Este inca prea devreme sa tragem niste concluzii, dar o evaluare primara a ceea ce s-a intamplat in ultimele opt zile si conectarea acesteia cu agenda politica si electorala din acest an, al zodiei Dragonului de Apa, al carui inceput, 23 ianuarie, se suprapune cu cel al sesiunii extraordinare a Parlamentului, ne conduce la ideea ca soarta democratiei se va juca pe trei fronturi. Chiar daca presedintele Traian Basescu s-a grabit sa intre in gratiile noului patron astrologic, participand la sarbatorirea Anului Nou chinezesc, la Ambasada Chineza, am motive sa fiu optimist si sa indemn la o impartasire generala a acestei stari de speranta si incredere, deoarece, potrivit traditiei chineze, 2012 va aduce energie, transformare si amplificare.
Primul front, probabil cu cele mai putine sanse de victorie, este cel al protestelor sociale de strada si manifestatiilor politice. Desi protestele sociale s-au nascut spontan si s-au extins cu repeziciune in intreaga tara, cat si in pofida faptului ca sunt manate de aceleasi scopuri, demisiile presedintelui Basescu si Guvernului Boc si alegeri anticipate, acestea nu dispun de un program, de o strategie si de tactici care sa le dea coerenta in actiune si, mai ales, perspectiva dupa atingerea scopurilor. Mai mult, faptul ca unii protestatari au pus semnul egal intre PDL si USL, care nu exclud sa fi fost o diversiune, dar si ca nu s-au inghesuit sa se incoloneze la manifestatia Opozitiei, arata ca masa acestora este divizata in privinta punerii in fruntea ei a unei forte politice. In plus, spre deosebire de manifestatiile politice, care, dupa cum s-a vazut la cea a USL, se caracterizeaza prin ordine, disciplina si viziune, protestele sociale par, cel putin in faza premergatoare decantarii civice, vulnerabile la manipulare, inclusiv la fenomene marginale de violenta, in genul celor ale ultrasilor (galeriilor de stadion).
Cei care incearca, discreditant, sa identifice protestele sociale cu “barbaria” ori sa acuze Opozitia de “incitarea la violente” ar trebui sa observe o realitate extrem de palpabila, respectiv ca ceea ce apara regimul de o negare metafizica si o rasturnare revolutionara, de tip comunist, este tocmai civilitatea, asumata in numele democratiei si statului de drept, valori care au patruns adanc in constiinta cetateanului, dar impotriva carora, in mod paradoxal, Puterea neoliberalista a luptat in mod sistematic (sic!). Pana la urma, in toata aceasta poveste amara, pe care unii vor sa o faca si mai amara, este vorba de vesnica problema a raportului dintre scop si mijloace, despre faptul ca mijloacele violente compromit si delegitimeaza orice scop social-politic, lucru pe care bolsevismul nu l-a inteles niciodata si, privind in lume, as spune ca nici neoliberalismul.
Contradictia dintre vocalitatea protestelor si tacerea presedintelui mai arata insa si altceva, in primul rand ca Basescu nu are solutii social-economice, ca regimul sau pradator nu are ce sa ofere populatiei pentru simplul motiv ca-i este straina orice filosofie sociala (a se vedea demolarea statului social), iar in al doilea rand, aroganta si cinism, faptul ca nu se va obosi niciodata sa arunce o punte peste prapastia creata, ci fie ii va lasa pe protestatari sa fiarba in suc propriu, mizand pe o diminuare naturala a protestelor, fie “va actiona cu curaj”, dupa cum, eufemistic si sibilinic, se exprima Cristian Preda (“curaj” care, cel mai probabil, va tine de binecunoscuta ortodoxie neoliberalista, adanc inradacinata la Cotroceni).
Cel de-al doilea front, al luptei parlamentare, este mai complex si cu mai multe sanse decat primul. Ambele vor merge insa impreuna pana la alegeri. Mutarea conflictului politic din strada in Parlament va fi, neindoielnic, un progres, pentru ca poate deschide calea unui compromis. Judecarea rezultatelor posibile ale sesiunii extraordinare din 23-24 ianuarie numai dupa raportul de forte parlamentare, fara a tine seama de contextul tectonicii sociale, nu mai este suficienta, motiv pentru care nu ma mai astept la un deznodamant de tipul celor deja consacrate. Chiar daca, aritmetic, Guvernul Boc nu va cadea, politic el va deveni un muribund incurabil, cu involutie galopanta. Un episod care i-ar putea prelungi supravietuirea, pe termen scurt, ar putea fi un compromis, refuzand anticipatele, dar acceptand decomasatele. Umbland la agenda electorala, prin decuplarea localelor de parlamentare, s-ar atenua temerile de fraudare, iar orgoliile partilor, pe moment, ar fi amagite. Eventuale surprize ar putea veni insa din zona demonolitizarii majoritatii parlamentare, prin iesiri, individuale sau de partid (UDMR) de sub influenta „marijuanei” Puterii…
Cel de-al treilea front, decisiv, va fi cel electoral, in care, in final, se vor „topi” si celelalte doua. In cea mai mare parte, populatia a constientizat ca, in democratie, erorile de vot pot deveni o povara pe care, in absenta unei opozitii politice responsabile social, ar trebui, cel putin principial, sa si-o duca singura, pana la capat. Uriasele nemultumiri sociale, care vor alimenta intentiile de vot, prefigureaza un esec electoral de proportii al PDL, iar cele mai multe dintre voturile negative vor curge in urna USL. Cu toate acestea, multiplicarea partidistica, sub bagheta Puterii (PP-DD, dar si alte partide care asteapta sorocul de a se naste sau chiar renaste), va fragmenta voturile si va absorbi o buna parte din cele ale Opozitiei, care ar putea sa nu obtina majoritatea absoluta din voturile exprimate si sa nu poata forma, singura, viitorul Guvern (ceea ce nu ar fi chiar rau, multipartidismul fiind mai reprezentativ decat bipartidismul).
Daca soarta Guvernului Boc va fi pecetluita, intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, urmatoarea intrebare care-si asteapta raspunsul este cum se va incheia infruntarea crancena dintre presedintele Basescu si Opozitie, ce atuuri are fiecare dintre beligeranti si cat de greu vor atarna in balanta.
Cred ca lui Basescu nu i-au mai ramas prea multe arme ofensive, in afara diversiunilor (circula, deja, o serie de zvonuri si scenarii, de cea mai joasa extractie neoliberalista, care sa „legitimeze” un soi de solutie manu militari). Una dintre diversiunile care tinde sa ia amploare este cea pusa in scena prin intermediul OTV-ului lui Dan Diaconescu, care si-a organizat postul de televiziune ca pe un stat major al „revolutiei” anti-Basescu dar, atentie, si anti-USL, pentru canalizarea protestelor pe o pista falsa, care sa permita confiscarea acestora de catre cardasia celor doi „populari„. Intalnirea de vineri seara, de la Cotroceni, a liderilor popularilor romani cu secretarul general al PPE si declaratia stupefianta a acestuia din urma ca „nimeni nu va lua in serios, in PE, afirmatii politicianiste de genul ca in Romania e dictatura” pare a fi parte a unui scenariu mai amplu, care depaseste cadrul national (sa fie oare vorba de o emanatie a unei „Supranationale Neoliberaliste”, asemanatoare Internationalei Comuniste?!). Daca diversiunile vor da gres, probabil ca Basescu se va replia pe aliniamentele “comunicarii” si, in extremis, chiar pe unele si mai retrase, daca va fi obligat sa cedeze “bastionul” Boc, prin demiterea premierului.
De cealalta parte, Opozitia ar putea experimenta, discutabil ca oportunitate si rezultate, greva parlamentara, care din cate am vazut din cea regala nu salveaza democratia, greva generala, care l-a invins pe de Gaulle sau punerea sub acuzare, de care Nixon a scapat prin demisie, dar jonctiunea dintre cele doua tipuri de opozitie, politica si sociala, va fi determinanta. Bineinteles, surpriza ca apele sa se linisteasca prin auto-debarcarea batranului Pirat ramane o alternativa care nu poate lipsi din niciun calcul politic…
Fragmentarium Politic 