Casandra din PSD despre alegerile din 2012

Aflu dintr-o postare de pe blogul liderului social-democrat Adrian Nastase despre un Raport al ISD „Ovidiu Sincai„, intitulat „Perspective ale anului politic 2012. PDL nu mai poate câştiga, dar USL nu are garantată victoria”(http://nastase.wordpress.com/2011/12/02/raportul-isd-traducere-in-limba-romana/#comment-146198). Nu pun la indoiala concluziile Raportului ISD sau ipoteza din titlu. Si nici utilitatea acestui think tank. Si nici nu cred in victoria absoluta a USL, pe care nimeni si nimic nu o pot garanta, la fel cum se intampla in viata reala. Altceva ma surprinde si cred ca multi dintre cei care investesc asteptari intr-un partid sau o alianta, in general vorbind, vor fi de acord ca mesajele de dinaintea unei lupte vor trebui sa fie de un anumit tip (exista o tipologie a mesajelor pe tipuri de situatii). Daca Raportul ar fi fost al ISD-ului de pe vremea lui Adrian Severin, as fi inteles mesajul ca pe unul de inchinare, omul nostru il mai exersase intr-un alt raport, post-electoral pare-mi-se, cand sublinia, cu emfaza, ca trebuie dat Cezarului ce e al Cezarului (obedienta si tentativa de a-si creea o linie alternativa de credit la seful statului le-am vazut, toti, si ieri, la Cotroceni!). Daca Raportul ar fi fost de pe vremea ex-liderului PSD Mircea Geoana, iarasi as fi inteles, din motive care sunt prea proaspete pentru a le mai repeta. Dar nu ne aflam in niciuna dintre aceste situatii ! Si, atunci, ma intreb si intreb, retoric sau nu, are cineva cunostinta sa fi existat vreun caz in istorie in care, inaintea unei lupte, combatantilor sa nu li se fi cultivat increderea in victorie ? Nu ma refer, aici, evident, la misiunile gen kamikaze, in situatii asimetrice de forte, pentru ca nu este cazul USL, ci mai degraba al PDL (caruia Cristian Preda ii canta pe buna dreptate prohodul!). Dar, presupunand ca semnalul Casandrei din PSD ar avea o anumita temeinicie, cine ar trebui sa fie responsabil si ce ar trebui sa faca pentru ca o astfel de profetie electorala sa nu se indeplineasca? Si, in sfarsit, daca iscoadele USL ar fi aflat de nu stiu ce arma electorala secreta a lui Zeus, nu ar fi mai… polemologic, ca, in loc sa-si zanganeasca slabiciunile, asemenea posibile informatii sa fie tinute la top secret si adversarul sa fie „jucat” prin contramasuri care sa-i anuleze atuul „surprinderii”, eventual al „superioritatii„?!…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: