Tratatul fiscal si neoliberalismul mutant

21/02/2012

De la inceput, doresc sa ma fac inteles: nu am obiectii fata de obiectivele declarate ale Tratatului de stabilitate, coordonare si guvernanta fiscala din Uniunea Monetara Europeana, ci sunt impotriva modalitatii de adoptare si a unor consecinte politice implicite (pe cele economice le las in seama economistilor), care ar trebui pe larg dezbatute, in asa fel incat asupra lor sa nu pluteasca nicio umbra de indoiala. Mario Monti are dreptate, stabilitatea nu se poate impune cu forta, dar la fel de inacceptabile sunt si presiunile pe constitutiile nationale, susceptibile a impune codificarea, sub o forma mutanta, a unui curent economic falimentar, neoliberalismul, responsabil de declansarea actualei crize globale a capitalismului.

In forma actuala, constitutionalizarea Tratatului fiscal va insemna o mare jonglerie sau malversatiune politico-juridica, a carei miza nu va fi salvarea de criza, asa cum, ritos, se spune opiniei publice, ci eternizarea regimurilor politice de dreapta, de sorginte neoliberalista, dominante, in prezent, in UE. Fara o adaptare la nivelul de dezvoltare economica, regula deficitului structural s-ar putea sa fie de aur pentru tarile bogate, dar pentru cele sarace cu siguranta va fi o catusa de otel. Prin consfintirea constitutionala a adoptarii Tratatului fiscal, practic se va consacra statul minimal, ceea ce va face ca alternantele la guvernare sa-si piarda relevanta doctrinar-ideologica pentru partidele de stanga, care vor fi obligate, prin Constitutie, sa faca politici minimaliste de dreapta, respectiv neoliberaliste.

Altfel spus, pluripartidismul va fi denaturat de catre monoideologism, cetateanul va fi cotat unidimensional, doar ca sursa fiscala, de taxe si impozite, care nu se vor mai intoarce, prin politici publice de redistribuire, ci vor lua calea acumularii privat-clientelare, iar statul social va deveni „neconstitutional” si va disparea din istorie.

Chiar daca de jure forma de stat nu va fi schimbata, efectul constitutionalizarii Tratatului fiscal va fi, de facto, statul neoliberalist. In pofida faptului ca, formal, forma de guvernamant (republica democratica) si regimul politic (democratic) vor ramane neschimbate, pe fond ele vor fi profund afectate, in sens negativ. Nu mai vorbesc de structura de stat (stat national unitar), care, prin constitutionalizarea regionalizarii lui Basescu, va derapa de la realitatea teritorial-demografica structurala, care ne confera identitatea national-unitara. V-ar putea spune ceva… Republica Neoliberalista Romania? Nu, nu va speriati, intre timp intelighentia manipulatorie a evoluat, politicienii au devenit mai “subtiri” si mai cu “stil”…

Ei bine, comunistii au fost infantili cand si-au trecut regimul politic in denumirea statului, pentru ca acelasi lucru se poate obtine folosind instrumente economice, lucru probat de neoliberalisti, care se dovedesc adevarati maestri de ceremonii in jocul dintre aparente si esenta. Neoliberalistii isi pot transmite ADN-ul politic de dictatura prin tratate fiscale si bugetare (care le ofera posibilitatea unui altfel de control, unui altfel de “totalitarism”), pastrandu-si, in acelasi timp, scrobeala de gulere democrate…

Anunțuri

Coduri portocalii: Dictatura a patru crize

13/02/2012

Romania traieste sub dictatura vremurilor si a vremii. Ca si cand nu ar fi fost peste poate, codurilor portocalii de criza politica, economica si sociala li s-a adaugat si cel de criza meteo. Si ce le opune Puterea? Un stat minimal! Poate fi un indicator mai relevant pentru incompetenta si lipsa de viziune a unui regim politic decat directia catastrofala catre care se indreapta asa-zisa “reforma” a statului? Eu cred ca nu, avand in vedere ca “reforma” Basescu a pierdut batalia cu prezentul, amenintand sa o piarda si pe cea cu viitorul.

Pentru neputintele rurale in fata amenintarilor climatice, cu care ne confruntam in aceste zile cu caderi masive de zapada (si carora, probabil, le vor urma, in primavara, inundatii), solutia nu e restrangerea ariilor rezidentiale (a experimentat-o si Ceausescu, desi din alte motive), ci diminuarea dependentei locale de centru. Satul va trebui sa traiasca pe picioarele proprii, iar acest lucru nu se va putea realiza fara structuri agro-mecanice asociative, capacitati agro-industriale si o logistica educationala si sociala de sustinere.

Modernizarea, care ar fi trebuit sa duca in toate domeniile la reducerea decalajelor fata de Occident, s-a dovedit a fi un slogan, o forma acoperitoare pentru politicile de realpolitik si neoliberalism, prin care statul a fost debilitat si economia nationala, destructurata si vanduta pe bucati, la ordinul FMI, Romania fiind transformata intr-o tara de consumatori.

Faptul ca seful noului executiv nu vine din zona economica, financiar-bancara sau administrativa arata ca, in mod paradoxal, acestea nu sunt considerate a fi proritati ale momentului (in aceeasi directie curge si lipsa de experienta a titularilor unor portofolii). Un om din zona unor relatii de tip comanda-raport nu raspunde unor cerinte ale unei societati democratice, ci indica nevoia unui regim politic de o altfel de resursa, de consolidare a puterii si pentru controlul perspectivei electorale.

Pana nu va fi prea tarziu si nu se va transforma in cod rosu, adevaratul cod portocaliu ar trebui sa fie pentru simulacrul de reforma, pentru deturnarea statului de la functiile sale naturale catre interese de grup, clientelare. Nu certarea populatiei sau primarilor, nu a da vina pe meteorologi, nu destituirea specialistilor sunt solutii. In fata oricaror crize, riscuri sau amenintari, statul social, ca instrument al solidaritatii comunitatii, nu are alternativa. Talleyrand, pe care-l cita Emil Hurezeanu, spunea ca atunci cand este urgent este deja prea tarziu, dar eu cred ca niciodata nu este prea tarziu, chiar si in al doisprezecelea ceas mai este o sansa de salvare sau de mantuire, cum spuneau Sfintii Parinti ai Crestinatatii…


Surpriza cu covorul rosu

09/02/2012

In spectrul culorilor, portocaliul se afla intre rosu si galben. Pana la sedinta Parlamentului de investire a Guvernului Mihai Razvan Ungureanu, am crezut ca aceeasi dispunere o au si cele din spectrul politic, cu oranjul PDL flancat de culorile USL, caruia forfecele protestelor sociale si parlamentare parea sa-i fi taiat orice spatiu de manevra. Marturisesc insa ca dupa discursul lui Victor Ponta, care s-a grabit sa-i intinda covorul rosu noului premier, nu prea mai stiu cine este la mijloc, strategic vorbind, nu ideologic.

Nu vreau sa tin o lectie despre esoterismul cromatic, ci doar sa aduc in atentie cateva lucruri vizibile, care tin de avatarurile imaturitatii, leadereship si aliante politice, in stransa legatura cu iesirea neasteptata a lui Ponta din ceea ce percepeam a fi o strategie beton a Uniunii impotriva regimului Basescu.

Calificat drept ponderat si neutral, discursul presedintelui PSD pe marginea investirii Guvernului MRU a surprins pe toata lumea. Lipsa inflexibilitatii taioase si criticilor anti-sistem, cu care ne obisnuisem, ca intr-un concert pe doua voci si avansarea celor 15 conditii economice si sociale pentru sustinerea noului Executiv, din care au lipsit cererile de demisie a Presedintelui si pentru alegeri anticipate au reprezentat, de departe, evenimentul de prim-plan, ca turnura, care l-au eclipsat pe cel al functionarii masinii de vot, fata de care nimeni nu si-a facut in mod real sperante sau griji ca s-ar putea bloca.

Replica noului premier la avansul liderului social-democrat nu s-a lasat asteptata, a fost una de intampinare, cu mesaje care au facut apel la identitatea comuna de generatie, la “umplerea jumatatii goale” a Parlamentului, la “cooperare transpartinica” si la sprijinul PSD pentru “un guvern de lunga durata”. Urmarind dialogul celor doi “congenerationali”, dar si iritarea liberalilor, am avut impresia ca acesta s-a purtat pe deasupra USL si ca a semanat cu un troc, intinsul covorului rosu contra unui loc la masa verde.

Daca raspunsul la intrebarea cine a picat la mijloc din USL in toata aceasta poveste il stim deja, mai ramane sa vedem si cine va fi pe acelasi loc din PSD… Tiradele lui Ponta la adresa celor care au mers “prea departe” cu atacurile la adresa noilor ministri (clone, consilieri, second hand etc.) ne dau un indiciu, dar mai bine sa nu anticipam si sa fim cu ochii’n patru la cum va folosi MRU cei doi “piloni”, ANI si DNA, in “lupta anti-coruptie”. Sincer sa fiu, imi este teama ca dupa aceasta saptamana a smereniei, cum a numit-o Sever Voinescu, sa nu urmeze o lunga perioada a pacatului, cu tradari si vanatori de vrajitoare, cu cozi de topor si de matura digitale…

Pentru cine ar fi vrut sa le citeasca, semne ale surprizei de azi din Parlament au existat, miza acesteia parand a fi, intr-adevar, spargerea USL, prin contrapunerea celor doi co-presedinti. Prea s-a defocalizat, in ultimul timp, tirul Puterii de pe “imaturul” Ponta, care ar fi devenit brusc “calm” si de-cheguevarizat, intetindu-se asupra profesorului Crin Antonescu, prea batatoare la ochi a fost tentativa de consultari prezidentiale separate cu partidele din USL si cumintenia aceluiasi Ponta dupa discutiile de la Cotroceni, dupa cum in valva propagandistica in jurul desemnarii unui “consecvent” de dreapta si liberal “convins” se poate ghici dorinta provocarii uni anumit efect de domino in PNL… 

Nu vreau sa insinuez ca recitalul lui Ponta din Parlament ar reprezenta o defectiune in USL, sper ca piaza rea sa fi plecat odata cu Geoana din PSD, ar putea foarte bine ca in acest caz sa fie vorba de o tactica de lupta, care ar urma sa fie lamurita cu aliatii. Nu pot trece insa peste posibilitatea ca unii tineri pot dovedi pe langa uriasul capital de energie si o naivitate la fel de mare, care, coroborata si cu dorinta de a arde etapele, ii poate face usor manipulabili, cu atat mai mult cu cat, spre deosebire de seniori, care cunosc si binele si raul, juniorii din politica nu cunosc decat o parte a adevarului…

A-i face pe altii sa-ti faca treaba este un principiu binecunoscut de management, care in leadershipul politic se traduce prin tactica de a lovi adversarul cu parti din el insusi. Am vazut prea multe spete de acest fel de la alegerile din 2004 incoace, incat tactica respectiva sa nu fie incercata si la alegerile din 2012, mai ales ca ceea ce se intampla, acum, pe scena politica pare a fi premonitoriu: in timp ce lupii tineri din PDL s-au regrupat pentru a ataca in haita, cei din USL au inceput sa se maraie si par gata sa se sfasie intre ei… In gestionarea acestui tip de risc si prevenirea unei crize in Opozitie, doua intrebari sunt inevitabile. Face Ponta parte din acelasi plan cu Geoana? A vazut Ponta cocosul rosu al lui Basescu?


Guvernul bionic

07/02/2012

Dupa anuntul presedintelui Traian Basescu privind desemnarea ca premier a sefului SIE, Mihai Razvan Ungureanu, primul gand  a fost ca acest serviciu secret de elita a pierdut un profesionist rasat. Urmatorul gand m-a trimis la manual si la intelepciunea populara, care avertizeaza, primul, ca extrapolarile de competente nu garanteaza in toate situatiile aceleasi performante, a doua, ca poti fi fruntas la sat, dar codas la oras.

O succesiune atipica. Demisia Guvernului Boc reprezinta a saptea victima in randurile guvernelor europene. Daca in cazurile precedente noile guverne au fost alternante de tip putere-opozitie sau stanga-dreapta, in Romania nu s-a intamplat nimic din aceste cutume democratice, un guvern fiind inlocuit cu un alt guvern de aceeasi culoare politica, al aceleasi coalitii. Cu alte cuvinte, dreapta neoliberalista va ramane pe pozitii, ceea ce va face ca schimbarea de guvern sa nu aduca cu sine si o innoire a viziunii si solutiilor politice. Pe cale de consecinta, inghetul doctrinar si ideologic va persista, va fi doar o penibila rotatie a cadrelor, care va reactualiza, cinic si zgomotos, caragialeasca asumptie a status-quo-ului: sa se revizuiasca primesc, dar sa nu se schimbe nimica!

Un plan „smart”, cu curele de sustinere externa? Am aflat de la presedintele Basescu ca planul de schimbare a lui Boc dateaza din decembrie, dar ca amanarea aplicarii acestuia s-a facut din ratiuni de stabilitate si interes national. Asa ar fi, daca apocalipsa sociala din ianuarie si greva parlamentara a Opozitiei, al caror sfarsit nu se intrevede si care sunt varfuri ale crizei economice si demografice, nu l-ar contrazice copios. De ce a tacut capitanul, cand nava debusolata salta, amenintator, pe valuri?! Ei bine, Basescu stia ca parama de salvare va veni, la momentul potrivit, de la Franks, seful misiunii de evaluare a FMI. De ce tocmai din exterior?! Pentru ca din interior nimic nu l-ar mai fi putut sau putea sustine, sacul solutiilor Puterii era si va ramane gol, cele ale Opozitiei erau si sunt demolatoare pentru establishment, iar daca Boc ar fi plecat ca un invins, in urma lui s-ar fi prabusit, asurzitor, toata schelaria regimului…

Speriati de o perspectiva non-portocalie, dupa masa de adio de la Busteni s-a dat drumul planului lui Traian, cu ajutorul curelelor de transmisie ale lui Jeffrey. FMI, precum un mare dascal al omenirii, i-a dat sefului PDL coronita de premiant si i-a facut un laudatium pe masura: toate tintele cantitative au fost indeplinite, cresterea economica in 2011 a fost de 2,5%, cea din 2012 va fi 1,5-2%, peste media UE etc. Franks a mai facut insa ceva special, care atrage atentia asupra faptului ca situatia dreptei neoliberaliste chiar e disperata si ca „merita” a se pune la bataie bani pentru a fi salvata, si anume a blagoslovit guvernul succesor ca, in an electoral, sa dezlege baierele pungii, pentru cresterea consumului, pe care o apreciaza ca va fi cruciala pentru obtinerea cresterii prognozate! Dar pentru a taia din asteptari si a-si putea lua inapoi cu doua maini ceea ce vor fi fortati sa dea cu o mana, din cauze electorale, cei doi evoca, la unison, pericolul reintoarcerii crizei, ceea ce, trebuie sa recunoastem, nu va fi greu de aranjat, cand interesele o vor cere, prin jocul de-a alba-neagra cu „prognoze” si „ratinguri”, dupa cum am tot vazut… Ingenios plan, nu credeti?…

Un brat ionic pentru regimul Basescu. Cu un presedinte-jucator, nu se poate lua in serios ideea unei „victorii” a Opozitiei sau protestatarilor prin demisia Guvernului Boc, deoarece nu a cazut un cap al regimului, ci doar un brat, capul ramanand la locul lui, bine insurubat. Mai mult, bratul amputat va fi inlocuit cu unul mult mai lung, cu o proteza bionica, bine captusita cu cipuri, microfoane si tot felul de circuite, care va fi comandata cu puterea gandului de la Cotroceni. Cred ca, daca Guvernul Ungureanu va trece de Parlament, nu va trece mult timp si ne vom aminti cu nostalgie de jovialul Boc.

Consilierii care l-au sfatuit pe Basescu sa desemneze ca premier un sef de serviciu secret sunt, probabil, bine specializati in strategii si tehnologii de impunere a puterii, sub forma unui Guvern cu acoperire democratica. Ca intr-o lume orwelliana, a limbajului dublu (nouvorba), in care fiecare cuvant desemna o realitate opusa celei invocate, alegerea respectiva a fost motivata prin interesul national! Sa nu fim naivi, niciun cetatean sau interes national nu va fi mai bine protejat fara un sef SIE super-profesionist, dar cu un Prim-Ministru diletant!

Aceasta mutare, neortodoxa si riscanta pentru democratie, proprie regimurilor autoritare, serveste mai degraba unui interes clientelar, de grup, al carui exponent, Traian Basescu, orbit de putere si paralizat de teama de a o pierde, a sarit si ultimul parleaz al democratiei, aducand la palatul Victoria Big Brother-ul, care va sta cu ochii pe toti, si Tele-Ecranul, la palatul Cotroceni, care va recepta imagini de peste tot, oferindu-i un control total care l-ar fi facut invidios si pe dictatorul Ceausescu!

In loc de concluzii. As dori sa ma insel, dar cred ca in timpul care ne-a ramas pana la alegeri Opozitia va fi din ce in ce mai vanata, iar conflictul mocnit dintre interesul clientelar si cel national va deveni unul fatis. MRU, un cavaler integru al domeniului de origine, va fi nevoit, in postul oferit de Basescu, sa accepte ca echidistanta ia sfarsit acolo unde incepe politica si ca magnetului Puterii este greu sa-i rezisti. Faptul ca in fruntea Guvernului se va afla un fost sef al SIE ar putea fi interpretat nu numai ca un indicator ca resursele interne de putere au fost consumate si ca sustinerile regimului vin pe filiera externa, dar si intr-o maniera mult mai stanjenitoare, avand in vedere ca din interactiunile asimetrice ale acestor servicii pe plan international rezulta doar doua tipuri de raporturi, de coordonare si de subordonare.


Electoratul, adversar al politicianului?

06/02/2012

Orice regim politic isi semneaza propria demisie din istorie cand ajunge sa vada in popor un inamic. Evenimentele electorale din 2012 vor scrie ultima fila la dosarul istoric al „revolutiei portocalii”.

In zadar corifeii PDL se agita si cauta iesiri din impasul politic si social, dupa expunerile la oprobriul intern si la ecourile externe ale acestuia, Puterea a pierdut, pentru prima data si ireversibil, initiativa strategica. Masa critica a regimului, data de majoritatea parlamentara, da semne de dezagregare, nemultumirile fara precedent si panica din randurile principalului partid de guvernamant, care merg pana la cererea de a agata naframa alba de catargul palatului Victoria, cat si sovaielile aliatului udemerist, nu lasa urme de indoiala. Sfarsitul este aproape, nu se mai pune problema daca, ci cand acesta se va produce.

Greva sau protestul parlamentar, cu retrageri si reveniri, pare sa fi fost o tactica inspirata, Opozitia nemaialegand sa loveasca doar pe cele doua directii, “Jos Basescu!” si “Jos Boc!”, care pareau fara speranta, ci a ales o a treia tinta, atacul direct al bazei parlamentare de putere al coalitiei de guvernare, de fapt si singura ramasa pe pozitii, dupa destramarea bazei sociale de putere a regimului. Demisia Opozitiei din Parlament ar fi fost, intr-adevar, inacceptabila, ar fi insemnat o abandonare a electoratului, dupa cum la fel ar fi fost si recursul la tactici uzate sau pasive, care ar fi dat Puterii posibilitatea de a o folosi pentru propria-i legitimare, in conditiile in care situatia din campul electoral a aratat fara echivoc ca majoritatea parlamentara a Coalitiei a devenit ilegitima. De fapt, aceasta forma de lupta a fost sugerata chiar de PDL, cand a dat consemn parlamentarilor, pe anumite spete, sa ramana in banci si sa nu voteze (sa mai spuna cineva ca adversarii nu se influenteaza reciproc in alegerea armelor de lupta!).

Prins intre doua fronturi, protestele sociale si greva parlamentara, regimul neoliberalist va fi obligat sa recurga la concesii. Cea mai la indemana, dar si cea mai inselatoare va fi in zona guvernamentala, probabil o remaniere, o schimbare a premierului sau a intregului executiv. Cam acesta pare a fi si scopul chemarii la Cotroceni, pentru consultari, azi, a partidelor parlamentare.

Cu voie de la FMI, care, potrivit lui Jeffrey Franks, petrecaretul de la Busteni, de pe timpul misiunii de evaluare, “intelege nemultumirile populatiei”, Basescu va arunca, cu acest prilej sau cu altul, si nada unor solutii sociale, dar va fugi ca dracul de tamaie de alegeri anticipate. Acest joc in doi, FMI-Basescu, trebuie vazut prin prisma mizei economice si financiare pe care Romania o reprezinta pentru companiile straine, decelabila in declaratia de dupa incheierea misiunii Fondului si reprezentata in mod deosebit de sectorul energetic si intreprinderile de stat, care trebuie sa-si vanda pachete minoritare sau majoritare de actiuni si sa-si introduca management privat. Miza va ramane intacta atata timp cat Basescu va ramane la post, motiv pentru care glisarile de “prognoze” si “ratinguri” ii vor permite sa i se scurga printre degete unele firimituri.

Reactia din ajun a Elenei Udrea, care spunea ca deciziile partidului vor fi conform asteptarilor si ca oamenii nu ar vrea neaparat alegeri anticipate, ci solutionarea problemelor economice si sociale, se inscrie in aceasta strategie, a fixarii limitelor agendei si a temelor tabu. Daca nu e o simpla bifare de “comunicare”, nu este exclusa nici deschiderea unor porti politice pentru Opozitie, judecand dupa interesul lui Cristian Preda pentru “ideile si modelele care-l inspira” pe Victor Ponta, pe care-l invita la dialog. Orice alte ofertari ale Puterii, care nu vor lua in calcul prezentarea neintarziata la urne, nu vor fi decat manevre de intarziere a momentului adevarului, pentru supravietuirea regimului, cu pretul prelungirii si adancirii suferintelor populatiei.

In fata acestor provocari, probabile, USL va trebui sa-si reprioritizeze obiectivele si sa-i explice presedintelui Basescu ca, in democratie, niciun om politic si niciun partid nu ar trebui sa se teama de electorat, ca si cand ar vedea in acesta un adversar, in loc de un aliat, iar daca politicienilor si alegatorilor ar trebui sa li se spuna unul si acelasi lucru, care sa le refaca increderea si sa-i uneasca, acesta ar fi alegeri anticipate.