Calificarea socialistului Francois Hollande, cu 28,56% din voturi, si a presedintelui in exercitiu, Nicolas Sarkozy, UMP, cu 27,07%, pentru turul doi al alegerilor prezidentiale din Franta, in urma primului tur, de duminica, nu a surprins pe nimeni. Caracteristicile relativ comune ale discursurilor electorale, dominate de protectionism si nationalism, si prudenta dictata de criza au dat o nota oarecum echilibrata si chiar anosta competitiei dintre cei doi candidati, care au lasat ca aceasta prima faza, de tatonare si incalzire, deopotriva pentru adversari si electorat, sa se consume, aidoma spectacolelor cu gladiatori, mai mult pe seama luptelor dintre cei aflati in afara marjei super-greilor.
Un rezultat surprinzator, care a taiat respiratia multor observatori si politicieni cu vocatia echilibrului democratic, inclusiv lui Hollande, a existat, totusi, cel obtinut de extrema dreapta a lui Marine Le Pen, Frontul National, care a obtinut un scor fara precedent, de 18,2%, care a plasat-o ca a treia forta politica in preferintele alegatorilor francezi, fenomen pe care candidatul socialist l-a primit cu ingrijorare, recunoscand ca „Niciodata Frontul National nu a mai atins un asemenea nivel.” Stanga radicala, reprezentata de Jean Luc Melenchon, a inregistrat 11,1%, fortele de centru, sustinatoare ale lui Francois Bayron, 9,11%, iar din partidele care nu au trecut pragul electoral mai perceptibil a fost cel al ecologistei Evei Joly, cu circa 2%.
Mai important decat „miracolul” de care Sarkozy ar avea nevoie, pe care presa europeana il evoca la unison (si nu contest ca presedintele francez va culege ceea ce a semanat de-a lungul mandatului), mi se pare a fi insa o alta problema, cu atat mai mult cu cat Franta, de la a carei Revolutie din 1789 se trage paradigma pluralismului politic de tip stanga-dreapta, implicit a alternantei democratice la guvernare, este unul dintre cele mai importante campuri ale democratiei care valideaza idei si teorii social-politice. Din acest punct de vedere, inclin sa cred ca raspunsul la intrebarea cu cine va vota Frontul National in turul doi va fi clarificator pentru alte intrebari sau supozitii.
Deja primele sondaje pentru turul doi il indica pe candidatul stangii socialiste castigatorul alegerilor prezidentiale cu un scor de 54%, iar pe cel al dreptei populare pe pozitia a doua, cu 46% din voturi. Daca aceasta ipoteza se va confirma, este usor de constatat ca in cazul lui Sarkozy ea va fi, aproximativ, rezultatul insumarii scorurilor UMP si FN, din primul tur.
Consecinta va parea fireasca pentru cei care vor lua in calcul plasarea de aceeasi parte a esichierului a celor doua formatiuni politice (o insotire similara se poate vedea si mai aproape de noi, intre Fidesz si Jobbik, dar Ungaria nu-i Franta, s-ar putea replica). Ipoteza tinde a fi insa escamotata de adeptii care-si doresc o dreapta aflata „vesnic” la putere, care, judecand dupa unele reactii, fie vor relativiza pericolul ascensiunii extremei drepte, a frontist-nationalistilor lui Le Pen, in raport cu hiperbolizarea demonica a socialistilor lui Hollande (si mai cu seama a amenintarii pe care acestia o vor reprezenta pentru marea finanta), fie, asa cum s-a intamplat dupa revolutiile anticomuniste est-europene, o vor disloca si arunca, pur si simplu, in curtea stangii, impreuna cu o cunoscuta mantra culpabilizanta de „contopire”. Presupunand, in ultimul caz, doar de dragul exercitiului teoretic, ca voturile extremei-drepte se vor indrepta catre candidatul stangii socialiste, ar rezulta un scor greu de imaginat pentru pluralismul democratic francez, de peste 70%. Oricum, vom vedea ce se va intampla pe 6 mai…
Rata inalta de participare la vot, de circa 80%, conform institutelor de sondare, nu lasa insa niciun dubiu asupra standardului de educatie electorala al francezilor, care le-a devenit o constanta si o masura a spiritului civic (in 2007, prezenta la vot a fost de 83,77%, iar in 2002, de 71,6%). O lectie care ar trebui subscrisa.
Publicat de fragmentariumpolitic 
Fragmentarium Politic 