De ce a incercat Adrian Nastase sa se sinucida?

26/06/2012

Este greu de dat, in acest moment, un raspuns pe deplin clarificator la intrebarea de ce a incercat Adrian Nastase sa se sinucida, avand in vedere predominanta elementelor emotionale, dar si faptul ca din cazuistica lipseste cel mai important element, marturisirea autorului, pe care nici nu cred ca o vom avea prea curand, posibilitatea de a o afla doar din memorii neputand fi exclusa. Totusi, orice schita-profil de tip „Qui prodest?” a cazului ne va conduce intr-un punct de bifurcatie, de la care pornesc doua tipuri de cauze si efecte concurente, unul care ar tine de detentia, iar celalalt de sinuciderea omului politic Adrian Nastase. Analiza comparativa, prin punerea in balanta a castigurilor si pierderilor pentru fiecare din cele doua evenimente si pentru fiecare dintre partile implicate ar putea da cheia in elucidarea misterului care invaluie aceasta tentativa suicidara.

Un prim aspect asupra caruia nu poate plana nicio urma de indoiala este ca gestul dramatic, care din fericire nu a fost si tragic, al liderului social-democrat a fost unul politic si ca, prin urmare, am putea fi de acord ca un suicid politic este cu totul altceva decat unul clasic, prin absenta patologiei (a se vedea studiile lui Maurice Duverger despre fenomenul suicidar). Sunt absolut lipsite de fundament proiectarile patologiei suicidare, ca si cazuri psiho-medicale sau ale anomiei sociale, asupra suicidului politic. Disparitia sperantei, pasivitatea si lasitatea din primul caz nu pot fi asociate cu idealul, lupta si curajul din al doilea caz, in care provocarea propriei morti poate fi folosita, in extremis, ca arma politica impotriva adversarilor ori pentru apararea ideilor sau camarazilor de cauza, carora le poate transmite un extraordinar semnal si imbold de lupta. In timp ce suicidul patologic inseamna abdicare si sfarsit, suicidul politic, s-au vazut numeroase cazuri in istorie, poate insemna un nou inceput, continuitate sau chiar victoria propriului Crez, prin asaltul noilor generatii, carora le-a aratat Calea. Nimeni nu si-l poate imagina pe Adrian Nastase ca ar fi putut fi invins de depresie in lupta sa politica, fara riscul de a friza fantasmagoricul, nu pentru ca in codul sau genetic de politician nu ar avea inscrisa si infrangerea, ci pentru ca dupa douazeci si ceva de ani de selectie naturala sau darwinism social pe taram politic acesta ar fi fost ultimul lucru care i s-ar fi putut intampla. De nedreptate, da, dar cu posibilitatea unei revanse politice postume, asa cum cred ca a si incercat.

O a doua idee care, ab initio, iese din discutie ar fi pretinsa probabilitate ca Adrian Nastase sa fi simulat sinuciderea (nu spun inscenare, care poate inseamna si altceva). Indiferent din partea cui ar veni si de forma pe care ar imbraca-o, mai voalat sau mai vocal, este clar ca acei oameni care gandesc si colporteaza asa ceva si l-ar fi dorit trecut, instantaneu, la cele vesnice, fara ca destinul sa fi abatut calea glontului. Dupa cum observati, evit sa pronunt cuvantul fatidic, dar nu o fac intamplator, pentru ca acest intelectual rasat si politician de anvergura, care a facut multe lucruri bune pentru Romania, adevar evocat, la aflarea vestii, nu numai de catre socialistii europeni dar si de politicieni apartinand altor familii politice, va intra, neindoielnic, in Panteonul Eternitatii. Faptul ca plaga impuscata nu s-a dovedit letala tine numai de noroc, pentru ca gaura pe care i-a facut-o proiectilul deviat in gat de catre interventia politistului este o zona puternic vascularizata si inervata (sper ca am folosit bine termenii), de mare risc, nemaivorbind de bolile cardiaca, hipertensiva si diabetica, care-l fac extrem de vulnerabil la astfel de socuri, ce se pot dovedi fatale. Dar stiti cum se intampla, cand vrei si te astepti, nu se intampla si invers, se vede treaba ca omul Adrian Nastase mai are zile, iar cu politicianul probabil ca Dumnezeu mai are un plan, in aceasta viata!

Cu siguranta, actul liderului social-democrat, greu de inteles intr-o logica obisnuita, reflecta un caracter politic extrem, ale carui tarie si rationalitate tin de un calcul politic postum: atunci cand moartea unui om politic face parte din planul altora si este inevitabila, singura modalitate inteligenta de raspuns ar fi ca aceasta sa faca parte din propriul plan, din care sa razbata semnale si mesaje care pot intoarce soarta unei lupte politice sau care pot face ca sacrificiul sau sa nu fie inutil.

Anunțuri

O idee geopolitica ocultata, dar uzitata: „Cele doua semicercuri”, o posibila teorie

20/06/2012

Intr-un editorial din Jurnalul National, reluat si pe blogul personal, liderul social-democrat Adrian Nastase abordeaza, interogativ-dubitativ, problema ideii europene.

http://nastase.wordpress.com/2012/06/20/a-obosit-ideea-europeana/#comment-163579

Nu, nu ideea europeana a obosit, ar fi ca si cum am spune ca am obosit sa traim laolalta, in comunitatea europeana, ci contextul in care se afirma e vechi si uzat, suficient cat sa o traga inapoi. Desi ideea europeana e foarte veche, integrarea europeana este doar un “copil”. Toti europenii avem nevoie de o integrare sporita a spatiului comun, in care traim, dar, atentie, inlaturarea ingradirilor poate insemna, in acelasi timp, si niste brese (pentru imigratia ilegala, crima organizata, competitia neloiala etc.). Si China si SUA (cred ca aceasta este ordinea de enumerare) au niste instrumente specifice de integrare, partidul unic, de o parte, economia unica, de cealalta parte (nu e locul sa dezvolt aici ce este “economia unica”, ma multumesc numai sa mentionez ca monopolul privat, concentrarea economiei in cateva maini concura in cel mai inalt grad la configurarea unicitatii in cauza, aidoma cu cea, candva, a economiei de comanda). Pe de alta parte, a devenit evident ca efectele de propagare si contagiune, generate de criza, ar trebui stopate, iar acest lucru nu se va putea face cu succes daca anticorpii nu vor fi multiplicati in fiecare celula a tesutului european, pe care o reprezinta fiecare economie nationala. Lantul dependentelor reciproce, pe care se transmit sporii tuturor maladiilor economice, si nu numai, ar trebui tinut cat mai din scurt sau chiar inlocuit cu noua relatie intre local si global, intre national si european (ceea ce spuneam pe vremuri ca ar fi o unitate in diversitate ar trebui reactualizat si extins la socio-economie). Circulatia cetatenilor nu va trebui sa fie haotica, ci ordonata, la fel si cu cea a agentilor economici, potrivit unei legi a pamantului (consonante, evident, cu cele europene si internationale). Problemele niciunei economii nationale nu se pot rezolva din afara acesteia, din niciun punct exogen, fie ca s-ar numi el si Bruxelles!

De fapt, ce inseamna ideea europeana? In primul rand, constiinta unitatii in multiple planuri, cu deosebire in cele geopolitic si geoeconomic, aspecte care au avut cel mai mult de suferit in secolul trecut. Unitatea geografica, istorica, culturala, religioasa si psihologica sunt mult prea evidente pentru a putea fi contestate de cineva, si atunci, identitatea comuna, pentru ca asta inseamna pana la urma ideea europeana a fost atacata pe cele doua directii, geopolitica si geoeconomica, care au divizat adanc Europa, in comunism si capitalism, care au fost contrapuse pentru a-i macina si slabi progresiv fortele, numai bine pentru a deschide calea ocupatiei politice si economice. Cele doua “inventii” sistemice au fost special concepute pentru a deschide drumul spre dominatia globala, care, in opinia mea (si va rog sa deschideti bine mintile si ochii!) ar putea fi articulate intr-o teorie sui generis, al carei cel mai potrivit nume ar fi “Teoria celor doua semicercuri”. Semicercurile, in fapt doua tipuri de totalitarisme, perfect simetrice, dar construite pe valori polare, in care autorii sunt insa aceiasi, sunt expresia manipularii globale perfecte, care dau posibilitatea de falsa alegere (unii au fugit in Vest, altii, in Est, dar nicaieri nu au fost liberi, pentru ca saracia reflecta intodeauna inrobirea economica), dar ale caror poli de comanda, in varful carora se afla doar un singur om, gratie unor aparate de stat autonomizate in raport cu cetatenii si, in egala masura, imperfectiunilor democratiei, pot fi cu usurinta cuceriti, prin coruptie, de cei care controleaza marea finanta mondiala. In aceasta teorie e doar o problema de”cand”, nu de “daca”, pentru ca cele doua semicercuri sa se uneasca, inchizand cercul, iar stapanul unui astfel de Inel sa devina stapanul lumii. Planul a esuat, datorita prabusirii comunismului, in urma unei rezistente despre care, candva, istoria va vorbi in alti termeni, dar el nu a fost insa si abandonat. Ceea ce se incearca, acum, prin vanturarea unui proiect de formare a unor State Unite ale Europei, dupa modelul american, sunt o alta tentativa de construire a unui nou “semicerc”.


Bransa Arhivelor Nationale ale Romaniei: O mina de aur pentru alt tip de „baieti destepti”

18/06/2012

Exista o vorba, asa-zisa laudativa, privindu-i pe „baietii destepti” care se pricep sa faca bani din orice, despre care se spune ca fac din rahat bici si ca il fac sa si pocneasca. In principiu, nu am si nici nu ar trebui sa avem nimic impotriva niciunui intreprinzator de acest gen, ci dimpotriva, atata timp cat profiturile nu se privatizeaza pe seama costurilor care se socializeaza, o imoralitate care a capatat proportii inimaginabile in anii Regimului Basescu. Sper sa nu se supere nimeni daca spun ca astfel de personaje, si nu o spun cu invidie, ci cu realism, sunt si cei care au cotrobait prin Arhivele Nationale, de pe urma careia au tras imense foloase materiale si, nu in ultimul rand, de imagine (carti in editii de lux, internationale, despre stalinism, comunism sau ceausism, cu tiraje impresionante si incasari pe masura, congrese, simpozioane articole etc., toate aducatoare de venituri). Toate bune si frumoase pana aici, ca pentru orice lucru sau serviciu exista si pentru asa ceva o piata, cu cerere si oferta, in care nimic nu este moca, dar un fapt ma nedumereste. Cum informatia este cea mai scumpa marfa, nu am inteles niciodata cum de respectiva institutie, care traieste din banii contribuabililor, a dat totul pe gratis, in loc sa se fi transformat si ea intr-unul din acei baieti destepti, dar pe invers, care sa aduca bani la bugetul public si, de ce nu, la cel propriu. Mi se pare firesc, in logica pietei, ca atunci cand valorifici material informatii din Arhivele Nationale sa platesti niste taxe de acces la acestea, asta, evident, in afara cazului in care institutia in cauza nu ar fi ea insasi coautoare la articolele si cartile care ar urma sa fie scrise in contul bazei sale de date si informatii.


Cand fraul (finantelor) este scapat, caruta (UE) se duce de rapa (Updated)

03/06/2012

De ce n-am avea nevoie de euro? Cui i-ar folosi disparitia acestei monede? Ne vom reintoarce la dictatura unei singure monede internationale de schimb, in care pana si tiparnitele au obosit sa o tipareasca, fara nicio acoperire? Ne vom incredinta economiile nationale unei singure banci, si aia private, de tipul Fed, ultraspecializate in inundarea canalelor financiare cu propriile bilete de banca si in extragerea profitului din supraindatorarea natiunilor? Va fi aurul “banul bun”? Cat de reprezentativa pentru restul actorilor nationali este “presiunea construita” pe BCE, de catre economistii anglo-saxoni, care vor sa o transforme intr-un “colac de salvare” si, mai ales, pentru cine? Nu stiu mare lucru despre Thilo Sarrazin (dupa nume nu pare a fi neamt), despre al carui bestseller “Europa nu are nevoie de euro” se spune ca ar atinge un nerv german si, implicit, european, stiu ceva despre un alt bestseller sarrazinian, “Germania se dezintegreaza”, sub impactul migratiei straine, zice-se, in urma caruia si-a atras multe antipatii (evrei, imigranti), dar acest lucru s-ar putea sa nu insemne nimic, intr-un scenariu de manipulare, in care un succes de public national ar putea fi foarte bine folosit intr-o rasturnare imagologica, contrara exact acelorasi sensibilitati si interese, mangaiate anterior pe crestet… Iar atunci cand Financial Times scrie cat de important este ca liderii zonei euro sa nu dezamageasca asteptarile investitorilor, care par a fi niste Dumnezei pe pamant, iar The Economist afirma ca rigoarea germana va prabusi proiectele europene (niciodata n-am mai auzit o asemenea aberatie despre rigoare si meticulozitate!), la al caror cor se adauga, in aceeasi nota, si speculatorul international George Soros, mai ca banuiala de mai sus se transforma in certitudine. De fapt, al carui nerv il atinge euro ? Dumneavoastra cum comentati ?

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12425664-europa-nu-are-nevoie-euro-thilo-sarrazin-bestseller-care-atinge-nerv.htm

Update (Un raspuns catre un prieten). Doru Coarna, o solutie manu militari, de impunere a unei monede unice la nivel mondial ar fi, de departe, una din cele mai negre decizii din istoria economiei mondiale, care ar arunca in aer toate fundamentele teoretice ale liberalismului, religia economica la care lumea libera se inchina, incepand de la 1776, an al aparitiei “Avutiei Natiunilor” a lui Adam Smith si, printr-o coincidenta fericita, al nasterii Statelor Unite. In economia mondiala nu pot sa actioneze decat doua clase de argumente, una economica, care tine de competitia libera a economiilor natiunilor, inclusiv a monedelor lor nationale, care trebuie implicate in mod direct in schimburile comerciale bilaterale, fara intermedierea altor monede (de la 1 iunie China si Japonia au decis ca schimburile comerciale reciproce sa le faca in monedele nationale, respectiv in yuani si yeni), iar a doua clasa de argumente ar fi cele juridice, care tin de ordinea economica, in care speculatorii nu ar mai trebui sa-si gaseasca locul, pentru ca avutiile natiunilor chiar nu se supun regulilor jocurilor de noroc. Cat despre soarta euro, viitorul ei pare a tine mai degraba de decizia politica decat de evolutiile economice, si nu ar fi exclus ca renuntarea la ea sa fie transformata intr-o “moneda” de schimb politica, prin care ceea ce se va castiga sa fie mult mai mult decat ceea ce se va pierde (deocamdata, se flutura ideea unificarii politice, greu de obtinut, ce-i drept, dar pot fi si alte mize, geopolitice, geoeconomice si, da, aici ar putea fi si unele geomilitare).