Lectia de (anti)politica

10/11/2011

Legenda despre Scylla si Caribda, cele doua femei transformate de catre zei intr-o stanca si, respectiv, intr-o prapastie, asezate una in apropierea celeilalte, ne spune ca acestea erau sortite a da pierzarii marinarii care ar fi incercat sa treaca printre ele, corabiile acestora sfarsind fie prin a se zdrobi de stanca, fie prin a se prabusi in prapastie.

De aceasta istorisire homerica mi-am amintit la inceputul acestei saptamani, in urma declansarii furtunii in PSD de catre lupta de orgolii dintre seful social-democratilor, Victor Ponta, si subalternul acestuia pe linie de partid, Mircea Geoana, presedintele Senatului.

Conflictul dintre cei doi este vechi, de pe vremea cand, in urma pierderii de catre PSD a alegerilor parlamentare si prezidentiale, Mircea Geoana a fost schimbat de la sefia partidului, fiind inlocuit cu Victor Ponta, in urma unor alegeri interne cu cantec, pe care perdantul Geoana, nu mai putin orgolios decat mai junele sau competitor, nu s-a sfiit sa le asocieze, aluziv, cu o lovitura de partid.

Noul varf de orgoliu al lui Mircea Geoana, iesit la iveala in timpul vizitei in SUA, cand s-a autodeclarat drept „seful opozitiei din Romania”, pare sa fi umplut paharul, punand la grea incercare mandria si ambitiile lui Victor Ponta, care a hotarat, cu pretul propriei demisii din fruntea PSD, sa scape de Geoana, luandu-i sefia Senatului si dandu-l afara din partid.

Cat de reala este insa „amenintarea” Geoana? Punand cap la cap mai multe indicii, declaratia acestuia ar putea sa nu fie o vorba aruncata-n vant, iar Ponta, care tinteste postul de premier, dupa alegerile de la anul, a simtit acest lucru. Faptul ca omul de stat numarul doi roman s-a bucurat de simpatia americanilor, care l-au numit cel mai bun prieten al lor, i-a alertat instinctul politic.

Aceasta simpatie americana fata de fostul ambasador la Washington, la a carei scoala de leadership a ucenicit, cat si conexiunile acestuia in cercurile politice inalte de peste Ocean, poate insemna mult mai mult decat o formulare diplomatica. Ar mai fi de remarcat si ca vizita numarului doi in stat a urmat la scurt timp dupa cea a numarului unu, o succesiune oarecum neobisnuita, care deschide un alt camp de ipoteze, daca avem in vedere criza grava din PDL, data de exercitiul guvernamental, si lipsa de candidati credibili din partea acestui partid pentru alegerile viitoare…

Probabil ca Ponta a simtit mai fierbinte in ceafa rasuflarea lui Geoana, cand acesta a declarat, la intoarcerea din SUA, ca ar mai candida o data la presedintie. Din acel moment, este clar ca Mircea Geoana si-a mai „castigat” ostilitatea unui lider important din opozitie, pe cea a sefului liberalilor, Crin Antonescu, ceea ce ne face sa observam ca, indiferent de cum va evolua conflictul din PSD, intre tandemul Ponta-Antonescu si Geoana, ultimul avand si el in spate destui sustinatori, se deseneaza o linie de rupere, care, daca va deveni activa, va face sa trosneasca din toate incheieturile corabia USL…

Numai ca socotelile infierbantate nu se potrivesc cu cele la rece, fapt pe care cel mai bine il stiu seniorii din PSD, Ion Iliescu si Adrian Nastase, care, dupa ce initial au sustinut pozitia lui Ponta, au facut pasul inapoi, in numele pastrarii unitatii partidului, esentiala pentru castigarea alegerilor din 2012.

Mai mult ca sigur, daca diferendul Ponta-Geoana va ajunge in fata Comitetului Executiv Nationala al PSD, greii partidului ii vor dascali pe cei doi pentru lectia de antipolitica, pe care vor incerca sa o transforme intr-una politica, cerandu-le sa-si bage sabiile in teaca si sa ramana, uniti, pe pozitii.

Am pomenit, la inceput, de Scylla si Caribda pentru ca tocmai asemenea pericole le-ar reprezinta pentru corabia PSD revocarea/excluderea lui Geoana sau demisia lui Ponta. Pe de o parte, riscul de a pierde sefia Senatului ar insemna o bresa adanca in dispozitivul de lupta parlamentara al social-democratilor, de cealalta, demisia presedintelui PSD ar arunca partidul in haul luptelor interne, ambele posibilitati fiind rele politice la fel de distrugatoare, care ar duce la fund PSD-ul, implicit USL-ul…

„A inceput?!”, m-am intrebat, contrariat, cand am vazut paginile ziarelor si ecranele televizoarelor pline cu scandalul dintre Ponta si Geoana, gandindu-ma la ce zeu nenumit i-ar putea ridica unul impotriva celuilalt?!…