Fronturile democratiei si sansele de victorie

21/01/2012

Este inca prea devreme sa tragem niste concluzii, dar o evaluare primara a ceea ce s-a intamplat in ultimele opt zile si conectarea acesteia cu agenda politica si electorala din acest an, al zodiei Dragonului de Apa, al carui inceput, 23 ianuarie, se suprapune cu cel al sesiunii extraordinare a Parlamentului, ne conduce la ideea ca soarta democratiei se va juca pe trei fronturi. Chiar daca presedintele Traian Basescu s-a grabit sa intre in gratiile noului patron astrologic, participand la sarbatorirea Anului Nou chinezesc, la Ambasada Chineza, am motive sa fiu optimist si sa indemn la o impartasire generala a acestei stari de speranta si incredere, deoarece, potrivit traditiei chineze, 2012 va aduce energie, transformare si amplificare.

Primul front, probabil cu cele mai putine sanse de victorie, este cel al protestelor sociale de strada si manifestatiilor politice. Desi protestele sociale s-au nascut spontan si s-au extins cu repeziciune in intreaga tara, cat si in pofida faptului ca sunt manate de aceleasi scopuri, demisiile presedintelui Basescu si Guvernului Boc si alegeri anticipate, acestea nu dispun de un program, de o strategie si de tactici care sa le dea coerenta in actiune si, mai ales, perspectiva dupa atingerea scopurilor. Mai mult, faptul ca unii protestatari au pus semnul egal intre PDL si USL, care nu exclud sa fi fost o diversiune, dar si ca nu s-au inghesuit sa se incoloneze la manifestatia Opozitiei, arata ca masa acestora este divizata in privinta punerii in fruntea ei a unei forte politice. In plus, spre deosebire de manifestatiile politice, care, dupa cum s-a vazut la cea a USL, se caracterizeaza prin ordine, disciplina si viziune, protestele sociale par, cel putin in faza premergatoare decantarii civice, vulnerabile la manipulare, inclusiv la fenomene marginale de violenta, in genul celor ale ultrasilor (galeriilor de stadion).

Cei care incearca, discreditant, sa identifice protestele sociale cu “barbaria” ori sa acuze Opozitia de “incitarea la violente” ar trebui sa observe o realitate extrem de palpabila, respectiv ca ceea ce apara regimul de o negare metafizica si o rasturnare revolutionara, de tip comunist, este tocmai civilitatea, asumata in numele democratiei si statului de drept, valori care au patruns adanc in constiinta cetateanului, dar impotriva carora, in mod paradoxal, Puterea neoliberalista a luptat in mod sistematic (sic!). Pana la urma, in toata aceasta poveste amara, pe care unii vor sa o faca si mai amara, este vorba de vesnica problema a raportului dintre scop si mijloace, despre faptul ca mijloacele violente compromit si delegitimeaza orice scop social-politic, lucru pe care bolsevismul nu l-a inteles niciodata si, privind in lume, as spune ca nici neoliberalismul.

Contradictia dintre vocalitatea protestelor si tacerea presedintelui mai arata insa si altceva, in primul rand ca Basescu nu are solutii social-economice, ca regimul sau pradator nu are ce sa ofere populatiei pentru simplul motiv ca-i este straina orice filosofie sociala (a se vedea demolarea statului social), iar in al doilea rand, aroganta si cinism, faptul ca nu se va obosi niciodata sa arunce o punte peste prapastia creata, ci fie ii va lasa pe protestatari sa fiarba in suc propriu, mizand pe o diminuare naturala a protestelor, fie “va actiona cu curaj”, dupa cum, eufemistic si sibilinic, se exprima Cristian Preda (“curaj” care, cel mai probabil, va tine de binecunoscuta ortodoxie neoliberalista, adanc inradacinata la Cotroceni).

Cel de-al doilea front, al luptei parlamentare, este mai complex si cu mai multe sanse decat primul. Ambele vor merge insa impreuna pana la alegeri. Mutarea conflictului politic din strada in Parlament va fi, neindoielnic, un progres, pentru ca poate deschide calea unui compromis. Judecarea rezultatelor posibile ale sesiunii extraordinare din 23-24 ianuarie numai dupa raportul de forte parlamentare, fara a tine seama de contextul tectonicii sociale, nu mai este suficienta, motiv pentru care nu ma mai astept la un deznodamant de tipul celor deja consacrate. Chiar daca, aritmetic, Guvernul Boc nu va cadea, politic el va deveni un muribund incurabil, cu involutie galopanta. Un episod care i-ar putea prelungi supravietuirea, pe termen scurt, ar putea fi un compromis, refuzand anticipatele, dar acceptand decomasatele. Umbland la agenda electorala, prin decuplarea localelor de parlamentare, s-ar atenua temerile de fraudare, iar orgoliile partilor, pe moment, ar fi amagite. Eventuale surprize ar putea veni insa din zona demonolitizarii majoritatii parlamentare, prin iesiri, individuale sau de partid (UDMR) de sub influenta „marijuanei” Puterii…

Cel de-al treilea front, decisiv, va fi cel electoral, in care, in final, se vor „topi” si celelalte doua. In cea mai mare parte, populatia a constientizat ca, in democratie, erorile de vot pot deveni o povara pe care, in absenta unei opozitii politice responsabile social, ar trebui, cel putin principial, sa si-o duca singura, pana la capat. Uriasele nemultumiri sociale, care vor alimenta intentiile de vot, prefigureaza un esec electoral de proportii al PDL, iar cele mai multe dintre voturile negative vor curge in urna USL. Cu toate acestea, multiplicarea partidistica, sub bagheta Puterii (PP-DD, dar si alte partide care asteapta sorocul de a se naste sau chiar renaste), va fragmenta voturile si va absorbi o buna parte din cele ale Opozitiei, care ar putea sa nu obtina majoritatea absoluta din voturile exprimate si sa nu poata forma, singura, viitorul Guvern (ceea ce nu ar fi chiar rau, multipartidismul fiind mai reprezentativ decat bipartidismul).

Daca soarta Guvernului Boc va fi pecetluita, intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, urmatoarea intrebare care-si asteapta raspunsul este cum se va incheia infruntarea crancena dintre presedintele Basescu si Opozitie, ce atuuri are fiecare dintre beligeranti si cat de greu vor atarna in balanta.

Cred ca lui Basescu nu i-au mai ramas prea multe arme ofensive, in afara diversiunilor (circula, deja, o serie de zvonuri si scenarii, de cea mai joasa extractie neoliberalista, care sa „legitimeze” un soi de solutie manu militari). Una dintre diversiunile care tinde sa ia amploare este cea pusa in scena prin intermediul OTV-ului lui Dan Diaconescu, care si-a organizat postul de televiziune ca pe un stat major al „revolutiei” anti-Basescu dar, atentie, si anti-USL, pentru canalizarea protestelor pe o pista falsa, care sa permita confiscarea acestora de catre cardasia celor doi „populari„. Intalnirea de vineri seara, de la Cotroceni, a liderilor popularilor romani cu secretarul general al PPE si declaratia stupefianta a acestuia din urma ca „nimeni nu va lua in serios, in PE, afirmatii politicianiste de genul ca in Romania e dictatura” pare a fi parte a unui scenariu mai amplu, care depaseste cadrul national (sa fie oare vorba de o emanatie a unei „Supranationale Neoliberaliste”, asemanatoare Internationalei Comuniste?!). Daca diversiunile vor da gres, probabil ca Basescu se va replia pe aliniamentele “comunicarii” si, in extremis, chiar pe unele si mai retrase, daca va fi obligat sa cedeze “bastionul” Boc, prin demiterea premierului.

De cealalta parte, Opozitia ar putea experimenta, discutabil ca oportunitate si rezultate, greva parlamentara, care din cate am vazut din cea regala nu salveaza democratia, greva generala, care l-a invins pe de Gaulle sau punerea sub acuzare, de care Nixon a scapat prin demisie, dar jonctiunea dintre cele doua tipuri de opozitie, politica si sociala, va fi determinanta. Bineinteles, surpriza ca apele sa se linisteasca prin auto-debarcarea batranului Pirat ramane o alternativa care nu poate lipsi din niciun calcul politic…


Romania, pe valurile protestelor. Ce-i de facut ?

18/01/2012

Generalul american, sef al Statului Major Interarme, care anunta luna trecuta iminenta unor proteste civile in Europa a avut dreptate. Numai guvernantii romani nu au dat atentie stirii, iar cand, in urma cu cinci zile, au fost zgaltaiti de proteste spontane, in Bucuresti si in alte orase ale tarii, le-au pus, nici mai mult, nici mai putin, pe seama Opozitiei! Nu ma intreb cum un militar a putut face o asemenea previziune, ci ma mira foarte tare faptul cum de politicienii europeni, dominant populari, si in primul rand cei din tarile in care climatul social a devenit brusc “fierbinte” in mijlocul lui Gerar, cu Romania si Ungaria cap de lista, au fost atat de orbi si de surzi la cazanul social care, cam de multisor poveste, ameninta sa dea in clocot! Probabil ca schimbarea, de marti, de la sefia Parlamentului European, cand votul l-a dat castigator pe un social-democrat, germanul Martin Schulz, care marcheaza o schimbare de familii politice, releva mult mai multe decat as putea eu intelege si spune…

 Recunosc, este o asteptare optimista, pentru ca nimeni nu are un buton prin care, apasandu-l, sa determine automat schimbari de curs social sau politic, dar in acest moment imi suna in minte cuvintele unei celebre melodii a lui Mirabela Dauer, “Roata morii se-nvarteste/Tac, tac, tac”… Oricat ar incerca ‘diavolul” din politica sa traga la cantar sau sa falsifice masuratorul care ne arata daca “s-a umplut paharul?”, raspuns care, dupa cum sugereaza liderul social-democrat Adrian Nastase, ar putea fi aflat numai dintr-o masa rotunda a partidelor parlamentare, roata istoriei se-nvarteste, mai greu sau mai usor, mai repede sau mai incet, iar o data cu ea, si cea a politicii, dar, dupa parerea mea, imperativul alternantei la guvernare se pune, acum, cu mult mai multa acuitate decat se punea la mijlocul anilor ’90…

 Cine priveste, fara manie si partinire, la reactiile autoritatilor, isi da lesne seama ca acestea sunt stereotipe si lipsite de viziune. Pur si simplu, acestea nu-si dau seama de ceea ce se intampla in jurul lor, de vartejul evenimentelor in care au intrat, de faptul ca oamenii nu mai accepta sa fie condusi ca o turma, dupa cum observa Cristian Tudor Popescu, ca acestia asteapta raspunsuri si solutii concrete la intrebari si probleme concrete, ca perioada de gratie a trecut si ca, dincolo de aceasta, timpul curge in defavoarea Romaniei.

 De ce se mai agata guvernantii, cand toate semnalele le dau de veste ca vremea lor a trecut si ca trebuie sa-si faca bagajele si sa plece?! Ar putea fi “increderea” in functionarea ireprosabila a aceleasi masini de vot a majoritatii parlamentare a coalitiei, atunci cand premierul ne spune ca soarta Guvernului se va hotari in Parlament?! Ma indoiesc ca o astfel de speranta ar mai putea rodi, in conditiile in care, cu poporul in strada, majoritatea in cauza seamana izbitor de mult cu cea din Parlamentul lui Ceausescu! Sau ascunde vreun scenariu de tip “Occupy” sau “Riots”?!.. Iarasi, nu cred sa aiba impactul si consecintele celor doua fenomene protestatare, american si englez, in primul rand datorita culturii politice si civice din Est, unde, dupa deceniile de dictatura comunista, orice restrangere a drepturilor si libertatilor, atat de scump platite si care, la limita chiar, ar aduce atingere drepturilor omului, ar fi respinse fara drept de apel, asa cum s-a vazut si in cazul tentativei de declarare a presei drept “risc de securitate”.

Este dezamagitor sa constati ca pana si intelectualii lui Basescu” sunt preocupati de cum sa scape de imensul gunoi politic acumulat de gestionarea institutionala a protestelor sociale, pe care incearca sa-l ascunda sub pres sau sa-l arunce in curtea Opozitiei, in loc sa construiasca stratregii viabile si consensuale de depasire a impasului si de scoatere a tarii din criza. Am vazut, pe HotNews, Contributors si la unele televiziuni de stiri, cum politicieni, politologi sau analisti cu morga incearca sa denatureze cauzele si esenta protestelor de strada, propunand interpretari ori solutii bizare, fie facand afirmatii tendentioase despre lideri ai Opozitiei, cu aluzii la revolutie si mineriade, fie surescitand si clamand interventii in forta… Ce-i drept, de cealalta parte, sunt si abordari nostalgic-visatoare, la fel de rupte de realitate, care ne-au fluturat chiar si Tricolorul cu gaura la mijloc…

Ce-i de facut? Mai poate fi vorba de o schimbare prin revolutie?! Categoric, nu! Cel putin, nu in genul celor cunoscute. Si nu numai pentru ca revolutiile sunt lucrurile cele mai rele care se pot intampla unui popor (exceptand, bineinteles, situatii-limita, ca cea din decembrie ‘89) sau pentru ca ar putea reprezenta brese sangeroase ale marii finante, asa cum ameninta miliardarul rus Boris Berezovski, ci pentru ca ar reprezenta un urias pas inapoi pentru democratie si statul de drept. Faptul ca nu stim inca sa ne folosim in mod util de virtutile inepuizabile ale celor doua achizitii revolutionare este o alta discutie, care tine atat de clasa politica, cat si de electorat…

Ar putea fi demisia Puterii, asa cum cer protestatarii, o solutie? Aici lucrurile sunt mai nuantate. Daca privim la ceasul istoriei, da, cu certitudine, cum am mai spus-o, dar daca ne uitam la riscurile unei crize politice, pe fondul amenintarilor economice, ar trebui sa fim atenti la detalii. Decapitarea simultana a celor doua ramuri ale puterii executive ar putea sa ne aduca aminte de mintea romanului de pe urma si de faptul ca e rau cu rau, dar, uneori, e mai rau fara rau… Pe de alta parte, daca ne uitam la demisiile presedintilor de Gaulle si Nixon, vedem ca acestea nu au adus nici pe departe apocalipsa pe care ne-o vantura un politolog de curte, atunci cand vine vorba de demisia presedintelui Basescu… In acelasi timp, sa avem in vedere si faptul ca Basescu a adus la un moment dat in discutie posibilitatea de a renunta la o parte din anii de mandat, ceea ce ar inlatura si defazajul dintre alegerile prezidentiale si cele parlamentare…

Ajunsi in acest punct, cred ca ne putem da seama ca singura solutie rezonabila care ar pune capat protestelor sociale, dar si dilemelor politice privind modalitatile de iesire din criza economico-sociala, o reprezinta alegerile anticipate. In democratie, alegerile sunt alfa si omega schimbarii.