Testarea unei ipoteze si o lectie electorala

24/04/2012

Calificarea socialistului Francois Hollande, cu 28,56% din voturi, si a presedintelui in exercitiu, Nicolas Sarkozy, UMP, cu 27,07%, pentru turul doi al alegerilor prezidentiale din Franta, in urma primului tur, de duminica, nu a surprins pe nimeni. Caracteristicile relativ comune ale discursurilor electorale, dominate de protectionism si nationalism, si prudenta dictata de criza au dat o nota oarecum echilibrata si chiar anosta competitiei dintre cei doi candidati, care au lasat ca aceasta prima faza, de tatonare si incalzire, deopotriva pentru adversari si electorat, sa se consume, aidoma spectacolelor cu gladiatori, mai mult pe seama luptelor dintre cei aflati in afara marjei super-greilor.

Un rezultat surprinzator, care a taiat respiratia multor observatori si politicieni cu vocatia echilibrului democratic, inclusiv lui Hollande, a existat, totusi, cel obtinut de extrema dreapta a lui Marine Le Pen, Frontul National, care a obtinut un scor fara precedent, de 18,2%, care a plasat-o ca a treia forta politica in preferintele alegatorilor francezi, fenomen pe care candidatul socialist l-a primit cu ingrijorare, recunoscand ca „Niciodata Frontul National nu a mai atins un asemenea nivel.” Stanga radicala, reprezentata de Jean Luc Melenchon, a inregistrat 11,1%, fortele de centru, sustinatoare ale lui Francois Bayron, 9,11%, iar din partidele care nu au trecut pragul electoral mai perceptibil a fost cel al ecologistei Evei Joly, cu circa 2%.

Mai important decat „miracolul” de care Sarkozy ar avea nevoie, pe care presa europeana il evoca la unison (si nu contest ca presedintele francez va culege ceea ce a semanat de-a lungul mandatului), mi se pare a fi insa o alta problema, cu atat mai mult cu cat Franta, de la a carei Revolutie din 1789 se trage paradigma pluralismului politic de tip stanga-dreapta, implicit a alternantei democratice la guvernare, este unul dintre cele mai importante campuri ale democratiei care valideaza idei si teorii social-politice. Din acest punct de vedere, inclin sa cred ca raspunsul la intrebarea cu cine va vota Frontul National in turul doi va fi clarificator pentru alte intrebari sau supozitii.

Deja primele sondaje pentru turul doi il indica pe candidatul stangii socialiste castigatorul alegerilor prezidentiale cu un scor de 54%, iar pe cel al dreptei populare pe pozitia a doua, cu 46% din voturi. Daca aceasta ipoteza se va confirma, este usor de constatat ca in cazul lui Sarkozy ea va fi, aproximativ, rezultatul insumarii scorurilor UMP si FN, din primul tur.

Consecinta va parea fireasca pentru cei care vor lua in calcul plasarea de aceeasi parte a esichierului a celor doua formatiuni politice (o insotire similara se poate vedea si mai aproape de noi, intre Fidesz si Jobbik, dar Ungaria nu-i Franta, s-ar putea replica). Ipoteza tinde a fi insa escamotata de adeptii care-si doresc o dreapta aflata „vesnic” la putere, care, judecand dupa unele reactii, fie vor relativiza pericolul ascensiunii extremei drepte, a frontist-nationalistilor lui Le Pen, in raport cu hiperbolizarea demonica a socialistilor lui Hollande (si mai cu seama a amenintarii pe care acestia o vor reprezenta pentru marea finanta), fie, asa cum s-a intamplat dupa revolutiile anticomuniste est-europene, o vor disloca si arunca, pur si simplu, in curtea stangii, impreuna cu o cunoscuta mantra culpabilizanta de „contopire”. Presupunand, in ultimul caz, doar de dragul exercitiului teoretic, ca voturile extremei-drepte se vor indrepta catre candidatul stangii socialiste, ar rezulta un scor greu de imaginat pentru pluralismul democratic francez, de peste 70%. Oricum, vom vedea ce se va intampla pe 6 mai…

Rata inalta de participare la vot, de circa 80%, conform institutelor de sondare, nu lasa insa niciun dubiu asupra standardului de educatie electorala al francezilor, care le-a devenit o constanta si o masura a spiritului civic (in 2007, prezenta la vot a fost de 83,77%, iar in 2002, de 71,6%). O lectie care ar trebui subscrisa.


Strategii electorale in miscare: Alege Tu Guvernul!

12/04/2012

Dupa alegeri nu va mai fi niciun MRU. Si nici nu cred ca (im)punitatea va trebui sa fie o miza pentru Opozitie, din a carei prezenta sau absenta sa faca sau nu o arma pentru vanatoarea de vrajitoare, dupa ce va ajunge la guvernare. Pur si simplu alegerile vor spulbera baza de putere a regimului, cu MRU si TB cu tot.

Alegatorii nu vor mai putea fi pacaliti sa ia perceptiile, pervertite prin declaratii si sondaje, drept realitate. Ca perceptia nu-i realitatea a ajuns sa o stie si nea Gheorghe de la tara. Si nici relatia liniara dintre mita electorala si vot nu va mai putea fi luata de buna. In folclor deja circula sloganul alegatorului: Ia-le banii ca-s ai tai si voteaza cu cine vrei!

Primul soc va fi la locale, cand arendasii din teritoriu ai regimului portocaliu vor afla cum e sa musti pamantul. Va fi o victorie a umilintei. Al doilea fenomen va fi in toamna, cand oamenii isi vor alege Guvernul. Da, ati citit bine! Toti stim ca Parlamentul este ales si ca Guvernul este numit, dar uitam ca ultimul poate fi predeterminat de majoritatea absoluta a voturilor, obtinuta de un partid sau o alianta. O schimbare de planuri, in care cel prim si cel secund sa-si schimbe locurile, ar lumina mai bine resorturi care in mod traditional au ramas in umbra urnei de vot pentru alegator.

Poate pentru prima data, electoratul a constientizat ca alegerile parlamentare sunt mai importante decat cele prezidentiale, pentru ca poate decide nu numai structura viitorului Parlament, ci si culoarea politica a viitorului Guvern, in cazul unei tintiri focusate a majoritatii voturilor. Acesta ar trebui sa fie sloganul electoral al parlamentarelor, care va scoate oamenii la vot si-i va indemna sa se constituie intr-o majoritate electorala, determinanta pentru noul Executiv: Vino la vot si alege Guvernul!


Disidenta si statul politienesc

11/04/2012

„Miturile pot fi distruse doar prin adevar”, declara pe blogul personal liderul social-democrat Adrian Nastase, la inaugurarea unui site (www.codulzambaccian.ro), destinat informarii opiniei publice despre lupta sa cu regimul politienesc Basescu.

Ne-am plans ani de zile, dupa Revolutie (si pe buna dreptate), de putinatatea fenomenului disidentei politice de la noi, in anii comunismului. Este insa surprinzator sa constati ca tocmai acest fenomen se incearca a fi jugulat si in zilele noastre, cand “oficial”, vorba unui cantec, democratiei ii merge bine, cum incearca sa ne narcotizeze dreapta populara ori Bruxelles-ul.

Cat de democrat sau ipocrit este regimul Basescu (dar si altele ca el, intre care le-as aminti pe cele din UE si SUA), atunci cand critica inabusirea disidentei, in China, de exemplu, in cazul detinutului politic Liu Xiaobo, dar o reprima cu mijloace politienesti pe cea din Romania?!

Nu stiu care va fi, in final, soarta acestui site denuntator al proceselor politice din Romania, dar teama imi este ca istoria cu scaunul gol al laureatului Nobel pentru Pace 2010 s-ar putea repeta mult mai aproape de noi, chiar fierbinte de aproape, iar dezlegarea codului sa fie mult prea tarziu…

UPDATE: Subscriu ideii colegului Doru Coarna, la care s-a raliat si colegul Socrate, de a se infiinta un sindicat sau asociatie a victimelor politice ale regimului politienesc Basescu. Nu vom tacea!


Lupta pentru dezvoltare si al patrulea aliat

09/04/2012

Nota de extraordinar a Congresului PSD de sambata, ca si a celorlalte partide aliate in USL, a fost data de orientarea sa spre viitor si de refacerea legaturii paradigmatice a acestuia cu dezvoltarea. Dupa mai bine de douazeci de ani in care regresul si stagnarea par sa ni se fi impus in mod programatic, prin dezindustrializarea fortata si dezmembrarea complexului economic national, astazi stim mai bine ca oricand ca nu exista viitor fara dezvoltare.

Tezele economiei politice a Capitalismului Neoliberal, care ani in sir ne-au fost psalmodiate cu aceeasi religiozitate ca si cele din Manifestul Comunist, dar in care, de aceasta data, ceasul a fost pus sa sune pentru proprietatea publica iar expropriatii au devenit chiar statele, au cazut una cate una, la fel ca si cele ale economiei centralizate, de comanda. Efectele neoliberalismului, ale domniei discretionare a pietei libere, in fapt a „libertatii” de a se afunda nestingherit in buzunarul cetateanului ori in avutia natiunilor a unei altfel de „Maini Invizibile” decat cea a lui Adam Smith, cea a agentilor economici privat-clientelari ai regimului ori a agentilor suprastatali ai politicilor globaliste sunt, oriunde te-ai uita, catastrofale (un reputat istoric,  Dinu C. Giurescu le compara cu cele ale unui bombardament atomic).

Au fost multe reactii post-Congresul USL, majoritatea optimiste si entuziaste, dar si unele sceptice, ma rog, ca in viata reala. Ceea ce este insa important cu adevarat este ca in societatea romaneasca nu exista un curent de masa romano-sceptic, asa cum incearca sa acrediteze strategiile de curte, interesate in mentinerea status-quo-ului. O asemenea tentativa am vazut-o, de exemplu, si la Dan Tapalaga, un jurnalist talentat, dar a carei atentie analitica nu a fost atrasa, in mod ciudat, de asaltul insufletitor al ideilor social-democrate sau liberale venind dinspre Romexpo, ci doar de faptul ca acolo s-au adunat niste „camarazi”.

Ceea ce nu s-a vazut in marele pavilion expozitional, ocupat pana la refuz de delegatii celor trei partide aliate, PSD, PNL si PC, a fost un al patrulea aliat, populatia. Tocmai de aceea, opiniile venind din aceasta zona sunt singurele care conteaza, deoarece au relevanta democratica a majoritatii. Ne place sau nu, trebuie sa ne raliem acestora si sa recunoastem ca ori fi ei Ponta si Antonescu „tineri si nelinistiti”, dar nu au in spate viata si istoria traita nici a rezervistului Ion Iliescu, fondatorul si presedintele de onoare al PSD, nici a combatantului Adrian Nastase, cel mai bun Prim-Ministru al celui mai bun Guvern din istoria postdecembrista a Romaniei. Acesti seniori ai politicii, moromotesc oamenii, nu pot fi lucrati din cuvinte si nici inghititi cu fulgi cu tot de catre Basescu, cum s-ar putea sa se intample cu cei doi co-presedinti ai USL (cumpararea unuia ori anihilarea amandurora prin stimularea distrugerii reciproce sunt metode mult prea de succes pentru a nu fi experimentate in continuare).

Problema e ca cel care in mod real ar putea sa incurce orice socoteli electorale sau post-electorale care sa dea castig actualei Puteri (nu trebuie scapat din vedere ca a doua zi dupa atingerea obiectivelor electorale USL nu va mai putea fi tinuta de rezolutia de necolaborare cu Basescu si PDL) ar fi Adrian Nastase, care, pentru a prelua o expresie care definea relatia antagonica dintre Brucan si Ceausescu, ii sta in gat ca un os de peste lui Basescu. Probabil, imi spunea un hatru, inchizand cu subinteles un ochi, osul cu pricina nu va putea fi scos decat cu instrumente marca DNA sau ICCJ, ca dinspre partea razei violet, nici vorba, s-a vazut deja la televizor unde s-a mutat!

Desi admit ca ceva este in neregula cu procesele lui Nastase (excesul de indicii, care par a tine mortis sa salveze  niste aparente, ascund de multe ori contrariul), sper ca justitia va face lumina si, in cele din urma, dreptate. Inainte de a ma referi la trei dintre ideile sustinute de catre liderul social-democrat la Congres, care mi se par transpartinice, nu pot sa nu va impartasesc o nedumerire, rezultata din compararea Guvernarii Basescu (formal ale lui Boc si MRU) cu Guvernarea Nastase. Daca in cazul primeia, relatia de incompatibilitate dintre coruptie si performanta s-a confirmat cu varf si indesat prin dezastrul apocaliptic care ne inconjoara, de ce in timpul celei de-a doua aceeasi relatie de cauzalitate nu a functionat?

Prima dintre ideile promovate in premiera de Adrian Nastase, care se muleaza perfect pe cea a legaturii dintre dezvoltare si viitor, se refera la patriotismul economic. Nu cred ca ar putea stramba din nas (cel putin nu la vedere) vreun partid romanesc, cu atat mai mult cu cat vedem ca asasinii economici pot distruge o tara mai bine decat o poate face un razboi, in acceptiunea militara. Nu poate fi vorba nici de pace sociala si nici de o tara libera sau de democratie atunci cand ramanem martori tacuti si fara replica la drama paradoxala a masei mari a romanilor saraci care traiesc intr-o tara bogata.

Nu putem ramane inactivi la vanzarea una cate una a ultimelor mari intreprinderi de stat, restrangand in loc sa crestem numarul locurilor de munca, de unde ne extragem cele necesare vietii, pentru noi si familiile noastre. Nu putem inchide ochii la jefuirea barbara a resurselor, care intretin focul oricarei dezvoltari, cu atat mai mult cu cat toate problemele noastre umanitare, precum frigul, foamea, lipsa unui acoperis deasupra capului, precaritatea educatiei si sanatatii, bolile si intreg cortegiul de necazuri sociale cu care ne confruntam si care se adancesc pe zi ce trece isi au originea in deficitul cronic al resurselor de toate felurile, care ne „hraneste” subdezvoltarea.

„A sosit momentul sa depasim complexele ideologice ale perioadei de tranzitie” este al doilea lucru nemaiauzit la niciunul dintre politicienii nostri foarte guresi si tot atat de serbezi cand vine vorba de idei si de solutii. Intr-adevar, am iesit din bezna totalitara, dar a ramane vesnic incremeniti cu fata spre trecut riscam sa nu vedem niciodata lumina viitorului. Culpabilizarea la nesfarsit pentru un esec sau altul, din care unii profeti par sa-si fi facut o fisa a postului, este tot atat de traumatizanta ca si esecul insasi, din care niciodata nu se vor naste invingatori si victorii. Sunt oare stanga si dreapta brate care se ciuntesc ori dezmembreaza intre ele sau extensii menite sa slujeasca corpul, in functie de nevoi si posibilitati? In cautarea raspunsului nu putem face abstractie de modelul atat de roditor al bipartizanismului american. A venit, cu adevarat, vremea sa schimbam de drum, dar pentru asta trebuie sa discutam, sa ne stabilim idealuri, sa facem planuri, sa construim.

 O a treia idee pivot a lui Adrian Nastase, care este strans legata de celelalte doua si, deasemenea, nu are culoare politica, este nevoia de a pune capat razboiului romano-roman. In locul acestui razboi, care ne aminteste de cuvintele lui Isaia ca o casa dezbinata se prabuseste peste ea insasi, trebuie sa asezam coeziunea si solidaritatea pe care le cere lupta comuna pentru propasirea tarii si, implicit, a fiecarui cetatean.

Aceasta este lupta PSD si a intregii Opozitii grupate in USL, al carei spirit, care a acompaniat ca un laitmotiv lucrarile Congresului, este ca nu este indreptata impotriva cuiva, ci pentru obtinerea a ceva, a dezvoltarii Romaniei.