Putina istorie economica si mai multe intrebari. In dialog cu Blog Ideologic despre reteta uitata a NEP

15/05/2012

Intr-adevar, Blog Ideologic, perioada NEP-ului (Novaia Ekonomiceskaia Politika, 1921-1929) a fost inaugurata de Lenin, dupa cea a dezastruoasei perioade a comunismului de razboi (1917-1921), si era de fapt un socialism de piata, asemanator celui de dupa 1978, din China, introdus de celebrul reformator Deng Xiaoping, care a adus marele popor chinez in avanscena economica a lumii de azi (as spune ca un Dumnezeu economic, daca exista, a facut dreptate pentru tara cu cea mai numeroasa populatie, iar comunistii chinezi, chiar daca sunt atei, ar merita o liturghie pentru eforturile lor staruitoare si adesea dramatice de a asigura fiecarui chinez o farfurie cu orez, care nu era putin lucru pentru o asa uriasa explozie demografica).

 Chiar Aleksandr Soljenitan se referea la acea perioada cu nostalgie, numind-o “anii fara de nori ai NEP-ului”. In principiu, NEP-ul a tintit reabilitarea clasei de mijloc, dupa anii de confiscari ale proprietatilor si recoltelor, prin dreptul la proprietate privata, la vinderea surplusului de recolta pe piata libera, la libertatea deciziilor economice ale intreprinderilor, in problemele care le priveau nemijlocit etc., ceea ce a dus la relansarea economica, atat la sate cat si la orase (un detaliu care i-ar putea lasa fara grai pe unii dintre cei care s-au trezit peste noapte capitalisti este faptul ca URSS-ul devenise, la acea vreme, cel mai mare producator de cereale din lume!).

Defectiunea s-a produs odata cu aparitia trusturilor, a monopolurilor si a tentatiilor nestavilite ale acestora de a mari preturile la produsele industriale fara nicio legatura cu performantele economice. Cum era de asteptat, dezechilibrele dintre cerere si oferta nu au intarziat sa apara, au aparut pietele speculative, inclusiv in agricultura, pentru ca taranii, vazandu-se dezavantajati si demotivati prin foarfecele preturilor, au inceput sa-si ascunda recolta si sa o valorifice si ei la preturi de specula, dupa tipicul speculativ al trusturilor.

Nevazand adevaratele cauze ale dezechilibrelor aducatoare de crize (si probabil ca nici nu erau capabili de asa ceva), pentru ca ele tineau de mecanisme economice subtile, comunistii dogmatici si inflexibili, in frunte cu Stalin, au ales sa se razboiasca cu cei care asigurau hrana tarii si cu NEP-ul, pe care i-au desfiintat si la propriu si la figurat, dupa bezmetica lozinca a ascutirii luptei de clasa, care i-au adus unde i-au adus, in 1991.

Ce vedem astazi?! O asimetrie sociala monstruoasa, in care 1% din populatie detine activele unei tari, fiind super-bogata, iar restul de 99% nu detine nimic, fiind super-saraca. Intre acestea, unde ar trebui sa fie clasa de mijloc, cea mai numeroasa si cea mai propulsoare pentru cresterea economica a unei tari (si care da si adevarata dimensiune unei democratii), aflam o tabula rasa, o multime aproape vida! Trusturile de alta data, care nu mai au frontiere, se numesc acum multinationale, iar ceea ce se ascute, cu aceeasi osardie internationalista de odinioara, este austeritatea sociala! Si, pe deasupra tuturor, isi falfaie aripile aceeasi criza de sistem, care, nemaiimpiedicandu-se de comunism, a devenit globala. Pai, ma veti intreba, si care ar fi deosebirea intre comunismul de ieri si neoliberalismul de azi?! Inteleaga fiecare ce poate!

http://nastase.wordpress.com/2012/05/15/romania-din-nou-ca-o-familie/#comments


Pierdut directia. O declar nula?

15/05/2012

Vestile economice proaste pentru Europa au inceput sa curga din toate partile, dupa incheierea bilanturilor si statisticilor pe trimestrul I din acest an. „Recesiune” a devenit cuvantul cel mai des invocat de catre guvernele europene, care se vad prinse in capcana politicilor de austeritate, ce par sa fi devenit sinonime cu cele de non-crestere. Sub povara austeritatii s-au destramat coalitii, s-au prabusit guverne,  s-au schimbat regimuri. Cel mai recent esec inregistrat in alegeri de catre dreapta conservatoare europeana este cel al crestin-democratilor germani din Renania de Nord-Westfalia. Totusi ar trebui sa remarcam faptul ca Germania este singura tara din UE care in trimestrul I s-a inscris pe crestere economica, ce-i drept, firava (o,5%), dar, oricum, in contrabalans cu “spectrul” generat de amenintarea iesirii Greciei din zona euro. Aceasta ar putea fi partea plina a paharului guvernarii Merkel, care ar putea sa creasca sau sa scada pana la alegerile parlamentare din 2013. Ramane de vazut. Comparativ, Spania si Italia isi continua rostogolirea, iar Franta pare a fi foarte aproape de a cadea in groapa celor 50 de miliarde de euro care o vor costa prin dezeuroizarea greceasca, ceea ce va pune presiune pe startul presedintelui socialist Hollande. La fel si cu Guvernul Ponta, pentru care “greaua mostenire” nu este deloc o marota, avand in vedere recesiunea tehnica in care a reintrat Romania in trimestrul I (mai este nevoie de vreun audit, pentru a intelege cat de grav au subrezit rozatoarele PDL fundamentele economice ale tarii?!). Ceea ce ma nedumereste este ca si nemtii si britanicii ne lauda pentru continuarea politicii economice agreate prin programul cu FMI, CE si BM, desi ne-a indatorat pana peste cap, dar crestere, ioc (sic)! Nu-mi pot ascunde suspiciunea ca in spatele acestor “laude” stau niste interese foarte pamantene, pendinte de marii creditori, investitori si agentii de rating occidentale. Ceea ce observ, si fac acest lucru cu ingrijorare, este ca Zona Euro si UE s-au transformat in niste factori de risc pentru Europa de Est, implicit pentru Romania. Cat de viabila mai este directia pe care tot mergem, taras-grapis, de ceva vreme, in timp ce luminita de la capatul tunelului pare a se indeparta, precum linia orizontului?! Si cand imi pun aceasta problema o fac nu numai in termeni economici, ci si geopolitici…