de Fragmentarium Politic, Ideas.ro
Incepand de sambata seara, cand au debutat, am urmarit cu ingrijorare violentele si jafurile din Marea Britanie si le-am privit cu compasiune pe victimele acestora. Ceea ce am vazut, din relatarile de la fata locului sau din imaginile care circula pe internet, mi-a amintit de Huliganiada romaneasca din 13 iunie 1990 (al carei efect civic, din urmatoarele doua zile, a fost nedrept botezat “mineriada”), mai exact un atac al extremei drepte asupra tinerei democratii post-revolutionare, prin care se tintea rasturnarea scorului zdrobitor obtinut de fortele democratice in primele alegeri libere, din luna mai a aceluiasi an. Bine, bine, mi-am spus trecand peste respectiva paranteza din istoria nationala traita, dar cum de este posibil un asemenea eveniment, sub forma BlackBerryadei britanice (denumirea vine de la cea a Messengerului prin care au comunicat huliganii), intr-o tara matura democratic si dezvoltata economic?!… Multe din analizele si comentariile pe seama celor petrecute s-au intemeiat, sociologiceste, pe o suma de observatii sistematice, dar, politiceste, putine dintre acestea au reusit sa nu se lase orbite de reflectorul actualitatii si sa distinga radacinile fenomenului in conul de umbra care se intinde pe cateva decenii. Adevarul este mult mai simplu, dar, asa cum se intampla adesea cand acesta este langa noi, nu reusim sa-l vedem si sa-l intelegem…
Daca sunt puse cap la cap, numeroasele “incidente” din viata publica internationala, implicand rasa, etnia sau religia, carora, istoric, li s-au dat doar explicatii conjuncturale, conduc catre un sens, sub aspect emotional si psihologic, aliniindu-se, aidoma liniilor de camp magnetic, dupa niste vectori politici modelatori. Raportarea acestui sir de fapte istorice la spatiile national-statale in care imigratia a fost intens stimulata politic (implicit modificarea balantei demografice indigene) releva ca sandwich-ul multirasial, multietnic si multireligios este o constructie politica neoliberalista, ale carui scop si obiective politice sunt asemanatoare purificarii rasiale de sorginte nazista, numai ca acum vectorul rasial, re-originat in neoliberalism, este intors invers, impurificarea, politizata, lovind la fel de criminal. Pentru a nu exista confuzii, subliniez acelasi lucru pe care l-au facut multi altii: multiculturalismul, ca fenomen indisociabil de globalizare, este benefic si de neocolit in secolul XXI. Problemele incep sa apara din momentul infestarii politice a multiculturalismului, respectiv al incercarilor neoliberaliste de a scoate acest fenomen din sfera schimburilor de orice fel si a-l aduce in cea a geopoliticii si geostrategiei, pentru a face din el un factor de putere si de propulsie in cursa catre suprematia mondiala.
In goana dupa profit maxim si cu costuri sociale minime, politicile neoliberaliste au folosit de-a lungul timpului multiculturalismul ca pe un tunel politic, prin care cohorte de imigranti, preponderent de culoare, au fost aduse in America si Europa, folosind, ca orice dresor, zaharelul, sub forma unei prajituri imense, consumerismul, care, asezata ademenitor la capatul tunelului, i-ar putea hrani in egala masura pe toti, si biciul, intruchipat de conceptul politically correct. Ceea ce vedem acum in Londra, este o neasteptata intoarcere a garbaciului politic de pe spinarile celor care maraiau la inselatoria neoliberalista a consumerismului „multicultural” (sau „multilateral dezvoltat”, pe limba comunismului) pe cele ale imigrantilor. Risipirea utopiei consumeriste si caderea mastii multiculturaliste a neoliberalismului au starnit confuzie si revolta. In mod vadit, bula speculativa a consumerismului s-a spart o data cu cea a cresterii fara dezvoltare, de tip neoliberalist: “prajitura” nu este pentru toti!
Cel putin din perspectiva reactiilor politice, juridice si politienesti, valul de violente si jafuri care i-a lovit pe insulari ridica si o alta problema, cea a respectarii drepturilor omului. Va rezista democratia britanica in fata tentatiilor autoritariste sau va deveni un pretext de persecutii si abuzuri impotriva unor presupusi huligani, ca intr-o presupusa democratie, in care deasupra capului fiecarui cetatean va atarna prezumtia de vinovatie, ca in patania biciclistilor care, plimbandu-se pasnic prin Manchester, s-au trezit, din senin, maltratati de politie?! Judecand dupa tinta lor de criminalitate pura si dupa absenta oricaror revendicari politice, “BlackBerryada”, prin ea insasi, nu a fost un atac la adresa sistemului. Plutoanele de tineri rapperi de culoare, care spargeau si jefuiau razand, habar nu aveau de programe sau regimuri politice, de stanga sau dreapta etc., ci ei o faceau pentru ca pentru asa ceva fusesera convocati (la o ora a surprinderii maxime, ce parca s-ar fi inspirat din atacul de la Abbotabad!), dar, mai ales, pentru ca stiau ca actiunile politiei vor fi paralizate de catre corectitudinea politica. O analiza la cald este un joc periculos, comenta BBC, dar si mai periculoase ar fi analizele ghidate dupa aparentele induse. Asemanari multiple cu unele acte de violenta din US sunt evidente, dar cea mai nelinistitoare este posibilitatea ca minoritati etnice inarmate (US) sau suficient de vocale si de active infractional (UK) sa terorizeze si sa controleze majoritatea populatiei. Pe de alta parte, in campul reflectiei politice se aprinde si beculetul rosu al unui posibil efect pervers: daca masurile guvernamentale post-criza vor viza nu numai minoritatea infractoare ci si majoritatea onesta, ar fi nu numai o mare incorectitudine politica, dar si o inchidere a celuilalt brat al menghinei in care va fi prinsa populatia. “Vom readuce ordinea pe strazi” (David Cameron) poate insemna multe lucruri, intre care si inducerea psihologica a reflexului de teama vizand iesirea in strada pentru proteste/demonstratii democratice sau inhibarea politica a acestui gen de actiuni.
Fragmentarium Politic 