De la pomul laudat

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Reactie

Am urmarit, cred cu un interes supralicitat, aceasta prima zi a Congresului UDMR. Poate ca aceasta atentie s-a datorat si sperantei ca supliciul pe care-l induram, deopotriva romani si maghiari, s-ar putea scurta cu ajutorul concetatenilor politicieni udemeristi. Mi s-a parut ca mesajele livrate de PSD au fost OK, inclusiv repetitiile (care in politica sunt sublinieri necesare) si cred ca ceea ce trebuia inteles, legat de oportunitate (atat de blamata de europarlamentarul PDL Cristian Preda pe blogul sau), s-a inteles…

Am perceput ca fiind anormale doua lucruri. Primul, inceperea Congresului cu imnul Ungariei, care, oricum a-i da-o, a fost o incalcare a unor cutume minimale de decenta. Pe de o parte, evenimentul era al unor cetateni romani si avea loc pe teritoriul Romaniei. Pe de alta parte, daca lucrurile ar fi privite din perspectiva unui amfitrion cu maniere, ar trebui spus ca respectul fata de invitati se exprima prin arhicunoscutele reguli de precadere. Dar, facand haz de necaz, as „indulci” aceasta gafa, spunand ca invitatii au fost gazde, iar gazdele, invitati (!).

Al doilea lucru a fost chestia cu „sufletul care nu-i de vanzare”, spusa de Marko Bela, un mesaj voit etnicist, dar care in fapt nu a reusit decat sa releve un complex politicianisto-minoritarist. Eu cred ca sufletul unei tari este unul si acelasi, in alchimia lui regasindu-se atat sufletele majoritarilor, cat si cele ale minoritarilor. Cand tarii ii este bine, ne este bine tuturor, cand tara e-n jale, e jale pentru toti…

Cred ca din mesajul PSD a lipsit un adevar fundamental: pe steagul bataliilor sale parlamentare, ca partid de centru-stanga, s-au aflat inscrise si interesele sociale ale maghiarilor, politica sa sociala neavand culoare etnica. Desigur, am inteles ca Victor Ponta a facut un act de curtoazie fata de orientarea de centru-dreapta a UDMR (desi un adevar se poate insinua intr-o multime de forme nevinovate), dar, din pacate, aceasta latura de „concetatenism social”  este lipsita de expunere si in discursul general…

UPDATE1: Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, este noul presedinte al UDMR. Prin schimbarea generatiei de lideri, Uniunea a facut un pas decisiv spre europenism, pragmatism si echilibru, ceea ce va insemna tot atatea lucruri pentru clasa politica romaneasca. Nu ma indoiesc, aceste schimbari nu se vor produce peste noapte, influentele autonomist-etniciste ale vechii garzi vor continua sa se faca simtite, prin incercari de a turna mustar peste tortul invingatorului european de astazi (asa cum s-a vazut si din organizarea Congresului, de la A la Z), dar important este ca inceputul a fost facut. Succes, UDMR, succes, ROMANIA!

UPDATE2: Analizand declaratiile post-alegeri, inclin sa cred ca, in pofida unor aparente, Kelemen Hunor nu va mai alege sa se bata cu armele uzate ale autonomiei (totusi, doua razboaie mondiale si prabusirea unor imperii nu sunt lucruri peste care, rational, se poate trece!). Cel mai probabil, noile arme vor trebui cautate in proiectia din discursul sau inaugural, de nou presedinte: „vom avea succes doar daca dezvoltam relatii corecte si cu guvernul din Ungaria, cu FIDESZ, cu partidele de opozitie din Ungaria.” Evident, prima intrebare pe care o va genera un astfel de curs va fi in ce masura UDMR  va mai ramane un partid al maghiarilor din Romania, daca va alege sa devina o jucarie in mainile politicianismului din Ungaria. Refuzand mustarul autonomiei, pentru a folosi aceeasi comparatie, un al doilea semn de intrebare ar fi daca nu cumva Hunor va „taia” frisca integrarii, din tortul european, cu paprika inflexibilitatii, asa cum i-a cerut-o reprezentantul Fidesz, prezent la Congres, in pofida faptului ca politica este o arta a compromisului…

UDMR, la rascruce

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Opinie

Congresul de doua zile al UDMR, care va incepe maine, va fi important nu numai prin schimbarea de leadership, care are toate sansele sa fie si una de generatie, dar si prin hotararea privind calea pe care va merge Uniunea in urma acestei duble primeniri.

Intr-un fel, optiunea pentru un drum sau altul va semana foarte mult cu alegerea pe care trebuie sa o faca o fata de maritat.

Va continua frumoasa UDMR sa traiasca in concubinaj cu hodorogitul PDL, putred de bogat, dar aflat cu un picior in groapa ori, amagita de galbenii-i necurati, se va casatori cu acesta cu acte, semnand protocolul de colaborare pentru alegerile din 2012, dar riscand sa ramana mult prea devreme singura?! Sau va alege viitorul, insotindu-se cu chipesul USL, care-i face cu asiduitate curte?!

Raspunsul la oricare dintre aceste intrebari ar trebui sa tina seama de particularitatile situatiei actuale, care pot face ca vechile calcule de oportunitate, care au facut ca UDMR sa se salveze de fiecare data, in extremis, cu barca noii puteri, sa nu mai dea aceleasi rezultate.

Presiunea crizei se transmite, in mod evident, si asupra cautarilor de solutii ale USL, facand-o sa ramana deschisa oricarei optiuni. Cu alte cuvinte, oportunitatea a devenit un concept vanat, nu numai de catre opozitie, ci si de catre orice partener care i se poate alatura.

Aliantele locale ale USL, cu UDMR la Bihor si PRM la Ilfov, sunt sugestive. Se pare ca, spre deosebire de centru, in teritoriu oamenii simpli au inteles mai repede si mai profund ce a vrut sa spuna lordul Palmerston cand a afirmat ca nimeni nu are prieteni sau dusmani eterni, ci doar interese eterne…

Asa cum se prezinta acum situatia din campul tactic, care se va complica prin aparitia unui partid maghiar concurent, UDMR nu numai ca va pierde puterea, o data cu PDL, dar, cu pragul de 5%, nici macar nu va mai intra in Parlament, la alegerile urmatoare.

In plus, ar mai trebui tinut cont si de faptul ca mariajul politic cu USL a inceput sa fie gandit drept o partida buna si de catre alte forte politice, care vor sa revina in Parlament (ceea ce ar inaugura o competitie inedita!). Drept urmare, cand UDMR se va hotari sa umple golul de langa USL, s-ar putea ca acesta sa fie deja ocupat (ma rog, exceptand posibilitatea ca, printr-un pact cu diavolul, dupa unii sau de pragmatism, dupa altii, sa se convina asupra unui menaj a trois!).

Morala populara, la fel de valabila si pentru romani si pentru maghiari, este ca fata care face mereu nazuri ramane nemaritata…

Polemos: Generatiile „Zero” si „Plus”

Atras de titlu, care mi s-a parut promitator, am citit un articol semnat Vasile Ernu in http://www.contributors.ro/dezbatere/generatia-zero-a-politicii-romanesti-isi-face-partid/. Continutul dezamagitor m-a condus catre postarea urmatoarelor obiectii:

1. Refuzul abordarilor tehnicist-manageriste a politicii este intemeiat, ceea ce nu inseamna ca va trebui sa intoarcem spatele teoriilor de management si leadership, pentru ca intotdeauna va exista o componenta a conducerii care tine de manual, care se invata.

2. Discursul degaja o furie aproape macabeica impotriva tuturor constructiilor politice postdecembriste. Momentele de ruptura nu au fost insa productive, istoric, si nu intrevad ca in viitor ar putea fi altfel. Efectele negarii metafizice, o stim prea bine, sunt dizarmonia si dezechilibrul.

3. Nu cred ca mai putem identifica un „agent”, precum altadata cel clasial, al transformarilor politice. Nici macar generational. In termenii de contrapunere pe care-i sugerati, generatiei „Zero” i s-ar putea opune foarte bine generatia „Plus”, dar cred ca mult mai benefica ar fi conjugarea acestora. Acesti lideri „Zero”, fara o istorie in spate, nu vor putea insemna prea mult in politica, unde vitalitatea trebuie sa se insumeze cu intelepciunea. Si, apropo de Filosofie, exista opinia ca adevarata filosofie incepe la varsta senectutii (cineva spunea chiar ca pana la saizeci de ani nu sunt filosofi, ci doar profesori de filosofie!). Ma gandesc ca si in Politica, adevarul ar putea fi pe undeva pe aproape…

4. Mi se pare ca propuneti o politica retractila, facand abstractie de constructia europeana, din care facem parte si care ne-a dat o noua identitate. Din nou as observa ca echilibrul intre national, regional si european ar trebui sa prevaleze.

5. Cred, deasemenea, ca n-ar trebui sa repornim cruciade impotriva apolitismului, de politizare fortata (tentative care au mai fost in acest loc!). Zone neutrale sau de centru exista nu numai in fizica, ci si in politica. Desigur, faptul ca suntem apolitici nu ar trebui sa insemne si lipsa spiritului civic, care este insa cu totul altceva.

6. Veniti foarte bine cu argumentul ideologic in constructia politica, dar nu ar trebui ignorate marile familii doctrinar-ideologice europene (sa nu reinventam roata!).

Cand am spus „dezamagitor”, am facut-o sub impresia ca as fi recitit Manifestul Partidului Comunist. In ciuda tentatiilor, oamenii uita ca nu pot controla legile cosmice si ca orice lucru facut impotriva lor nu rezista. Diavolul este revolutionar, ii plac schimbarile abrupte, tenebroase dar pana la urma legea actiunii si reactiunii universale reface orice echilibru tulburat…

Mitologia unui nou partid

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Analiza

Ideea infiintarii unui nou partid a tasnit din laboratoarele PDL in spatiul public ca dintr-o pusca. Cine va reusi sa-si imagineze traiectoria si efectul balistic la tinta al unui astfel de „proiectil” politic imi va pricepe din prima comparatia, a carei intelegere deplina va rezulta insa din ceea ce voi spune mai jos. Sub presiunea evenimentelor de criza si perspectivelor sumbre pentru hegemonia democrat-liberala, se cauta cu infrigurare o alternativa salvatoare. Cum timpul nu mai are rabdare, problema desenarii unui substitut a aterizat in regim de urgenta pe plansetele ideologilor PDL.

Nu ideea ca atare surprinde, ci graba cu care se trece de la ceea ce, nu demult, era fluturat ca o posibilitate la ceea ce, acum, se defineste ca o necesitate si la ceea ce, intr-un viitor cat mai apropiat, se doreste a fi materializata (probabil dupa Congresul PDL din luna mai). Stejar, extrema urgenta?!…

Deconcertant este insa si contextul, prin tirurile contradictorii care vin de la Palatele Cotroceni si Victoria, unele semanand cu un fel de „friendly fire” (!). Nu mai departe de acum cateva zile, premierul Emil Boc se lauda ca in martie 2011 Romania va iesi oficial din recesiune, care va fi si momentul relansarii PDL si coalitiei, in timp ce, cu putin inainte, presedintele Traian Basescu declara ca nu mai asteapta nimic de la PDL, ca nu vom iesi din recesiune, ci doar din zona de risc si ca romanii vor trai ca in 2007 in jurul lui 2014-2015… Inteleaga cine ce poate, dar cred ca un alt semnal mai clar ca acesta cum ca cei doi vorbesc in limbi despre o situatie economica scapata de sub control cred ca nici nu ar fi posibil.

Am subliniat doar doua dintre semnalele care transpar din mediul democrat-liberal, de alerta si contrarietate, pentru a putea percepe mai bine insemnatatea mizei aflate in joc si dimensiunile campaniei care va urma.

Argumentele care insotesc mosirea acestui nou partid pot fi inscrise pe doua axe. Deosebirea dintre acestea din urma consta in faptul ca in timp ce una descrie un mit fondator, cealalta se refera la o realitate cat se poate de palpabila. Prima axa, asumata la nivel de discurs, coaguleaza sustinerile pentru un partid imaculat. Teza imaculantei pleaca de la premisa ca toate partidele sunt „patate”, atinse de morbul coruptiei. Tentativa de culpabilizare generala este cunoscuta in arsenalul tactic ca metoda eristica, care nu se bazeaza pe adevarul obiectiv ci doar pe enunturi subiective, iar cel mai bine o sintetizeaza ministrul democrat-liberal Elena Udrea, atunci cand, referindu-se la colegii de partid corupti, mentionati in Raportul CE privind Justitia, afirma ca „Este responsabilitatea intregii clase politice pentru cazurile Pasat si Ridzi.”

Desi iluzorie ca efecte, tinta politica a invocatului partid imaculat este evidenta. Pluralismul politic, mai ales cand face opozitie si se numeste USL, incomodeaza. Totusi, obsesia imaculantei nu ar trebui ignorata, pentru ca, istoric, ea a mai fost practicata. Pretentia realizarii unui partid de un alb imaculat miroase a „rasism” partidistic, care, la randu-i, face trimitere la teoria rasista de macabra amintire a arianismului. In legatura cu absurditatea acestuia din urma, in timpul WW2 circula o butada, care spunea ca arianul perfect era cel care era „blond” ca Hitler (care era brunet!), „destept” ca Goring (maresalul avea o reputatie proasta la capitolul inteligenta!), „frumos” ca Goebbels (care nu era inzestrat fizic!) si cu „nume” ca al lui Alfred Rosenberg (ideologul nazismului avea nume de evreu!).

Revenind la partidul imaculat, cum ar trebui sa fie membrul de partid ideal ?! Poate, uitandu-ne la cei care-l revendica, ar trebui sa fie „reformator” ca Basescu, care a demolat tot ce se putea demola, ca institutie a statului, „independent” ca Monica Macovei, care, ca ministru, a stabilit tinte politice Justitiei, a facut posibila ingroparea Dosarului Flota si l-a inspirat pe Daniel Morar in vanatoarea de vrajitoare, „integru” ca Alina Mungiu Pippidi, care prin pledoaria pentru „Anything wich works” (Orice merge) isi devoaleaza lipsa de ideologie si acrediteaza un „pragmatism” nu tocmai curat, inclusiv in in ceea ce priveste folosirea justitiei ca arma politica sau a banilor publici in scopuri electorale?!… Ori, poate, „orbitor” de alb precum codul deontologic al lui Mircea Cartarescu, scriitorul personal al lui Traian Basescu?!…

Ceea ce vreau sa subliniez prin acest mod neconventional de a pune problema e zadarnicia inaltarii unor constructii politice dupa tot felul de criterii pe niste nisipuri miscatoare, antrenate de un sistem care are inscrisa ticalosia in insasi matricea sa genetica. Oricat de imaculat am face un partid, mai devreme sau mai tarziu el va arata la fel de patat ca sistemul in care va fi nevoit sa activeze. Este suficient un mar stricat la un paner cu mere, spune proverbul, dar tot atat de adevarat este si ca un mar nu va putea ramane sanatos daca-l punem intr-un paner putred sau cu mere stricate. Cred ca nu privim unde trebuie, ca nu vedem padurea din cauza copacilor… Poate ca a venit timpul sa ne uitam nu numai la standardul merelor, ci si la panerul in care le asezam. Cu alte cuvinte, infrastructura politica va fi durabila daca va fi asezata pe temelii pe masura.

Obsesia imaculantei a fost lansata sub forma unui basm politic, prin care Alba ca Zapada, noul partid care se va naste, va lua fata Scufitei Rosii (PSD), Fetitei cu Chibrituri (PNL) si Caprei cu Trei Iezi (PDL). Ceea ce nu ne spune consilirul prezidential Sebastian Lazaroiu este cine sunt Lupul cel Rau care a provocat necazurile cunoscute ale Scufitei si Caprei, dar nici cine este Imparateasa frumoasa si vanitoasa care se privea toata ziua in oglinda si i-a pus gand rau Albei ca Zapada pentru ca o intrecea in frumusete… Incearca cineva sa raspunda la aceasta ghicitoare politica?!

Ajunsi in acest punct, nu-mi pot incheia analiza fara sa explic care este cea de-a doua axa a proiectului, amintita mai sus. Desi aceasta se afla inapoia primeia, intr-o zona clar-obscura, nu inseamna ca ar fi mai putin importanta, ci dimpotriva. Este axa in jurul careia se orienteaza, ca niste linii de camp magnetic, interese restranse, de grup. Ca in povestea biblica cu Noe, Traian Basescu isi face o Arca pentru a se salva de potopul care va inghiti PDL-ul. Iar o astfel de Arca o reprezinta exact partidul care se apropie de faza de santier. Fara indoiala, noul partid va fi un partid salvamar.

(Vezi si http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1298321944)

Ganduri de opozitie

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Opinie

(1) Unele prevederi ale Constitutiei vor trebui amendate, dar spiritul revolutiei va trebui sa ramana intangibil, in care fiecare roman sa se regaseasca, pentru a putea recunoaste ca, da, a meritat sacrificiul, atat al sau, personal, cat si al intregului popor. Pledez pentru aceasta filosofie constitutionala deoarece a devenit vizibil ca unii ar vrea sa remodeleze Constitutia dupa interese de grup, in dauna celor generale. Nu mi se pare normal sa avem doua constitutii, una mare, pentru majoritate, si una mica, pentru minoritate (aceasta din urma sub forma unei asa-zise legi a minoritatilor, care observ ca a inceput sa “decoreze”, in ultimul timp, un anume discurs minoritarist). Constitutia trebuie sa fie una singura, cu aceleasi libertati, drepturi si obligatii pentru toti cetatenii acestei tari.

 (2) Va fi necesara reglementarea stricta a posibilitatii de asumare a raspunderii guvernamentale, care va trebui limitata la situatii de necesitate sau de urgenta [este aberant, un atentat la democratie ce s-a intamplat cu „asumarile” de pana acum si, mai ales, ce se va intampla cu „asumarea” pe Codul Muncii; toate aceste dictate (fara ghilimele!) vor trebui readuse, spre rediscutare, in forumul suprem al democratiei reprezentative]. Orice „asumare” in afara situatiilor mentionate reprezinta, de facto, un veto opus democratiei.

(3) Cred ca vor trebui revazute unele obiective de etapa, care in mod evident sunt supraevaluate si imposibil de atins, iar acest lucru nu va face decat sa sublinieze neputinta celui slab in fata celui puternic (a nu se pierde din vedere motivarea psihologica a comportamentului electoral, chiar irationalitatea sa in unele cazuri, care-l indemna pe alegator sa sara in “trenul invingatorului”). Sa fim seriosi, partea activa si lucida a opozitiei nu trebuie sa se lase angrenata in reglari de conturi, dupa legea talionului (gen lupta dintre „Moguli” si „Pirat”!), ci sa ramana ferm dedicata luptei pentru binele social!

O politichie cu lacrimi de crocodil

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Analiza

Maratonul consultarilor presedintelui Traian Basescu cu parlamentarii si sefii de filiale din PDL si schimbarea sortilor cand impotriva, cand in favoarea variantei de premier tehnocrat arata ca situatia din interiorul partidului a devenit extrem de tensionata si de fluida. Practic, vechilor linii de rupere din PDL (reformisti, conservatori, macovisti, blagisti, udristi etc.) li s-a mai adaugat una noua, intre independentisti si partinici sau, dupa promotorii acestor curente, intre presedintisti (basescianisti) si premieristi (bocianisti).

Noua faza a crizei din PDL prefigureaza apropierea cu pasi repezi de un deznodamant in ceea ce priveste soarta actualei formule guvernamentale. Un asemenea curs este condimentat si de informatia ca liderii de filiale s-ar fi razgandit si ar accepta solutia Basescu, de prim ministru independent, dar si de anuntul lui Cristian Preda ca Monica Macovei l-ar putea inlocui pe Emil Boc la inceputul lunii martie.

In mod firesc, un asemenea grad inalt de alerta democrat-liberala ridica o serie de semne de intrebare privind cauzele, natura si tintele acestuia. De obicei, starile de alarma sau prealarma ale oricarui partid, dar mai cu seama ale unuia de guvernamant, sunt motivate de semnalarea unor pericole iminente si de anvergura venind din partea unor adversari politici redutabili sau de evenimente interne majore. In cazul de fata, se pare ca sunt implicati ambii factori cauzali.

Unirea opozitiei si aparitia, la inceputul lunii februarie, a unui competitor puternic de talia USL, despre care se vehiculeaza cifre amenintatoare pentru pozitiile puterii privind posibilul scor electoral pe care PSD, PNL si PC l-ar putea obtine impreuna la urmatoarele alegeri (circa 60% ), a panicat PDL-ul si coalitia de guvernare. Oricat de relativizate ar fi aceste intentii de vot, o minima decenta ar trebui sa observe ca acestea sunt alimentate de scaderea drastica a increderii in Guvern (8,9%) si in Presedinte (13,9%), potrivit ultimului sondaj IMAS. Prima reactie a venit de la UDMR, care a propus, in replica, semnarea unui protocol al coalitiei, dupa modelul celui semnat de PSD, PNL si PC, dar adevarata strategie de contracarare este cea a PDL, aflata in stadiul de implementare. Desi initial partenerii de coalitie s-au impotrivit schimbarii premierului Emil Boc, declarandu-se surprinsi si indignati ca nu au fost consultati, se pare totusi ca au prins din zbor ideea privind beneficiile unei asemenea mutari, la care, cel mai probabil, se vor alinia.

Tactica schimbarii unui brand guvernamental extrem de uzat cu unul nou, cu deosebire venind din zona independenta sau tehnocrata, exprima un salt acrobatic care va tine opozitia in banca sa o buna perioada de timp, ceruta de reanalizari situationale si regandiri ale propriilor pasi. Consecinta directa a acestei temporizari va fi ca USL va fi nevoita sa-si modereze asteptarile. In acest moment, nu este clar daca schimbarea de premier va fi si una efectiv tehnocrata sau va ramane in zona partinica, dar ceea ce pare cu adevarat important este ca aceasta a prins teren si ca baronii PDL, de la care vin voturile si resursele, sunt pregatiti sa-i spuna la revedere lui Emil Boc, dupa cum o dovedesc déjà declaratiile lui Banias si Berca. Spun acest lucru deoarece nu este exclus ca tema tehnocrata sa aiba doar rolul unui abil procedeu tactic de a infrange incremenirea interna, iar o data aceasta realizata, tema in cauza sa fie abandonata (in euforia schimbarii, cine se mai intreaba despre mijloacele folosite, cand scopul a fost atins?!).

In ciuda asigurarilor ca masurile sugerate vor duce la relansarea increderii in PDL si in Guvern, obiectivele politice ale presedintelui Traian Basescu raman ambigue dincolo de imediat. Usurinta cu care trece dintr-o extrema in alta indeamna la prudenta. In mod cert, daca presedintele priveste scena politica cel putin cu aceeasi atentie cu care o face un observator specializat, nu va putea sa nu sesizeze uzura grava a celor doi piloni ai puterii sale, cat si dificultatea iesita din comun de reabilitare a acestora. Nu stiu cat de valabila s-ar putea dovedi in politica, dar Unamuno exprima o filosofie referitoare la incredere, despre care spunea ca e precum sufletul, odata pierduta, nu se mai intoarce…

Descotorosirea de un “guvern nepopular”, dupa cum foarte specific diagnostica The Washington Post, este un fapt aproape implinit, remarca lui Victor Ponta ca acest lucru se va produce “cu mana UDMR si a PDL” avand toate sansele sa se intample. Desi-i intreaba cu talc pe liderii PDL, “eu voi sta pana in 2014 la putere, voi pana cand veti sta?”, ar trebui recunoascut ca intotdeauna camasa-i mai aproape decat haina si ca interesul pentru viitorul propriu este inaintea celui pentru cel al altora. Seful statului isi da seama ca are nevoie de un nou vehicul politic, nu numai datorita deteriorarii celui vechi, dar si pentru ca paternalismul partinc a apus in PDL, cum s-a vazut in episoade de rebeliune care au implicat fie intregul partid (in cazul Dan Pasat), fie cazuri individuale ( cele mai recente fiind cele ale Cristian Boureanu si Nicusor Predescu).

Pentru ca fenomenul de crocodilism politic sa fie dus pana la capat, pentru ca, nu-i asa, democrat-liberalii au probat ca sunt niste incapabili, iar “ratele nu au ce cauta la scoala de vulturi”, cum sugestiv sublinia John Maxwell importanta selectiei in leadership, va mai trebui sa privim cu atentie si la deciziile care se vor lua la Congresul PDL din luna mai. Daca atunci se va hotari decuplarea functiei de presedinte de partid de cea de sef de guvern, asa cum sustine Traian Basescu si/sau pupila sa Elena Udrea va ajunge la butoanele formatiunii, atunci nimic nu va mai putea impiedica experimentarea oricareia dintre formulele de metamorfozare a PDL-ului (remodelare, scindare, reidentitare etc.), presedintele, devenit alergic la excesul de portocaliu, nefacand altceva decat sa repete replica pe care déjà am auzit-o: “O sa va spun ce rau imi pare!”.

Cel mai probabil, dintr-una din aceste transformari isi va face aparitia Alba ca Zapada, iar Traian Basescu, asa cum ii sta bine unui politician serios, se va plia pe trendul in ascensiune, devenind cu adevarat un presedinte reformator.

(Vezi si http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1298006919)

Acvilonul nu bate din vest

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Opinie

Nici nu stiu ce sa mai cred de cand cu modificarile astea geoclimatice. Vantul rece si violent de miazanoapte, denumit si crivat ori acvilon, a inceput sa bata dinspre vest. Cel putin asa simt cand citesc editorialele viforoase despre Romania ale britanicului Tom Gallagher, care par ostile oricarei schimbari a situatiei de ruina si saracie in care ne-a adus regimul portocaliu (probabil in aceasta stare gasim si explicatia sensului popular al crivatului, de „traista-goala”!).

In povestea „Nastase tanjeste dupa vremurile de odinioara” (RL, 7 februarie), insailata cu o fantezie care l-ar face invidios pe Harry Potter, vrajitorul din seria de romane fantastice ale lui J.W.Rowling, Tom Gallagher pune in carca PSD toate pacatele Puterii, ca si cand combaterea institutionala a crimei organizate, coruptiei din vami si politizarii justitiei ar tine de Opozitie, iar nu de sistem si de guvernanta acestuia. Pentru Gallagher, sistemul piramidal de coruptie, impletit de sus si pana jos de catre PDL si Guvernul Boc, nu exista. Scandalurile Flutur, Blejnar ori Falca, strangatorii mitei provenite din evaziune pentru portofelele portocalii, le face disparute printr-o simpla bataie de palme. Cazurile Ridzi, Anastase, Videanu ori Pasat (si toate cate-or mai fi) devin invizibile printr-o singura miscare de bagheta…

In schimb, vrajitorul Tom se chinuie jalnic sa umple locul rechinilor Puterii, facuti nevazuti, cu opozantul Adrian Nastase, pentru ca vrajile nu-i mai dau ascultare sa masluiasca realitatea pentru a-l transforma pe liderul social-democrat intr-un „peste mare”. Cum nu au reusit nici vrajitoriile judecatoresti ale vrajitorului-mov de la Cotroceni (care, asemanator personajului rowlingian Cap de Mort, isi disputa lumea vrajitoriei), pentru banalul motiv ca faptele incriminate nu exista. Este clar, din aceasta intriga, ca nu lupta anticoruptie il intereseaza pe Tom Gallagher, ci mistificarea adevarului in favoarea stapanului sau morcoviu, josnicie din care nu poti sa nu te intrebi cat de gras va fi profitul pe care il va trage…

Ceea ce mi se pare insa iesit din orice tipare ale respectabilitatii democratice este binecuvantarea pe care aristocratul Gallagher o da statului politienesc basescianist, prin incuviintarea arestarilor „preventive” si altoirii adversarilor politici cu garbaciul portocaliu al justitiei, ca in revoltatorul caz Nicolescu. Oricat de democratice ar fi, purtatorul castii coloniale nu admite proteste si pichetari in apararea celor abuzati de justitia politica, pe care, dupa un „articol unic” numai de el stiut, le eticheteaza drept „incalcari” ale separatiei puterilor statului (!). Pentru Gallagher, democratia e numai pentru cei de pe puntea de comanda, care o tin in petreceri cu delicatese din colonii, nu si pentru vaslasii din cala, naclaiti de sudoare si sange…

Ar trebui sa existe o morala a protestelor si pichetarilor din cazurile Nicolescu, Sobaru sau din suita de miscari sociale, la care Tom Gallagher stramba din nas ?! Eu cred ca da… In fond, protestatarii nu vor decat eliberarea de sub tirania capitanului vasului, precum in celebra Revolta de pe Bounty, descrisa de sir John Barrow, care a fost un prolog al Revolutiei Franceze. Vede oare Gallagher ce se intampla in revolutiile anti-neoliberaliste sud-mediteraneene, unde saracia i-a scos pe oameni in strada, punandu-i pe fuga pe dictatori, pe care nici macar o caleasca regala nu i-ar mai fi putut salva ?!…

(Vezi si http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1297759506)

PDL, coruptia si coada de soparla

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Truism politic

In maniera-i inconfundabila, marcate de subtilitate si ironie fina, liderul social-democrat Adrian Nastase releva inconsistenta „vointei politice” pe care PDL incearca, exclusivist si ditirambic, sa si-o asume in „lupta cu coruptia” (http://nastase.wordpress.com/2011/02/10/vointa-politica/). Vointa politica?! Sapte ani batuti pe muchie baietii astia au tinut-o tot intr-o petrecere, iar acum cand, cu USL in coasta, simt ca vine nota de plata incearca sa o stearga englezeste, aplicand strategia “Coada de soparla”! Cei care au incercat vreodata sa prinda o soparla si au ramas cu coada acesteia in mana stiu despre ce vorbesc: reptila se salveaza sacrificandu-si coada! Daca din coada acestui dragon portocaliu al coruptiei va face sau nu parte si deputatul PDL Dan Pasat, ramane sa vedem, dar mai important va fi ca ne vom da seama de dimensiunile si conexiunile politice ale acestui flagel care macina Romania…

Armata, necunoscuta revolutiei egiptene

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/International

In contextul exploziv din Egipt, refuzul lui Hosni Mubarak de a demisiona, facut cunoscut ieri noapte, va reprezenta, fara indoiala, un moment de declic al revolutiei egiptene.

Accentele paternaliste si pe alocuri chiar patetice ale discursului lui Mubarak au fost intampinate cu furie de catre protestatari, care i-au strigat: „Pleaca, noi nu plecam!”, in timp ce agitau pantofi, care in cultura musulmana sunt un simbol al insultei extreme. Astfel de scene au indicat limpede disolutia totala a autoritatii regimului, pentru care nu mai exista cale de intoarcere sau jumatati de masura, fiind practic un cadavru politic.

Strategia prezidentiala a promisiunilor si transferului unor prerogative catre vicepresedintele Omar Suleiman nu a functionat. Resaparea mesajului de tip autoritarist si nationalist, cu care Mubarak s-a mentinut treizeci de ani la putere, nu a mai dat rezultatele scontate, deoarece a venit de pe o pozitie devenita ilegitima, in urma tentativelor de represiune a revoltelor populare, semanand pana la identificare cu cea a unui ins care se agata in extremis de putere, desi aceasta nu-i mai apartine.

 Reactia sociala a fost una foarte virulenta si hotarata, a unor oameni care-si revendica libertatea si nimic mai mult, desfasurate intr-un registru absolut laic. S-a vazut clar ca mesajele antiamericane si islamiste, de care s-a tot facut caz, nu au nicio acoperire in cele protestatare, care au tinte exclusiv social-politice. Ori acest lucru arata ca pericolele unui stat islamist si ale unor dezechilibre geopolitice nu au o baza reala, fiind mult supraevaluate. In contextul actual, Fratia Musulmana nu este preponderenta, neavand nici pe departe influenta cu care a fost creditata.

Singura primejdie cu adevarat serioasa pentru laicitatea revolutiei ar putea veni din prelungirea si radicalizarea protestelor sociale, ca urmare a cramponarii irationale de putere a regimului Mubarak, ceea ce ar oferi conditii propice insinuarii si proliferarii mesajului de tip islamist.

In aceste momente critice, in care pandesc haosul si confuzia, toate privirile se indreapta catre Armata, careia Mohamed ElBaradei, principalul reprezentant al Opozitiei, ii cere sa salveze tara, iar protestatarii ii cer sa aleaga intre regim si popor. Raspunsul la intrebarea care va fi reactia militarilor in noua situatie creata de refuzul lui Mubarak de a demisiona va fi in acelasi timp si unul privind soarta revolutiei.

Cand spinii devin sageti

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Reactie

Nu cred sa mai fi fost un secret, in ultimul timp, asimetriile inverse dintre putere si opozitie in planurile strategic si tactic. In timp ce, lipsit de strategie, regimul Basescu-Boc excela prin tactici de contraactiune (frizand maleficul, dupa cum s-a vazut in dosarele penale instrumentate politic, dar nu numai), in cealalta tabara lucrurile stateau exact pe dos. Slabiciunile tactice ale opozitiei au tinut insa pana ieri, cand polii sai de centru-stanga (PSD) si centru-dreapta (ACD) au hotarat sa-si uneasca fortele intr-o constructie politica numita Alianta Social-Liberala (USL).

Ca unul care am fost de fata in aceasta zi a facerii, mi s-au parut extrem de semnificative mesajele celor trei lideri din momentul semnarii acordului politic de constituire a noii aliante. In spatiul fizic incarcat de simbolistica politica al Salii Alexandru Ioan Cuza din Palatul Parlamentului, presedintele PSD, Victor Ponta, si-a motivat semnatura pe actul de constituire prin cuvintele: „Ce facem sa-l invingem pe Traian Basescu? Ne unim! Ce facem dupa victorie? Indreptam toate strambatatile!”. Respingand pixul rosu oferit de Ponta, liderul PNL, Crin Antonescu, si-a asternut iscalitura cu propria-i unealta de scris, atragand atentia asupra literei „N” din acronimul partidului sau: „Este o Alianta pentru Romania, pentru Romani!”. Punctul pe i pare sa-l fi pus Praslea, Daniel Constantin, presedintele PC, care si-a intarit semnatura, spunand profetic: „Schimbarea a inceput, din acest moment ea va produce efecte!”. Urmarindu-i, am fost incantat sa observ cum la o caruta noua trag trei cai tineri, rasati! Basescule, pazea!, mi-am spus, surazand, in gand…

Pe orice fata ai intoarce aceasta alianta si oricum ai talmaci-o si rastalmaci-o, cred ca singura concluzie care rezista este ca USL reprezinta o noua masina de lupta ceruta de conditiile campului tactic, o arma politico-tactica. Acest lucru pare sa fie probat de faptul ca fiecare aliat si-a pastrat propria-i strategie si identitate doctrinar-ideologica si istorica, implicit electoratul, iar compromisurile care au facut posibila nasterea USL au fost politice, din ratiuni tactice, iar nu concesii ideologice, pendinte de strategie. In acelasi sens curge si argumentul ca USL nu are organe proprii de conducere, in afara celor doi copresedinti, care sunt sefii celor doua mari partide. Cu alte cuvinte, cele doua „armate”, de stanga si de dreapta, nu se amesteca, ci raman diferite, dar unite, pe obiective comune, prin coordonarea acestora de catre cei doi „generali”.

Din aceasta perspectiva, nu as da niciun „ludovic” pe asertiunile care pretind ca USL ar reprezenta o „amestecare intre stanga si dreapta”, care „nu este sanatoasa pentru democratie”. Intr-o democratie normala, desigur, afirmatia ar fi avut sens, dar extrapolarea mecanica a acesteia asupra Romaniei ultimilor sapte ani este total neintemeiata. Despre ce „democratie” vorbim, despre cea a regimului portocaliu, infestata de clientelism, abuzuri, hotie si autoritarism, care o pun in pericol, tintind statul de drept?! Sau despre basescianismul care a suspendat dialogul social si politic si a subordonat legislativul executivului, conducand tara prin dictate, sub forma „asumarilor” guvernamentale ?!…

Atat trecutul cat si prezentul dovedesc ca in fata unor amenintari grave asemenea aliante sunt nu numai posibile, ci si necesare, intern sau extern. Fara alianta antifascista dintre SUA si URSS, care au reprezentat, la vremea respectiva, poli de dreapta si de stanga in relatiile internationale, ar fi existat un alt deznodamant pentru soarta democratiei in lume. Dupa cum, recentul indemn adresat democratilor si republicanilor de catre presedintele american, Barack Obama, in discursul despre Starea Natiunii, de a se sprijini reciproc in adoptarea noilor legi pentru infrangerea crizei, este tot un soi de bipartizanism politic, de aceasta data intern, al carui mesaj este limpede: Vom progresa impreuna sau deloc.

Ar mai trebui sa observam ca si in competitia politica apar, precum in cea sportiva, situatii cand diferenta o fac nu jucatorii laterali (stangaci sau dreptaci), ci cei cu ambidextrie politica, care, prin avantajele oferite de posibilitatile de simetrizare si conjugare a actiunilor tehnico-tactice, pot duce la cresterea eficientei jocului politic si fortarea victoriei. In actualul context de criza, ar trebui sa recunoastem, indiferent de pozitionare, ca infiintarea USL nu ar putea fi interpretata decat ca o maiestrie politica a opozitiei.

In sfarsit, nu ma indoiesc ca adversarii USL, care au pus sub „lupa” discursul presedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, nu au sesizat afirmatia axiomatica a acestuia conform careia noua alianta „e o evolutie catre centru”. Faptul ca o trec sub tacere e o subscriere implicita, dar adevarul despre efectul centripet al USL nu-i avantajeaza. Calculul politic al PDL este, in acest caz, simplu, inselator si singurul la indemana, pentru ca tine de solutia de avarie: prezentandu-se drept „unicul” jucator lateral-dreapta, mai are o sansa de a-si astupa gaurile din bordaj, evitand scufundarea, prin recapturarea unei parti din electoratul pierdut.

Perspectiva unor crini victor(iosi), in urma transformarii spinilor trandafirilor social-democrati in sageti liberale, starneste panica.