atunci cand spune: „Statul modernizat inseamna si sa le explicam romanilor ca statul asistential nu mai poate exista. Statul nu mai are aceleasi venituri dinainte de 1989, cand avea toate veniturile. Acum, veniturile sunt in mediul privat.” Aha, acum incepem sa venim de-acasa ! Privatul este, carevasazica, ceva sacramental, deasupra tuturor, inclusiv a statului despre care spunem (in teorie, fireste !), ca este organizatia politica a puterii sociale. Ce stat (!), ce putere sociala (!), kaput si unul si cealalta !!! Practic situatia sta cu totul altfel, pentru ca, mizand pe iuteala de mana si nebagarea de seama, Traian Basescu face un fel de scamatorie cu veniturile obtinute de catre Munca, aruncandu-le din Public in Privat, facand insa pierdute pe drum Obligatiile Sociale adiacente, disparitie sau subtilizare pe care o tot denuntam de douazeci de ani, incercand o corectie prin Raspunderea Sociala a Corporatiilor(RSC).

Raspunzand unei intrebari privind situatia grea a romanilor care nu au avut ce pune pe masa de sarbatori, Basescu a replicat in aceeasi nota cinica neoliberala: „In Romania au ramas 3 milioane de hectare nelucrate. Desi avem o rata a somajului, sunt greu de gasit muncitori care sa lucreze pamantul. Avem oameni care n-au avut ce pune pe masa pentru ca au continuat sa creada ca statul este responsabil pentru fiecare dintre ei”. Deresponsabilizare sociala curata, prin care romanilor li se spune fara menajamente ca statul nu mai este al tuturor !!!

Ce va fi, asadar, statul „modernizat” in acest an daca nu arhicunoscutul stat minimal, aflat in slujba unor interese de grup, in detrimentul celor ale intregii societati ?! „Modernizare”, numele tau ideologic este neoliberalism basescianist !


%d blogeri au apreciat: