Extremismul in gura democratiei: „autonomia”, o poveste cusuta cu ata alba

Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Analiza

O lectie uitata a istoriei. Nu imi face nicio placere sa scriu despre fapte politice oribile din trecut, dar uneori suntem obligati sa le rememoram daca vrem ca ele sa nu se repete. Unul dintre acestea a fost nationalism-sovinismul, sangele extremistilor si combustibilul piromaniei politice, care, cand a fost ridicat la rangul de politica de stat, precum in secolul XX, a provocat devastari cumplite, in legatura cu care filosoful si romancierul francez Julien Benda avea sa faca o remarca celebra: “Secolul nostru va fi fost secolul organizarii intelectuale a urilor politice.”

Tocmai de aceea, in noul secol ne straduim, ca cetateni europeni, sa construim o altfel de lume, in care sa nu se mai poata trai din dezbinari, atatari si conflicte, obligandu-le sa-si ia talpasita si sa lase locul integrarii, convietuirii si armoniei. Chiar daca situatia din teren arata ca mai avem un drum lung de parcurs, cred ca fiecare pas conteaza, ca acesta sa fie facut inainte, nu inapoi.

Cand se da frau liber „pasiunilor politice”. Am privit cu respectul cuvenit spre concetatenii de etnie maghiara si Ziua lor, de 15 martie, sarbatoarea nationala a maghiarilor de pretutindeni. Din pacate, cursul neasteptat al evenimentelor au transformat-o intr-un soi de carnaval al fantomelor, in care papusari au fost o serie de inalti demnitari ai statului vecin si aliat, Ungaria, care, in goana dupa capital politic si electoral, s-au bulucit si calcat pe picioare la manifestarile aniversare din Transilvania, intrecandu-se in instigari nationalist-soviniste. Receptandu-le mesajele obsesiv-revizioniste, am avut sentimentul vizualizarii unor procesiuni fundamentaliste, “de maniera ostentativa in strada”, cum ar fi spus Sarkozy, si ca nu m-as mai afla in tara mea (!). Nu stiu cati s-au lasat inselati, dar, desi mai avem pana la 1 aprilie, cu siguranta s-a incercat o pacaleala, ca la un spectacol in care una scrie pe afis, dar alta se joaca pe scena.

O provocare care indeamna la reflectie. Discursul autonomist in nota fatis provocatoare a tandemului de dreapta si extrema dreapta, Fidesz si Jobbik, este fara indoiala o greseala politica (si, pana la urma, este si una gratuita, deoarece cartea nationalist-sovinista nu mai poate fi una castigatoare in noile vremuri). Recitirea acestuia intr-o astfel de cheie impusa conduce insa la unele clarificari si reconsiderari importante.

Autonomia, capul de pod al iredentismului. Atunci cand, sfidator, pretinzi “Sa fie Ardealul din nou ce a fost”, nimeni nu-si mai poate face vreo iluzie asupra scopului si obiectivelor politice urmarite prin autonomia teritoriala pe criterii entice. Prin acest gen de declaratii transante, cu certitudine, autonomia nu se vrea a fi decat un cap de pod al iredentismului. Ori, in aceasta lumina, demersurile la ONU sau Parlamentul European de obtinere a autonomiei nu au si nu pot avea nicio credibilitate, caderea mastii dezvaluind adevarata fata a intentiilor. Despre ce „discriminare” a maghiarilor din Romania poate fi vorba, asa cum se sugereaza prin „Raportul din Umbra”, respins de UN, cand spatiul comunitatii respective este aproape suprasaturat (la limita standardelor democratice, de echilibru vorbind), cu simboluri si drepturi specifice, sau despre ce autonomie „geografica, personala si particulara” se poate discuta, cum cere Laslo Tokes in PE, cand rezultatul acesteia nu ar fi decat unul de „transnistrizare”?! Este clar ca lumina zilei ca nimeni nu poate minti pe toata lumea tot timpul…

Piromanul, strutul si pompierul. Ca si personajele ionesciene, absurde sunt si cele ale basmului cu autonomia (si poate ca tocmai asta-i stimuleaza si actiunea), in care, pe langa piromanul nesabuit, aflam un strut complice, sub forma puterii portocalii, care-si ascunde capul in nisip, dar si un pompier autist, sub chipul institutiilor comunitare.

„Baietii” cu chibrituri. UE face eroarea de a crede ca acte de piromanie politica nu ar mai fi posibile in democratia comunitara, fara sa vada si sa auda cum cei mari pun chibriturile in mainile celor mici, invatandu-i sa se joace cu focul. Oare nu aceasta este semnificatia „spanzurarii” lui Avram Iancu, in fata copiilor, in centrul orasului Miercurea Ciuc, de catre Csibi Barna, un lider al organizatiei extremiste Garda Maghiara?!…

Chibitii puterii si falsele lor proorociri. De avocati ai „diavolului” (am numit regimul Basescu) nu ducem niciodata lipsa (si cred ca este bine si democratic sa se intample asa). Ceea ce surprinde insa in cazul de fata este ca intelectuali de talia lui Vladimir Tismaneanu renunta la instrumentele analizei politologice, complacandu-se intr-un partizanat, probabil, interesat, atunci cand incearca sa gaseasca tapul ispasitor exact acolo unde nu-i locul. Adica nu la Cotroceni sau Victoria, ci in randurile opozitiei, pe care o acuza ca, din cauza “obsesiei anti-Basescu” a liderilor sai, se poate ajunge (tineti-va bine!) la izolarea Romaniei!

Ori, din cate stie orice student la stiinte politice sau drept din anul I, asumarea raspunderii pentru politica oficiala revine putereii in exercitiu (care are la dispozitie si resursele, in sens larg, care-i confera aceasta capacitate), nicidecum opozitiei (mai ales cand e minoritara, si nici nu dispune de vreo „flacara violet” cu care sa-i vrajeasca pe Basescu, Boc ori parlamentarii coalitiei de guvernare). Prin definitie, opozitia reflecta si legitimeaza democratia, ceea ce pentru domnul profesor de democratie pare a fi un detaliu pe care-l pune intre paranteze, din moment ce incearca sa o reduca la tacere. In mod sigur, pisica din sacul lui Volodea nu-i a opozitiei.

Politologia nu foloseste dublul standard. L-am admirat pe Vladimir Tismaneanu atunci cand, referindu-se la relatia lui Crin Antonescu cu „Felix”, a invocat preceptul biblic potrivit caruia „Nimeni nu poate sluji la doi stapani”, dar am ramas intrigat cand a pastrat tacerea despre dubla cetatenie acordata cetatenilor romani de etnie maghiara, carora li se cere sa jure ca vor respecta Constitutia Ungariei. Oare nu-i aceeasi „speta” biblica?! Si, atunci, de unde acest dublu standard?!… Nu ma indoiesc ca nu ar fi observat similitudinea respectiva, dar nu voi accepta „argumentul” ca asa ceva ar avea precedent, pentru simplul motiv ca, dupa cum s-a vazut, actul politico-juridic in cauza este lipsit de buna credinta.

Am impartasit, o data cu o lume intreaga, analizele si concluziile politologului Tismaneanu privind stalinismul, dar am ramas la fel de nedumerit de lipsa de reactie fata de tentativele de re-enclavizare etnica, dupa modelul de inspiratie sovietica al Regiunii Mures Autonome Maghiare, si, atunci, aceeasi intrebare revine: nu este acesta inca un indiciu al dublului standard?!

La ce ne putem astepta? Urmand aceeasi strategie a pasilor succesivi, combinate cu cea a specularii vointei absolute de putere a PDL, prin cresterea presiunii asupra acestuia sub amenintarea iesirii de la guvernare, UDMR, animat de sforile trase din exterior, va supralicita adoptarea legii minoritatilor si a celei privind reorganizarea regiunilor, unele din putinele carti ramase nejucate in opereta „autonomiei”. In fapt, adoptarea acestora, in formele maximaliste propuse, in care prima impune un alt dublu standard (practic o a doua Constitutie), iar a doua ascunde aceeasi tentatie a „transnistrizarii”, va duce la cristalizarea unui „stat paralel”, ceea ce ar putea insemna sfarsitul jocului. 

                                                      ***

Articolul poate fi citit si la: http://ziarero.antena3.ro/1300732969-Extremismul_in_gura_democratiei_autonomia_o_poveste_cusuta_cu_ata_alba)