Bransa Arhivelor Nationale ale Romaniei: O mina de aur pentru alt tip de „baieti destepti”

Exista o vorba, asa-zisa laudativa, privindu-i pe „baietii destepti” care se pricep sa faca bani din orice, despre care se spune ca fac din rahat bici si ca il fac sa si pocneasca. In principiu, nu am si nici nu ar trebui sa avem nimic impotriva niciunui intreprinzator de acest gen, ci dimpotriva, atata timp cat profiturile nu se privatizeaza pe seama costurilor care se socializeaza, o imoralitate care a capatat proportii inimaginabile in anii Regimului Basescu. Sper sa nu se supere nimeni daca spun ca astfel de personaje, si nu o spun cu invidie, ci cu realism, sunt si cei care au cotrobait prin Arhivele Nationale, de pe urma careia au tras imense foloase materiale si, nu in ultimul rand, de imagine (carti in editii de lux, internationale, despre stalinism, comunism sau ceausism, cu tiraje impresionante si incasari pe masura, congrese, simpozioane articole etc., toate aducatoare de venituri). Toate bune si frumoase pana aici, ca pentru orice lucru sau serviciu exista si pentru asa ceva o piata, cu cerere si oferta, in care nimic nu este moca, dar un fapt ma nedumereste. Cum informatia este cea mai scumpa marfa, nu am inteles niciodata cum de respectiva institutie, care traieste din banii contribuabililor, a dat totul pe gratis, in loc sa se fi transformat si ea intr-unul din acei baieti destepti, dar pe invers, care sa aduca bani la bugetul public si, de ce nu, la cel propriu. Mi se pare firesc, in logica pietei, ca atunci cand valorifici material informatii din Arhivele Nationale sa platesti niste taxe de acces la acestea, asta, evident, in afara cazului in care institutia in cauza nu ar fi ea insasi coautoare la articolele si cartile care ar urma sa fie scrise in contul bazei sale de date si informatii.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: