Criza, Euro si Constitutia

10/12/2011

Summitul istoric de la Bruxelles, din 8-9 decembrie, pe tema salvarii euro si iesirii din criza datoriilor suverane, s-a incheiat cu un Acord interguvernamental pentru intarirea puternica a disciplinei fiscale la nivelul UE, agreat de tarile din Zona Euro si cele din afara acesteia, mai putin Marea Britanie. In urma summitului, pietele financiare s-au calmat, dar discursul politic romanesc ameninta sa dea in clocot.

Se pare ca si Traian Basescu si Victor Ponta au prins din zbor ideea ca in orice criza exista o oportunitate, dar fiecare o defineste in mod diferit, asa cum le-o dicteaza ideologiile si interesele politice care-i despart.

Punctul comun al celor doi, aderarea Romaniei la pactul de guvernanta fiscala al UE, se transforma intr-unul de divergenta cand vine vorba de modalitatea si pasii care ar trebui sa duca la consfintirea interna a  angajamentului pe pactul respectiv. In timp ce seful statului propune schimbarea rapida a Constitutiei, seful opozitiei social-democrate sustine devansarea, la fel de grabnica, a calendarului electoral din 2012.

Si una si alta sunt idei vechi si contradictorii, doar plaforma de relansare si argumentele sunt noi, in primul caz, de includere in Constitutie (sau “Echivalent”) a “regulii de aur” a echilibrului bugetului national, prin care deficitul structural sa nu depaseasca 0,5% din PIB-ul nominal, iar in al doilea, de legarea derularii demersului de un Parlament nou, cel actual devenind “ilegitim”.

In acest cadru, apare fireasca intrebarea cat de usor sau cat de mult ar putea fi schimbata Constitutia? Si intr-un caz si in celalalt raspunsurile nu sunt deloc simple, mai ales daca avem in vedere ca uneori schimbarile legilor fundamentale au fost atat de adanci si de neprevazute, ca si consecinte, incat acestea au fost percepute ca veritabile lovituri de stat constitutionale, rivalizand cu cele produse, in primul rand (dar nu si in ultimul), de catre revolutii.

Istoric, astfel de situatii nu sunt putine si, ceea ce este interesant, nu par a tine cont de natura regimului politic. Daca vom fi de acord ca in politica nimic nu este intamplator, ar trebui sa acceptam si ca politicienii, mai devreme sau mai tarziu, isi duc popoarele acolo unde vor, dar nu tinta si traseul ar fi o problema, atata timp cat acestea servesc cetateanului si interesului national, ci calitatea si responsabilitatea calauzelor.

In principiu, orice Constitutie ar trebui sa fie precum tablele legilor, ceea ce ne da o prima idee, de stabilitate puternica a acesteia. O Constitutie, daca e sa ma gandesc si la cea a Americii, nu se schimba o data cu perindarea partidelor si guvernelor pe scena politica. Si nici macar cu cea a presedintilor (sa ne reamintim unde a dus Constitutia lui Ceausescu), mai ales daca sunt semne ca unii au picat sau ar pica anumite “teste psihologice” privind exercitiul puterii…

In al doilea rand, Constitutia trebuie sa reflecte, in tipare juridice, spiritul si aspiratiile poporului, avand in avangarda libertatea si democratia, asa cum s-a intamplat cu cea de dupa Revolutie si care asa va trebui sa dainuie. Ori impotrivirea mai marilor Europei fata de cererea de referendum a Greciei pe tema pachetului de masuri de austeritate, impus de FMI, pune intr-o lumina proasta relatia dintre economia de piata si democratie.

A nu se intelege ca as fi impotriva unor amendamente, dar in niciun caz nu as achiesa la ridicarea la rang de principiu constitutional a unor reguli conjuncturale, in curs de fundamentare sau cu o dinamica incerta (ori chiar cu iz ideologic, de PPE), asa cum se intampla cu cele bugetare si fiscale, pentru ca asta ar insemna relativizarea si vulnerabilizarea Legii Fundamentale, sporindu-i, insidios, rata de vremelnicie sau caducitate…

Dimpotriva, Constitutia, ca suma de atribute ale statului si de drepturi ale cetateanului, trebuie sa ramana deasupra vartejurilor pietei, sa fie punctul stabil de care aceasta sa isi agate colacul de salvare… Mai concret, Constitutia nu trebuie sa preia principiul supranationalismului (imaginati-va ce s-ar intampla cu articolul 1!), repetand greseala trecutului, cand a fost angrenata in jocul internationalismului

In plus, ar trebui sa avem in vedere ca “regula de aur”, pentru ca la ea ma refer, nu face parte (si nu se stie daca va face parte vreodata din “Constitutia Europeana”, respectiv din Tratatul de la Lisabona), motiv pentru care nu vad nicio explicatie rationala, ci doar una politicianista in excesul de zel al presedintelui Basescu de a o introduce  in Constitutia Romaniei! (cu atat mai mult cu cat regula prevede si exceptii, ceea ce alimenteaza relativizarea de care am amintit mai sus).

De fapt, in interiorul termenelor avansate pentru Tratatul fiscal (de incheiere, in martie, si de aplicare, incepand cu iulie 2012), fizic nu exista timp decat pentru alegeri parlamentare, daca va fi vointa politica, dar de o eventuala revizuire constitutionala nici nu poate fi vorba, avand in vedere complexitatea si durata procedurilor…

Pentru depasirea inconvenientelor, exista o solutie constitutionala, semnalata de profesorul de drept international public Adrian Nastase (http://nastase.wordpress.com/2011/12/10/marile-probleme-europene-si-micile-smecherii-romanesti/), stipulata la articolul 148 (si din a carui initiativa a si fost introdusa in Constitutie), care consta in adoptarea respectivei “reguli” printr-o Lege de ratificare speciala, de acelasi rang, adoptata cu majoritate de 2/3 din voturi:Aderarea Romaniei la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, in scopul transferarii unor atributii catre institutiile comunitare, precum si al exercitarii in comun cu celelalte state membre a competentelor prevazute in aceste tratate, se face prin lege adoptata in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, cu o majoritate de doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor”.