Rebelul si Dictatorul (I)

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Remember

La cei 81 de ani, Ion Iliescu isi priveste viata cu constiinta datoriei implinite. Mediul politic ostil in care a evoluat nu l-a impiedicat sa se impotriveasca cu sagacitate abaterilor de la normalitate si echilibru. Faptul ca sursele ostilitatii cu care s-a confruntat au venit din monopartidism, dar, paradoxal sau nu, si din pluralism, arata ca democratia este un lucru pentru care trebuie sa te bati zi de zi, precum in viata reala, unde nimic nu garanteaza nimic. Aceasta este una din marile sale lectii de viata pe care o impartaseste celor tineri cu o luciditate olimpiana. Cei care au crezut in el si l-au urmat au facut-o tocmai pentru simtul sau ascutit pentru dreptate sociala.

 O scrisoare pierduta, intr-un an furtunos

Un episod ramas mult timp necunoscut il reprezinta scrisoarea lui Ion Iliescu catre Europa Libera, din martie 1989, de denuntare a regimului Ceausescu. Primele informatii despre aceasta le aflam din documente de arhiva si amintiri personale dintr-un volum de interviuri cu Virgil Magureanu, fost director al SRI (1990-1997), publicat la Editura RAO in 2008 de catre scriitorul si istoricul Alex Mihai Stoenescu. Iata fragmentul in care Virgil Magureanu rememoreaza acest episod:

“Într-o dimineaţă din aprilie (în realitate, «Scrisoarea celor şase» fusese citită la BBC Londra la 10 martie 1989, n.r.), exact a doua zi după ce «Scrisoarea celor şase» fusese dată, primesc un telefon de la Alecu, alias Ion Iilescu. Zice: «Virgile, vino la Dorobanţi, că aici sunt la frizerie». Şi m-am dus la Dorobanţi.

A venit la întâlnire pe trotuar, însoţit de un fost ambasador, nu-i reţin numele, se duseseră la frizer, şi, mă rog, era un bun pretext să ne întâlnim acolo. A venit la întâlnire însoţit de acel ambasador al cărui nume îmi scapă. După câteva vorbe de circumstanţă, politeţuri, eu ştiind că timpul este măsurat, l-am luat deoparte şi i-am spus ce se întâmplase cu scrisoarea. A fost extrem de impresionat, nu aflase, probabil, că nici nu avusese cum, şi atunci pe loc s-a hotărât să facă, aşa cum am făcut noi şi în alte dăţi… «Măi, redactăm ceva şi facem ca de obicei, scrie tu o formă…». Am şi originalul formei scrise de mine, dar n-a convenit, şi atunci a scris el o formă, ceva mai extinsă ca a mea. Textul acela era prea exaltat şi prea puţin analitic şi atunci a luat şi el şi a făcut un text.

Textul acela al lui Iliescu, iar este obiectul unei legende. Ne-am întâlnit la jumătatea lui aprilie, în Parcul Circului, pe una din băncile aleii care duce dinspre Ştefan cel Mare spre ciupercă, ne-am aşezat, şi el avea diplomatul pe genunchi, a scos manuscrisul care era în format A5. L-am luat şi l-am băgat în buzunarul de la haină şi am mai stat de vorbă generalităţi. Âsta era textul pe care eu l-am şi bătut la maşină. Stăm noi ce stăm, n-a fost mai lungă de un sfert de oră întâlnirea asta, după care eu am copiat asta şi i-am dat lui Trăznea (Ovidiu Trăznea era profesor la Academia de Ştiinţe Social-Politice Ştefan Gheorghiu, n.r.). Trăznea atunci, după ce a citit, a zis: «Nu sunt mulţumit de text» şi atunci s-a hotărât să scrie el unul (l-a redactat la 8 mai 1989, n.r.). «Lasă că-l fac eu». Scenariul era aşa: eu îl fac, tu îl baţi la maşină şi eu îl dau ataşatului cultural de la Ambasada Americană, pe care îl cunoştea personal. Acesta a fost circuitul real. Aşa a fost povestea cu acel text, care nici nu s-a difuzat, nici nu a trecut graniţa, cum se zice”. (Sursa: De la regimul comunist la regimul Iliescu. Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, Bucureşti, Editura RAO, 2008).

Dupa douazeci de ani, presa intra pe fir, iar scrisoarea este regasita

Sticla cu mesajul lui Ion Iliescu, menit a ajunge la Europa Libera, a ajuns insa la malurile redactiei Jurnalului National, care-l reda opiniei publice, intr-un remember istoric:

„La jumătatea lunii martie 1989, Ion Iliescu, pe atunci director la Editura Tehnică, a redactat o scrisoare extrem de critică la adresa lui Nicolae Ceauşescu şi a “clicii” din jurul său, cu intenţia de a o trimite la Europa Liberă. Prezentăm în exclusivitate acest document al istoriei recente care analizează degradarea vieţii şi atmosfera apăsătoare din ţară acum douăzeci de ani. La acea dată, Ion Iliescu era supravegheat strict de Securitate, având telefoanele ascultate, microfoane în birou şi chiar pe culoarele etajului în care lucra la Casa Scânteii. Nici libertate de mişcare nu avea, fiind în permanenţă urmărit de două echipaje ale Securităţii.

Aşadar, a decis să trimită scrisoarea la Europa Liberă prin intermediul lui Virgil Măgureanu, cadru didactic la Academia de Ştiinţe Social-Politice “Ştefan Gheorghiu”. Din cauza unor complicaţii, documentul nu a mai ajuns la postul de radio de la München, motiv pentru care Ion Iliescu nici nu a vorbit până acum despre scrisoare. După douăzeci de ani s-a decis să o dea publicităţii prin intermediul ziarului nostru, deoarece scrisoarea a fost menţionată recent de Virgil Măgureanu într-un interviu cu scriitorul Alex Mihai Stoenescu. Jurnalul Naţional va continua seria dezvăluirilor referitoare la anul 1989 în paginile ziarului Scînteia, unde puteţi citi documente şi mărturii revelatoare despre ultimul an al epocii Ceauşescu.” (Sursa: Martie 1989: Ion Iliescu, scrisoare impotriva lui Ceausescu, Jurnalul National, 18 martie 2009).

 Spovedania autorului

„În martie 1989, exact acum 20 de ani, imediat după transmiterea la postul de radio Europa Liberă a scrisorii celor şase vechi militanţi ai PCR, am decis să întocmesc un text mai virulent de analiză, pe de o parte, a degradării vieţii şi a atmosferei apăsătoare din ţară şi, pe de altă parte, să lansez pe această cale un apel la acţiune pentru răsturnarea regimului Ceauşescu.

În vremea aceea eram director la Editura Tehnica, situată în clădirea Casei Scânteii. Mă aflam sub o supraveghere strictă (telefoane ascultate, microfoane în birou şi chiar pe culoarele etajului unde lucram, iar de câţiva ani, cu filaj la vedere, urmărit permanent de două echipaje, în autoturisme Dacia, iar un al treilea îmi supraveghea casa şi îmi urmărea soţia).

La începutul anilor ’80 iniţiasem o serie de discuţii cu câteva persoane, privind căi posibile de înlăturare a lui Ceauşescu. Ne-am dat seama că regimul de supraveghere realizat de Ceauşescu, prin intermediul Securităţii, făcea imposibilă orice acţiune directă şi eficientă. Cei aflaţi în conducerea politică a României şi a PCR erau fie timoraţi, fie slugi docile ale cuplului Ceauşescu. Unele încercări de contactare a unor responsabili din conducerea Armatei s-au dovedit chiar periculoase. O imprudenţă a generalului Militaru, care contactase doi generali, foşti subalterni ai săi din Marele Stat Major, în 1983-1984, s-a soldat cu reţinerea sa, cu o percheziţie la domiciliu şi o avertizare. O avertizare a primit, cu acelaşi prilej, şi generalul Ioniţă, fost ministru al Apărării. În primăvara anului 1984, eu am fost înlăturat din conducerea Consiliului Naţional al Apelor.

După acţiunea de protest a muncitorilor braşoveni, din noiembrie 1987, atmosfera în ţară s-a degradat şi mai mult, iar starea de nemulţumire a populaţiei se apropia de punctul de explozie. Scrisoarea celor şase a avut un ecou evident, deşi i se adresa lui Ceauşescu în termeni nu tocmai severi, cu oarecare condescendenţă, chiar.

Am simţit nevoia unui text mai radical, mai aproape de starea de spirit a oamenilor, care nu mai suportau modul în care era condusă ţara şi care nu mai suportau greutăţile vieţii de zi cu zi.

Pentru transmiterea textului meu spre Europa Liberă am apelat la Virgil Măgureanu, pe atunci cadru didactic la “Ştefan Gheorghiu”, care mi-a vorbit despre posibilitatea realizării acestui lucru prin intermediul profesorului Ovidiu Trăsnea. El descrie în cartea sa de dialoguri cu A.M. Stoenescu acest episod, explicând de ce textul nu a mai ajuns la destinaţie. Nu comentez explicaţiile sale. Însă eu nu-i înmânasem textul meu pentru a-l supune avizării profesorului Trăsnea, ci doar pentru a-l transmite în afară. Dacă ar fi dorit, profesorul nu avea decât să-şi asume conceperea oricărui alt text, care i se părea mai potrivit, nu în locul textului meu!

Până acum nu m-am referit la acest text – o veritabilă chemare la acţiune – întrucât, neajungând la destinaţie, nu a avut nici un efect! Îl dau publicităţii acum doar pentru că a fost evocat de domnul Măgureanu. Cred însă că poate prezenta interes, atât pentru cititori, cât şi pentru istorici, întrucât reflectă, pe de o parte, starea de spirit din acea vreme (martie 1989), ca şi, pe de altă parte, modul în care abordam eu, atunci, problemele. Se poate face şi o distincţie între tonul şi poziţia exprimate în scrisoarea celor şase şi în textul redactat de mine, care era o veritabilă incitare la revoltă a populaţiei. Şi atunci, şi acum, nu credeam şi nu cred că revolta este neapărat cea mai bună cale de a te face auzit. Dar atunci era evident că doar revolta populaţiei îi mai putea face pe cei de la conducerea României să asculte vocea poporului şi a raţiunii.

Pe de altă parte, se poate vedea şi evoluţia abordărilor în acest text din martie 1989 şi cel redactat în noaptea de 22 decembrie 1989, mă refer la  comunicatul către ţară al CFSN, care a devenit documentul programatic al Revoluţiei Române.

Este inutil să mai subliniez care ar fi fost consecinţele dacă acest text ar fi ajuns în mâinile Securităţii! Ion Iliescu” (Sursa: Ibidem).

(Va urma)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: