Democratia, interventionismul si razboiul civil. Intrebari paradigmatice despre razboiul din Libia

21/03/2011

Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Interogatii

Toata lumea este cu ochii pe razboiul din Libia. In conditiile in care doar scopul este clar, dar nu si strategia (Stratfor), este relativ dificil de dat un prognostic. Aceste nuante se vad si in pozitiile diferite ale multor state, inclusiv in cea a Romaniei, care a miscat in frontul UE, nu si in cel al NATO. Presedintele Traian Basescu a fost fara echivoc, cand a declarat, dupa sedinta Consiliului European de vineri, 11 martie, ca „Romania este total impotriva asumarii de catre Uniunea Europeana a initierii si realizarii (…) unei no fly zone (…), misiune pe care si-o poate asuma NATO si nu Uniunea Europeana„, cat si in explicatia de ieri (duminica), data in cadrul Telejurnalului de la TVR: „Cand NATO va lua o decizie, vom fi acolo.”

S-au auzit multe critici si s-au facut multe speculatii fata de aceasta pozitie ‘impartita” a Presedintelui, dar cred ca alinierea la NATO vine din loialitatea fata de partenerul strategic american, iar distantarea de UE vine nu din ranchiuna politica pe care i-ar purta-o lui Sarkozy, asa cum, mai caustice, au fost unele sugerari, ci, mai probabil, dintr-un pragmatism politic instinctual. Dupa cum se stie, partidul presedintelui francez, UMP, este cotat cu doar 16% in alegerile regionale, fiind surclasat de socialisti, iar un sondaj recent arata ca Sarkozy ar pierde alegerile prezidentiale din primul tur in fata lui Marine Le Pen, liderul extremei drepte, FN, iar Basescu, evident, nu vrea sa se pozitioneze in siajul electoral al unui astfel de presedinte jucator, aflat in „cadere libera”.

Revenind la „ceata” in care este razboiul din Libia, nu cred ca se vor gasi prea multi predictori care sa-mi raspunda la unele intrebari legate de aceasta speta in care cel putin trei variabile, enuntate in titlu, se bat cap in cap. De aceea, mi-am sublimat indoielile in niste auto-interogatii:

1. Manualul de democratie spune ca orice opozitie trebuie sa fie non-violenta, dar cea din Libia este una armata (care, ca in toate cazurile de acest gen, nu poate exista fara o sustinere externa, mai mult sau mai putin absconsa). Plecand de aici, o intrebare care imi da tarcoale ar fi daca teoria opozitiei democratice mai ramane in picioare, cand ea este violent contrazisa de practica si daca o banda inarmata mai poate fi asimilata ca facand parte din popor (probabil ca si libienii pot invoca Patriot Act-ul lor).

2. In conditiile unei riposte de masa impotriva rebelilor, exista pericolul unui razboi civil (Gaddafi a spus ca va inarma un milion de oameni). De aceea, ma intreb daca nu cumva interventionismul occidental se va face vinovat de generarea, stimularea si intretinerea unui razboi civil libian, care se va adauga la lista mult prea lunga a celor provocate deja?