Generalul american, sef al Statului Major Interarme, care anunta luna trecuta iminenta unor proteste civile in Europa a avut dreptate. Numai guvernantii romani nu au dat atentie stirii, iar cand, in urma cu cinci zile, au fost zgaltaiti de proteste spontane, in Bucuresti si in alte orase ale tarii, le-au pus, nici mai mult, nici mai putin, pe seama Opozitiei! Nu ma intreb cum un militar a putut face o asemenea previziune, ci ma mira foarte tare faptul cum de politicienii europeni, dominant populari, si in primul rand cei din tarile in care climatul social a devenit brusc “fierbinte” in mijlocul lui Gerar, cu Romania si Ungaria cap de lista, au fost atat de orbi si de surzi la cazanul social care, cam de multisor poveste, ameninta sa dea in clocot! Probabil ca schimbarea, de marti, de la sefia Parlamentului European, cand votul l-a dat castigator pe un social-democrat, germanul Martin Schulz, care marcheaza o schimbare de familii politice, releva mult mai multe decat as putea eu intelege si spune…
Recunosc, este o asteptare optimista, pentru ca nimeni nu are un buton prin care, apasandu-l, sa determine automat schimbari de curs social sau politic, dar in acest moment imi suna in minte cuvintele unei celebre melodii a lui Mirabela Dauer, “Roata morii se-nvarteste/Tac, tac, tac”… Oricat ar incerca ‘diavolul” din politica sa traga la cantar sau sa falsifice masuratorul care ne arata daca “s-a umplut paharul?”, raspuns care, dupa cum sugereaza liderul social-democrat Adrian Nastase, ar putea fi aflat numai dintr-o masa rotunda a partidelor parlamentare, roata istoriei se-nvarteste, mai greu sau mai usor, mai repede sau mai incet, iar o data cu ea, si cea a politicii, dar, dupa parerea mea, imperativul alternantei la guvernare se pune, acum, cu mult mai multa acuitate decat se punea la mijlocul anilor ’90…
Cine priveste, fara manie si partinire, la reactiile autoritatilor, isi da lesne seama ca acestea sunt stereotipe si lipsite de viziune. Pur si simplu, acestea nu-si dau seama de ceea ce se intampla in jurul lor, de vartejul evenimentelor in care au intrat, de faptul ca oamenii nu mai accepta sa fie condusi ca o turma, dupa cum observa Cristian Tudor Popescu, ca acestia asteapta raspunsuri si solutii concrete la intrebari si probleme concrete, ca perioada de gratie a trecut si ca, dincolo de aceasta, timpul curge in defavoarea Romaniei.
De ce se mai agata guvernantii, cand toate semnalele le dau de veste ca vremea lor a trecut si ca trebuie sa-si faca bagajele si sa plece?! Ar putea fi “increderea” in functionarea ireprosabila a aceleasi masini de vot a majoritatii parlamentare a coalitiei, atunci cand premierul ne spune ca soarta Guvernului se va hotari in Parlament?! Ma indoiesc ca o astfel de speranta ar mai putea rodi, in conditiile in care, cu poporul in strada, majoritatea in cauza seamana izbitor de mult cu cea din Parlamentul lui Ceausescu! Sau ascunde vreun scenariu de tip “Occupy” sau “Riots”?!.. Iarasi, nu cred sa aiba impactul si consecintele celor doua fenomene protestatare, american si englez, in primul rand datorita culturii politice si civice din Est, unde, dupa deceniile de dictatura comunista, orice restrangere a drepturilor si libertatilor, atat de scump platite si care, la limita chiar, ar aduce atingere drepturilor omului, ar fi respinse fara drept de apel, asa cum s-a vazut si in cazul tentativei de declarare a presei drept “risc de securitate”.
Este dezamagitor sa constati ca pana si “intelectualii lui Basescu” sunt preocupati de cum sa scape de imensul gunoi politic acumulat de gestionarea institutionala a protestelor sociale, pe care incearca sa-l ascunda sub pres sau sa-l arunce in curtea Opozitiei, in loc sa construiasca stratregii viabile si consensuale de depasire a impasului si de scoatere a tarii din criza. Am vazut, pe HotNews, Contributors si la unele televiziuni de stiri, cum politicieni, politologi sau analisti cu morga incearca sa denatureze cauzele si esenta protestelor de strada, propunand interpretari ori solutii bizare, fie facand afirmatii tendentioase despre lideri ai Opozitiei, cu aluzii la revolutie si mineriade, fie surescitand si clamand interventii in forta… Ce-i drept, de cealalta parte, sunt si abordari nostalgic-visatoare, la fel de rupte de realitate, care ne-au fluturat chiar si Tricolorul cu gaura la mijloc…
Ce-i de facut? Mai poate fi vorba de o schimbare prin revolutie?! Categoric, nu! Cel putin, nu in genul celor cunoscute. Si nu numai pentru ca revolutiile sunt lucrurile cele mai rele care se pot intampla unui popor (exceptand, bineinteles, situatii-limita, ca cea din decembrie ‘89) sau pentru ca ar putea reprezenta brese sangeroase ale marii finante, asa cum ameninta miliardarul rus Boris Berezovski, ci pentru ca ar reprezenta un urias pas inapoi pentru democratie si statul de drept. Faptul ca nu stim inca sa ne folosim in mod util de virtutile inepuizabile ale celor doua achizitii revolutionare este o alta discutie, care tine atat de clasa politica, cat si de electorat…
Ar putea fi demisia Puterii, asa cum cer protestatarii, o solutie? Aici lucrurile sunt mai nuantate. Daca privim la ceasul istoriei, da, cu certitudine, cum am mai spus-o, dar daca ne uitam la riscurile unei crize politice, pe fondul amenintarilor economice, ar trebui sa fim atenti la detalii. Decapitarea simultana a celor doua ramuri ale puterii executive ar putea sa ne aduca aminte de mintea romanului de pe urma si de faptul ca e rau cu rau, dar, uneori, e mai rau fara rau… Pe de alta parte, daca ne uitam la demisiile presedintilor de Gaulle si Nixon, vedem ca acestea nu au adus nici pe departe apocalipsa pe care ne-o vantura un politolog de curte, atunci cand vine vorba de demisia presedintelui Basescu… In acelasi timp, sa avem in vedere si faptul ca Basescu a adus la un moment dat in discutie posibilitatea de a renunta la o parte din anii de mandat, ceea ce ar inlatura si defazajul dintre alegerile prezidentiale si cele parlamentare…
Ajunsi in acest punct, cred ca ne putem da seama ca singura solutie rezonabila care ar pune capat protestelor sociale, dar si dilemelor politice privind modalitatile de iesire din criza economico-sociala, o reprezinta alegerile anticipate. In democratie, alegerile sunt alfa si omega schimbarii.
Fragmentarium Politic 