Electoratul, adversar al politicianului?

Orice regim politic isi semneaza propria demisie din istorie cand ajunge sa vada in popor un inamic. Evenimentele electorale din 2012 vor scrie ultima fila la dosarul istoric al „revolutiei portocalii”.

In zadar corifeii PDL se agita si cauta iesiri din impasul politic si social, dupa expunerile la oprobriul intern si la ecourile externe ale acestuia, Puterea a pierdut, pentru prima data si ireversibil, initiativa strategica. Masa critica a regimului, data de majoritatea parlamentara, da semne de dezagregare, nemultumirile fara precedent si panica din randurile principalului partid de guvernamant, care merg pana la cererea de a agata naframa alba de catargul palatului Victoria, cat si sovaielile aliatului udemerist, nu lasa urme de indoiala. Sfarsitul este aproape, nu se mai pune problema daca, ci cand acesta se va produce.

Greva sau protestul parlamentar, cu retrageri si reveniri, pare sa fi fost o tactica inspirata, Opozitia nemaialegand sa loveasca doar pe cele doua directii, “Jos Basescu!” si “Jos Boc!”, care pareau fara speranta, ci a ales o a treia tinta, atacul direct al bazei parlamentare de putere al coalitiei de guvernare, de fapt si singura ramasa pe pozitii, dupa destramarea bazei sociale de putere a regimului. Demisia Opozitiei din Parlament ar fi fost, intr-adevar, inacceptabila, ar fi insemnat o abandonare a electoratului, dupa cum la fel ar fi fost si recursul la tactici uzate sau pasive, care ar fi dat Puterii posibilitatea de a o folosi pentru propria-i legitimare, in conditiile in care situatia din campul electoral a aratat fara echivoc ca majoritatea parlamentara a Coalitiei a devenit ilegitima. De fapt, aceasta forma de lupta a fost sugerata chiar de PDL, cand a dat consemn parlamentarilor, pe anumite spete, sa ramana in banci si sa nu voteze (sa mai spuna cineva ca adversarii nu se influenteaza reciproc in alegerea armelor de lupta!).

Prins intre doua fronturi, protestele sociale si greva parlamentara, regimul neoliberalist va fi obligat sa recurga la concesii. Cea mai la indemana, dar si cea mai inselatoare va fi in zona guvernamentala, probabil o remaniere, o schimbare a premierului sau a intregului executiv. Cam acesta pare a fi si scopul chemarii la Cotroceni, pentru consultari, azi, a partidelor parlamentare.

Cu voie de la FMI, care, potrivit lui Jeffrey Franks, petrecaretul de la Busteni, de pe timpul misiunii de evaluare, “intelege nemultumirile populatiei”, Basescu va arunca, cu acest prilej sau cu altul, si nada unor solutii sociale, dar va fugi ca dracul de tamaie de alegeri anticipate. Acest joc in doi, FMI-Basescu, trebuie vazut prin prisma mizei economice si financiare pe care Romania o reprezinta pentru companiile straine, decelabila in declaratia de dupa incheierea misiunii Fondului si reprezentata in mod deosebit de sectorul energetic si intreprinderile de stat, care trebuie sa-si vanda pachete minoritare sau majoritare de actiuni si sa-si introduca management privat. Miza va ramane intacta atata timp cat Basescu va ramane la post, motiv pentru care glisarile de “prognoze” si “ratinguri” ii vor permite sa i se scurga printre degete unele firimituri.

Reactia din ajun a Elenei Udrea, care spunea ca deciziile partidului vor fi conform asteptarilor si ca oamenii nu ar vrea neaparat alegeri anticipate, ci solutionarea problemelor economice si sociale, se inscrie in aceasta strategie, a fixarii limitelor agendei si a temelor tabu. Daca nu e o simpla bifare de “comunicare”, nu este exclusa nici deschiderea unor porti politice pentru Opozitie, judecand dupa interesul lui Cristian Preda pentru “ideile si modelele care-l inspira” pe Victor Ponta, pe care-l invita la dialog. Orice alte ofertari ale Puterii, care nu vor lua in calcul prezentarea neintarziata la urne, nu vor fi decat manevre de intarziere a momentului adevarului, pentru supravietuirea regimului, cu pretul prelungirii si adancirii suferintelor populatiei.

In fata acestor provocari, probabile, USL va trebui sa-si reprioritizeze obiectivele si sa-i explice presedintelui Basescu ca, in democratie, niciun om politic si niciun partid nu ar trebui sa se teama de electorat, ca si cand ar vedea in acesta un adversar, in loc de un aliat, iar daca politicienilor si alegatorilor ar trebui sa li se spuna unul si acelasi lucru, care sa le refaca increderea si sa-i uneasca, acesta ar fi alegeri anticipate.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: