Demonizarea presei si patologia puterii

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro

Cei mai multi dintre anatomistii puterii sunt de acord ca recursul la demonizarea presei se poate numara printre ultimele linii de aparare ale regimurilor de dictatura sau, intr-o exprimare de catifea, cu democratii escamotabile. In mod surprinzator, sprijinindu-se pe un articol al lui Mircea Cartarescu din EVZ, Vladimir Tismaneanu construieste pe Contributors.ro o astfel de reduta pentru supravietuirea regimului neoliberalist al lui Traian Basescu. Folosind tonuri inchise la adresa opozitiei democratice (USL) si o suita de sofisme pentru „albirea” democratiei puterii de dreapta (PDL&Co), cel care-si asuma ingrata sarcina de politolog de serviciu al Cotroceniului tinteste demonizarea presei, pe care o acuza de “partinitate” si “anti-intelectualism”.

Trecand peste faptul ca astfel de afirmatii hazardante se pot dovedi prejudiciante pentru prestigiul oricarui intelectual, cateva observatii clarificatoare sunt necesare pentru iesirea din malversatie sau confuzie. Peste niste simple opinii s-ar putea trece cu usurinta cu vederea, ca peste multe altele, dar nu si in cazul de fata, unde acestea capata o alta statura, aproape oficioasa, ca urmare a apartenentei autorului la think-tank-ul informal al puterii, cunoscut sub numele de „intelectualii lui Basescu„, ceea ce le face simptomatice pentru maladiile „sistemului ticalosit”.

 Printr-o definitie negativa, presa nu este libera si democratica daca nu este critica si nu este diversa sub aspectul ideilor social-politice. Atributele in cauza sunt cu totul fictive in situatia unei prese care ar lustrui puterea. Orice discurs contrar acestei axiome ar fi o sporovaiala cinica si fara rost. Strategia de a demoniza presa in bloc ar fi fost ultimul lucru la care m-as fi putut gandi ca ar fi posibil in democratie. Din pacate, acest lucru se pare ca este posibil, din moment ce retraim acelasi discurs demonizant, proiectat de catre comunisti, dupa 1945, asupra presei libere. Deosebirea e ca acum demonizarea nu mai vine de la stanga, ci de la dreapta, aceasta fiind transmisa de la parintii comunisti la odraslele capitaliste, precum o mostenire. Sa fie oare acest cerc vicios un blestem pentru Romania?!…

 Noua “partinitate” (V.T.) si “anti-intelectualismul” (sic!, M.C.) atribuite presei sunt niste aberatii conceptuale si niste inventii faptice. Cu siguranta, Cartarescu habar nu are de sensul peiorativ/reductionist al “intelectualismului” (altfel ar fi evitat riscul capcanei semantice a unei asemenea „isme„), dar nici ca respectul este o relatie sociala, in cadrul careia trebuie sa respecti pentru a fi respectat. Culmea speculatiei lui Tismaneanu este legarea asa-zisei partinitati de impotrivirea democratica la proiectele discretionare ale puterii, fals prezentate ca fiind de “renovare a spatiului public si a societatii romanesti in genere”. Ce-i drept, consimtind parca si partial la neinspiratia tezei, autorul modifica titlul, inlocuind conceptul de  „noua partinitate” cu sintagma „patologia presei„, ceea ce nu schimba insa fondul problemei.  Pot fi oare asemenea proiecte opera unui singur om, fara dezbatere sociala sau fara consultarea opozitiei parlamentare, care vrea sa fericeasca poporul cu de-a sila, dar acesta este atat de “neperformant” incat nu poate pricepe?!… Oare jurnalistul “onest” este partizanul puterii, care urmeaza o “linie de presa” in stilul faimoasei linii politice bolsevice de altadata (asa cum insinueaza subtextul demonizarii) sau este cel care este “partinic” interesului social?! O, tempora, o, mores!

Nu cunosc o alta definitie a dictaturii in afara celei din dictionar, dar daca se vrea sa fie denumite altfel pretentiile si actiunile unei suprastructuri politice supraordonate si autonomizate in raport cu baza sociala, de a impune si dicta, in pofida opozitiei parlamentare si a vointei publice ori de a pune un calus de “securitate” in gura presei, atunci ar trebui schimbat dictionarul! V-as invita sa observam impreuna ca presa nu are absolut nicio vina guvernamentala pentru starea de criza crescanda din ultimii ani, ca ea nu este decat o oglinda sociala in care orice putere ar trebui sa se priveasca (iar daca nu-i place ceea ce vede nu ar trebui sa o sparga, furioasa, precum Imparateasa cea Rea!), dar si sa fiti de acord ca, pe baza marturiilor istorice de pana acum cel putin, demonizarea nu este altceva decat o anticamera a punitivitatii. Sa ne amintim ca si dictatorul Nicolae Ceausescu si-a demonizat unul dintre opozantii celebri (Ion Iliescu) aruncand asupra acestuia aceeasi anatema de “intelectualism”. Diversitatea si contrariile sporesc importanta si acuratetea dialogului, nu il anuleaza, iar ideile care trec prin sau de purgatoriul presei sunt cu atat mai valoroase.

(Vezi, http://www.contributors.ro/cultura/apocalipsa-valorilor-mircea-cartarescu-despre-patologiile-presei-si-anti-intelectualism/)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: